CELE MAI NOI ARTICOLE

Zohran Mamdani preia mandatul de primar al New Yorkului într-o ceremonie simbolică în metrou

Zohran Mamdani, în vârstă de 34 de ani, preia oficial miercuri, la miezul nopții dintre ani, mandatul de primar al orașului New York, într-o ceremonie simbolică organizată într-o stație de metrou istorică din Manhattan.
Zohran Mamdani preia mandatul de primar al New Yorkului într-o ceremonie simbolică în metrou

Nicușor Dan: „2025 a fost un an al încercărilor, dar, în același timp, un an al maturității civice”

Președintele României, Nicușor Dan, afirmă că anul 2025 a adus presiuni economice și incertitudine pentru mulți români, dar susține că societatea a dat dovadă de maturitate civică și atașament față de valorile democratice și angajamentele europene.
Nicușor Dan: „2025 a fost un an al încercărilor, dar, în același timp, un an al maturității civice”

Continentele Pământului pierd apă dulce într-un ritm alarmant. Avertismentul Băncii Mondiale

Continentele Pământului pierd apă dulce într-un ritm fără precedent, potrivit unui nou raport publicat de Banca Mondială pe 4 noiembrie, bazat pe 22 de ani de date colectate de misiunea GRACE a NASA.
Continentele Pământului pierd apă dulce într-un ritm alarmant. Avertismentul Băncii Mondiale

Un portret Picasso, evaluat la peste 1 milion de euro, poate fi câștigat cu 100 de euro

Un tablou semnat de Pablo Picasso, evaluat la peste un milion de euro, este scos la o tombolă caritabilă internațională, iar banii strânși vor finanța cercetarea în domeniul bolii Alzheimer.
Un portret Picasso, evaluat la peste 1 milion de euro, poate fi câștigat cu 100 de euro

Poliția finlandeză a confiscat o navă cargo suspectată că ar fi deteriorat un cablu din Marea Baltică

Poliția din Finlanda a confiscat o navă cargo suspectată de deteriorarea unui cablu submarin. Nava, numită Fitburg, a plecat din Rusia și se îndrepta spre Israel, până să fie reținută de autoritățile finlandeze.
Poliția finlandeză a confiscat o navă cargo suspectată că ar fi deteriorat un cablu din Marea Baltică

Fost primar din județul Brașov, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a dispus trimiterea în judecată a unui fost primar al comunei Sâmbăta de Sus, cercetat pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
Fost primar din județul Brașov, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Israelul retrage autorizațiile a 37 de ONG-uri internaționale și riscă blocarea ajutorului umanitar

Israelul va suspenda activitatea a 37 de organizații umanitare internaționale în Gaza și Cisiordania, inclusiv Medecins Sans Frontieres și International Rescue Committee, invocând nerespectarea noilor reguli de înregistrare. Decizia a fost criticată dur de UE, Marea Britanie și alte state.
Israelul retrage autorizațiile a 37 de ONG-uri internaționale și riscă blocarea ajutorului umanitar

ANSVSA: Peste 212.000 de kilograme de carne, ouă și lactate, retrase de la raft în 2025

Alexandru Bociu, președintele Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a prezentat bilanțul activității din acest an, oferind inclusiv date cu privire la rezumatul tuturor controalelor desfășurate, dar și a demersurilor instituției.
ANSVSA: Peste 212.000 de kilograme de carne, ouă și lactate, retrase de la raft în 2025

Adrian Titieni, numit manager interimar al Teatrului Național București. Ministerul Culturii anunță reluarea concursului de management

Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București are, începând de astăzi, un nou manager interimar.
Adrian Titieni, numit manager interimar al Teatrului Național București. Ministerul Culturii anunță reluarea concursului de management

Măsuri de securitate fără precedent la Sydney, de Anul Nou, după atacul armat de la Bondi

Mii de polițiști înarmați au fost mobilizați pe străzile din Sydney, de Revelion, în urma atacului armat de la Bondi Beach, în care 15 persoane au fost ucise. Autoritățile au anunțat măsuri sporite de securitate pentru a preveni orice incident.
Măsuri de securitate fără precedent la Sydney, de Anul Nou, după atacul armat de la Bondi

Rusia ar fi pierdut peste 1,2 milioane de militari de la începutul invaziei

Rusia a pierdut aproximativ 1.207.910 militari de la declanșarea invaziei pe scară largă în Ucraina, în februarie 2022, potrivit unui nou bilanț anunțat de Statul Major al Forțelor Armate ucrainene.
Rusia ar fi pierdut peste 1,2 milioane de militari de la începutul invaziei

Maia Sandu, desemnată Liderul Mondial al Anului: Democrația pe continent este în pericol

Președinta Moldovei, Maia Sandu a fost desemnată „Liderul Mondial al Anului” de publicația britanică The Telegraph. Într-un amplu material realizat de prestigioasa publicație Britanică, Maia Sandu vorbește despre lupta împotriva campaniilor de dezinformare pornite de Moscova.
Maia Sandu, desemnată Liderul Mondial al Anului: Democrația pe continent este în pericol

Xi Jinping reafirmă în mesajul de Anul Nou că reunificarea Taiwanului este inevitabilă după exercițiile militare ale Chinei

Președintele Chinei, Xi Jinping, a reafirmat în mesajul său de Anul Nou 2026 obiectivul strategic al Beijingului privind Taiwanul, declarând că „reunificarea patriei” este inevitabilă și „de neoprit”.
Xi Jinping reafirmă în mesajul de Anul Nou că reunificarea Taiwanului este inevitabilă după exercițiile militare ale Chinei

Ivan, after six months at the Ministry of Energy: We have avoided a disaster for the economy

Energy Minister Bogdan Ivan says that, six months after taking office, he has managed to stabilize the energy market, avoid significant price increases for the population and the economy, and accelerate investments and payments to beneficiaries.
Ivan, after six months at the Ministry of Energy: We have avoided a disaster for the economy

Sorin Grindeanu: 2025, a year with many challenges. 2026 will not be an easy year either

2026 will not be an easy year either, says PSD president Sorin Grindeanu, in a review of the year that is coming to an end.
Sorin Grindeanu: 2025, a year with many challenges. 2026 will not be an easy year either

250 new kilometers of high-speed roads, CNAIR’s target for 2026

2025 is the year when several regions of Romania were connected by high-speed roads, and the target for 2026 is 250 new kilometers, according to CNAIR head Cristian Pistol.
250 new kilometers of high-speed roads, CNAIR's target for 2026

Ucraina mulțumește României pentru contribuția financiară anunțată seara trecută: „România se alătură PURL și contribuie cu 50 de milioane de euro pentru această inițiativă”

Ministrul ucrainean al Apărării a transmis un mesaj de mulțumire României, după ce Bucureștiul a anunțat, marți seara, aderarea la mecanismul „Lista de achiziții prioritare necesare apărării Ucrainei” (PURL), propus de Statele Unite ale Americii, cu o contribuție de 50 de milioane de euro.
Ucraina mulțumește României pentru contribuția financiară anunțată seara trecută: „România se alătură PURL și contribuie cu 50 de milioane de euro pentru această inițiativă”

Italia, Spania, Irlanda sau Scoția – țările în care ești plătit să te muți în 2026

Tot mai multe scheme de relocare bazate pe stimulente au apărut, în ultimii ani în Europa. Comunitățile care se confruntă cu o scădere a populației au observat interesul crescut pentru mutarea și munca în străinătate, așa că oferă locuințe la preț redus, dar și granturi pentru a aduce noi locuitori.
Italia, Spania, Irlanda sau Scoția – țările în care ești plătit să te muți în 2026

La mulți ani 2026! Cele mai frumoase urări de Revelion 2026: Mesaje de Anul Nou pentru familie, prieteni, colegi

Trecerea dintre ani e momentul perfect să lași în urmă grijile și să trimiți un gând bun celor dragi. Mai jos găsești mesaje de Revelion 2025–2026, de la urări clasice și elegante, până la SMS-uri scurte, haioase și amuzante, potrivite pentru orice persoană: familie, prieteni, colegi, profesori sau copii.
La mulți ani 2026! Cele mai frumoase urări de Revelion 2026: Mesaje de Anul Nou pentru familie, prieteni, colegi

Cel mai vârstnic fotbalist profesionist din lume, semnează pentru încă un sezon: Ce vârstă are „King Kazu”

Japonezul Kazuyoshi Miura, cunoscut sub porecla „King Kazu” și considerat cel mai vârstnic fotbalist profesionist aflat încă în activitate, va juca și în acest an, ajungând la cel de-al 41-lea sezon al carierei sale. Atacantul, care va împlini 59 de ani în februarie, a fost împrumutat până în vară la echipa Fukushima United, formație din a treia ligă japoneză.
Cel mai vârstnic fotbalist profesionist din lume, semnează pentru încă un sezon: Ce vârstă are „King Kazu”

Aproape 3.000 de articole pirotehnice, scoase din circuitul ilegal de jandarmii doljeni

Jandarmii din Dolj au scos din circuitul ilegal aproape 3.000 de articole pirotehnice, în urma unei acțiuni desfășurate pentru prevenirea și combaterea comercializării neautorizate a materialelor explozive.
Aproape 3.000 de articole pirotehnice, scoase din circuitul ilegal de jandarmii doljeni

Curs valutar BNR, 31 decembrie 2025: euro urcă ușor, dolarul se întărește; lira și aurul scad

În ultima zi a anului, BNR a publicat la cursul de referință un euro la 5,0985 lei, în timp ce dolarul a urcat la 4,3417 lei. Lira sterlină a coborât la 5,8335 lei, iar gramul de aur a scăzut la 601,0836 lei.
Curs valutar BNR, 31 decembrie 2025: euro urcă ușor, dolarul se întărește; lira și aurul scad

Turcia reține încă 125 de suspecți în cadrul operațiunii de combatere a grupării Statul Islamic

Autoritățile turce au continuat, miercuri, operațiunile la nivel național împotriva grupării Statul Islamic (IS). Au fost reținute 125 de persoane în raiduri simultane în 25 de provincii.
Turcia reține încă 125 de suspecți în cadrul operațiunii de combatere a grupării Statul Islamic

Odesa bombardată masiv: Șase răniți, inclusiv copii, în urma atacului nocturn al Rusiei

Rusia a lansat în noaptea de miercuri un atac de amploare asupra regiunii Odesa, în sudul Ucrainei, soldat cu șase răniți, dintre care trei copii. Loviturile au vizat infrastructura civilă și energetică, iar autoritățile ucrainene anunță că majoritatea dronelor au fost interceptate, precizează Euronews.
Odesa bombardată masiv: Șase răniți, inclusiv copii, în urma atacului nocturn al Rusiei

Declarație de final de an a unui membru CSM. Justiția, prezentată ca „victimă” a atacurilor

Judecătorul Alin Ene, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), afirmă într-o postare publică faptul că anul 2025 se încheie cu Justiția „printre cele mai atacate instituții ale statului”, într-un climat dominat de scandaluri, campanii agresive și „lozinci” care ar fi înlocuit soluțiile, potrivit mesajului publicat de magistrat.
Declarație de final de an a unui membru CSM. Justiția, prezentată ca

Ivan, după șase luni la Energie: Am evitat un dezastru pentru economie

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, afirmă că, la șase luni de la preluarea mandatului, a reușit să stabilizeze piața energiei, să evite majorări semnificative de prețuri pentru populație și economie și să accelereze investițiile și plățile către beneficiari.
Ivan, după șase luni la Energie: Am evitat un dezastru pentru economie

Prima țară care a intrat deja în 2026

Republica Kiribati a devenit primul stat din lume care a trecut în anul 2026.
Prima țară care a intrat deja în 2026

Revelion cu program scurt la magazine. Iată la cât se închid astăzi

Marile magazine din România vor avea program redus pe 31 decembrie 2025, iar 1 ianuarie 2026 va fi zi liberă pentru majoritatea retailerilor. Clienții sunt sfătuiți să își facă cumpărăturile din timp și să verifice programul fiecărei locații.
Revelion cu program scurt la magazine. Iată la cât se închid astăzi

Cele mai potrivite mesaje și sms-uri de trimis în noaptea de Revelion / Câteva idei pentru corporatiști

Ești în pană de idei când te uiți în ochii ei? Nu-i nimic! Am pregătit pentru tine câteva sugestii de sms-uri de trimis în noaptea de Revelion și le-am clasificat pe căprării, să-ți fie mai ușor să le găsești! Inspirație!
Cele mai potrivite mesaje și sms-uri de trimis în noaptea de Revelion / Câteva idei pentru corporatiști

Tânăr de 19 ani arestat pentru trafic de droguri în Ploiești

Un tânăr de 19 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a fost prins cu 18 doze de canabis pregătite pentru vânzare.
Tânăr de 19 ani arestat pentru trafic de droguri în Ploiești

Anveloparea blocurilor, aproape gratuită în Sectorul 1. Impozite mai mari pentru clădirile neîngrijite

Consilierii locali din Sectorul 1 au votat un pachet de măsuri care combină sprijinul financiar pentru locuitori cu responsabilizarea proprietarilor clădirilor degradate.
Anveloparea blocurilor, aproape gratuită în Sectorul 1. Impozite mai mari pentru clădirile neîngrijite

Carburanții se scumpesc de la 1 ianuarie: Cu cât cresc noile accize prețurile la pompă

Începând cu 1 ianuarie 2026, șoferii din România vor plăti mai mult pentru benzină și motorină, după ce intră în vigoare noile niveluri de accize stabilite de Ministerul Finanțelor. Majorarea taxelor face parte din calendarul fiscal asumat de stat și va avea un impact direct asupra prețurilor la pompă, într-un context deja marcat de presiuni economice și costuri ridicate ale transportului.
Carburanții se scumpesc de la 1 ianuarie: Cu cât cresc noile accize prețurile la pompă

Buget majorat pentru Programul „Masă sănătoasă”

Programul Masă sănătoasă, destinat sprijinirii alimentației elevilor și preșcolarilor, va continua și anul viitor, cu un buget semnificativ mai mare și un număr extins de beneficiari.
Buget majorat pentru Programul „Masă sănătoasă”

Deputat USR despre decizia Guvernului ca prima zi de concediu medical să nu mai fie plătită: Halucinantă

Deputatul USR Emanuel Ungureanu califică drept halucinantă decizia Guvernului ca prima zi de concediu medical să nu mai fie plătită.
Deputat USR despre decizia Guvernului ca prima zi de concediu medical să nu mai fie plătită: Halucinantă

Accident de muncă în Portul Constanța. Doi bărbați au murit

Un accident de muncă a avut loc miercuri în dana 5 a Portului Constanța. Doi bărbați au murit.
Accident de muncă în Portul Constanța. Doi bărbați au murit

Cum a invadat fenomenul „Wrapped” aplicațiile, brandurile dar și politica

Conceptul „Wrapped”, adus în atenția publicului de Spotify, s-a transformat în ultimii ani într-un instrument de comunicare omniprezent. În fiecare decembrie, nu doar platformele digitale, ci și companii tradiționale, instituții și chiar formațiuni politice încearcă să profite de popularitatea acestui format vizual de bilanț anual. Rezultatele variază: unele inițiative sunt ingenioase și utile, altele par forțate sau stârnesc mai degrabă amuzament stânjenit.
Cum a invadat fenomenul „Wrapped” aplicațiile, brandurile dar și politica

Proteste în Cisiordania după ce Autoritatea Palestiniană a oprit ajutoarele pentru familiile prizonierilor

Suspendarea vechiului sistem de ajutoare financiare acordate familiilor prizonierilor palestinieni a provocat proteste și a reaprins tensiunile politice din Cisiordania.
Proteste în Cisiordania după ce Autoritatea Palestiniană a oprit ajutoarele pentru familiile prizonierilor

250 de kilometri noi de drumuri de mare viteză, ținta CNAIR pentru anul 2026

Anul 2025 este anul în care prin drumuri de mare viteză au fost unite mai multe regiuni ale României, iar ținta pentru 2026 este de 250 de noi kilometri, susține șeful CNAIR, Cristian Pistol.
250 de kilometri noi de drumuri de mare viteză, ținta CNAIR pentru anul 2026

De ce Arabia Saudită și Emiratele importă nisip din Australia, deși au deșerturi imense

Deși găzduiește unele dintre cele mai mari deșerturi de pe planetă, Arabia Saudită recurge la importuri de nisip din Australia pentru a-și alimenta megaproiectele de infrastructură. Situația scoate în evidență o provocare globală mai puțin cunoscută: deficitul de nisip potrivit pentru construcții și consecințele semnificative asupra mediului.
De ce Arabia Saudită și Emiratele importă nisip din Australia, deși au deșerturi imense

Peste 1.000 de noi dosare în programul Rabla Auto au fost aprobate

Peste 1.000 de noi dosare au fost aprobate în cadrul programului Rabla Auto pentru persoane fizice, a anunțat marți Administrația Fondului pentru Mediu.
Peste 1.000 de noi dosare în programul Rabla Auto au fost aprobate