CELE MAI NOI ARTICOLE

Blestemul care s-a abătut asupra familiei Ceaușescu. Ultimul moștenitor, Valentin, a fost diagnosticat cu probleme medicale și nu are bani pentru tratament. El cere ajutorul statului român

Un adevărat blestem pare să-i urmărească pe moștenitorii soților Elena și Nicolae Ceaușescu. După ce Nicu și Zoia Ceaușescu au murit prematur din cauza unor boli incurabile, lui Valentin Ceaușescu (77 de ani) i-a recidivat o afecțiune gravă, iar tratamentul costă o avere în condițiile în care ultimul moștenitor al cuplului dictatorial de dinainte de '89 nu îl poate suporta din punct de vedere financiar.
Blestemul care s-a abătut asupra familiei Ceaușescu. Ultimul moștenitor, Valentin, a fost diagnosticat cu probleme medicale și nu are bani pentru tratament. El cere ajutorul statului român

Nordul Bucureștiului principalul motor al pieței rezidențiale

Țintind cumpărătorii cu venituri ridicate, zona a devenit în ultimii ani centrul de creștere al pieței rezidențiale din Capitală
Nordul Bucureștiului principalul motor al pieței rezidențiale

Tăriceanu, atac la Nicușor Dan: Declarațiile despre aderarea României la UE sunt iresponsabile

Călin Popescu-Tăriceanu îl critică dur pe președintele României, Nicușor Dan, după ce acesta a afirmat că țara noastră nu era pregătită pentru aderarea la Uniunea Europeană. Fostul premier susține că integrarea din 2007 a fost o „victorie a națiunii române”, obținută prin eforturi și sacrificii.
Tăriceanu, atac la Nicușor Dan: Declarațiile despre aderarea României la UE sunt iresponsabile

Medic ginecolog și Spitalul Filatropia București trebuie să plătească unei paciente 80.000 euro

Spitalul Filantropia din București și medicul ginecolog Mădălina Gheorghe au fost obligați de instanță să plătească 80.000 de euro daune morale pentru un caz de malpraxis din 2019.
Medic ginecolog și Spitalul Filatropia București trebuie să plătească unei paciente 80.000 euro

GXTrust lansează tastatura mecanică Xyra TKL Gasket cu switch-uri hot-swappable și design orientat spre personalizare

GXTrust anunță disponibilitatea noii tastaturi mecanice Xyra TKL Gasket, primul model din gama companiei cu montură gasket, concepută pentru utilizatori care doresc flexibilitate, confort și performanță constantă în sesiunile de gaming sau lucru intensiv.
GXTrust lansează tastatura mecanică Xyra TKL Gasket cu switch-uri hot-swappable și design orientat spre personalizare

Jucătoarea spaniolă de tenis Paula Badosa își ia o pauză până în 2026, din cauza accidentărilor

Paula Badosa, fost număr 2 mondial, a anunțat că își va întrerupe activitatea competițională până în 2026 din cauza unei accidentări la piciorul stâng.
Jucătoarea spaniolă de tenis Paula Badosa își ia o pauză până în 2026, din cauza accidentărilor

NATO și UE intensifică cooperarea pentru securitatea aeriană și sprijinul Ucrainei

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-au întâlnit marți pentru a discuta despre intensificarea cooperării pentru securitatea aeriană și sprijinul Ucrainei.
NATO și UE intensifică cooperarea pentru securitatea aeriană și sprijinul Ucrainei

Jannik Sinner îl învinge pe Alex de Minaur și se califică în a 30-a sa finală ATP, la Beijing

Italianul Jannik Sinner l-a învins pe australianul Alex de Minaur cu 6-3, 4-6, 6-2 în semifinalele China Open și s-a calificat în cea de-a 30-a finală ATP din carieră, a noua consecutivă pe hard.
Jannik Sinner îl învinge pe Alex de Minaur și se califică în a 30-a sa finală ATP, la Beijing

Guvernul Bolojan alocă mai mulți bani partidelor politice decât educației la prima rectificare bugetară

Într-un buget de austeritate, Guvernul Bolojan a ales să aloce sume mai mari pentru partidele politice decât pentru educație și cercetare. Sumele sunt incluse în proiectul de rectificare bugetară.
Guvernul Bolojan alocă mai mulți bani partidelor politice decât educației la prima rectificare bugetară

Procesul lui Călin Georgescu a fost amânat din cauza protestului magistraților

Magistrații Judecătoriei Sectorului 1 au amânat judecarea dosarului în care Călin Georgescu este acuzat de propagandă legionară, după ce au considerat că nu procesul în nu era „o urgență”.
Procesul lui Călin Georgescu a fost amânat din cauza protestului magistraților

Nicușor Dan, mesaj de susținere față de eforturile lui Trump pentru obținerea păcii în Fâșia Gaza

Președintele României, Nicușor Dan, a salutat planul de pace prezentat de Donald Trump pentru Gaza, pe care îl consideră o oportunitate reală de a opri războiul.
Nicușor Dan, mesaj de susținere față de eforturile lui Trump pentru obținerea păcii în Fâșia Gaza

Gândul: Frații Tate s-au prezentat la DIICOT. Ce spune Tristan despre acuzații

Frații Tristan și Andrew Tate s-au prezentat, marți, la sediul DIICOT, acolo unde procurorii le-au prelungit controlul judiciar pentru 60 de zile.
Gândul: Frații Tate s-au prezentat la DIICOT. Ce spune Tristan despre acuzații

Aderarea Ucrainei la UE, împiedicată de veto-ul Ungariei. Consiliului European caută alternative

Președintele Consiliului European, Antonio Costa, explorează modalități de a depăși rezistența continuă a Ungariei față de cererea Ucrainei de aderare la Uniunea Europeană, a relatat Politico, luni, citând diplomați și oficiali anonimi.
Aderarea Ucrainei la UE, împiedicată de veto-ul Ungariei. Consiliului European caută alternative

XTB: SUA, în prag de colaps guvernamental. Cât de periculos e un blocaj și cum sunt afectate piețele

Liderii Congresului s-au întâlnit cu președintele SUA în încercarea de a evita un blocaj al guvernului, însă discuțiile nu au dus, momentan, la un consens, fiind în continuare loc de negocieri.
XTB: SUA, în prag de colaps guvernamental. Cât de periculos e un blocaj și cum sunt afectate piețele

Nicușor Dan, declarații la Timișoara Cities Summit: „România nu era pregătită de a intra în UE, dar decizia a fost corectă”

Nicuşor Dan a declarat marți, fiind prezent la Timișoara pentru un eveniment important, că România și Bulgaria nu erau pregătite pentru aderarea la Uniunea Europeană acum 20 de ani, dar decizia de integrare a fost corectă.
Nicușor Dan, declarații la Timișoara Cities Summit: „România nu era pregătită de a intra în UE, dar decizia a fost corectă

Reuniune a comisarilor UE în cadrul „colegiului de securitate”. Ursula von der Leyen: „Europa trebuie să dea un răspuns puternic și unit la incursiunile dronelor rusești la frontierele noastre”

Comisarii UE se reunesc astăzi pentru o discuție în cadrul „colegiului de securitate” pe tema apărării și securității, la care va participa și secretarul general al NATO, Mark Rutte.
Reuniune a comisarilor UE în cadrul „colegiului de securitate”. Ursula von der Leyen: „Europa trebuie să dea un răspuns puternic și unit la incursiunile dronelor rusești la frontierele noastre”

Un german a găsit într-un buzunar al jachetei un bilet de loterie câștigător de 15 milioane euro

Un german a găsit un bilet de loterie câștigător de 15 milioane euro. Biletul a stat timp de șase luni în buzunarul unei jachete. Bărbatul a verificat tichetul după ce loteria a publicat anunțuri pentru a-l descoperi pe marele câștigător.
Un german a găsit într-un buzunar al jachetei un bilet de loterie câștigător de 15 milioane euro

Incendiu la o școală din Teleorman

Un incendiu a izbucnit marți dimineața la o școală din în satul Prunaru, com. Bujoreni, județul Teleorman. Toți cei din clădire au fost evacuați.
Incendiu la o școală din Teleorman

Starmer face apel la unitate pentru a câștiga „lupta pentru sufletul” Marii Britanii

Prim-ministrul britanic Keir Starmer va face apel, marți, la Partidul Laburist să se unească, afirmând că acesta este angajat într-o „luptă pentru sufletul țării noastre” care va fi lungă, dificilă și nu întotdeauna confortabilă, scrie Reuters.
Starmer face apel la unitate pentru a câștiga „lupta pentru sufletul” Marii Britanii

Iga Swiatek ar putea sări peste turneele obligatorii din cauza programului aglomerat

Sportiva Iga Swiatek a declarat că ia în considerare neparticiparea la turneele obligatorii din cauza sănătății sale, deoarece sezonul de tenis este prea lung și prea solicitant.
Iga Swiatek ar putea sări peste turneele obligatorii din cauza programului aglomerat

Ministrul Muncii: 6.600 de familii pot primi bani pentru FIV

Ministerul Muncii a cerut și a primit 100 de milioane de lei credite de angajament pentru programul FIV, astfel că 6.600 de familii pot primi banii, spune ministrul Muncii, Florin Manole.
Ministrul Muncii: 6.600 de familii pot primi bani pentru FIV

Ce îi ține pe români departe de stomatolog: 7 din 10 le consideră scumpe; altora le e frică

Cei mai mulți dintre români (30,34%) investesc sub 500 de lei pe an în vizitele la stomatolog, urmați de cei care își bugetează 500-1000 de lei pe an (27,46%), peste 1.500 de lei (9,83%) și 1.000-1.500 de lei (8,65%) , potrivit raportului Starea Igienei Orale.
Ce îi ține pe români departe de stomatolog: 7 din 10 le consideră scumpe; altora le e frică

Mirajul „Rabla 2025”. Voucherele pentru mașini clasice s-au dat în doar 13 minute

A început programul „Rabla 2025”, cu un buget sensibil diminuat față de edițiile anterioare. Bugetul pentru mașinile non electrice s-a epuizat în timp record, în doar 13 minute, notează gandul.ro.
Mirajul „Rabla 2025”. Voucherele pentru mașini clasice s-au dat în doar 13 minute

Suedia afirmă că nu s-a ajuns încă la un acord privind avioanele Gripen pentru Ucraina

Suedia și Ucraina nu au ajuns la niciun acord definitiv privind furnizarea de avioane de vânătoare suedeze Gripen, a relatat, marți, postul local de știri SVT News, citând Ministerul Apărării suedez.
Suedia afirmă că nu s-a ajuns încă la un acord privind avioanele Gripen pentru Ucraina

Nouă meciuri programate marți în etapa a 2-a din Liga Campionilor. Interul lui Chivu joacă cu Slavia

Liga Campionilor revine marți cu etapa a doua a fazei ligii. José Mourinho revine la Chelsea ca antrenor al Benficăi. Echipa tehnicianului român Cristian Chivu, Inter Milano, primește vizita Slaviei Praga.
Nouă meciuri programate marți în etapa a 2-a din Liga Campionilor. Interul lui Chivu joacă cu Slavia

A cerut ordin de protecție împotriva deputatului Nicolae Păun, pe care îl acuză de practici mafiote. Un activist rom susține că a fost amenințat că va fi ”băgat în porbagaj” și ”incendiat”

Un activist rom, despre care presa a scris că ar fi exponent al grupării Pian-Duduianu, a cerut instituirea unui ordin de protecție împotriva deputatului Nicolae Păun, președintele asociației Partida Romilor. Potrivit datelor obținute în exclusivitate de MEDIAFAX, activistul rom Constantin Constantin, cunoscut drept Samir Duduianu, a declarat în fața judecătorilor că este terorizat constant de către politician, pe care îl acuză că l-ar fi transformat în ținta unei campanii de intimidare cu scopul de a-l reduce la tăcere.
A cerut ordin de protecție împotriva deputatului Nicolae Păun, pe care îl acuză de practici mafiote. Un activist rom susține că a fost amenințat că va fi ”băgat în porbagaj” și ”incendiat”

Destinații care nu există. Planificarea călătoriilor cu ajutorul inteligenței artificiale îți poate distruge vacanța

Un oraș imaginar în Peru, un turn Eiffel în Beijing: călătorii folosesc din ce în ce mai mult instrumente precum ChatGPT pentru a găsi idei de itinerarii – și sunt trimiși către destinații care nu există.
Destinații care nu există. Planificarea călătoriilor cu ajutorul inteligenței artificiale îți poate distruge vacanța

Hamas analizează planul de pace propus de Donald Trump pentru Gaza

Reprezentanții Hamas au anunțat că analizează planul de pace propus de președintele american Donald Trump pentru Gaza. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat că susține propunerea americană. Mai multe țări cu populație arabă și musulmană sprijină și ele planul.
Hamas analizează planul de pace propus de Donald Trump pentru Gaza

Cristian Măcelaru, dirijor român de renume, numit Cetățean de Onoare al Bucureștiului

Cristian Măcelaru, dirijor și director artistic al Festivalului „George Enescu”, a fost declarat Cetățean de Onoare al Bucureștiului pentru promovarea excelenței muzicale românești la nivel național și internațional.
Cristian Măcelaru, dirijor român de renume, numit Cetățean de Onoare al Bucureștiului

Bilanțul victimelor taifunului Bualoi din Vietnam a urcat la 19 morți

Ploile torențiale aduse de taifun în Vietnam au provocat inundații și alunecări de teren, soldate cu 19 morți și mai mulți dispăruți.
Bilanțul victimelor taifunului Bualoi din Vietnam a urcat la 19 morți

Opt state arabe și musulmane sprijină planul lui Trump pentru Gaza

Opt state arabe și musulmane susțin planul de pace al lui Donald Trump pentru Gaza, iar UE îl consideră o oportunitate de a încheia conflictul.
Opt state arabe și musulmane sprijină planul lui Trump pentru Gaza

Grindeanu: Parlamentul spune stop violenței domestice, cu educație și sprijin real pentru victime

Sorin Grindeanu afirmă că Declarația „România fără violență domestică” reflectă angajamentul societății de a proteja victimele și de a preveni abuzurile.
Grindeanu: Parlamentul spune stop violenței domestice, cu educație și sprijin real pentru victime

Bernadette Szőcs, eliminată în turul secund la China Smash 2025 la tenis de masă

Bernadette Szőcs a fost eliminată în turul al doilea la China Smash 2025, după înfrângerea cu 0-3 în fața taiwanezei Li Yu-Jhun.
Bernadette Szőcs, eliminată în turul secund la China Smash 2025 la tenis de masă

Mircea Abrudean: România nu mai tolerează violența domestică

Mircea Abrudean subliniază că adoptarea Declarației „România fără violență domestică” marchează angajamentul liderilor politici de a proteja victimele din țară.
Mircea Abrudean: România nu mai tolerează violența domestică

Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan, prezentă la Cotroceni de Ziua Luptei împotriva Cancerului de Sân

Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan, va participa miercuri la aprinderea simbolică a luminii roz la Cotroceni, pentru a marca Ziua Națională a Luptei împotriva Cancerului de Sân.
Mirabela Grădinaru, partenera lui Nicușor Dan, prezentă la Cotroceni de Ziua Luptei împotriva Cancerului de Sân

Banatul, parte din mișcarea globală de recunoaștere a gastronomiei ca patrimoniu cultural

Barcelona a găzduit recent primul World Gastronomy Summit, organizat de IGCAT și Guvernul Cataloniei, eveniment care a reunit lideri internaționali, reprezentanți ai instituțiilor culturale, experți, chefi și vizionari din întreaga lume.
Banatul, parte din mișcarea globală de recunoaștere a gastronomiei ca patrimoniu cultural

Trump stabilește o taxă vamală de 10% pentru importurile de cherestea și de 25% pentru mobilă

Președintele Trump a anunțat tarife de până la 50% pentru importurile de lemn și mobilier, motivând că acestea afectează securitatea națională a SUA.
Trump stabilește o taxă vamală de 10% pentru importurile de cherestea și de 25% pentru mobilă

Stadionul San Siro, vândut lui AC Milan și Inter. Noua arenă, gata în 2031

Consiliul municipal din Milano a aprobat în noaptea de luni spre marți, după 11 ore de dezbateri, vânzarea stadionului San Siro (Giuseppe-Meazza) către cluburile AC Milan și Inter, un pas decisiv spre demolarea arenei istorice și construirea unui nou stadion, prevăzut să fie inaugurat în 2031.
Stadionul San Siro, vândut lui AC Milan și Inter. Noua arenă, gata în 2031

Femeile conduc viitorul în agricultură, cu oportunități în creștere

Author: Maria Cîrjă, Marketing Manager for Romania and Republic of Moldova, Corteva Agriscience
Femeile conduc viitorul în agricultură, cu oportunități în creștere