Nițu Maria

Germania, în fața unor alianțe imprevizibile, avertizează ministrul Apărării

Germania trebuie să-și regândească rolul internațional, din cauza alianțelor globale care sunt în continuă schimbare, anunță Boris Pistorius.

Fâșia Gaza primește 15 cadavre ale palestinienilor după predarea lui Dror Or Israelului

Ministerul Sănătăţii din Fâșia Gaza a primit 15 cadavre palestiniene în schimbul trupului lui Dror Or, predat Israelului.

Lege mai strictă pentru protecția victimelor violenței domestice. Plângerea penală nu mai poate fi retrasă

Un proiect de lege care întărește protecția victimelor violenței domestice, prin prelungirea automată a ordinului de protecție, a fost aprobat de Camera Deputaților.

Președintele Nicușor Dan anunță formarea unei unități speciale anticorupție în SRI

Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri că SRI va avea o secție specială pentru corupție, pentru a urmări marile cazuri.

Bugetul Uniunii Europene pentru 2026, aprobat astăzi de Parlamentul European. Competitivitatea, cercetarea şi securitatea, prioritățile principale

Miercuri, Parlamentul European a aprobat bugetul UE pentru 2026, cu fonduri mai mari pentru cercetare, infrastructură, securitate, climă, sănătate, educație.

Nicușor Dan explică riscul ca România să piardă 230 de milioane de euro din PNRR

Nicușor Dan spune că România poate păstra cele 230 de milioane de euro din PNRR datorită unui posibil grad de flexibilitate din partea Uniunii Europene.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile la Primăria Capitalei din 7 decembrie

La alegerile pentru Primăria Capitalei din 7 decembrie 2025, alegătorii vor primi un buletin de vot A4 cu numele și simbolurile celor 17 candidați aflați în cursa pentru fotoliul de primar general.

Sorin Grindeanu, mesaj de Ziua Internațională împotriva Violenței Femeilor: „Violența nu trebuie tolerată niciodată, sub nicio formă”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a transmis marți pe Facebook că violența împotriva femeilor nu trebuie tolerată și că instituțiile au obligația să protejeze mai bine victimele.

Ana Ciceală spune că Nicuşor Dan nu i-a cerut retragerea din cursa pentru Capitală: „Nu mi-ar cere niciodată aşa ceva”

Candidata din partea SENS, Ana Ciceală, a declarat marți că Nicuşor Dan nu i-a cerut retragerea din cursa pentru Primăria Bucureștiului.

Starmer: Marea Britanie va negocia cu UE în privința activelor înghețate ale Rusiei

Regatul Unit vrea o înțelegere cu Uniunea Europeană pentru folosirea activelor rusești înghețate. Keir Starmer spune că Londra este „gata să negocieze”.

Șeful anticorupție din Ucraina anticipează noi acuzații în cazul major de corupție din țară

Anchetatorii din Ucraina pregătesc noi acuzații într-un caz major de corupție la agenția nucleară de stat.

NATO trebuie să accelereze lucrările privind protecția dronelor pe flancul estic, spune Polonia după incidentul din România

NATO primește presiuni să întărească mai repede apărarea pe flancul estic, după ce drone suspectate ca fiind rusești au intrat adânc în spațiul aerian al României.

Victimele violenței domestice cu ordin de protecție ar putea primi terapie psihologică gratuită. Propunere legislativă în Parlament

Femeile victime ale violenței care au ordin de protecție ar putea primi ședințe gratuite de psihologie printr-o lege propusă în Parlament.

Un nou suspect în cazul jafului de la Muzeul Luvru a fost reținut

Marți, publicația Le Parisien a transmis că autoritățile au prins o persoană considerată al patrulea membru al echipei care a acționat luna trecută la Luvru.

Tánczos Barna: „Pensionarii cu pensii speciale care se reangajează la stat vor primi doar 15% din pensie”

Pensionarii cu pensii speciale care se reangajează la stat vor primi doar 15% din pensia lor. Regulile se aplică exclusiv în sectorul public și nu afectează cumulul în privat.

Starlink aduce serviciul direct-to-cell în Ucraina, o premieră în Europa

Kyivstar, cel mai mare operator de telefonie mobilă din Ucraina, a devenit primul din Europa care folosește tehnologia satelitară direct-to-cell de la Starlink.

Rogobete anunță reguli noi pentru secțiile ATI: Mai multă siguranță pentru pacienți și echipe medicale

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat modificări în regulamentul secțiilor ATI pentru a crește siguranța pacienților și eficiența echipelor medicale.

Ionuț Moșteanu: „Orice plan de pace pentru Ucraina trebuie să ofere garanții solide și stabile pentru întreaga regiune”

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a spus că orice plan de pace pentru Ucraina trebuia să includă garanții de securitate solide și să asigure stabilitatea regiunii.

Fiul fostului ministru al Justiției, acuzat că a hărțuit sexual două studente, nu mai are voie să predea până la lămurirea cazului, anunță Facultatea de Drept Iași

Lectorul Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, este acuzat de hărțuire sexuală a două studente și a fost suspendat temporar din activitatea didactică la Facultatea de Drept din Iași.

Cancelarul Germaniei: Rusia trebuie să „vină la masa negocierilor” pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Friedrich Merz consideră esențial ca Rusia „să vină la masa negocierilor” privind planul de pace cu Ucraina. El a spus că Ucraina nu trebuie presată să accepte pierderi teritoriale și are nevoie de sprijin militar.

Gabriela Firea: Ludovic Orban a periclitat obținerea celui de-al doilea mandat de către Nicușor Dan

Gabriela Firea susține că demiterea lui Ludovic Orban din funcția de consilier prezidențial a fost necesară pentru a evita tensiuni în coaliția actuală.

Gabriela Firea: Băluță mi-a promis că va duce mai departe programele sociale la Primăria București

La „Ai Aflat" cu Ionuț Cristache, Gabriela Firea a spus că a discutat cu Daniel Băluță și că acesta a promis să continue și să extindă programele pentru femeile victime ale violenței domestice.

Contul oficial al premierului Ilie Bolojan, localizat în Hong Kong

Contul de X al premierului Ilie Bolojan apare ca fiind gestionat din Hong Kong, nu din România. Informația a stârnit întrebări despre cine administrează pagina sa și cum sunt gestionate conturile politice.

UE spune că va continua sprijinul pentru Ucraina în timp ce discuțiile de pace avansează

Antonio Costa a afirmat luni că Uniunea Europeană va continua ajutorul pentru Ucraina cu bani și arme, și că discuțiile de pace privind Rusia și Ucraina se îndreaptă în direcția bună.

Ilie Bolojan: Ne propunem ca săptămâna viitoare să declanșăm procedura de angajare a răspunderii pe reforma pensiilor magistraților / Ce a spus despre reducerea salariilor cu 10%: „Nu are nicio legătură cu realitatea”

Premierul Ilie Bolojan a explicat în cadrul unei conferințe de presă situația pensiilor magistraților, programul SAFE și blocajul tăierilor din administrație.

Kremlinul îi cere lui Volodimir Zelenski să negocieze „acum”

Rusia îi solicită președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să accepte negocierile de război „acum”, altfel riscă să piardă mai mult teritoriu.

Ursula von der Leyen: UE va continua să sprijine Ucraina în contextul sancțiunilor împotriva Rusiei

Ursula von der Leyen spune că Uniunea Europeană va continua să sprijine Ucraina, în timp ce sancțiunile împotriva Rusiei afectează economia rusă.

Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca 2025 își deschide porțile. Ce locații festive sunt anul acesta

Vineri, 21 noiembrie, se deschide oficial Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca, care va aduce atracții speciale, pline de magie și spectacol pentru copii și adulți, gata să descopere spiritul sărbătorilor.

Zelenski își menține sprijinul pentru consilierul său principal în ciuda scandalului de corupție

Zelenski refuză să îl demită pe Andri Yermak, consilierul său principal, în ciuda presiunilor externe din partea politicienilor, în contextul ultimului scandal de corupție din țară.

Extrădarea lui Potra. Nicușor Dan: „E bine că lucrul ăsta s-a întâmplat repede, înseamnă că instituțiile funcționează”

Președintele Nicușor Dan spune că extrădarea lui Horațiu Potra demonstrează că instituțiile statului funcționează. El promite că toate informațiile legate de cazul Potra vor fi făcute publice cât mai curând.

PNL trebuie să returneze 14 milioane de lei Autorității Electorale după decizia Curții de Apel București

PNL trebuie să restituie Autorității Electorale 14 milioane de lei, după ce Curtea de Apel București le-a respins cererea de anulare a deciziei AEP.

Charles Leclerc, vizat după două posibile încălcări de regulament la Marele Premiu din Las Vegas

Charles Leclerc a avut probleme tehnice în FP2 la Marele Premiu din Las Vegas. Autoritățile FIA îl investighează pentru două presupuse încălcări ale regulamentului.

Ciucu răspunde acuzaţiilor lui Drulă privind manipularea sondajele: Eu sunt în competiţie cu Băluţă, să fie clar!

Ciprian Ciucu respinge acuzaţiile lui Cătălin Drulă legate de manipularea sondajelor și declară că nu are legătură cu ultimul sondaj INSCOP Research.

Ce cadou a primit Cristiano Ronaldo de la Donald Trump, în vizita sa la Casa Albă

În vizita sa la Casa Albă, Donald Trump i-a oferit lui Cristiano Ronaldo „cheia Casei Albe”, un cadou pe care îl primesc doar invitați speciali.

Dragoș Pîslaru anunță Tabloul de Bord PNRR: „Dintr-un PNRR blocat ajungem la o bună practică în transparență și gestionare”

Dragoș Pîslaru a anunțat joi lansarea platformei care arată transparent toate proiectele PNRR, peste 21.000 la nivelul întregii țări.

Alexandru Rogobete, anunț major. Extindere semnificativă a listei de medicamente compensate

Ministrul Alexandru Rogobete a anunțat că lista medicamentelor compensate se extinde cu 41 de medicamente noi și cu indicații lărgite pentru alte 10, cu scopul de a acoperi mai multe boli care necesită tratament.

Nicușor Dan: România se apropie de OCDE prin întărirea integrității în instituțiile publice

Nicușor Dan a anunțat joi că „România a făcut încă un pas decisiv spre aderarea la OCDE” prin promulgarea legii care întărește regulile de integritate.

Prima reacție a lui Cătălin Drulă, după rezultatele ultimului sondaj pentru Primăria Capitalei: „E urât că Ciprian Ciucu se folosește de asta”

Cătălin Drulă, candidatul USR la Primăria București, critică ultimul sondaj publicat de INSCOP și îl acuză pe Ciprian Ciucu că încearcă să manipuleze electoratul.

Politicienii UE discută la Bruxelles despre planul secret de pace al SUA: „Orice plan de pace pentru Ucraina are nevoie de partea Kievului și a Europei”

Miniștrii de externe ai Uniunii Europene se întâlnesc la Bruxelles pentru a discuta presiunile asupra Ucrainei legate de un plan secret de pace care ar putea echivala cu o capitulare.

Sondaj INSCOP. Concurență strânsă pentru Primăria Capitalei: Daniel Băluță și Ciprian Ciucu, la egalitate. Un candidat văzut între favoriți este în scădere

Ultimul sondaj INSCOP arată că alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei se anunță extrem de strânse, cu Daniel Băluță (PSD) și Ciprian Ciucu (PNL) aproape la egalitate, urmați de Anca Alexandrescu.