O fată de 12 ani din Toplița, județul Harghita, a fost bătută de două tinere de 17 și 21 de ani care au trecut de la injuriile online la violența fizică. Agresoarele au fost reținute pentru 24 de ore.
Șeful delegației ruse în cadrul negocierilor de pace de la Istanbul, Vladimir Medinsky, a declarat luni că Moscova a propus o încetare parțială a focului de „două până la trei zile”.
Mai multe firme din Austria și Turcia, dar și constructori din România, au depus oferte pentru execuția și proiectarea lucrărilor la cel de-al doilea tronson al autostrăzii Autostrăzii Unirii A8.
Ucraina propune, luni, după negocierile de pace de la Istanbul, organizarea unei noi runde de discuții cu Rusia înainte de sfârșitul lunii iunie, potrivit The Guardian.
La doar câteva zile după ce a fost informată că trebuie să demonstreze că este femeie din punct de vedere biologic (pentru a putea continua să concureze la probele feminine), rezultatele testelor de sex ale campioanei olimpice la box, categoria semimijlocie, Imane Khelif, au fost dezvăluite pentru prima dată într-un raport medical divulgat în presă.
Cursul pentru jurnaliștii care transmit din zone de conflict, ediția XXI va avea loc în perioada 15 - 20 iunie la Constanța, a anunțat Ministerul Apărării Naționale într-un comunicat de presă.
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat că țara nu se află în pericol de a pierde fonduri europene din cauza deficitului bugetar, însă a subliniat dificultățile în relația cu Comisia Europeană.
Exponatul lunii iunie la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia este reprezentat de o statuetă antopomorfă din epoca eneoliticului, descoperită la Micești-Cigașe. Figurina va fi expusă începând de marți.
Președintele României, Nicușor Dan, a susținut declarații de presă la finalul summitului B9 și al țărilor nordice, desfășurat la Vilnius, marcând prima sa participare externă în calitate de șef al statului.
Mai multe țări europene populare printre turiști au introdus, în 2025, măsuri stricte pentru a combate supraaglomerarea și comportamentul neadecvat al vizitatorilor. Printre acestea se numără taxe speciale, restricții în zonele istorice, interdicții de închiriere în regim hotelier și amenzi usturătoare pentru nerespectarea regulilor locale.
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni, la summitul internațional de la Vilnius, că lupta împotriva violenței domestice va fi o prioritate în mandatul său de cinci ani.
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, la summitul B9, că nu l-a felicitat pe Karol Nawrocki pentru victoria în alegerile din Polonia, dar „l-a felicitat pe domnul Andrzej Duda, care e din același partid”.
Curtea Supremă a Statelor Unite a decis luni să nu examineze două apeluri care contestau interdicțiile statale privind armele de asalt și încărcătoarele de mare capacitate.
Campioana olimpică de la Atena, Camelia Potec, a fost aleasă luni, cu unanimitate de voturi, în funcția de președinte al Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, se arată într-un comunicat al forului național.
Românii pot sta liniștiți, în luna iunie, toate alocațiile, indemnizațiile, pensiile și celelalte drepturi sociale vor fi plătite la timp, conform unui calendar deja stabilit, a anunțat Ministerul Muncii într-un comunicat de presă publicat pe pagina de Facebook.
Luni, 2 iunie, Ursula von der Leyen și-a exprimat sprijinul pentru un plan american de înăsprire a sancțiunilor împotriva Rusiei, în contextul războiului din Ucraina.
Negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia s-au încheiat după doar o oră, au anunțat oficialii turci care au găzduit întâlnirea. Discuția de luni a început cu două ore de întârziere fără ca organizatorii să prezinte o explicație. De asemenea, nu au fost anunțate eventualele rezultate ale discuției.
Starea de conservare a ghețarilor de pe planetă este gravă, aproape 40% din masa lor totală fiind deja condamnată, chiar dacă temperaturile globale s-ar opri imediat din creștere, arată un nou studiu.
UEFA a publicat luni noul clasament al coeficienților europeni, actualizat după încheierea sezonului 2024/25, iar FCSB a reușit o ascensiune spectaculoasă de 58 de poziții, până pe locul 84, cea mai bună clasare a unei echipe românești.
Dior îl numește pe Jonathan Anderson director de creație pentru colecțiile pentru bărbați, femei și couture ale casei de modă, punând astfel capăt speculațiilor privind viitorul brandului de lux, potrivit The Guardian.
Clubul spaniol Atlético de Madrid a anunțat luni, într-un comunicat oficial, prelungirea contractului cu atacantul francez Antoine Griezmann până la 30 iunie 2027. Actualul acord al jucătorului expira în vara anului 2025.
Vulcanul Etna din Sicilia a erupt luni și a aruncat în aer un nor uriaș de cenușă, gaze fierbinți și roci la câțiva kilometri înălțime. Autoritățile au emis avertismente pentru aviație.
În cadrul Centralei Nucleare de la Cernavodă (CNE), au început lucrările la prima instalație de detritiere din Europa și a treia din lume, un proiect strategic realizat de Nuclearelectrica, în parteneriat cu Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP), anunță luni Ministerul Energiei.
Marți, 3 iunie, de la ora 18:00, Centrul Filia organizează un protest în Piața Victoriei, cerând Guvernului măsuri urgente pentru protejarea femeilor, după cazul de omor al Teodorei Marcu de către fostul partener.
Autoritățile strâng unelte, detergenți dar și alte lucruri utile pentru oamenii care au pierdut casele, animalele și bunurile în urma inundațiilor din ultima perioadă.
Încep lucrările de refacere a Planșeului Unirii, anunță, luni, Primăria Sectorului 4. Lucrările vor fi împărțite în patru etape și vor începe efectiv în 10 iunie.
Tanczos Barna spune că România a transmis din ianuarie datele cerute de Comisia Europeană și speră ca miercuri să nu fie propusă suspendarea fondurilor, ci să primească timp pentru prezentarea unor noi măsuri.
China declară luni că acuzațiile președintelui american Donald Trump potrivit cărora Beijingul a încălcat consensul la care s-a ajuns în cadrul negocierilor comerciale de la Geneva sunt „nefondate”. Statul a promis să ia măsuri ferme pentru a-și proteja interesele, relatează Reuters.
„Eu nu înțeleg de ce rămân parlamentarii la SOS, POT sau AUR, atât timp cât vedem acolo discurs extremist”, spune Florin Manole, după ce patru deputați demisionari din SOS au anunțat că se alătură PSD.
Spania continentală a înregistrat, vineri, cea mai caldă zi de mai din istorie. Temperatura medie a depășit 24 de grade Celsius, informează luni agenția meteorologică națională AEMET, citată de Le Figaro.