CELE MAI NOI ARTICOLE

Un atac rusesc asupra unui oraş din Ucraina a ucis 7 persoane, potrivit autorităţilor

Forţele ruse au tras sâmbătă rachete asupra oraşului Vilniansk, din sud-estul Ucrainei, omorând 7 persoane, inclusiv 2 copii, şi rănind alte 18, au declarat oficialii.
Un atac rusesc asupra unui oraş din Ucraina a ucis 7 persoane, potrivit autorităţilor

Războiul din Ucraina, ziua 857. 10 civili au fost eliberaţi din captivitate / Dronele ruşilor, doborâte peste noapte / Nou ajutor american / Sancţiuni pentru Belarus

Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat vineri că zece civili au fost eliberaţi ca parte a unui schimb de deţinuţi, după mai mulţi ani de captivitate în Rusia şi Belarus.
Războiul din Ucraina, ziua 857. 10 civili au fost eliberaţi din captivitate / Dronele ruşilor, doborâte peste noapte / Nou ajutor american / Sancţiuni pentru Belarus

Oficial Hamas: Negocierile cu Israelul privind încetarea focului în Gaza nu au progresat

Eforturile mediatorilor arabi, susţinuţi de Statele Unite, au eşuat până acum în a încheia o încetare a focului, ambele părţi învinuindu-se reciproc pentru impas. Hamas afirmă că orice acord trebuie să pună capăt războiului şi să ducă la retragerea completă a Israelului din Gaza, în timp ce Israelul afirmă că va accepta doar pauze temporare […]
Oficial Hamas: Negocierile cu Israelul privind încetarea focului în Gaza nu au progresat

Elveţia e prima echipă calificată în sferturi la Euro 2024, după ce a eliminat Italia

Italia părăseşte Euro 2024, după o prestaţie nedemnă de statutul de campioană europeană a ultimei ediţii, dar în ton cu absenţa de la Campionatul Mondial. Înfrângerea cu 2-0 în faţa Elveţiei a arătat o Italie neputincioasă, incapabilă să pună cu adevărat probleme. Olympiastadion din Berlin a fost locul unde Squadra Azzurra a câştigat finala Cupei […]
Elveţia e prima echipă calificată în sferturi la Euro 2024, după ce a eliminat Italia

Italia este eliminată de la Euro 2024

Italia a fost eliminată de la Euro 2024. Meciul de la Berlin s-a terminat cu 2-0 pentru Elveţia.
Italia este eliminată de la Euro 2024

Duminică încep alegerile parlamentare anticipate în Franţa. Extrema dreaptă, pe primul loc în sondaje

Cetăţenii francezi sunt chemaţi duminică la urne pentru un moment excepţional în istoria lor politică: primul tur al alegerilor parlamentare anticipate – care ar putea duce la formarea primului guvern de extremă-dreapta al ţării de la ocupaţia nazistă din al Doilea Război Mondial – sau la absenţa oricărei majorităţi. Potrivit Associated Press (AP), în cursa […]
Duminică încep alegerile parlamentare anticipate în Franţa. Extrema dreaptă, pe primul loc în sondaje

Cernavodă 1 revine după o revizie amplă

Nuclearelectrica anunţă că lucrările aferente opririi planificate a Unităţii 1 CNE Cernavodă au fost terminate, iar sincronizarea la Sistemul Energetic Naţional s-a realizat sâmbătă după-amiază.
Cernavodă 1 revine după o revizie amplă

Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

„În general, condiţiile care prevalează sunt dificile şi periculoase”, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Departamentului pentru Pompieri, Vasilis Vathrakogiannis, în cadrul unei conferinţe de presă, conform AFP. Obişnuită cu verile toride, Grecia se confruntă cu un sezon dificil al incendiilor de vegetaţie după cea mai călduroasă iarnă şi cel mai timpuriu val de […]
Incendiu masiv la nord de Atena, pe fondul riscului sporit de incendii în 6 regiuni greceşti

Marile publicaţii din SUA îi cer lui Biden să se retragă din cursa pentru prezidenţiale: „Acesta nu este un gând partizan, este unul patriotic”

Prestaţia ,,dezastruoasă” a preşedintelui Joe Biden în cadrul primei dezbateri cu Donald Trump în cursa pentru alegerile prezidenţiale din SUA a creat agitaţie nu doar în rândul democraţilor, ci şi al marilor instituţii media din SUA. Washington Post, Wall Street Journal şi New York Times au transmis, prin intermediul unor articole semnate de boardurile editoriale, […]
Marile publicaţii din SUA îi cer lui Biden să se retragă din cursa pentru prezidenţiale: „Acesta nu este un gând partizan, este unul patriotic”

Aeroportul Internaţional Henri Coandă, amendă de 10.000 de lei din cauza temperaturii

Aeroportul Internaţional Henri Coandă a primit o amendă de 10.000 de lei din cauza temperaturii din zonele plecări şi sosiri, precum şi din saloanele din zona internaţională Schengen şi non-Schengen.
Aeroportul Internaţional Henri Coandă, amendă de 10.000 de lei din cauza temperaturii

Noi avertizări de vreme severă imediată, în 6 judeţe. Sunt anunţate ploi, vijelii şi grindină

Meteorologii au emis, sâmbătă seară, noi avertizări nowcasting pentru localităţi din 6 judeţe, în care anunţă ploi, vijelii şi grindină.
Noi avertizări de vreme severă imediată, în 6 judeţe. Sunt anunţate ploi, vijelii şi grindină

Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

Un ofiţer de poliţie sârb a ucis sâmbătă un bărbat care l-a împuşcat în gât cu o arbaletă în faţa ambasadei Israelului la Belgrad, în ceea ce premierul a numit un „act terorist".
Atacator cu arbaleta, ucis în faţa ambasadei israeliene din Belgrad. Un poliţist a fost rănit

MAI trimite peste 1.000 de angajaţi pe litoral, pentru măsuri de siguranţă

Peste 1.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor acţiona suplimentar pe litoralul românesc începând de acest weekend pentru a asigura un sezon estival în siguranţă.
MAI trimite peste 1.000 de angajaţi pe litoral, pentru măsuri de siguranţă

Incident la Bucharest PRIDE. Mai mulţi contramanifestaţi au fost legitimaţi, unul dus la secţie

Pe timpul desfăşurării marşului Bucharest PRIDE, un grup de 10 persoane s-a poziţionat pe traseul manifestaţiei publice autorizate, cu scopul de a-şi exprima nemulţumirea faţă de desfăşurarea acesteia, transmite Jandarmeria. Jandarmii le-au cerut acestor persoane de mai multe ori să înceteze contramanifestaţia. „Anticipând riscul unor altercaţii sau violenţe şi ţinând cont că grupul în cauză […]
Incident la Bucharest PRIDE. Mai mulţi contramanifestaţi au fost legitimaţi, unul dus la secţie

Avertizări de vreme severă imediată. Ploi, vijelii şi grindină anunţate în mai multe zone ale ţării

Meteorologii au emis, sâmbătă după-amiază, mai multe avertizări nowcasting pentru mai multe judeţe, în care anunţă ploi, vijelii şi grindină.
Avertizări de vreme severă imediată. Ploi, vijelii şi grindină anunţate în mai multe zone ale ţării

Ucraina se răzbună pentru Mariupol. Militari ruşi din Brigada 83 Aeropurtată sunt înconjuraţi de trei săptămâni într-o fabrică din localitatea de graniţă Vovchansk

Ucraina se răzbună pentru Mariupol. Militari ruşi din Brigada 83 Aeropurtată sunt înconjuraţi de trei săptămâni într-o fabrică din localitatea de graniţă Vovchansk, din regiunea Harkov, notează Monitorul Apărării.
Ucraina se răzbună pentru Mariupol. Militari ruşi din Brigada 83 Aeropurtată sunt înconjuraţi de trei săptămâni într-o fabrică din localitatea de graniţă Vovchansk

Rusia ameninţă că va doborî aeronavele de cercetare NATO din spaţiul internaţional de deasupra Mării Negre. Cum ar trebui să reacţioneze Alianţa?

Ministerul rus al Apărării a emis vineri un avertisment ameninţător, dar nespecificat, către SUA şi NATO cu privire la ceea ce susţine că este frecvenţa tot mai mare a zborurilor cu drone deasupra Mării Negre, acuzând că informaţiile sunt transmise Ucrainei pentru a lovi ţinte ruseşti, relatează Monitorul Apărării.
Rusia ameninţă că va doborî aeronavele de cercetare NATO din spaţiul internaţional de deasupra Mării Negre. Cum ar trebui să reacţioneze Alianţa?

Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR pentru Preşedinţia României

La congresul USR de sâmbătă, au fost 581 de buletine de vot utilizate, din care 18 buletine nule şi 563 valabil exprimate. Elena Lasconi a primit 531 de voturi, adică 94,31%, urmată de Octavian Berceanu cu 25 de voturi şi Dumitru Stanca – 7 voturi. Elena Lasconi a declarat că acesta este anul în care […]
Elena Lasconi a fost aleasă candidatul USR pentru Preşedinţia României

Sabalenka „nu este 100%” sigură pentru Wimbledon din cauza unei accidentări „rare”

Aryna Sabalenka, campioana Australian Open, a declarat sâmbătă că nu este „100%" sigură că va juca meciul din primul tur de la Wimbledon din cauza unei accidentări „foarte rare" la umăr.
Sabalenka „nu este 100%

Aproape 1,8 miliarde de oameni la nivel global riscă boli grave dacă nu fac sport suficient. Avertismentul lansat de OMS

Un nou studiu realizat de o echipă de cercetători de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi profesori din mediul universitar arată că 1,8 miliarde de oameni de pe glob riscă să dezvolte boli grave dacă nu fac activitate fizică suficientă. Aceşia avertizează că dacă tendinţa se menţine, nivelurile de inactivitate ar putea ajunge la […]
Aproape 1,8 miliarde de oameni la nivel global riscă boli grave dacă nu fac sport suficient. Avertismentul lansat de OMS

Ciucă: În aceste zile, capitala României devine centrul discuţiilor despre securitatea Europei

Capitala României devine „centrul discuţiilor despre securitatea Europei şi despre soluţiile cele mai acute pentru problemele cu care ne confruntăm”, spune Nicolae Ciucă la cea de-a 31-a Sesiune Anuală a Adunării Parlamentare a OSCE.
Ciucă: În aceste zile, capitala României devine centrul discuţiilor despre securitatea Europei

IGSU are de sâmbătă trei noi şalupe multirol

Trei noi şalupe multirol au intrat sâmbătă în dotarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.Acestea vor ajunge în Turnu Măgurele, Tulcea şi Constanţa.
IGSU are de sâmbătă trei noi şalupe multirol

Joe Biden nu renunţă: Promite să continue în cursa pentru prezidenţialele din SUA, după prima dezbatere televizată cu Trump

Preşedintele american le-a spus vineri susţinătorilor la un miting de campanie în Raleigh, Carolina de Nord, că a fost acolo „dintr-un singur motiv, pentru că intenţionez să câştig acest stat în noiembrie”, scrie Financial Times. În comentarii care au încercat să abordeze performanţa sa slabă în dezbaterea de joi, Biden a recunoscut faptul că nu […]
Joe Biden nu renunţă: Promite să continue în cursa pentru prezidenţialele din SUA, după prima dezbatere televizată cu Trump

CFR Călători, despre trenul Mangalia-Oradea: Degajări de fum, aproape 3 ore întârziere

CFR Călători anunţă că s-au înregistrat degajări de fum în trenul Mangalia-Oradea şi că nu a fost vorba de un incendiu. Trenul care a plecat vineri seara din Mangalia are o întârziere de aproape trei ore.
CFR Călători, despre trenul Mangalia-Oradea: Degajări de fum, aproape 3 ore întârziere

Atac terorist asupra ambasadei Israelului la Belgrad. Agresorul a fost ucis, un poliţist rănit

Un bărbat înarmat cu o arbaletă a rănit un ofiţer de poliţie care păzea ambasada Israelului la Belgrad şi, la rândul său, a fost ucis de ofiţer.
Atac terorist asupra ambasadei Israelului la Belgrad. Agresorul a fost ucis, un poliţist rănit

Atenţie ce cumperi de la supermarket: prezenţa sticlelor cu alcool în maşină atrage testarea automată / Precizările IGPR cu privire la modificările aduse legislaţiei rutiere

Guvernul a adoptat vineri Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul creşterii siguranţei rutiere, o iniţiativă a Ministerului Afacerilor Interne. Potrivit reprezentanţilor IGPR, una dintre modificările aduse este instituirea unor situaţii obiective în care poliţistul este obligat să efectueze testarea conducătorilor auto, respectiv: dacă în vehicul sunt observate recipiente ce […]
Atenţie ce cumperi de la supermarket: prezenţa sticlelor cu alcool în maşină atrage testarea automată / Precizările IGPR cu privire la modificările aduse legislaţiei rutiere

Cât e amenda pentru alarmă falsă. A încasat-o bărbatul care a anunţat amplasarea unei bombe la Palatul de Justiţie din Ploieşti

Bărbatul care joi a sesizat, la 112, amplasarea unei bombe în Palatul de Justiţie din Ploieti, a fost găsit de poliţişti şi amendat cu 4.000 de lei.
Cât e amenda pentru alarmă falsă. A încasat-o bărbatul care a anunţat amplasarea unei bombe la Palatul de Justiţie din Ploieşti

Carla Bruni ar putea fi inculpată în scandalul care l-a cuprins pe soţul ei, Nicolas Sarkozy

Cântăreaţa a fost convocată la interogatoriu la o dată neprecizată.
Carla Bruni ar putea fi inculpată în scandalul care l-a cuprins pe soţul ei, Nicolas Sarkozy

Peskov a dezvăluit ce făcea Putin în timpul dezbaterii Biden-Trump

Presa rusă de stat a contabilizat de câte ori candidaţii au pronunţat cuvintele „Vladimir Putin” şi „Rusia”.
Peskov a dezvăluit ce făcea Putin în timpul dezbaterii Biden-Trump

Bilanţ IGPR: 531 de persoane au murit în accidente rutiere în primele 5 luni ale anului

531 de persoane au murit în accidente rutiere în primele 5 luni ale anului, cu 8 mai puţine decât în perioada similară din 2023, arată o statistică a Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), prezentată sâmbătă.
Bilanţ IGPR: 531 de persoane au murit în accidente rutiere în primele 5 luni ale anului

Trenul Timişoara-Iaşi, întârziere de 5 ore, din cauza unei locomotive defecte

Trenul Timişoara-Iaşi va ajunge la destinaţie cu o întârziere de aproximativ 5 ore, după ce locomotiva s-a stricat în staţia Lugoj, a anunţat duminică CFR Călători.
Trenul Timişoara-Iaşi, întârziere de 5 ore, din cauza unei locomotive defecte

Felix Zwayer va arbitra România – Olanda. Favoriţii au dus-o bine cu el la „centru”

Germanul Felix Zwayer va arbitra România - Olanda (Ţările de Jos), în optimile Euro, partidă programată marţi, de la ora 19.00, la Munchen.
Felix Zwayer va arbitra România - Olanda. Favoriţii au dus-o bine cu el la „centru”

Mesajul unor diplomaţi cu ocazia Bucharest Pride 2024: Mai sunt multe de făcut la nivel mondial şi în România

Recunoaştem paşii făcuţi către realizarea egalităţii depline pentru persoanele LGBTQ+, dar şi faptul că mai sunt multe de făcut la nivel mondial şi în România, se arată într-o declaraţie comună semnată de mai mulţi ambasadori în România, făcută cu ocazia Bucharest Pride 2024.
Mesajul unor diplomaţi cu ocazia Bucharest Pride 2024: Mai sunt multe de făcut la nivel mondial şi în România

Iran: Un diplomat al liniei dure şi singurul moderat, în turul doi al alegerilor prezidenţiale

Iranul va organiza al doilea tur al alegerilor prezidenţiale în 5 iulie, după ce niciunul dintre principalii candidaţi nu a obţinut mai mult de 50% din voturi în scrutinul de vineri, a anunţat sâmbătă Ministerul de Interne.
Iran: Un diplomat al liniei dure şi singurul moderat, în turul doi al alegerilor prezidenţiale

Messi nu va juca sâmbătă pentru Argentina în meciul cu Peru

Lionel Messi nu va juca sâmbătă pentru Argentina în ultimul meci al Grupei A cu Peru, de la Copa America, scrie Reuters.
Messi nu va juca sâmbătă pentru Argentina în meciul cu Peru

Evaluare Naţională: 474 de candidaţi au lipsit la ultima probă scrisă

Un număr de 474 de candidaţi au lipsit vineri la ultima probă scrisă a Evaluării Naţionale, cea la Limba şi literatura maternă, a anunţat sâmbătă Ministerul Educaţiei.
Evaluare Naţională: 474 de candidaţi au lipsit la ultima probă scrisă

Elena Lasconi, la congresul USR: Sunt aceeaşi femeie din popor

„Sunt aceeaşi femeie din popor şi, printre milioanele de români, sunt şi eu o voce şi refuz să-i las pe alţii să spună cine e România şi ce-şi doresc românii”, a spus Elena Lasconi, preşedintele USR, în deschiderea congresului de sâmbătă.
Elena Lasconi, la congresul USR: Sunt aceeaşi femeie din popor

Actorul Martin Mull, vedetă în seriale din anii ’90, a murit

Comediantul avea 80 de ani.
Actorul Martin Mull, vedetă în seriale din anii '90, a murit

Blocaj la graniţă: 13 copii, opriţi pe aeroporturi pentru că nu îndeplineau condiţiile pentru ieşirea din ţară

13 copii au fost opriţi, în ultima săptămână, pe aeroporturi pentru că nu îndeplineau condiţiile pentru ieşirea din ţară, a anunţat sâmbătă Poliţia de frontieră.
Blocaj la graniţă: 13 copii, opriţi pe aeroporturi pentru că nu îndeplineau condiţiile pentru ieşirea din ţară

Remarcă amară de Ziua Dunării: În drumul său, revarsă frumuseţe, însă adună deşeuri

În drumul său, Dunărea revarsă frumuseţe, naşte viaţă, însă se confruntă cu tot felul de probleme, adună deşeuri, printre altele, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, într-un mesaj adresat sâmbătă, când este marcată Ziua Dunării.
Remarcă amară de Ziua Dunării: În drumul său, revarsă frumuseţe, însă adună deşeuri