Social

Lăsatul secului pentru postul Sfinților Petru și Pavel 2025. Care sunt zilele cu dezlegare la pește

Duminică, 15 iunie 2025, Biserica a rânduit lăsatul secului pentru postului Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Începând de luni, 16 iunie, până pe 28 iunie, credincioșii vor putea ține unul dintre cele mai scurte posturi de peste an.

Operațiune amplă în SUA după atacul asupra parlamentarilor. Polițiștii au un suspect

Surse din cadrul forțelor de ordine dezvăluie că polițiștii l-au identificat pe Vance Luther Boelter, în vârstă de 57 de ani, drept suspectul principal în atacul țintit asupra a doi parlamentari ai statului Minnesota, potrivit Associated Press. Acesta a avut relații cu Partidul Democrat.

Atac israelian. Zeci de persoane au murit lângă un centru de distribuție a ajutoarelor din Gaza

Medicii palestinieni susțin că zeci de persoane au murit lângă un centru de distribuție a ajutoarelor din Gaza în urma unui atac aerian israelian. Atacul a avut loc sâmbătă.

Zeci de mii de americani participă la protestele organizate înaintea paradei lui Trump

Zeci de mii de americani participă sâmbătă la mitingurile de protest organizate înaintea paradei militare a lui Donald Trump. Protestele, cele mai mari de la revenirea la putere a lui Trump, se desfășoară în mai multe orașe. Protestul din Minnesota a fost anulat.

Genii ale tehnologiei la „World Robot Olympiad”. Tineri români construiesc viitorul tehnologic și duc România pe harta inovației globale

Minți sclipitoare la World Robot Olympiad: tineri români construiesc viitorul tehnologic și duc România pe harta inovației globale. Instructor: „Am pus România pe hartă în ultimii ani”

Ivan: Lucrările de la Praid trebuie să fie gata până la 1 iulie, fără scuze, fără întârzieri

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, susține că lucrările de la Praid trebuie să fie gata până la 1 iulie. Fără scuze, fără întârzieri, a transmis Ivan.

Doi parlamentari democrați din Minnesota împușcați în casele lor

Doi politicieni democrați au fost împușcați în casele lor. Incidentele au avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Ciprian Pian, fratele lui Emi Pian, condus pe ultimul drum în București

Ciprian Pian, fratele lui Emi Pian, a fost înmormântat sâmbătă în București, în prezența a numeroși apropiați, prieteni și cântăreți de manele, după ce a murit în Penitenciarul Jilava în urma unui infarct.

Restricții de circulație timp de două săptămâni pe DN1 în apropiere de Predeal

Autoritățile anunță că vor fi impuse restricții de circulație pe DN1, în apropiere de Predeal. În zonă se va desfășura o lucrare. Operațiunea care începe duminică va ține două săptămâni.

Regele Charles aduce un omagiu victimelor accidentului aviatic din India la parada militară

Regele Charles a adus un omagiu victimelor accidentului aviatic din India în timpul paradei militare „Trooping the Colour”, purtând banderolă neagră și păstrând un moment de reculegere.

Un avion Boeing, identic cu cel prăbușit în India, a efectuat patru aterizări de urgență într-o lună

Un avion Boeing, identic cu cel prăbușit în India, a efectuat patru aterizări de urgență într-o singură lună. Incidentele au avut loc în acest an. Avionul face parte din flota American Airlines.

Traian Băsescu, operat pe cord la un spital din Paris

Traian Băsescu a suferit o operație pe cord la un spital din Paris, în urma unui control medical care a dus la o intervenție de urgență decisă de medicii francezi.

Incendiu într-o clădire din Sectorul 5. Un bebeluș este printre persoanele evacuate

Un incendiu a afectat mai multe apartamente dintr-o clădire din Sectorul 5 al Bucureștiului, iar echipele de intervenție au evacuat mai mulți locatari, inclusiv un bebeluș, care a fost transportat la spital.

Papa Leon cere „rațiune” în criza Israel-Iran și încurajează dialogul între cele două mari puteri din Orientul Mijlociu

Papa Leon cere Iranului și Israelului să dea dovadă de rațiune în contextul escaladării conflictului militar dintre cele două țări. El îndeamnă la dialog și pace.

MAE cere românilor din Israel și Iran să-și anunțe prezența la ambasade

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) sfătuiește românii aflați în Israel sau Iran să îşi anunţe prezenţa, în funcție de locație, la Ambasada României la Tel Aviv sau la Consulatul General al României la Haifa, respectiv la Ambasada României la Teheran.

Alertă, copil dispărut! El a plecat de la unchiul său și nu a mai ajuns acasă

Un copil de opt ani din Mureș a fost dat dispărut. El a plecat, vineri seara, de la locuința unchiului său, din aceeași localitate, dar nu a mai ajuns acasă. Pentru identificarea acestuia, sunt angrenate multiple forțe de căutare formate din polițiști, jandarmi, reprezentanți ai ISU și Salvamont.

Mesajul lui Florin Piersic pentru Iliescu: Cu mine s-a purtat extraordinar. Îi doresc atâta sănătate

Florin Piersic i-a transmis un mesaj de încurajare lui Ion Iliescu. Fostul președinte este într-o stare staționară. El este în continuare internat la Terapie Intensivă, la spitalul SRI.

Accident pe Autostrada Soarelui. O persoană a fost rănită, iar două mașini au rămas blocate pe A2

Un accident între două autoturisme pe Autostrada A2, în zona Brănești (Ilfov), a dus la rănirea unei persoane și la restricționarea traficului, care se desfășoară dirijat pe prima bandă.

Catastrofa aviatică din India: Care este noul bilanț al deceselor

Bilanțul victimelor tragediei aviatice al Air India de joi a crescut sâmbătă la 279 de morți, acest număr incluzând și persoanele decedate în impactul cu solul.

O femeie din Maramureș a rămas fără 30.000 de lei după ce a dat telefonul unor necunoscuți

O femeie din Maramureș a rămas fără 30.000 de lei după ce le-a dat telefonul unor necunoscuți, sub pretextul investiției în acțiuni, iar aceștia au făcut șase tranzacții din aplicația bancară.

Scandal în Capitală: Un bărbat a fost prins după ce a fugit de mai multe ori de polițiști

Un bărbat de 32 de ani, urmărit pentru tâlhărie, a fost prins de polițiști într-o garsonieră din Sectorul 5, după ce a fugit de două ori cu ajutorul unor prieteni care au agresat forțele de ordine.

Trei ucraineni au murit după ce un autocar a intrat într-un șanț în Franța

Trei cetățeni ucraineni au murit într-un accident produs în Franța, a anunțat sâmbătă președintele Volodimir Zelenski pe Telegram.

Inundații în SUA. Cel puțin 10 oameni au murit în Texas

Cel puțin 10 oameni au murit în Texas din cauza inundațiilor. Acestea s-au produs vineri și i-au luat prin surprindere pe localnici. Echipele de intervenție au avut zeci de misiuni de salvare.

Manevre periculoase pe o plajă din Constanța. Șoferul a fost sancționat

Un șofer a fost sancționat pentru că a intrat cu mașina pe plajă. Acolo, el a făcut manevre periculoase, au stabilit polițiștii locali.

Cei trei cetățeni ucraineni, rătăciți în Munții Maramureșului, au fost găsiți de salvamontiști

Cei trei cetățeni ucraineni, rătăciți în Munții Maramureșului, au fost găsiți sâmbătă dimineață de salvamontiști, după opt ore și jumătate de căutări. Misiunea salvatorilor montani a fost îngreunată inițial de informații eronate.

O hartă publicată de armata israeliană arată importanța scutului antirachetă de la Deveselu pentru protejarea Europei

Într-un context internațional tensionat, inclusiv în urma recentelor confruntări directe dintre Israel și Iran, importanța bazei de la Deveselu crește semnificativ.

Primele date privind atacurile Israel-Iran: Doi morți și 63 răniți, după ce Iranul a lansat mai multe rachete asupra Israelului

Două persoane au fost ucise și cel puțin 63 au fost rănite în urma atacului iranian cu rachete asupra Israelului, potrivit publicației The Times of Israel.

Hunedoara: Incendiu puternic la acoperișul unei hale

Un incendiu puternic s-a produs, sâmbătă dimineața, în municipiul Hunedoara. Focul a afectat o clădire administrativă, o hală şi deşeuri plastice aflate pe o suprafaţă de 2000 de metri pătraţi, anunță pompierii.

Ambasada României, în contact cu oficialii din Irlanda de Nord după incidentele violente din Ballymena

Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a transmis, într-o postare publicată vineri seară pe Facebook, că depune eforturi pentru clarificarea situației cetățenilor români afectați de recentele incidente violente din Irlanda de Nord.

MAE avertizează românii să nu participe la „Marșul Global către Gaza” din Egipt

Ministerul Afacerilor Externe a avertizat cetățenii români să nu participe la "Marșul Global către Gaza", un eveniment organizat de ONG-uri și grupuri civice care presupune deplasarea în Peninsula Sinai până la punctul de trecere Rafah.

Iranul contraatacă: Explozii puternice în Ierusalim și Tel Aviv

Armata israeliană a detectat o rachetă lansată din Iran

Operațiune de amploare: Trei ucraineni au fost salvați în Munții Maramureșului

Unul dintre cei trei are nevoie de îngrijiri medicale

Conflictul dintre Israel și Iran a escaladat constant, de-a lungul a 15 ani

Odată cu atacul aerian pe care forțele israeliene l-au lansat vineri dimineața asupra unor obiective din Teheran, Israelul și Iranul au intrat într-o nouă fază a confruntării lor istorice.

Avion rus interceptat de avioane britanice după pătrunderea în spațiul aerian polonez

Două avioane de luptă britanice au interceptat vineri un avion de recunoaștere rus care a intrat aproximativ doi kilometri în spațiul aerian al Poloniei, titrează Reuters.

Fraude cu criptomonede: Rețea organizată de spălare de bani, destructurată de DIICOT

„Spălătorii digitali”: 13 persoane arestate preventiv pentru fraudă și spălare de bani

CNAS extinde testarea genetică pentru noi tipuri de cancer

Casa Națională de Asigurări de Sănătate va include în programul național de oncologie testări genetice pentru patru noi tipuri de tumori maligne, pentru a facilita tratamentele personalizate.

Războiul din Ucraina, ziua 1206. Ultimul atac cu drone a ucis 4 persoane și a rănit 24 în Ucraina / NATO va consolida apărarea antirachetă în Europa de Est

Cel puțin patru civili au fost uciși și 24 au fost răniți în ultima zi în atacuri rusești pe teritoriul Ucrainei, au declarat oficialii ucraineni pe 13 iunie.

Wedding Planner-ul Ivona Nenu sărbătorește 10 ani de nunți ca în poveștile cu prinți și prințese

Vedete, prieteni, familie și zeci de cupluri de miri cărora le-a organizat nunta s-au distrat la aniversarea Ivo Your Wedding Planner până dimineață.

11 elevi au ratat Bacalaureatul pe motiv de fraudă

Când au voie să-și mai dea Bac-ul elevii care nu s-au prezentat la această sesiune