Știrile zilei

Salvamont: 15 persoane au fost salvate vineri de pe munte

Vineri, salvamontiștii au intervenit în 16 situații de urgență în munți și au salvat 15 persoane aflate în dificultate, dintre care majoritatea au fost transportate la spital, iar o persoană a decedat.

Universitatea Cluj-Petrolul Ploiești se joacă sâmbătă, de la 21.30

Universitatea Cluj și Petrolul Ploiești se întâlnesc sâmbătă pentru a 81-a oară în campionat, după ce ardelenii au remizat recent 2-2 cu FC Hermannstadt.

Incendiu la moscheea transformată în catedrală din Cordoba, La Mezquita

Un incendiu a izbucnit vineri în moscheea istorică transformată în catedrală din Córdoba, dar pompierii au intervenit rapid și au salvat monumentul, a declarat primarul orașului.

Cod galben de caniculă, sâmbătă, în 21 de județe și în Capitală

Sâmbătă, 21 de județe și Capitala se află sub Cod galben de caniculă, cu temperaturi maxime de până la 38 de grade Celsius și disconfort termic ridicat, avertizează ANM.

UTA Arad și Farul Constanța, meci de excepție sâmbătă, în Superligă

UTA Arad și Farul Constanța se întâlnesc sâmbătă într-un meci important, în care Adrian Mihalcea și Ianis Zicu, foști colegi la Dinamo, se vor confrunta pentru prima dată ca antrenori.

Ucraina și aliații se întâlnesc în Marea Britanie înaintea summitului Trump-Putin

Ucraina și aliații săi se pregătesc să stabilească o poziție comună înainte de summitul Trump-Putin din Alaska, în timp ce Statele Unite încearcă să medieze un acord de pace între cei doi.

Sam Altman îl ia peste picior pe Elon Musk: „Nu mă gândesc prea mult la el”

Sam Altman, CEO-ul OpenAI, a respins criticile lui Elon Musk legate de parteneriatul cu Microsoft și a spus că nu acordă prea multă atenție comentariilor acestuia.

80 de ani de la bombardamentul de la Nagasaki. Supraviețuitorii cer interzicerea armelor nucleare

Nagasaki a marcat 80 de ani de la atacul atomic, iar supraviețuitorii cer abolirea armelor nucleare pentru ca orașul să fie ultimul loc din lume lovit de o astfel de bombă.

Coloană de mașini la ieșirea din țară pe la Giurgiu. Trafic în creștere spre litoral

Pe DN5 Giurgiu-Ruse este coloană de mașini, iar pe A2 către litoral traficul este în creștere, fără accidente raportate.

Turist mort, recuperat de Salvamont din Munții Făgăraș

Un bărbat de 39 de ani din Sibiu a murit într-un accident în Munții Făgăraș, trupul fiind recuperat de salvamontiști.

Misiunea NASA Crew-10 a părăsit Stația Spațială Internațională după o misiune de cinci luni

Cei patru astronauți ai misiunii NASA Crew-10 au părăsit ISS și se întorc pe Pământ după 146 de zile în spațiu.

Casey Wasserman apăra decizia lui Trump de a conduce comitetul de lucru al Jocurilor Olimpice

Casey Wasserman, președintele comitetului de organizare LA28, a apărat decizia lui Donald Trump de a conduce personal grupul de lucru al Casei Albe pentru Jocurile Olimpice din 2028.

SUA acordă licență companiei Nvidia pentru exportul cipurilor H20 în China

Departamentul Comerțului al Statelor Unite a început să emită licențe pentru ca Nvidia să poată exporta în China cipurile H20, ridicând o restricție importantă privind accesul gigantului tehnologic la una dintre cele mai mari piețe din lume, au declarat surse pentru Reuters.

WSJ: Putin a propus oprirea războiului în schimbul regiunilor estice ale Ucrainei, în cadrul unei întâlniri cu Witkoff

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a prezentat o propunere amplă de încetare a focului în Ucraina, în cadrul unei întâlniri cu emisarul american Steve Witkoff, propunând oprirea ostilităților în schimbul regiunilor estice ale Ucrainei, relatează The Wall Street Journal (WSJ), citând oficiali europeni și ucraineni.

Orașul Nagasaki comemorează 80 de ani de la atacul cu bomba atomică

Japonia comemorează, sâmbătă, 80 de ani de la bombardamentul atomic asupra orașului Nagasaki, în care aproximativ 70.000 de oameni și-au pierdut viața, informează AP News.

William H. Webster, singurul om care a condus atât FBI, cât și CIA, a murit

William H. Webster, singura persoană care a condus atât Biroul Federal de Investigații (FBI), cât și Agenția Centrală de Informații (CIA), relatează Politico.

Protest în Piața Victoriei, la 7 ani de la violențele din 10 august: „Ne-au bătut. Ne-au gazat. Faptele se prescriu în 2026”

Organizația „Corupția Ucide” a anunțat că va organiza duminică o manifestație în Piața Victoriei, marcând șapte ani de la intervenția violentă a jandarmilor în timpul protestului diasporei din 10 august 2018.

Marea Britanie: 280 de livratori arestați într-o operațiune împotriva migrației ilegale

Autoritățile britanice au reținut 280 de migranți care lucrau ilegal ca curieri în timpul unei operațiuni de o săptămână. Acțiunea face parte din eforturile autorităților britanice de a combate migrație ilegală, anunță Reuters.

Germanii nu mai iubesc berea ca odinioară. Vânzările scad în ritm accelerat

Consumul de bere în Germania este în scădere accentuată, arată cele mai recente date statistice, care indică pierderea treptată a interesului germanilor pentru băutura considerată mult timp un simbol național.

Premierul Canadei promite investiții record în apărare și creșteri salariale pentru militari

Prim-ministrul Canadei, Mark Carney, a anunțat vineri un pachet de cheltuieli militare, confirmând planul guvernului său de a atinge în acest an obiectivul NATO de 2% din PIB pentru apărare.

Trump anunţă data şi locul întâlnirii istorice cu Putin, cu Ucraina pe masa negocierilor

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat vineri că întâlnirea sa cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, va avea loc pe 15 august, în Alaska.

Haos pe piața aurului. Casa Albă intervine pentru „clarificarea” taxelor vamale la lingouri

Casa Albă va emite un ordin executiv prin care va „clarifica” poziția SUA privind tarifele la lingourile de aur, după ce o decizie conform căreia o formă larg tranzacționată a metalului prețios este supusă taxelor vamale a zguduit piața mondială a aurului.

Armenia și Azerbaidjan au semnat un acord de pace mediat de Statele Unite ale Americii

Președintele SUA, Donald Trump, a găzduit vineri la Casa Albă liderii Armeniei și Azerbaidjanului pentru semnarea unui acord de pace care încheie decenii de tensiuni și conflicte în Caucaz, relatează Reuters.

Trump anunță că negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia vor include „anumite schimburi de teritorii”

Președintele Donald Trump a declarat că se va întâlni săptămâna viitoare cu președintele Rusiei, Vladimir Putin, și că un posibil acord de pace între Moscova și Kiev ar include, cel mai probabil, „anumite schimburi de teritorii”.

Ambasadorul SUA în Israel compară acțiunile israelului în Gaza cu bombardamentele din Dresda

Mike Huckabee, ambasadorul Statelor Unite în Israel, a comparat acțiunile Israelului în Gaza cu bombardamentele Aliaților asupra orașului german Dresda în timpului celui de al Doilea Răboi Mondial. Reacția acestuia este un răspuns la criticile internaționale asupra planurilor Israelului de a ocupa Gaza.

Administraţia Trump cere un miliard de dolari din partea UCLA pentru reluarea finanţării federale

Administraţia Trump solicită Universităţii California Los Angeles o sumă record de peste 1 miliard de dolari pentru a restabili finanţarea federală a cercetării, suspendată recent din cauza unor acuzaţii de încălcare a drepturilor civile, relatează The New York Times

Declarație surprinzătoare: Aleksandr Lukașenko nu intenționează să mai candideze pentru un nou mandat

Aleksandr Lukașenko nu va candida la un nou mandat prezidențial, a declarat liderul de la Minsk într-un interviu acordat revistei americane Time, citat de agenția de stat belarusă Belta. Afirmația vine după mai bine de trei decenii de conducere autoritară a Belarusului.

Superliga: Dinamo, victorie chinuită cu Metaloglobus

Dinamo București a obținut vineri seară o victorie la limită, 1-0, în deplasare cu nou-promovata Metaloglobus, în primul meci al etapei a cincea din Superligă.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului cere decorarea post-mortem a Steluței Lucia Rodica Coposu

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunțat într-un comunicat de presă că va transmite o solicitare oficială către Președinția României pentru decorarea post-mortem a Steluței Lucia Rodica Coposu, sora fostului lider țărănist Corneliu Coposu, victimă a totalitarismului comunist.

HOROSCOP 9 august 2025: Racii au nevoie de conectare, Capricornii pot fi mai autentici, iar Taurii se pot bucura de lucrurile mici

Vărsătorii pot să îndrăznească să iasă în evidență, Leii pot să facă ordine în cheltuieli, iar Scorpionii trebuie să observe mediul din jurul lor. Iată ce prezic astrele sâmbătă pentru fiecare zodie în parte!

James Lovell, comandantul misiunii lunare Apollo 13, a murit la vârsta de 97 de ani

James Lovell, comandantul misiunii Apollo 13, a murit la 97 de ani, scrie AP.

Consiliul de Securitate al ONU se reunește de urgenţă în legătură cu planurile Israelului

Panama, care deţine preşedinţia Consiliului de Securitate al ONU în această lună, a anunţat că reuniunea va avea loc sâmbătă, scrie AP.

Războiul din Ucraina, ziua 1.262. Depozit de petrol azer din Odesa, lovit într-un atac aerian al Rusiei / Surse de la Casa Albă: Rusia a transmis o listă cu cerințe pentru un posibil armistițiu

Rusia lansat un atac aerian asupra unui depozit de petrol azer din Odesa. O sursă din rândul înalților oficiali de la Casa Albă a precizat că Rusia a înaintat o listă cu cerințe pentru un eventual armistițiu cu Ucraina.

Paula Badosa se retrage de la US Open

Fosta jucătoare din top 10 mondial Paula Badosa s-a retras vineri de la US Open după ce s-a confruntat cu o accidentare la spate, scrie AP.

Autoritățile fiscale ar putea publica listele complete ale debitorilor și ale celor care și-au plătit toate taxele la timp. Ministerul Dezvoltării a publicat proiectul

Ministerul Dezvoltării a publicat un proiect de lege care prevede modificări importante privind transparența fiscală, prin obligativitatea autorităților fiscale centrale și locale de a publica pe site-urile proprii listele debitorilor persoane juridice și fizice, precum și cuantumul obligațiilor fiscale restante.

Incendiu în Chilia Veche: Pompierii vor relua acţiunile de stingere sâmbătă dimineaţă

Pompierii şi elicopterele care au intervenit pentru stingerea incendiului de vegetaţie de la Chilia Veche, judeţul Tulcea, vor relua operaţiunile sâmbătă dimineaţă.

Donald Trump autorizează Pentagonul să folosească forţa militară împotriva cartelurilor de droguri din America Latină. Reacția Mexicului

Preşedintele american Donald Trump a semnat un ordin secret care autorizează Pentagonul să desfăşoare operaţiuni militare împotriva cartelurilor de droguri din America Latină, relatează The New York Times, citând surse anonime.

Surse de la Casa Albă: Rusia a transmis o listă cu cerințe pentru un posibil armistițiu

Pregătirile pentru întâlnirea dintre Putin și Trump sunt în toi, potrivit unei surse de la Casa Albă. Rusia a trimis o listă cu cerințe pentru un posibil armistițiu.

Ciucu, despre PSD: Sper să nu fie un calcul de genul să căutăm un pretext să ieșim de la guvernare

„Sper să nu fie un calcul de genul să căutăm un pretext să ieșim de la guvernare. Partidul Social-Democrat a semnat un acord”, a declarat vineri seara prim-vicepreședintele PNL Ciprian Ciucu, referindu-se la convocarea unei reuniuni a Biroului Permanent Național al PSD pentru luni.

Pompierii români intervin în forță în Grecia. Luptă cu flăcările în regiunea Attica

Pompierii români dislocaţi în Grecia intervin vineri pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie, prima misiune de acest fel de la deplasarea lor în această ţară.