Știrile zilei

Analiză ZF: Mai puţin de un sfert dintre companiile din România sunt asigurate

Companiile din România se asigură la fel ca locuinţele, adică mai puţin de un sfert din total. Circa 21% din totalul companiilor din România aveau o poliţă de asigurare anul trecut, însemnând 168.000 de companii. Dintre acestea doar 8.000, adică 1% au şi clauza de business interruption ataşată.

Arabia Saudită organizează un summit extraordinar despre criza din Gaza

Arabia Saudită găzduişte sâmbătă un summit extraordinar la Riad, a anunţat Ministerul Saudit de Externe. Participanţii vor discuta despre criza din Gaza, potrivit Sky News.

ZF. Premieră: cursul leu-euro ar urma să sară de 5 lei pentru un euro

Pe ce bazează bugetul statului în 2024: inflaţie de 4,6% la final de an, PIB de 360 mld. euro şi creştere economică de 3,4%. Salariul mediul net ar urma să ajună la 4.700 de lei. Premieră: cursul leu-euro ar urma să sară de 5 lei pentru un euro, anunţă Ziarul Financiar.

O nouă destinaţie de vacanţă. Istorie, plaje, deşert şi oaze, toate la un loc. Din ce în ce mai mulţi români aleg Tunisia. Iată de ce

Dacă ai început deja să îţi planifici vacanţa pentru anul viitor şi nu ai stabilit o destinaţie - s-ar putea să găseşti una aici.

Ion Cristoiu: Cînd Izvestia îl face pe Maniu „coţcar”

Cote. Caut, după care le scanez cu abnegaţie, articole despre cotele din 1947. Cum materia o reprezintă colecţia Scînteia, inevitabil îmi cade privirea şi pe alte articole decît cele despre cote. Mă conving, o dată-n plus, că soluţiile guvernului Groza beneficiau, la vremea respectivă, de acordul marii majorităţi a populaţiei. Specula devasta Bucureştiul şi marile […]

Infotrafic: pe numeroase şosele plouă, iar în zona montană înaltă este ninsoare slabă

Centrul Infotrafic anunţă că sâmbătă dimineaţă pe numeroase şosele din România carosabilul este umed deoarece plouă. De asemenea, şoferii care se îndreaptă către zonele montane înalte sunt avertizaţi că există ninsori slabe.

Şeful OMS: Un copil este ucis la fiecare 10 minute în Gaza

Un copil este ucis la fiecare 10 minute în Gaza, a declarat directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Tedros Adhanom Ghebreyesus, în faţa Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite. „Ninimeni nu este în siguranţă", a adăugat acesta.

HOROSCOP 11 NOIEMBRIE 2023. Acordaţi atenţie celor dragi. Cum se prezintă zodiile în weekend

Astăzi este important să acordaţi atenţie relaţiilor apropiate. Investiţi timp în comunicare deschisă şi sinceră cu cei dragi.

Biden se va întâlni miercuri cu Xi. Liderii celor două superputeri ale lumii speră prin diplomaţie să reducă tensiunile dintre ţările lor

Preşedintele Joe Biden se va întâlni miercuri cu preşedintele chinez Xi Jinping, pentru prima dată pe anul acesta, relatează Reuters. Summitul de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) găzduit la San Francisco va dura câteva ore, timp în care cei doi lideri speră să reaprindă relaţiile dintre Beijing şi Washington. Echipa de diplomaţi a lui Biden susţine […]

Criza justiţiei se adânceşte în Turcia. Erdogan vrea o nouă constituţie

Preşedintele turc Tayyip Erdogan vrea o nouă constituţie pentru a rezolva problemele din sistemul judiciar. Curtea de Casaţie a făcut o plângere penală împotriva judecătorilor Curţii Constituţionale, pentru că cei din urmă au decis luna trecută eliberarea parlamentarului Can Atalay. Prima instanţă de apel a declarat că decizia Curţii Constituţionale este neconstituţională. Experţii juridici susţin […]

Numărul persoanelor decedate în atacurile Hamas este mai mic. Israelul a ajustat bilanţul victimelor la 1.200 de morţi

Israelul a revizuit în scădere bilanţul victimelor atacurilor Hamas de luna trecută din sudul ţării, de la 1.400 la aproximativ 1.200 de morţi, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe.

Sursă ucraineană: dronele au scufundat două ambarcaţiuni ruseşti în Crimeea

Dronele ucrainene au atacat şi au scufundat două bărci de debarcare ruseşti în Crimeea, a anunţat vineri agenţia de informaţii militare a Ucrainei, potrivit Reuters.

Cea mai mare fabrică de zahăr din România, în care intră zilnic 200 de camioane cu sfeclă şi care produce 60.000 de tone de zahăr anual, Mărgăritar sau Coroniţa

Cu o istorie ce străbate peste un secol, fabrica de zahăr din Roman, situată în judeţul Neamţ, îşi deschide zilnic porţile pentru 200-220 de camioane, ce sosesc pline cu sfeclă de zahăr de la fermieri din judeţul respectiv, Iaşi, Covasna, Vaslui, Vrancea, Braşov ori Mureş, ale căror culturi se întind pe 12.000 de hectare. După […]

Evacuările din Gaza spre Egipt au fost suspendate -surse

Evacuările din Gaza către Egipt au fost suspendate vineri, au declarat trei surse din domeniul securităţii egiptene şi un oficial palestinian.

Avertisment: traficul ar putea fi perturbat de un protest de lângă frontiera Ruse-Giurgiu

Traficul prin punctul de frontieră de la Giurgiu ar putea fi perturbat de un protest al societăţii civile bulgare în zona sensului giratoriu de lângă Ruse-Giurgiu. Acesta se va desfăşura sâmbătă şi duminică, anunţă Poliţia de Frontieră.

Cutremur în această seară în România. Seismul este cel mai mare din ultimele luni în zona Olteniei

Cutremur în România, vineri, 10 noiembrie 2023. Un seism cu o magnitudine de 4,3 s-a produs în zona Olteniei, transmit reprezentanţii Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Cazul Vlad Pascu a dus la reorganizarea IPJ Constanţa. Ministrul Justiţiei: Avem mai puţini şefi, am simplificat structura poliţienească în Constanţa

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, anunţă că s-a finalizat restructurarea inspectoratului de Poliţie din judeţul Constanţa. Avem mai puţini şefi, am simplificat în ansamblu structura poliţienească în Constanţa, a transmis Predoiu.

Ciucă: Ne-am angajat să mergem la alegeri „prin noi înşine”, asta înseamnă responsabilitate

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că la alegerile de anul viitor liberalii au decis să nu facă alianţe electorale. Ne-am angajat să mergem la alegeri „prin noi înşine", asta înseamnă responsabilitatea de a iniţia măsuri şi proiecte ample, a spus şeful liberalilor.

Scandal lângă România. Ungaria şi Bulgaria sunt la cuţite. Budapesta a cerut UE să deschidă o procedură împotriva Sofiei / Serbia reclamă şi ea vecinul nostru de la Sud de Dunăre

Ungaria a cerut executivului Uniunii Europene să deschidă o procedură legală împotriva Bulgariei în legătură cu o taxă pe care aceasta a impus-o recent pentru gazele naturale ruseşti care trec pe teritoriul său, a declarat vineri un ministru al guvernului, relatează AP.

Taylor Swift, Miley Cyrus, Billie Eilish şi SZA în luptă pentru ”Cântecul Anului” în cadrul Premiilor Grammy 2024: Lista completă a nominalizaţilor

Nominalizările pentru Premiile Grammy 2024 au fost anunţate, iar Taylor Swift, Miley Cyrus şi SZA sunt în luptă pentru categoriile Albumul Anului şi Cântecul Anului.   Kim Petras, Jon Bon Jovi, “Weird Al” Yankovic şi alţii au anunţat în direct nominalizaţii fiecărei categorii, pe site-ul Recording Academy şi Grammy.com. De asemenea, nominalizările au fost transmise […]

Accident cu victime multiple la Cisnădie. Şase maşini sunt implicate. A fost activat planul ROŞU

Un accident grav s-a produs vineri seara în apropiere de Cisnădie, în judeţul Sibiu. Şase maşini au fost implicate şi sunt victime multiple, anunţă autorităţile.

UNSAR: 1 biciclist îşi pierde viaţa la fiecare 2 zile pe şoselele din România / Bicicliştii reprezintă una dintre cele mai vulnerabile categorii de participanţi la trafic

Bicicliştii reprezintă una dintre cele mai vulnerabile categorii de participanţi la trafic, din cauza expunerii directe la factorii de mediu, a lipsei protecţiei la impact şi a stabilităţii reduse a acestui tip de vehicule. Toate aceste aspecte determină o gravitate sporită a consecinţelor unui eventual accident.

Armata germană trebuie să fie „pregătită de război”. Noua doctrină militară a Germaniei a fost devăluită. Se deschide cu următoarele cuvinte: „Războiul s-a întors în Europa”

Invazia Rusiei în Ucraina forţează Germania să îşi transforme armata într-o forţă de luptă puternică şi bine finanţată, axată pe apărarea ţării şi a aliaţilor din NATO, a declarat vineri cancelarul german.

Războiul Israel-Hamas Lupte în faţa spitalelor din Gaza, cu pacienţii şi personalul blocat înăuntru / Israelul spune că Hamas şi-a poziţionat strategic capacităţile teroriste în spitale, sub şi în jurul acestora

UPDATE Lupte lângă spital Un purtător de cuvânt al Forţelor de Apărare Israeliene (IDF), colonelul Peter Lerner, a confirmat pentru BBC Newshour că trupele sale se află în zona spitalului, spunând: „Hamas a ales să îşi poziţioneze strategic capacităţile teroriste în spitale, sub şi în jurul acestora. Am încercat să încurajăm oamenii care se refugiază […]

Israelul spune că fotografii ce au trimis imagini cu atacul Hamas ar trebui să fie trataţi ca terorişti

Oficialii israelieni au declarat că un grup de fotografi palestinieni independenţi care au transmis imagini ale raidului Hamas din 7 octombrie către presa internaţională ar trebui să fie trataţi ca terorişti, susţinând că aveau cunoştinţe prealabile despre atac.

Programele Student Invest şi Family Start, din nou accesibile studenţilor şi tinerelor familii

Programele guvernamentale Student Invest şi Family Start sunt, din nou, la dispoziţia studenţilor şi familiilor tinere.

O maimuţă demnă de filmele SF a fost creată în premieră mondială de cercetători chinezi

Cercetători chinezi au creat în premieră mondială o maimuţă himerică cu vârfurile degetelor incandescente şi ochi verzi fluorescenţi printr-un avans revoluţionar în domeniul celulelor stem. Maimuţa din specia macac, un mascul cu coadă lungă este primul primat creat cu celule provenite din doi embrioni ale aceleiaşi specii. Studiul a fost publicat în revista ştiinţifică Cell, […]

ONU cere o investigaţie privitoare la armele folosite de Israel în Gaza

Şeful ONU al departamentului pentru drepturile omului cere investigarea armelor „cu impact puternic" utilizate de militarii Israelului în Gaza, potrivit Reuters.

Ucraina dă o nouă lovitură Flotei Ruse la Marea Neagră şi loveşte două nave de debarcare din clasa Serna VIDEO

Direcţia de Informaţii a Apărării (GUR) a Ucrainei raportează o lovitură reuşită asupra navelor mici de debarcare ale Flotei ruse din Marea Neagră, staţionate în Crimeea ocupată temporar.

Opoziţia poloneză a încheiat un acord pentru realizarea unei coaliţii de guvernare. Vor elimina interdicţia aproape totală a avortului stabilită de guvernul conservator

Partidele poloneze din opoziţia pro-UE au ajuns la un acord pentru realizarea unei coaliţii, a declarat vineri candidatul lor la funcţia de prim-ministru, Donald Tusk, ceea ce le duce cu un pas mai aproape de preluarea puterii după ce au obţinut o majoritate în alegerile din 15 octombrie.

Bloomberg: Cea mai mare bancă din lume, forţată să tranzacţioneze prin intermediul unui stick USB

Sucursala americană a Industrial & Commercial Bank of China Ltd (ICBC), cea mai mare bancă din lume cu active de 5.700 de miliarde de dolari, a fost lovită joi de un atac cibernetic, ceea ce a făcut incapabilă să realizeze o mare parte din tranzacţiile cu trezoreria SUA.

Cei mai importanţi lideri din lume se vor întâlni. Biden şi Xi vor încerca să „stabilizeze” legăturile între cele două mari puteri rivale

Preşedintele american Joe Biden şi preşedintele chinez Xi Jinping se vor întâlni pe 15 noiembrie, spune un oficial american citat de AFP.

Ucraina are nevoie de bani pentru plata salariilor şi a altor cheltuieli. UE a pregătit un pachet de 50 de miliarde de euro din bugetul comun, dar Ungaria l-ar putea bloca. Soluţia de avarie pregătită de Bruxelles

Uniunea Europeană va fi capabilă să ocolească orice veto maghiar şi va fi capabilă să acorde Ucrainei un ajutor de 50 de miliarde de euro, au declarat oficiali din cadrul blocului comunitar petru Reuters.

Isărescu: Singura ţară europeană cu o variaţie anuală a preţurilor mai mare decât noi este Ungaria

Rata anuală a inflaţiei, măsurată pe baza indicelui intern al preţurilor de consum, şi-a menţinut traiectoria descrescătoare în trimestrul trei 2023 şi această tendinţă a fost sprijinită în special de evoluţia preţurilor produselor alimentare, a declarat vineri Mugur Isărescu.

Orientul Mijlociu devine unul dintre cele mai aprige câmpuri de luptă pentru marii manageri de averi

Orientul Mijlociu devine unul dintre cele mai aprige câmpuri de luptă pentru marii manageri de averi ai lumii. Goldman Sachs angajează bancheri de la Credit Suisse în campania de consolidare a prezenţei grupului în lumea arabă.

BNR va lansa o monedă din argint cu tema 100 de ani de la naşterea Monicăi Lovinescu

Banca Naţională va lansa pe 13 noiembrie în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 100 de ani de la naşterea Monicăi Lovinescu, cu o valoare nominală de 10 lei şi un pret de vânzare de 480 lei, fără TVA, inclusiv broşura de prezentare şi certificatul de autenticitate.

Japonia va cheltui 13 miliarde de dolari pentru a stimula producţia internă de cipuri

Guvernul japonez a declarat vineri că intenţionează să cheltuiască 2.000 de miliarde de yeni (13 miliarde de dolari) pentru a stimula producţia internă de semiconductori de importanţă strategică şi de tehnologie generativă de inteligenţă artificială.

Ucraina a avariat două ambarcaţiuni ruseşti de debarcare, în Crimeea

Forţele ucrainene au avariat două bărci mici ruseşti de debarcare, în Crimeea, joi spre vineri noapte. Atacul a fost coordonat cu drone maritime, a transmis, vineri, agenţia de informaţii militare a Ucrainei, potrivit Reuters.

Preşedintele Confederaţiei Concordia: Guvernul să îşi asume că nu vom mai avea creşteri de taxe

„Guvernul să îşi asume fără echivoc că nu vom mai avea creşteri de taxe în 2024. Companiile nu pot face faţă la o rundă nouă de creşteri”, transmite Dan Şucu, preşedintele Confederaţiei Patronale Concordia, potrivit zf.ro.

Peste 100 de migranţi au vrut să treacă ilegal frontiera spre Ungaria şi Serbia

Peste 100 de migranţi ascunşi în maşini încărcate cu piese auto, seminţe de floarea soarelui sau profile metalice au vrut să treacă ilegal frontiera spre Ungaria şi Serbia, săptămâna aceasta, anunţă Poliţia de Frontieră.