Politic

Cum a ajuns statul să penalizeze educația? Bursele elevilor costă cât salariile bugetarilor angajați în ultimii zece ani

În timp ce taie bursele elevilor, statul menține un aparat bugetar din ce în ce mai costisitor. Peste 50.000 de persoane au fost angajate în ultimii zece ani, deși sistemul ar fi trebuit eficientizat odată cu digitalizarea.

Controalele la camioanele supraîncărcate vor fi intensificate. Ciprian Șerban: Drumurile nu mai pot fi distruse de nepăsare

Controalele pentru depistarea camioanelor supraîncărcate vor fi intensificate, a anunțat luni ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban. „Drumurile României nu mai pot fi distruse de nepăsare și lăcomie”, spune ministrul.

Ședința CSAT a început. Este prima de când Nicușor Dan a preluat mandatul de președinte

Președintele României, Nicușor Dan, a condus luni prima sa ședință a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, organizată la Palatul Cotroceni, unde au fost discutate teme majore de securitate, inclusiv conflictul din Ucraina, evaziunea fiscală și situația Salinei Praid.

BNS: Ne pregătim de proteste în situația în care nu vom ajunge la un numitor comun

Cele cinci mari confederații sindicale din România au solicitat premierului Ilie Bolojan o întâlnire de urgență pentru a discuta proiectele de austeritate promovate de guvern. În lipsa unui răspuns până la finalul zilei, sindicatele anunță că vor apela la președintele Nicușor Dan.

Grupul parlamentar SOS România de la Senat a fost desființat

Diana Iovanovici Șoșoacă, președinta partidului SOS România, a anunțat desființarea grupului parlamentar al partidului în Senat, după ce trei senatori au fost excluși din formațiune. Drept urmare, aceștia nu mai pot folosi numele partidului și își pierd toate funcțiile obținute în numele SOS România.

Zetea (PSD): Deciziile sunt dure dar dacă suntem serioși, coaliția va rezista pâna la alegerile din 2028

Actuala coaliție de guvernare va rezista până la alegerile din 2028, dacă partenerii dau dovadă de seriozitate, spune la RFI vicepreședintele PSD Gabriel Zetea. El susține că, după rotativa din 2027, nu sunt excluse măsuri fiscal-bugetare și mai dure decât cele pregătite de actualul Cabinet.

Negrescu: Trei miliarde de euro prin PNRR pentru educație. Bursele școlare nu trebuie tăiate

Europarlamentarul Victor Negrescu atrage atenția asupra importanței educației și condamnă tăierea burselor școlare în România, amintind că, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), România a primit peste 3 miliarde de euro pentru investiții în educație.

Sondaj pentru Primăria Capitalei: USR, PSD și AUR, în topul preferințelor bucureștenilor

Bucureștenii ar merge pe mâna unui „urmaș” de-al lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei, arată datele celui mai recent sondaj realizat de CURS. Astfel, USR ar conduce în topul preferințelor, urmat de PSD și AUR, notează gandul.ro.

Alfred Simonis, Președinte CJ Timiș: Stadionul Dan Păltinișanu se face cu 32.000 de locuri, cum a fost proiectat

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că stadionul Dan Păltinișanu se face, cu 32.000 de locuri, exact cum a fost proiectat.

Progresul discuțiilor despre Ucraina ține de Kiev și Washington, anunță Kremlinul

Rusia afirmă că ritmul negocierilor pentru oprirea războiului din Ucraina depind de poziția autorităților ucrainene, de implicarea eficientă a Statelor Unite în mediere și de situația militară actuală de pe teren.

Luni are loc prima şedinţă CSAT din mandatul lui Nicuşor Dan

Prima ședință a CSAT din mandatul președintelui Nicușor Dan are loc luni, de la ora 12:00. Pe ordinea de zi se află situația din Ucraina, o informare privind fenomenul evaziunii fiscale, ca amenințare și risc la adresa securității naționale, precum și situația de la Salina Praid.

Proiectul fiscal al republicanilor ar adăuga 3,3 trilioane dolari la datoria SUA

Biroul Bugetar al Congresului (CBO) estimează că proiectul de lege fiscală al lui Trump din Senat ar creşte deficitul cu aproape 3,3 trilioane de dolari între 2025 şi 2034, cu aproape 1 trilion mai mult decât versiunea adoptată de Camera Reprezentanţilor.

Vucic respinge cererile protestatarilor și promite noi arestări după ciocnirile din Belgrad

Președintele sârb Aleksandar Vucic afirmă că nu va ceda în fața manifestanților care cer alegeri anticipate. Sâmbătă s-au înregistrat ciocniri violente între aproximativ 140.000 de protestatari și forțele de ordine în Belgrad.

Trump se arată deschis să ridice sancțiunile contra Iranului

Donald Trump s-a declarat dispus să ridice sancțiunile împotriva Iranului dacă țara va adopta o politică pașnică, într-un interviu acordat Fox News difuzat duminică.

Ministrul Economiei, după ce a fost la Praid: Statul român a greșit. Nu din neatenție

„Statul român a greșit. Nu din neatenție, ci cu bună știință. A călcat în picioare dreptul oamenilor din zonă la o viață demnă și prosperă”, scrie pe Facebook ministrul Economiei, Radu Miruţă, despre Praid.

Mark Rutte, acuzat că este adulatorul șef al lui Donald Trump. Cum a răspuns secretarul general al NATO

Atitudinea extrem de supusă a secretarului general al NATO Mark Rutte la summitul de la Haga a stârnit critici și neîncredere, dar olandezul se justifică spunând că este doar o tactică pentru a gestiona relația cu președintele american, pe care îl cunoaște de ani de zile.

Elena Udrea, supusă unei intervenții chirurgicale. Când ar putea fi externată 

Elena Udrea ar putea părăsi spitalul chiar în această duminică, după ce a fost supusă unei intervenții chirurgicale. Fosta ministră a ajuns la spital dimineață, după ce a acuzat dureri abdominale severe în Penitenciarul de Femei Ploiești.

Noaptea în care Europa și Rusia au fost la un pas de războiul direct

Un simplu „incident" ar fi putut declanșa un conflict direct între Europa și Rusia când avioanele poloneze au decolat în urma încălcării spațiului aerian de către aparate militare rusești.

Șefii serviciilor secrete din Rusia și SUA au convenit să mențină un canal direct de comunicare

Directorul Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei Narîșkin, a declarat că a avut o conversație telefonică cu directorul CIA, John Ratcliffe, în cadrul căreia cei doi au convenit să păstreze deschisă posibilitatea unor apeluri directe, notează Reuters

Ministerul Apărării face pași importanți în achiziția de sisteme de apărare aeriană

Ministerul Apărării Naționale anunță duminică progrese în echiparea cu sisteme de apărare aeriană SHORAD-VSHORAD și MANPAD, după ce aceste programe au fost aprobate de Parlament.

Sebastian Burduja afirmă că România are printre cele mai mici prețuri la energie din Uniunea Europeană

Fostul ministru al Energiei, Sebastian Burduja, a transmis duminică faptul că România are în prezent unele dintre cele mai mici prețuri la energie din Uniunea Europeană și o producție din ce în ce mai sustenabilă și diversificată.

Donald Trump cere, din nou, un armistițiu în Gaza

Președintele american Donald Trump a reiterat apelul pentru încheierea unui acord de pace în Gaza, într-un nou mesaj postat pe rețelele sociale, informează Sky News.

Mihail Neamțu, un nou atac la ministra Oana Țoiu: a publicat un sondaj cu „cei mai slabi miniștri” folosind o fotografie defavorabilă

Deputatul AUR Mihail Neamțu a publicat recent pe canalele sale de Facebook și Whatsapp un sondaj ironic cu întrebarea „Cine sunt cei mai slabi miniștri?”, în care tuturor membrilor cabinetului li s-au asociat fotografii oficiale, în timp ce pentru ministra de Externe, Oana Țoiu, a fost selectată o imagine decupată dintr-un cadru public, cu un zâmbet accentuat, într-o postură mai puțin avantajoasă.

Victor Negrescu: Cred în promovarea industriei românești pe piețele internaționale

Europarlamentarul Victor Negrescu a continuat seria acțiunilor dedicate susținerii exportului și atragerii de investiții europene printr-o misiune economică în județul Alba, organizată alături de Camera de Comerț și Industrie Româno-Franceză (CCIFER).

Nicu Ștefănuță, reprezentantul oficial al Parlamentului European la Budapest Pride 2025

Europarlamentarul Nicu Ștefănuță a reprezentat oficial Parlamentul European la Marșul Pride din Budapesta, desfășurat sâmbătă, în pofida interdicției guvernamentale.

Paul Stănescu: Nu plec la Curtea de Conturi. Rămân alături de partid și de oameni

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a respins ferm zvonurile privind o posibilă plecare la Curtea de Conturi, afirmând sâmbătă seară că nu a cerut și nu a acceptat nicio funcție, iar prioritatea sa rămâne consolidarea generației tinere din partid.

Ministrul român al Culturii și omologul său din Republica Moldova relansează cooperarea culturală

Ministrul Culturii din România, András Demeter, aflat în prima săptămână de mandat, a avut o întâlnire bilaterală cu ministrul Culturii din Republica Moldova, Sergiu Prodan, pentru a relansa și consolida cooperarea culturală dintre cele două state.

BNS acuză PNL după eliminarea votului organizațiilor de tineret și femei în Biroul Politic Național

Blocul Național Sindical (BNS), prin organizațiile sale de tineret și femei, a reacționat sâmbătă la decizia Partidului Național Liberal de a elimina dreptul de vot al Organizației de Femei și al Organizației de Tineret în Biroul Politic Național, considerând decizia o „întoarcere în Evul Mediu”.

Grecia schimbă miniștri cheie în urma unui scandal major de fraudă

Guvernul de la Atena condus de premierul Kyriakos Mitsotakis a anunțat, sâmbătă, o serie de schimbări în Cabinet, după ce mai mulți oficiali de rang înalt și-au dat demisia în contextul unui amplu scandal privind deturnarea fondurilor agricole ale Uniunii Europene, relatează Politico.

Zeci de mii de persoane au protestat la Belgrad pentru alegeri anticipate

Zeci de mii de manifestanți au ieșit sâmbătă în stradă în capitala Serbiei, Belgrad, pentru a cere organizarea de alegeri parlamentare anticipate, în contextul unor proteste anti-guvernamentale care durează de aproape opt luni, notează AP.

Africa de Sud: Alianța Democrată se retrage din inițiativa „dialogului național”

Alianța Democrată (DA) din Africa de Sud a anunțat retragerea sa din dialogul național inițiat de președintele Cyril Ramaphosa, pe fondul unei dispute legate de demiterea unui ministru adjunct. Totuși, formațiunea rămâne, deocamdată, parte a guvernului de coaliție, anunță Reuters.

Iran restricționează mijloacele de supraveghere din instalațiile nucleare

Autoritățile iraniene au anunțat că directorul general al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, nu va mai avea acces în instalațiile nucleare ale țării, iar camerele de supraveghere ale agenției vor fi înlăturate de pe siturile nucleare, notează Politico.

MAE introduce clauze de integritate în parteneriatele externe pentru a proteja reputația României

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis sâmbătă că instituțiile care, prin activitățile derulate, afectează reputația țării prin asocierea cu persoane condamnate penal vor fi excluse automat din parteneriate pentru o perioadă de cel puțin doi ani.

MAE a dispus rechemerea Tamilei Andreea Cristescu din funcția de agent consular

Ministra Oana Țoiu a semnat rechemarea Tamilei Andreea Cristescu de la postul de agent consular la Consulatul României din New York, ca parte a reformei Ministerului Afacerilor Externe.

Ministerul Culturii: Blocarea Imnului pe Facebook, cauzată de algoritmi, nu de drepturi de autor

Ministerul Culturii a clarificat că blocarea pe Facebook a unui videoclip cu Imnul Național „Deșteaptă-te, române” a fost cauzată de un sistem automat care a confundat melodia cu o versiune reinterpretată în limba maghiară, iar instituția colaborează pentru a preveni astfel de situații și a proteja demnitatea imnului.

Președintele Poloniei în funcție cere Ucrainei să rămână calmă, în timp ce succesorul său preia conducerea

Președintele Poloniei care pleacă îi cere Ucrainei să fie răbdătoare în timpul tranziției către noul lider naționalist, care vrea să continue sprijinul pentru Ucraina, dar ar putea schimba poziția Poloniei față de aderarea Kievului la NATO.

Rogobete: Principalul meu obiectiv este recâștigarea încrederii oamenilor în sistemul medical

Alexandru Rogobete, noul ministru al Sănătății, își propune să refacă încrederea cetățenilor în sistemul public de sănătate prin transparență, profesionalism și reforme concrete, incluzând evaluarea spitalelor, digitalizarea, lupta împotriva corupției și crearea unui sistem de telemedicină.

Daniel Băluță: Lucrările la planşeu sunt în grafic, am găsit bani pentru Pasajul Unirii

Daniel Băluță anunță că lucrările la planșeul de la Unirii merg conform planului și ar putea fi gata mai devreme, iar banii necesari pentru renovarea Pasajului Unirii au fost deja asigurați prin ajustări în buget.

Daniel David: Avem cel mai generos sistem de burse din Uniunea Europeană

Ministrul Educației, Daniel David, a declarat că sistemul de burse din România trebuie redimensionat, deoarece fondul burselor a crescut considerabil în perioada 2022-2025.

Ministrul Transporturilor a testat condițiile de călătorie cu trenul din București la Constanța

Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian Constantin Șerban, a făcut sâmbătă dimineață o deplasare surpriză cu trenul din București spre Constanța, pentru a verifica personal condițiile de călătorie pe calea ferată.