Social

Fiica lui Ivan Patzaichin: „Tătălui meu i se părea ciudat ca în Deltă turiştii să mănânce la pensiuni peşte congelat de la marii retaileri. De aceea a fost demarat proiectul cu puncte gastronomice culinare”

Astăzi a început festivalul Ivan Patzaichin – Rowmania, la Tulcea, care pune pe agenda publică două teme esenţiale pentru bunăstarea unui oraş: gastronomia locală şi turismul. „Tătălui meu i se părea ciudat ca în Deltă turiştii să mănânce la pensiuni peşte congelat de la marii retaileri. Cu sprijinul oamenilor care vroiau să valorifice produsele locale […]

CFR Călători: Prelungirea modificărilor în circulaţia unor trenuri, din cauza CFR SA

CFR Călători informează că modificările în circulaţia trenurilor pe ruta Hm Ocna Sibiului – Hm Loamneş vor continua din cauza întârzierilor în finalizarea lucrărilor efectuate de CNCF CFR SA.

Decizia luată de Toyota, după ce medaliaţii olimpici au primit maşinile rivalilor de la Hyundai

Constructorul nipon va anunţa, la începutul săptămânii viitoare, mărcile cu care îi va recompensa pe tricolorii care au avut succes la Paris.

PMB suplimentează transportul public la începutul noului an şcolar

Primaria Municipiului Bucureşti a anunţat că, odată cu începerea noului an şcolar, mijloacele de transport în comun vor fi suplimentate pentru a putea face faţă cererii. Pe străzi vor 1.389 de vehicule, faţă de 1.250, câte au circulat în timpul vacanţei de vară. Mai mult, se dă startul la eliberarea de abonamentele online pentru elevii […]

Tatăl adolescentului implicat în împuşcăturile din Georgia, arestat pentru complicitate

Autorităţile din Georgia l-au arestat pe Colin Gray, tatăl adolescentului de 14 ani acuzat de atacul armat de la liceul Apalachee, care a ucis patru persoane şi a rănit alte nouă, pentru că i-ar fi permis fiului său accesul la arma folosită în atac, relatează Reuters.

Aplicaţia Snapchat, dată în judecată de un stat american. I se impută că n-are grijă de copii

Procurorul general din New Mexico a intentat un proces împotriva Snap Inc., acuzând compania că nu a protejat suficient copiii pe Snapchat, platforma facilitând distribuirea materialelor în care sunt prezentate cazuri de abuz sexual al unui minor.

MAE emite o atenţionare de călătorie în Vietnam: Super-taifunul Yagi face ravagii în regiune

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României i-a avertizat pe cetăţenii români aflaţi în Republica Socialistă Vietnam sau care intenţionează să călătorească spre această destinaţie, despre pericuolul super-taifunului Yagi. Conform Centrului Naţional de Prognoză Hidro-Meteorologică din Vietnam, super-taifunul va lovi ţara vineri şi sâmbătă. Autorităţile vietnameze au decis închiderea aeroporturilor din Quang Ninh, Hai Phong, Thanh […]

Rusia a schimbat placa: nu mai vorbeşte despre „operaţiune militară specială” în Ucraina

Cenzura actuală şi alte restricţii sunt justificate de faptul că Rusia se află într-o „stare de război”, a declarat de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Bomboane „chinezeşti” în valoare de aproape 100.000 de lei, confiscate de poliţişti

Poliţiştii au descoperit, în Portul Constanţa Sud Agigea, în interiorul unui container venit din China, 120.000 de bomboane susceptibile a fi contrafăcute.

Ironii Pro-Infrastructură: Cea mai scurtă inaugurare de autostradă – 2,5 km sunt mai mult decât zero

Vom primi o palidă consolare: 2,5 kilometri între Autostrada A1 şi DJ601A, cu descărcare provizorie lângă Bâcu, transmite Asociaţia Pro-Infrastructură: „Sigur, 2,5 kilometri sunt mai mult decât zero”.

Café Athénée îşi redeschide porţile cu stil, rafinament şi gusturi alese

Café Athénée, o destinaţie emblematică pentru bucureşteni, şi-a redeschis porţile la începutul lunii septembrie după o renovare complexă şi o investiţie Ana Hotels de 1 milion Euro. Situată la parterul hotelului InterContinental Athénée Palace, cafeneaua şi-a recăpătat strălucirea şi rafinamentul printr-un nou design ce îmbină armonios elemente art-deco cu influenţe neoclasice. Cu o capacitate de 50 de locuri, inclusiv câteva mese amplasate la exterior pentru oaspeţii care preferă să ia masa în aer liber, Café Athénée oferă un aer parizian, fiind o locaţie îndrăgită şi mult aşteptată de numeroşii săi oaspeţi.

Deţinuţii din Marea Britanie ar putea fi trimişi în închisorile din Estonia

Guvernul britanic ia în calcul trimiterea de deţinuţi în Estonia pentru a reduce supraaglomerarea din închisori.

Incendiu într-o şcoală primară din Kenya: 17 elevi morţi

Focul a izbucnit în timpul nopţii, când copiii dormeau, iar preşedintele William Ruto a descris vestea ca fiind „devastatoare” şi a spus că vor fi luate măsuri împotriva celor responsabili.

Italia, o ţară de ocolit în aceste zile. Sunt anunţate greve în transportul aerian, feroviar şi public local

În Italia vor fi organizate greve la nivel naţional, în sectoarele aeroportuar/ aerian, transport public feroviar şi transport public local, în perioada 7-9 septembrie, informează Ministerul Afacerilor Externe.

Populaţia României nu se teme că vine criza. Consumul creşte accelerat

Consumul creşte accelerat, ceea ce sugerează că populaţia nu se teme de anunţata perioadă dificilă de după alegeri, când vor creşte taxele, notează Ziarul Financiar.

Guvernul a declarat război fenomenului shrinkflation. Consumatorii, asiguraţi că nu vor mai putea fi înşelaţi

Guvernul condus de Marcel Ciolacu mai ia o măsură importantă: agenţii economici vor fi obligaţi să informeze, clar şi vizibil pe ambalaj, dacă au redus gramajul fără a schimba preţul, iar consumatorii vor fi avertizaţi şi nu vor mai putea fi înşelaţi, spune fostul ministru al Muncii, Marius Budăi.

Avionul cu care SUA bagă frica în Putin: F-35A aterizează cu mare uşurinţă şi pe autostradă

Avioanele cu reacţie F-35A şi-au făcut o obişnuinţă să aterizeze spectaculos şi în afara pistelor clasice.

Eroare: Autorităţile au alertat locuitorii altei comune pentru a prezenţa unui urs

Autorităţile din Neamţ au alertat, eronat, locuitorii altei comune de prezenţa unui urs. Mesajul Ro-Alert a fost trimis joi seara locuitorilor din comuna Borleşti, însă prezenţa animalului a fost semnalată în satul Sabasa din comuna Borca. Prezenţa unui urs a fost semnalată în satul Sabasa din comuna Borca, joi, la ora 22:07. „Mesajul Ro Alert […]

Impactul jocurilor video asupra somnului copiilor. Când tableta devine extrem de periculoasă

Cercetările au fost efectuate de specialişti universitari din Noua Zeelandă asupra unor copii cu vârste cuprinse între 11 şi 14 ani.

Agenţia nucleară a ONU va supraveghea substaţiile energetice cheie din Ucraina

Ucraina şi agenţia nucleară a ONU, AIEA, au convenit ca experţii agenţiei să monitorizeze situaţia la substaţiile ucrainene cheie, pe lângă centralele nucleare, a declarat joi inspectorul nuclear şef al Ucrainei, citat de Reuters.

Madridul va interzice trotinetele electrice închiriate prin intermediul aplicaţiilor

Madridul va interzice trotinetele electrice închiriate prin intermediul aplicaţiilor mobile după ce operatorii din oraş nu au reuşit să pună în aplicare limite privind circulaţia clienţilor sau să controleze parcarea trotinetelor.

Comandantul armatei ucrainene a dezvăluit strategia din spatele incursiunii în regiunea Kursk: „A redus ameninţarea unei ofensive a Rusiei. Am mutat luptele pe teritoriul inamicului”

În primul său interviu televizat de când a devenit şef armatei în februarie, generalul a spus că el consideră că operaţiunea din Kursk este un succes. „A redus ameninţarea unei ofensive inamice. I-am împiedicat să acţioneze. Am mutat luptele pe teritoriul inamicului, astfel încât (inamicul – n.r.) să poată simţi ceea ce simţim noi în […]

Brăila: Operaţiune de căutare a unui bărbat înecat în Dunăre

Pompierii şi scafandrii au intervenit joi pentru căutarea unui bărbat posibil înecat în Dunăre, în zona localităţii Măraşu, judeţul Brăila. Bărbatul nu a fost găsit, iar căutările vor fi reluate vineri dimineaţa.

Congo a primit primul lot de doze de vaccin împotriva mpox

Republica Democrată Congo a primit joi primul lot de vaccin împotriva mpox, cu care autorităţile speră să limiteze o epidemie care a determinat ONU să declare o urgenţă globală de sănătate publică, scrie Reuters.

Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţiile formulate de fraţii Tate

„Admite contestaţiile formulate de Tate III Emory Andrew şi Tate Tristan, desfiinţează în parte încheierea contestată în sensul înlăturării obligaţiei inculpatului Tate III Emory Andrew de a nu comunica cu presupusa victima şi a înlăturării obligaţiei inculpatului Tate Tristan de a nu se apropia la o distanţă mai mică de 50 m de presupusele victime, […]

Marcel Ciolacu l-a felicitat pe Michel Barnier pentru numirea în funcţia de premier al Franţei

Premierul Marcel Ciolacu l-a felicitat joi după-amiaza pe Michel Barnier, numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron.

Gorghiu, la întâlnirea miniştrilor europeni ai justiţiei: Liderii ruşi trebuie aduşi în faţa justiţiei

„Obiectivul Europei rămâne tragerea la răspundere a celor vinovaţi pentru crimele din Ucraina. Liderii ruşi trebuie aduşi în faţa justiţiei”, susţine Alina Gorghiu, ministrul Justiţiei, care a participat joi la Conferinţa informală a miniştrilor justiţiei din statele membre ale CE, la Vilnius.

Începe procesul fiului preşedintelui american, Hunter Biden

Fiul preşedintelui american, Hunter Biden, este acuzat de evaziune fiscală în valoare de 1,4 milioane de dolari şi cheltuieli extravagante, inclusiv pe droguri şi lucrătoare sexuale.

Cercetătorii au dezvoltat primul ceas nuclear, care promite să depăşească precizia ceasurilor atomice

Oamenii de ştiinţă au dezvoltat primul prototip al unui ceas nuclear, o descoperire care ar putea depăşi în cele din urmă precizia ceasurilor atomice actuale, potrivit New Atlas. Ceasurile atomice, care se bazează pe măsurarea vibraţiilor atomilor precum cesiu-133, sunt în prezent cele mai precise instrumente de măsurare a timpului, pierzând doar câteva secunde în […]

Deca, la întâlnirea cu inspectorii şcolari: Să îmbunătăţim comunicarea şcoală-beneficiari

Ministrul Educaţiei Ligia Deca le-a cerut inspectorilor generali şcolari, în cadrul unei întâlniri avute joi la Braşov, să îmbunătăţească comunicarea cu beneficiarii şi să ajute şcolile cu rezultate slabe să îşi crească performanţele.

Şeful NATO afirmă că Ucraina a realizat „multe” în ofensiva de la Kursk. Putin susţine că incursiunea a avantajat Rusia

„Doar ucrainenii pot face alegerile dificile care sunt necesare, cum ar fi unde să îşi desfăşoare forţele şi ce tip de război este adecvat în această situaţie”, a spus Stoltenberg, potrivit Reuters. Forţele ruse avansează în estul Ucrainei, în timp ce trupele ucrainene au făcut o incursiune îndrăzneaţă în regiunea rusă Kursk. Stoltenberg a declarat […]

Ciolacu, întâlnire cu preşedintele Statului Israel: Am condamnat ferm atacurile teroriste

În care vizitei pe care o face joi în Israel, premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu preşedintele Isaac Herzog. „L-am asigurat pe preşedintel Isaac Herzog că România va continua să pledeze ferm pentru eliberarea tuturor ostaticilor şi am condamnat ferm atacurile teroriste asupra Israelului”, a scris pe X Marcel Ciolacu. Anterior, Marcel Ciolacu a avut, […]

Bogdan Ivan anunţă lansarea unui program destinat digitalizării administraţiei publice

Ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan Ivan, a anunţat lansarea, în 19 septembrie, a unui program destinat digitalizării administraţiei publice.

Ministrul Mediului promite sprijin pentru victimele inundaţiilor din Amzacea

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a vizitat joi localitatea Amzacea, afectată de inundaţiile fără precedent care au lovit zona în ultimele 48 de ore. În urma unei ploi record, de peste 200 de litri pe metru pătrat, au fost distruse gospodării şi localnicii sunt într-o situaţie extrem de dificilă.

Circulaţia pe un sector al Trasfăgărăşanului va fi închisă sâmbătă

Circulaţia pe un sector al Trasfăgărăşanului va fi închisă sâmbătă pentru organizarea unei competiţii sportive.

CSM: Prin înrolarea calculatoarelor din instanţe în domeniul just.ro se creează o vulnerabilitate

Înrolarea calculatoarelor şi serverelor din instanţele judecătoreşti în domeniul just.ro, gestionat de către Ministerul Justiţiei, se creează o vulnerabilitate de natură să afecteze independenţa justiţiei, susţine Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Legea pentru majorarea pragului de neimpozitare a pensiilor de la 2000 la 3000 de lei, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, decretul pentru promulgarea legii prin care se majorează plafonul până la care veniturile din pensii sunt neimpozabile, de la 2.000 de lei la 3.000 de lei.

Sistemul Patriot poate fi donat Ucrainei. Iohannis a promulgat legea

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care permite României să doneze un sistem de rachete sol-aer PATRIOT Ucrainei.

Investiţie de 30 mil. lei într-un ambulatoriu de specialitate în Chitila, unde vor oferi consultaţii medicii Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti

Primăria Oraşului Chitila în parteneriat cu Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) au deschis un ambulatoriu de specialitate al SUUB, o investiţie de 30 mil. lei în total în infrastructură şI echipamente. “Investiţia totală în infrastructura acestui centru medical se ridică la aproximativ 14 mil. lei, din care 11,6 mil. lei provin din bugetul local […]