Știrile zilei

Belgrad: 8 poliţişti răniţi şi zeci de persoane reţinute după protestul opoziţiei sârbe

Opt poliţişti au fost răniţi şi alte 38 de persoane au fost reţinute în timpul sau după protestul organizat duminică de opoziţia din Serbia împotriva rezultatelor de la alegeri, au anunţat luni autorităţile sârbe, relatează Reuters.

După un îngheţ de un deceniu în eoliene, primul parc nou este conectat la reţea

Proiectul eolian de la Ruginoasa (Iaşi), cu o capacitate de 60 MW, a început să injecteze energie în sistem, anunţă oficialii companiei. Acesta este primul parc eolian nou pus în funcţiune în România după o pauză de un deceniu în domeniul investiţiilor în energia eoliană, notează Ziarul Financiar.

Inflaţia din întreaga lume încetineşte mult mai repede decât se aştepta

Inflaţia din întreaga lume încetineşte mult mai repede decât se aştepta. Dacă economiştii au dreptate, acest cadou va continua să fie oferit anul viitor, aducând inflaţia la niveluri normale pentru prima dată în ultimii trei ani, scrie Ziarul Financiar, care citează WSJ.

Grupul Daihatsu din cadrul Toyota va opri toate livrările de vehicule

Grupul Daihatsu din cadrul Toyota va opri toate livrările de vehicule, pe măsură ce scandalul privind siguranţa se extinde.

Cine sunt cei mai stresaţi oameni din Europa? Topul celor mai stresate popoare

Cine sunt cei mai stresaţi oameni din Europa? Un sondaj a întocmit un top special al ţărilor cu cea mai mare rată de stres percepută în Europa.

Ambasada Ucrainei în România: Pentru prima dată în atâţia ani, sărbătorim Crăciunul aşa cum au făcut strămoşii noştri

Pentru prima dată în atâţia ani, Ucraina sărbătoreşte Crăciunul aşa cum au făcut strămoşii noştri, arată Ambasada Ucrainei pe contul de Facebook.

Compania BYD din China construieşte prima sa fabrică de maşini electrice din Europa la doar câţiva kilometri de România

BYD intenţionează să-şi construiască prima fabrică de maşini din Europa în Ungaria, răsplătindu-l pe premierul Viktor Orban pentru anii în care a curtat China pentru investiţii, notează Ziarul Financiar, care citează Bloomberg.

O carte pe zi: „Şi caii se împuşcă, nu-i aşa? ” de Horace McCoy

O carte pe zi: „Şi caii se împuşcă, nu-i aşa?” de Horace McCoy. „Primul roman existenţialist american“ - Simone de Beauvoir.

Înot în apă îngheţată, grătare cu carne de bizon, certuri pe filme. Ce fac liderii de companii de Crăciun

Înot în apă îngheţată, grătare cu carne de bizon, schiat dimineaţa devreme, gătit intensiv, certuri pe filme: Ce fac liderii de companii de Crăciun.

Apărarea antiaeriană a Ucrainei a distrus 28 din cele 31 de drone lansate de Rusia, afirmă Kievul

„Ca urmare a luptelor aeriene, forţele aeriene şi forţele de apărare ucrainene au distrus 28 de drone de atac Shahed în regiunile Odesa, Herson, Mykolaiv, Doneţk, Kirovohrad şi Khmelnytskyi”, au declarat forţele aeriene ucrainene pe aplicaţia de mesagerie Telegram, conform Reuters. Dronele au fost lansate din Crimeea ocupată de Rusia, au precizat acestea. Armata a […]

Vom trăi în viitorul apropiat alături de roboţi umanoizi dotaţi cu inteligenţă artificială? Expert: Este incredibil de dificil

Elon Musk, Masayoshi Son şi alţi lideri din domeniul tehnologiei au pariat pe un viitor care include roboţi asemănători cu oamenii, dar construirea acestei tehnologii este dificilă, costisitoare şi cu beneficii discutabile, potrivit unui expert în robotică şi inteligenţă artificială.

„Singur Acasă” în viaţa reală. Băieţel de 6 ani îmbarcat în avionul greşit

Casper ar fi trebuit să plece singur din Philadelphia, cu destinaţia Fort Myers, Florida, unde îl aştepta bunica sa. Când femeia nu şi-a văzut nepotul sosind, a cerut explicaţii companiei, Spirit Airlines. Angajaţii nu au fost la început în stare să explice ce s-a întâmplat, apoi i-au spus că, probabil, copilul nu a ajuns la […]

Un incendiu a izbucnit pe o navă cu propulsie nucleară în oraşul Murmansk din nordul Rusiei

Rusia a declarat luni că pompierii au stins un incendiu pe o navă cu propulsie nucleară din epoca sovietică, iar compania de stat care administrează nava a declarat că nu au fost victime şi nu a existat nicio ameninţare la adresa securităţii reactorului.

Ciocniri violente în timpul unei manifestaţii la Belgrad. 35 de persoane reţinute

Ciocniri violente la Belgrad, duminică seară, în timpul unei demonstraţii antiguvernamentale organizate de "Serbia împotriva violenţei" pentru a denunţa presupusele fraude la alegerile parlamentare şi locale din 17 decembrie.

Vreme instabilă în următoarele două săptămâni. Temperaturi în scădere, dar vor continua să fie mai mari decât cele normale

Meteorologii estimează, pentru următoarele două săptămâni, oscilaţii de temperaturi de la o zi la alta, cu valori termice în scădere, însă mai mari decât cele normale perioadei, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Ion Cristoiu: Răzbunarea premierului Octavian Goga

Adevărul interbelic e un ziar de Stînga, şi prin asta, duşman al Mişcărilor de Dreapta, avînd în frunte Legiunea lui Codreanu. Ziarul se va război mai ales cu Octavian Goga, şeful Partidului Naţional Creştin. Adevărul duce o campanie de presă în stil activistic împotriva politicianului naţionalist. Ca să dăm doar un exemplu din multele, numeroasele […]

HOROSCOP Luni, 25 Decembrie. Prima zi de Crăciun e plină cu surprize şi momente frumoase

HOROSCOP 25 Decembrie – Berbec Nativii(ele) acestui semn care lucrează de Crăciun se pot consola cu faptul că pe fluturaşul de salariu va trona în curând o sumă mai mare decât de obicei graţie primei pe care o vor primi pentru orele suplimentare petrecute la serviciu astăzi. Unde mai pui că nu se aplică rigoarea […]

IDF dezvăluie o reţea masivă de tuneluri Hamas în Jabaliya, unde a găsit cadavrele a 5 ostatici

Forţele de apărare israeliene descoperă o reţea masivă de tuneluri Hamas în Jabaliya din nordul Gaza, unde au fost recuperate corpurile a cinci ostatici israelieni la începutul acestei luni.

Războiul din Ucraina, ziua 669. Forţele ucrainene resping atacul Rusiei cu drone / Institutul pentru Studiul Războiului: unităţile ruseşti recunosc că folosesc arme chimice

UPDATE Procuratura: Atacurile ruseşti au rănit 3 civili în regiunea Doneţk Forţele ruse ar fi folosit bombe ghidate împotriva a două aşezări din regiunea Doneţk pe 24 decembrie. UPDATE 19 sate din nordul Ucrainei au fost evacuate în totalitate în urma atacurilor ruseşti Anterior, autorităţile au declarat că vizează evacuarea a 115 aşezări. Oblastul Sumy se […]

Pe surf, pe schiuri şi în aer. Cei mai „nebuni” Moşi Crăciuni din lume

În acvarii, pe motociclete şi biciclete, dar şi în gondole şi în aer. Odată cu sosirea Crăciunului, în întreaga lume au avut loc numeroase evenimente care au avut ca protagonist personajul prin excelenţă al acestei sărbători, Moş Crăciun.

Războiul Israel – Hamas. Armata israeliană face presiuni pentru controlul în nordul Fâşiei Gaza. Biden şi Netanyahu discută perspectivele conflictului

Armata israeliană luptă pentru a prelua controlul deplin al nordului Gazei de la militanţii Hamas, în timp ce liderii americani şi israelieni au discutat despre perspectivele războiului care durează de 11 săptămâni, după ce Consiliul de Securitate al ONU a făcut apel la mai mult ajutor pentru enclavă.

Trei suspecţi de implicare într-o reţea teroristă islamică, arestaţi în Austria

Autorităţile austriece au anunţat arestarea a trei persoane suspectate de implicare într-o reţea teroristă islamică.

Explozie de la o uzină de nichel din Indonezia. Cel puţin 13 morţi şi 46 de răniţi

O explozie produsă duminică la o uzină de nichel din Indonezia a ucis cel puţin 13 persoane şi a rănit alte 46.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Un colind de protest

Cântecul acesta curge ca Târnava („Râul cu spini”, în slavonă): s-ar duce şi s-ar întoarce din drum, de parcă ar fi uitat ceva. Ascultaţi versurile – susură ca Evangheliile; vorbesc despre bogaţi şi săraci. E un colind de protest. Nu deznădăjduiţi, chiar dacă viitorul are contururi înşelătoare, ca linia orizontului în deşert. … Dumnezeu nu […]

Războiul Israel-Gaza: Benjamin Netanyahu spune că Israelul plăteşte un „preţ greu”

Benjamin Netanyahu spune că Israelul plăteşte un "preţ greu” pentru război. "Să fie clar, va fi un război lung", a adăugat premierul israelian.

Borisav Burmaz este noul atacant al Rapidului

Clubul de fotbal Rapid Bucureşti a anunţat duminica aceasta că a perfectat cel de-al doilea transfer al iernii, reuşind să-l achiziţioneze pe Borisav Burmaz, atacantul sârb de la FK Voždovac.

9 sfaturi pentru o petrecere de sărbători de neuitat

Sezonul sărbătorilor aduce bucuria de a găzdui întâlniri festive, dar vine şi cu o serie unică de provocări. Profesioniştii în organizarea evenimentelor oferă câteva sfaturi valoroase despre cum să evitaţi greşelile comune care pot transforma organizarea petrecerilor de sărbători într-un efort stresant şi cu riscuri mari. 1. Nu lăsaţi prea multe lucruri pe ultima sută […]

Bukayo Saka îi cere scuze lui Kostas Tsimikas după ce i-a provocat o fractură de claviculă

Bukayo Saka şi-a cerut scuze după o ciocnire cu Kostas Tsimikas, care a avut drept consecinţă o fractură de claviculă pentru fundaşul stânga al lui Liverpool. Arsenal a remizat 1-1 cu Liverpool, însă nu s-a terminat bine pentru Tsimikas.

Un oficial UE avertizează că Putin e dispus să continue războiul din Ucraina „până la victoria finală”

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, "nu se poate mulţumi cu o victorie teritorială limitată" şi "a decis să continue războiul până la victoria finală", a declarat şeful diplomaţiei UE, Josep Borrell, într-un interviu acordat cotidianului The Guardian.

Se deschide circulaţia rutieră pe Transalpina

Circulaţia rutieră pe Transalpina, DN67C, între Novaci şi Rânca, se redeschide, anunţă DRDP Craiova. Traficul a fost oprit duminică dimineaţa, din cauza ninsorii viscolite.

Patru campioni mondiali şi nouă jucători de primă ligă joacă la Cupa Minerul la fotbal în sală

Cupa Minerul la fotbal în sală a ajuns în 2023 la ediţia a 6-a şi se bucură de participarea a 16 echipe care şi-au asigurat serviciile mai multor jucători cu nume din campionatul de minifotbal dar şi din Liga 1 a României şi a Ungariei.

Tensiuni între Rusia şi Iran din cauza unei declaraţii privind insulele disputate din Golful Persic

Iranul l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Rusiei după ce Moscova şi ţările arabe au publicat la începutul acestei săptămâni o declaraţie comună prin care contestă pretenţiile Iranului privind insulele disputate din Golful Persic, a relatat duminică presa de stat.

Tîlvăr, de Crăciun: Să privim cu speranţă la anul 2024

Sunt, cu gândul şi cu sufletul, alături de militarii noştri aflaţi în misiuni externe şi în teatre de operaţii, departe de casă, afirmă ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, în mesajul de Crăciun. El aminteşte şi de beneficiile apartenenţei României la NATO şi UE. „Să privim cu speranţă la anul 2024”.

Nivelul punctului de amendă în 2024. Tot ce trebuie să ştie şoferii despre amenzile de circulaţie

Începând cu anul viitor, valoarea punctului de amendă va creşte la 165 de lei pentru sancţiunile rutiere, notează Ziarul Financiar.

„E timpul să plec”. Atacantul lui Bayern Munchen, Harry Kane, se pregăteşte să se mute

De când s-a transferat la campioana Germaniei în vară, Kane a stat singur într-un hotel din München, deoarece soţia sa Kate nu a călătorit cu el după naşterea celui de-al patrulea copil al lor, Henry, în luna august. Dar acum familia sa este pregătită să i se alăturea în Germania, deoarece aceştia se vor muta […]

Tomac: Anul 2023 se încheie fără o perspectivă clară de eliminare a frontierei UE pentru noi

„Cum s-a votat în parlamentul olandez acceptarea Bulgariei în spaţiul Schengen? În seara zilei de 21 decembrie, a avut loc o dezbatere aprinsă în parlamentul olandez cu privire la politica privind străinii şi azilul. În cadrul acestei dezbateri, a fost depusă o moţiune împotriva propunerii guvernului interimar Rutte de a susţine intrarea Bulgariei în spaţiul […]

Pericol de avalansă în munţii Făgăraş. Turiştii sunt sfătuiţi să amâne orice excursie

Salvamontiştii atenţionează că pericolul de avalansă în munţii Făgăraş este iminent şi îi sfătuiesc pe turişti să amâne orice excursie până la momentul în care noul strat de zăpadă va fi stabilizat.

Maia Sandu anunţă că va candida pentru un al doilea mandat de preşedinte al Republicii Moldova

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că intenţionează să candideze pentru un al doilea mandat prezidenţial la sfârşitul anului 2024 pentru a duce la bun sfârşit chestiunea integrării europene a ţării.

Iohannis, de Crăciun: Sărbătoarea Naşterii Domnului este despre dăruire, speranţă, pace şi lumină

Sărbătoarea Naşterii Domnului este despre dăruire, speranţă, pace şi lumină, transmite preşedintele Klaus Iohannis în mesajul transmis cu prilejul Crăciunului.

De ce se joacă meciul dintre Wolves şi Chelsea în Ajunul Crăciunului – ultima dată s-a jucat în 1995

Leeds a învins-o pe Manchester United în aceaşi zi, în urmă cu 28 de ani, iar partida de duminică va fi abia a doua oară când un meci va avea loc pe 24 decembrie, de la înfiinţarea Premier League, în 1992. Decizia de a juca meciul în Ajunul Crăciunului a stârnit numeroase reacţii vehemente din […]