Știrile zilei

Apple intensifică războiul verbal cu autoritățile de reglementare europene

„Birocrații de la Bruxelles” contestă în mod nedrept ecosistemul închis al Apple și le refuză utilizatorilor „experiența magică și inovatoare” care face ca firma să fie unică, a declarat Apple.

Cutremur de intensitate medie, produs în zona golfului San Francisco

Deși nu a fost important ca intensitate, acest tip de cutremure este considerat periculos pentru zonă

Un nou studiu ar putea să fi descoperit un tratament pentru ameliorarea durabilă a depresiei

Două treimi dintre persoanele care au urmat terapia asistată de psilocibină nu mai sufereau de depresie cinci ani mai târziu, potrivit unei cercetări care oferă prima perspectivă pe termen lung asupra puterii durabile a tratamentului psihedelic.

Rusia susține că Estonia acuză „nefondat” încălcări ale spațiului aerian pentru a provoca tensiuni

Autoritățile de la Moscova, prin vocea purtătorului de cuvânt, Dimitri Peskov, au respins luni acuzațiile Estoniei potrivit cărora trei avioane MiG-31 rusești ar fi pătruns în spațiul său aerian, susținând că Tallinn nu are dovezi pentru a-și susține afirmațiile.

Daniel David reacționează la valul de amenințări cu violența, trimise școlilor: „E nevoie de vigilență, nu de panică”

Daniel David: „Aștept să văd identificarea persoanei și tragerea ei la răspundere”

Abrudean: Nu cred că parlamentarii din coaliție vor vota împotriva Dianei Buzoianu

Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat că parlamentarii din coaliția de guvernare ar trebui să se susțină reciproc la vot, în contextul moțiunii simple depuse de AUR împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu. Totodată, Abrudean a exclus scenariul în care Bolojan va demisiona.

Putin anunță că Rusia va respecta limitele privind armele nucleare încă un an

Președintele Vladimir Putin a declarat luni că Rusia va continua să respecte timp de încă un an restricțiile din tratatul New START, chiar și după expirarea acestuia în februarie, și a cerut Statelor Unite să procedeze la fel scrie AP.

Agenţia Naţională pentru Sport a deschis cea de-a 10-a ediție a Săptămânii Europene a Sportului

Agenţia Națională pentru Sport (ANS) a dat startul, luni, pe pista de atletism a Complexului Sportiv Naţional „Lia Manoliu” din București, a celei de-a zecea ediții a proiectului România BeActive – Săptămâna Europeană a Sportului, eveniment derulat sub egida Comisiei Europene.

Tensiune. Germania avertizează Israelul să nu facă noi anexări în Cisiordania

Germania nu recunoaște statul palestinian, dar avertizează Israelului împotriva oricărei noi anexări în Cisiordania. Poziția a fost prezentată la puțin timp după ce mai multe țări importante au recunoscut statul palestinian.

Fifor (PSD): Sondajul CURS confirmă prăbușirea încrederii în premierul Ilie Bolojan

Mihai Fifor (PSD) susține că sondajul CURS confirmă prăbușirea încrederii în premierul Ilie Bolojan, pe fondul unei „reforme haotice” care lovește doar în oamenii corecți și vulnerabili, în timp ce „sinecuriștii și clienții politici” scapă neatinși.

Steagul Palestinei a fost ridicat la noua ambasadă din Londra

Palestina a ridicat pentru prima dată drapelul național în fața ambasadei sale din centrul Londrei, marcând recunoașterea oficială a statului palestinian de către Regatul Unit.

Agenția cibernetică a UE afirmă că software-ul aeroporturilor a fost blocat de infractori: „Tipul de ransomware a fost identificat”

Agenția pentru securitate cibernetică a UE afirmă că infractorii utilizează ransomware pentru a provoca haos în aeroporturile din întreaga lume.

Nigel Farage promite să elimine dreptul de ședere pe termen nedeterminat în Marea Britanie

Nigel Farage, a anunțat luni că intenționează să elimine dreptul de ședere pe termen nedeterminat, principala cale prin care migranții pot obține cetățenia britanică, relatează The Guardian.

Pfizer va cumpăra producătorul de medicamente pentru obezitate Metsera pentru 4,9 miliarde de dolari

Gigantul farmaceutic american Pfizer va cumpăra Metsera, un producător de medicamente pentru obezitate şi boli de inimă, pentru 4,9 miliarde de dolari, au anunţat luni cele două companii.

„Nu avem de discutat nimic în acest sens”. Măsura anunțată de premierul Poloniei, după incursiunea dronelor rusești în spațiul aerian al țării

Polonia, membră NATO, a luat o decizie după ce drone rusești au intrat în spațiul său aerian în urmă cu aproape două săptămâni. nu va ezita să doboare obiectele care îi încalcă spațiul aerian și reprezintă o amenințare, dar va adopta o abordare mai prudentă în situațiile mai puțin clare, a declarat luni prim-ministrul.

MAE, atenţionare de călătorie pentru Hong Kong: Un taifun va lovi regiunile în 23-25 septembrie

Ministerul Afacerilor Externe avertizează cetăţenii români despre taifunul Ragasa care va lovi Hong Kong şi Macao în perioada 23-25 septembrie 2025, cu vânturi de până la 285 km/h şi întreruperi de utilităţi. Aeroportul Hong Kong analizează suspendarea zborurilor pentru 36 ore.

Țara europeană care luptă cu evaziunea folosind drone, AI și plăți cu telefonul. Codașa Europei în urmă cu zece ani este acum în topul economiilor din UE

După un deceniu de criză, Grecia revine spectaculos în economia europeană. Cu un Fisc digitalizat, folosind drone și AI, țara combate frauda și recâștigă încrederea investitorilor.

Deputatul PNL Bogdan Huţucă acuză partenerii de coaliţie de „sabotaj politic”

Deputatul PNL Bogdan Huţucă acuză partenerii de coaliţie de sabotarea Guvernului şi avertizează că o criză politică ar bloca reformele, ar slăbi credibilitatea României în faţa UE şi ar afecta stabilitatea ţării, într-un moment marcat de provocări interne şi externe majore.

Protest la Guvern, pentru reluarea programului FIV: Austeritatea trece, copiii rămân

Mai multe cupluri merg marţi în faţa Guvernului să-i ceară lui Ilie Bolojan să reia finanţarea Programului Naţional de Fertilizare in Vitro. Protestul este organizat de Comunitatea Declic şi Asociaţia SOS Infertilitatea. Sute de scrisori de la cei care vor să devină părinţi sunt aduse premierului.

Germania menţine poziţia privind recunoaşterea statului palestinian doar la finalul unui proces de negociere

Recunoaşterea statului palestinian rămâne condiţionată de finalizarea unui proces de pace care să ducă la soluţia cu două state, a declarat luni ministrul de externe german Johann Wadephul, înaintea participării sale la Adunarea Generală a ONU de la New York.

O sută de ani de istorie a rețelei de transport. Barcelona deschide publicului, pentru prima dată în istorie, „stațiile fantomă” ale metroului

Transportul Metropolitan din Barcelona (TMB) a anunțat că, pentru prima dată în istorie, vizitatorii vor avea acces în stațiile de metrou Correos și Gaudí, care nu mai sunt utilizate.

Premierul Bolojan, după întâlnirea cu comisarul european pentru Economie: „Vom continua să lucrăm la reforme”

Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni, într-un mesaj publicat pe platforma X, că a avut „un dialog foarte bun” cu Valdis Dombrovskis, comisar european pentru Economie și Productivitate, privind situația fiscală a României.

Contre: Ștefan Pălărie (USR), după ce Zamfir (PSD) a spus că ar vota împotriva lui Buzoianu: E pe persoană fizică

Deputatul USR Ștefan Pălărie a lăudat luni activitatea ministrului Mediului, Diana Buzoianu, și a avertizat că PSD încă nu și-a stabilit poziția în privința moțiunii AUR, subliniind că opoziția față de reformele ministrului ridică semne de întrebare asupra motivațiilor reale ale social-democraților.

Nazare respinge desființarea ANAF, chiar dacă instituția „a provocat foarte multă dezamăgire”

Ministrul de Finanțe Alexandru Nazare recunoaște că ANAF „a provocat foarte multă dezamăgire de-a lungul timpului", dar a respins propunerea de desființare a instituției, susținând în schimb o reformă până în 2026.

Ministrul de Finanţe dă asigurări: Nu se discută despre noi creşteri de taxe pentru acoperirea deficitului bugetar

Ministrul de Finanţe Alexandru Nazare respinge speculaţiile privind introducerea de noi taxe pentru reducerea deficitului bugetar.

Incendiu într-un bloc din Mediaş: 20 de persoane, între care patru copii, evacuate

Un incendiu puternic a izbucnit luni la un apartament din Mediaş, judeţul Sibiu, care se manifestă cu flacărăr şi degajări de fum: 16 adulţi şi patru copii au fost evacuaţi.

Grevă în Italia: Muncitorii portuari din Genova au blocat portul în solidaritate cu Palestina

Portul Genova din nordul Italiei a fost blocat luni dimineață de muncitorii aflați în grevă, în cadrul unui val de proteste sindicale împotriva ofensivei Israelului în Gaza, informează Reuters.

Armata israeliană ordonă evacuarea unui spital din orașul Gaza, în timp ce liderii mondiali se reunesc la ONU

Forțele israeliene nu au dat semne că ar renunța la noua ofensivă terestră din orașul Gaza, luni, în timp ce liderii mondiali s-au reunit la New York pentru Adunarea Generală a Națiunilor Unite și tot mai multe țări se pregăteau să se alăture valului de națiuni care recunosc statul palestinian.

Curs valutar, 22 septembrie. Euro și aurul înregistrează noi creșteri. Curs euro-leu

Banca Națională a României a publicat cursul valutar de referință pentru luni, 22 septembrie 2025: moneda europeană a continuat să urce, la fel și aurul. 

LEGO schimbă regulile jocului. Adulţii devin motorul industriei jucăriilor

De la figurine Star Wars la jucării de pluş Jellycat şi păpuşi Labubu, adulţii cumpără jucării într-un ritm care a forţat întreaga industrie să-şi regândească baza de clienţi. Asta face şi producătorul danez de jucării LEGO, care a raportat rezultate financiare record pentru jumătatea lui 2025.

ArcelorMittal Hunedoara își închide definitiv porțile: Acționarii vor vota oprirea totală în 17 octombrie

După 141 de ani de existență, unul dintre ultimele bastioane ale industriei grele din România, se îndreaptă spre închiderea definitivă a activității de producție.

Alertă în școli și spitale din câteva județe din țară. Un email anonim anunță masacrarea mai multor elevi: „Voi provoca un adevărat masacru” / Precizările IGPR / Reacția Ministerului Educației

Este alertă în școli și unități medicale din mai multe județe din țară. Un email anonim trimis către Inspectoratul Școlar al Sectorului 2 din Capitală anunță masacrarea mai multor elevi. Pe de altă parte, mai multe școli din Mureș, două unități medicale din Prahova și mai multe din Brașov au primit mesaje similare cu caracter amenințător. IGPR vine cu precizări în urma verificărilor preliminare.

Ministerul Educaţiei monitorizează mesajele de ameninţare primite de şcoli

Ministerul Educaţiei şi Cercetării a anunţat că monitorizează situaţia mesajelor de ameninţare primite recent de unele unităţi de învăţământ, fiind în legătură permanentă cu Ministerul Afacerilor Interne şi Direcţia Siguranţă Şcolară din cadrul Poliţiei Române.

Prognoza ANM pe două săptămâni: Vremea se răcește, se anunță ploi

Vremea se răcește și sunt anunțate ploi în majoritatea regiunilor țării, potrivit prognozei pentru următoarele două săptămâni publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie.

Avertizare DNSC: Atacuri cibernetice direcționate către CECCAR, „rămâneți vigilenți”

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unor atacuri cibernetice care vizează Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), menite să afecteze imaginea organizației și cel mai important eveniment al profesiei contabile.

Consiliul NATO se întâlnește pentru discuții marți, după ce avioanele rusești au pătruns în spațiul aerian al Estoniei

Ambasadorii NATO vor discuta marți despre încălcarea spațiului aerian estonian de către avioane de vânătoare rusești. Tallinn ceruse consultări urgente în temeiul articolului 4 din tratatul de fondare al alianței.

Rusia cere relaxarea sancțiunilor privind importurile de avioane și piese de schimb, invocând motive de siguranță aeriană

Rusia a cerut Organizației Aviației Civile Internaționale (ICAO) să relaxeze sancțiunile privind importurile de avioane și piese de schimb, caracterizându-le drept „coercitive și ilegale”, potrivit unei surse Reuters.

Clasament WTA. Jacqueline Cristian coboară o poziţie însă rămâne prima româncă din ierarhie

Cea mai bine clasată româncă din clasamentul WTA, publicat luni, rămâne Jacqueline Cristian, care coboară o poziţie faţă de săptămâna precedentă şi ocupă locul 42. România mai are două jucătoare în Top 100: Sorana Cîrstea şi Elena-Gabriela Ruse.

PSD a depus un amendament la Senat pentru prelungirea plafonării produselor de bază încă 3 luni

Senatorii PSD au depus un amendament la Senat pentru a se prelungi plafonarea adaosului comercial la produsele de bază, deși decizia finală nu a fost luată încă în coaliție.

Ziua Mondială a Alzheimerului. Progrese modeste în căutarea unui leac după decenii de eşecuri

Cu ocazia Zilei Mondiale a Alzheimerului, cercetătorii raportează progrese încurajatoare, dar limitate în lupta împotriva acestei boli care reprezintă 70% din cazurile de demenţă la nivel mondial, potrivit AFP.