Știrile zilei

Nicuşor Dan, despre decizia Curţii de Apel Ploieşti: Este o decizie eronată

Candidatul independent Nicuşor Dan spune că decizia Curţii de Apel Ploieşti este una „eronată” şi va putea fi întoarsă.

Magazinul lui Trump a început să vândă șepci cu „Trump 2028” – anul următoarelor alegeri

Organizația Trump vinde acum șepci „Trump 2028”, în timp ce președintele Donald Trump continuă să înainteze ideea de a încerca să obțină un al treilea mandat la Casa Albă. Un lucru neconstituțional în SUA.

Judecătorul ce a suspendat decizia CCR de anulare a alegerilor va fi cercetat de CSM

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis joi sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări cu privire la săvârşirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul care a soluţionat cauza de la Curtea de Apel Ploieşti.

Crin Antonescu, alegătorilor nehotărâţi: Nu e uşoară situaţia în care vă aflaţi

Candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidenţiale a declarat joi că situaţia în care se găsesc alegătorii nu este una uşoară, dar crede că e bine dacă vor să voteze.

Trump respinge afirmaţia Chinei privind lipsa negocierilor comerciale

Preşedintele Donald Trump a afirmat joi că discuţiile comerciale dintre SUA şi China sunt în curs de desfăşurare, respingând afirmaţiile Chinei potrivit cărora nu au avut loc discuţii pentru a atenua războiul comercial în curs.

Donald Trump acuzat că vrea să conducă SUA precum Vladimir Putin, afirmă Fiona Hill, fostul său consilier pentru securitate națională

Fiona Hill, fost consilier pentru securitate națională, susține că Donald Trump vrea să conducă SUA după modelul autoritar al lui Vladimir Putin și să retragă sprijinul pentru Ucraina.

Crin Antonescu, după decizia Curţii de Apel Ploieşti: Nu sunt deloc tulburat

Candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, spune că el ştia că hotărârile Curţii Constituţionale sunt inatacabile, iar acum Justiţia trebuie să tranşeze situaţia.

Reacția Elenei Lasconi cu privire la decizia Curții de Apel Ploieşti: Nu face altceva decât să producă haos

Elena Lasconi spune că decizia Curţii de Apel Ploieşti nu face altceva decât să înfurie oamenii şi să provoace haos şi nu crede că aceasta va ăutea aduce „turul 2 înapoi”.

Ministrul Justiţiei: Alegerile de desfăşoară legal

Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, a declarat că legiaslaţia din România nu prevede posibilitatea ca o hotărâre a CCR să fie atacată în faţa instanţelor judecătoreşti.

Războiul din Ucraina, ziua 1156. Trump critică atacul Rusiei asupra Kievului: „Nu era necesar” / Europa refuză recunoașterea Crimeei ca teritoriu rusesc, în ciuda presiunilor SUA

Donald Trump a criticat joi atacul Rusiei asupra Kievului, care a ucis 12 civili și a rănit 90, declarând că acesta „nu era necesar” și că a ales un „moment foarte prost”. Europa refuză recunoașterea Crimeei ca teritoriu rusesc, în ciuda presiunilor SUA. Tensiuni în creștere pe tema sancțiunilor împotriva Rusiei. Pe fondul noilor propuneri de pace, Zelenski amintește de Declarația SUA din 2018 despre Crimeea. Lovitură asupra Kievului: 10 morți, 90 de răniți în urma unui atac rusesc. Trump sugerează o posibilă întâlnire cu Putin după vizita din Orientul Mijlociu. Trump vorbește despre progrese în procesul de pace: „Cred că avem o înțelegere cu ambele părți”. Kellogg cere acțiune după discuțiile de pace de la Londra: „Este timpul să mergem mai departe”. Casa Albă critică abordarea lui Zelenski privind negocierile de pace și cere discuții private.

Rutte avertizează: Acordul de pace impus Ucrainei ar amenința securitatea Europei și ar favoriza Rusia

Mark Rutte transmite un mesaj clar Casei Albe: un acord de pace impus Ucrainei va spori amenințarea Rusiei și va destabiliza securitatea Europei. Trump presează Kievul pentru concesii.

Bolojan i-a primit pe reprezentanţii Camerei Franceze de Comerţ, Industrie şi Agricultură în România

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a primit joi, la Palatul Cotroceni, o delegaţie a Camerei Franceze de Comerţ, Industrie şi Agricultură în România (CCIFER).

Augustin Zegrean, despre hotărârea Curții de Apel Ploieşti care anulează decizia CCR: România e o ţară comică

Fostul judecător al Curţii Constituţionale a României (CCR), Augustin Zegrean, spune că dacă decizia Curţii de Apel Ploieşti va fi contestată, ea se suspendă până când ÎCCJ judecă recursul, astfel, şi alegerile merg mai departe. Dacă ÎCCJ dă dreptate Curţii de Apel Ploieşti, situaţia se complică.

Deputat PNL: Ierarhia constituţională este aruncată în aer

Deputatul PNL Gabriel Andronache spune că hotărârea CCR nu poate fi anulată de o instanţă de judecată pentru că nu permite „actul fundamental”, respectiv Constituţia României.

PÎCCJ: Recurs împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate joi de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul numărul 301/42/2025.

BEC, reacţie după decizia Curţii de Apel Ploieşti:Activitatea tuturor birourilor electorale continuă

Biroul Electoral Central (BEC) a reacţionat joi la decizia Curţii de Apel Ploieşti şi transmite, într-un comunicat de presă că activitatea tuturor birourilor electorale continuă.

Fost membru al CSM după decizia Curții de Apel Ploieşti: Avem de a face cu o aberaţie judiciară

Fostul judecător şi membru al Cosniliului Superior al Magistraturii (CSM), Cristi Dănileţ, spune, despre decizia Curţii de Apel Ploieşti că este „o aberaţie judiciară”, pentru că o instanţă de judecată nu poate suspenda sau anula o decizie a Curţii Constituţională a României (CCR).

Accident ecologic în Serbia: 82.000 litri de combustibil vărsați în Dunăre lângă Belgrad

Peste 80 de metri cubi de combustibil au fost deversați în apele Dunării, în timpul unui transfer pe barjă. Potrivit primelor constatări ale autorităților, accidentul s-ar datora neglijenței umane. „Carburantul este reținut deocamdată într-o barieră de protecție care înconjoară barja”, a anunțat secretariatul pentru protecția mediului din Voivodina, a relatat joi cotidianul Le Monde.

Fostul ministru al Justiţiei, Alina Gorghiu, despre decizia Curţii de Apel Ploieşti: CCR nu se supune contenciosului administrativ

„Povestea de azi este despre cum un judecător neprofesionist decredibilizează întregul sistem de justiţie”, spune fostul ministru al Justiţiei, Alina Gorghiu, după ce un judecător al Curţii de Apel Ploieşti a decis suspendarea executării hotărârii prin care CCR a anulat alegerile prezidenţiale. Alina Gorghiu spune că din punct de vedere juridic e imposibil de explicat […]

Reacția unui fost judecător, după decizia Curții de Apel Ploieşti: O situaţie nemaiîntâlnită

Decizia Curţii de Apel Ploieşti de suspendare a anulării alegerilor prezidenţiale din 2024 este o „situaţie nemaiîntâlnită”, spune fostul judecător Adrian Toni Neacşu.

35 de ani de Hubble: Telescopul care a schimbat pentru totdeauna felul în care privim Universul

NASA și lumea întreagă au aniversat joi 35 de ani de la lansarea în spațiu a telescopului Hubble. Plasat în orbita joasă a Pământului, la aproximativ 547 kilometri deasupra suprafeței Terrei, Hubble „vede” neobstrucționat cosmosul, ceea ce ceea ce îi permite să capteze imagini extrem de clare și detaliate ale universului. „De la lansare, misiunea Hubble a rescris manualele de astronomie”, a comunicat NASA la celebrarea celor 35 de ani de viață în spațiu a uimitorului telescop.

A fost publicat, în transparență decizională, un proiect care simplifică procedurile în domeniul urbanismului şi construcţiilor

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a publicat, joi, în transparenţă decizională, un proiect de act normativ care prevede măsuri pentru simplificarea procedurilor în domeniul urbanismului şi construcţiilor, a anunţat ministrul Cseke Attila.

Intervenţie de urgenţă a pompierilor din Dolj: ard două butelii mari de GPL / Update: Una dintre butelii a explodat

Pompierii din judeţul Dolj intervin cu mai multe autospeciale pentru a lichida un incendiu izbucnit la o anexă gospodărească, dar extins la două butelii GPL, una de 700 de litri şi alta de 1.000 de litri, în localitatea Ghindeni.

Autoritatea Electorală Permanentă îl reclamă la Parchet pe Nicuşor Dan. Candidatul nu a declarat donaţii de sute de mii de euro

În urma unui control desfăşurat în perioada 4-24 aprilie, AEP a descoperit, conform unui raport obţinut de HotNews, că Nicuşor Dan a obţinut donaţii în valoare de peste 3 milioane de lei (peste 650.000 de euro), pe care nu le-a declarat.

Muzeul Naţional al Ţăranului Român a fost redeschis

Muzeul Naţional al Ţăranului Român a fost redeschis, joi, după reabilitare. Valoarea totală a investiţiei, care a inclus atât lucrările de proiectare, cât şi cele de execuţie, a fost de 6.321.163 euro.

20 de kilograme de ketamină adusă în România din Olanda, confiscate înainte de a ajunge în Australia

Un bărbat de 37 de ani a procurat din Olanda aproximativ 20 de kilograme de ketamină şi le-a adus în România ascunse între articole vestimentare. Drogurile, care erau destinate pieţei din Australia, au fost indisponibilizate de DIICOT.

Administrația Trump cere permisiunea Curții Supreme de a activa temporar interdicția pentru persoanele transsexuale din armată

Administrația Trump a solicitat joi Curții Supreme să permită temporar interdicția pentru persoanele transsexuale din armată.

Ne aflăm în fața unui conflict mondial? Rusia își rezervă dreptul de a utiliza arme nucleare în fața „acțiunilor neprietenoase”, avertizează Sergei Shoigu

Rusia amenință cu utilizarea armelor nucleare în caz de acțiuni care amenință suveranitatea sa, avertizând Europa despre riscurile unui conflict direct cu NATO.

Europa în fața unui test diplomatic major! Ultimatumul lui Donald Trump privind recunoașterea Crimeei tensionează relațiile transatlantice

Donald Trump cere recunoașterea anexării Crimeei de către Rusia, iar Europa se confruntă cu o alegere dificilă: susținerea Ucrainei sau alinierea la poziția Washingtonului.

Căutătorii de trufe din România trimit „aurul negru” celor mai exclusiviste restaurante din lume

Cele mai bune trufe românești sunt livrate în restaurante de top din întreaga lume. Pentru pentru a asigura calitatea și prospețimea, exportul se face prin servicii de curierat express și ambalaje speciale, care garantează că trufele ajung în 24 de ore oriunde în Europa, a relatat joi Ziarul Financiar.

Tensiunile dintre India şi Pakistan au crescut după crimele din Kashmir

India şi Pakistanul au anulat vizele pentru cetăţenii lor în ţările celeilalte ţări, în timp ce tensiunile cresc între vecinii înarmaţi nuclear în urma unui atac în Kashmir care a ucis 26 de persoane.

Șeful NATO se va întâlni cu înalți oficiali americani la Washington

Mark Rutte, secretarul general al NATO, se află la Washington pentru discuții cu oficiali americani, ce vor avea loc în următoarele două zile, în contextul tensiunilor legate de negocierile de pace privind Ucraina.

Spray-ul cu piper va fi utilizat în instituțiile pentru tineri infractori din Anglia

Ofițerii din instituțiile pentru tineri infractori din Anglia vor putea folosi spray cu piper în cazuri de violență gravă, ca măsură de siguranță, din cauza creșterii agresiunilor față de personal.

Scenă de la înmormântarea miliardarului Nawaf Salameh: Zuckerman îi aranjează insigna lui Ciucă în mijlocul scandalului cu Lasconi

În cadrul ceremoniei de înmormântare a miliardarului Nawaf Salameh, fondatorul grupului Alexandrion, un moment subtil, dar plin de semnificație a fost surprins între fostul ambasador al SUA în România, Adrian Zuckerman, și fostul premier Nicolae Ciucă. Într-un gest de colegialitate și atenție la detalii, Zuckerman a fost filmat în timp ce îi aranja cu grijă […]

AEP publică un spot video înaintea alegerilor prezidențiale

AEP a lansat o campanie video pentru alegerile prezidențiale din 2025, încurajând informarea corectă din surse oficiale pentru a combate dezinformarea și a proteja integritatea procesului electoral.

Atac la un liceu din Franţa. Un adolescent a înjunghiat mortal un elev şi a rănit alţi trei

Un elev de liceu înarmat cu un cuţit a intrat joi în curtea şcolii Notre-Dame-de-Toutes-Aides din Nantes, din vestul Franţei, a pătruns în două săli de clasă diferite şi a înjunghiat cel puţin patru elevi.

Ciolacu: Candidatura lui Ponta, fostul meu coleg, e de orgoliu personal. Nu are nicio șansă

Marcel Ciolacu consideră candidatura lui Victor Ponta la prezidențiale un act de orgoliu fără șanse reale și îndeamnă la susținerea candidatului unic Crin Antonescu.

E oficial! NEVERSEA se mută anul acesta în capitală. Va purta semnătura creatorilor UNTOLD

Bucureştiul va fi gazda unui nou proiect de amploare care va purta semnătura creatorilor UNTOLD şi NEVERSEA. Este vorba de Neversea Kapital, care va avea loc în Capitală, între 4 şi 6 iulie.

Trump s-a declarat nemulțumit de ultimul atac al Rusiei asupra Kievului: „Nu era necesar”

Donald Trump a criticat atacul Rusiei asupra Kievului, considerându-l inoportun în contextul negocierilor de pace și a cerut lui Vladimir Putin să finalizeze rapid acordul de pace cu Ucraina.

Şcolile se pot înscrie la concursul naţional „Şcoală Europeană”

Până pe 9 mai, şcolile se pot înscrie la concursul naţional „Şcoală Europeană”. În premieră, în acest an şcolar, candidaturile vor fi transmise în format electronic către Ministerul Educaţiei.