Știrile zilei

Papa Leon și Sarah Mullally, prima întâlnire oficială la Vatican. Un nou pas în relațiile dintre Biserica Catolică și Biserica Anglicană

Papa Leon și noul Arhiepiscop de Canterbury, Sarah Mullally, s-au întâlnit pentru prima dată luni, la Vatican, într-un moment considerat simbolic pentru relațiile dintre Biserica Catolică și Biserica Anglicană.

USR cere adoptarea proiectelor privind 300 de parlamentari și alegerea primarilor în două tururi

Grupul USR din Camera Deputaților a cerut conducerii Parlamentului și liderilor celorlalte grupuri urgentarea dezbaterii și adoptării inițiativelor privind reducerea la 300 a numărului de parlamentari, respectiv alegerea primarilor în două tururi de scrutin.

Brăila se alătură orașelor care interzic păcănelele. Hotărârea, adoptată în unanimitate în Consiliul Local

Consiliul Local Brăila a votat luni, în unanimitate, hotărârea privind interzicerea jocurilor de tip slot-machine pe raza municipiului. Anunțul a fost făcut de edilul orașului Brăila, Marian Dragomir.

Marinescu, la bilanț: România are o justiție funcțională care trebuie să fie modernizată

Fostul Ministru al Justiției, Radu Marinescu, a prezentat contribuțiile aduse în justiție cu respectarea legii internaționale, dar și a rezultatului implicării Ministerului Justiției în aderarea la OCDE.

Radu Marinescu, mesaj către Cătălin Predoiu, care preia interimatul la Justiție: „A fost ministrul justiției, cu siguranță cunoaște domeniul”

Fostul ministru al Justiției, Radu Marinescu, i-a transmis luni un mesaj de încurajare lui Cătălin Predoiu, care va prelua interimatul la minister.

Refuz masiv în fața recrutării: Germania se confruntă cu o reacție neașteptată

Numărul germanilor care refuză serviciul militar din motive de conștiință a crescut semnificativ în 2026, pe fondul noii legislații privind recrutarea și al dezbaterilor tot mai intense despre securitate, arată Euronews.

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. ANM anunță unde va ploua în minivacanța de 1 mai

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza pentru intervalul 27 aprilie-10 mai. Estimarea meteorologilor acoperă și minivacanța de 1 mai.

După ce Germania a adoptat „regula celor 12 ore”, prețul benzinei a crescut și mai mult, în loc să scadă

După introducerea în Germania, începând cu 1 aprilie, a regulii conform căreia stațiile de alimentare pot mări prețurile o singură dată pe zi, la ora 12:00, prețul benzinei nu a scăzut, ci, dimpotrivă, a crescut. La această concluzie au ajuns cercetătorii de la Centrul de Cercetare Economică Europeană din Mannheim și de la Institutul de Economie Competitivă din Düsseldorf. În plus, creșterile de prețuri au generat profituri suplimentare pentru industria petrolieră.

Radu Marinescu, despre PSD-AUR: Opțiune politică convergentă doar sub aspectul de a nu mai continua guvernarea cu actualul premier

Este vorba de o opțiune politică convergentă doar sub aspectul de a nu mai continua guvernarea cu actualul premier, a declarat luni fostul ministru al Justiției Radu Marinescu, întrebat despre un viitor guvern PSD-AUR.

Radu Marinescu, despre reducerea cheltuielilor la Ministerul Justiției: „Am eliminat diurnele nejustificate pentru magistrați”

Fostul ministru al Justiției, Radu Marinescu, a explicat luni într-o conferință de presă în care și-a prezentat bilanțul la final de mandat că a reușit să facă reduceri de cheltuieli fără a fi făcute concedieri.

Eurostat: România are cea mai ridicată rată din UE în privința deceselor cauzate de accidente rutiere

Numărul persoanelor din Uniunea Europeană decedate în urma accidentelor rutiere a scăzut cu 2,2% în 2024, comparativ cu 2023, potrivit datelor publicate luni de Eurostat. Pe de altă parte, România a înregistrat cea mai ridicată rată a deceselor în urma evenimentelor rutiere din UE, respectiv 78 de decese la un milion de locuitori.

Germania ia măsuri împotriva trișatului cu inteligența artificială la examenul de admitere la universitate

Inteligența artificială creează noi "oportunități" pentru copierea la examene. Prin urmare, multe școli au implementat reguli deosebit de stricte pentru Abitur (examenul de admitere la universitate) din acest an. Profesorii speră că acest lucru va preveni tentativele de copiere. Unii studenți consideră acest lucru "supărător".

Ministrul Culturii din Italia boicotează deschiderea Bienalei de Artă de la Veneția din cauza pavilionului Rusiei

Ministrul italian al Culturii, Alessandro Giuli, a decis să nu participe la deschiderea celei de-a 61-a ediții a Bienalei de Artă de la Veneția, în semn de protest față de prezența pavilionului Rusiei, decizie care a amplificat tensiunile politice din Italia și la nivel european, scrie Euronews.

USR critică alianța PSD-AUR după inițierea moțiunii împotriva Guvernului. Dan Barna: „Drumul pe care şi-l doresc duce fix la groapă”.

Europarlamentarul USR Dan Barna acuză PSD de ipocrizie după ce partidul a decis să colaboreze cu AUR pentru depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.

Manole, despre proiectul Noii Legi a Salarizării Bugetare: Niciun venit nu va scădea

În conferința de presă în care a prezentat bilanțul mandatului său la Ministerul Muncii, Manole a vorbit și despre proiectul noii Legi a Salarizării Bucetare, interns dezbătut în spațiul public.

UPDATE. PSD și AUR vor iniția împreună o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Reacții vehemente din PNL, ce poziție are UDMR

PSD și AUR au anunțat că vor iniția împreună o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Anunțul a fost făcut luni de lideri de la cele două partide politice.

Descoperire neobișnuită pe litoral. O bovină a fost găsită moartă pe plajă la Constanța

Un incident neobișnuit a avut loc în această dimineață pe litoralul românesc, după ce polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 1 au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la prezența cadavrului unui animal pe plajă, în zona Santa Maria Bay.

Bilanțul lui Florin Manole la final de mandat: „Am făcut o nouă lege a salarizării în care nimeni să nu piardă din venituri”

Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, susține că în mandatul său au fost implementate măsuri economice importante, de la sprijin pentru milioane de persoane vulnerabile și creșterea salariului minim, până la reforme în sistemul de salarizare.

Sindicaliștii din Apele Române pregătesc proteste de amploare

Sindicatul Mureșul din Apele Române, afiliat la Blocul Național Sindical a anunțat luni că în perioada următoare vor fi organizate ample acțiuni de protest acuzând acțiuni constante de distrugere în domeniul gospodăririi apelor din România.

Burduja: PSD și AUR și-au dat mâna să dea jos Guvernul. Nu îi unește ideologia, ci frica

Liberalul Sebastian Burduja a reacționat după anunțul moțiunii de cenzură PSD-AUR. „Și-au dat mâna peste destinele românilor”, spune el, adâugând că „îi unește frica”.

Proces cu miză uriașă în industria AI: Elon Musk și Sam Altman se confruntă în instanță pentru viitorul OpenAI

Unul dintre cele mai importante procese din industria tehnologică începe în SUA, unde Elon Musk și Sam Altman se vor confrunta într-un litigiu care poate influența direcția globală a inteligenței artificiale, relatează AP.

Daily Mirror: 22 de călugări, arestați pentru transportul a peste 110 kg de droguri

În Sri Lanka, 22 de călugări au fost arestați pentru transportarea a peste 110 kg de droguri, potrivit ziarului Daily Mirror.

Chiar și consumul redus de alcool poate afecta sănătatea creierului și fluxul sanguin cerebral

Un nou studiu realizat de cercetători din Statele Unite sugerează că inclusiv consumul redus de alcool poate avea efecte negative asupra sănătății creierului.

Geanina Pistru acuză PSD și AUR de „trădare politică”. Ce spune despre Bolojan?

Deputata PNL, Geanina Pistru, critică moțiunea PSD-AUR, și acuză cele două partide de „trădare politică”, într-un moment în care „România are nevoie de responsabilitate”.

George Simion: „Domnul Nicușor Dan are niște probleme vizibile. Nu vreau să discut sau să comentez despre ele în acest moment””

Liderul Aur, George Simion, a afirmat într-o conferință de presă că președintele Nicușor Dan ”are niște probleme vizibile”. El susține, însă că afirmațiile jignitoare din trecut la adresa președintelui au fost de fapt metafore.

ANAF a dat bonificații de 43,5 milioane de lei pentru contribuabilii care au achitat anticipat obligațiile fiscale

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a acordat bonificații în valoare totală de 43,5 milioane de lei pentru 78.322 de contribuabili care au achitat anticipat impozitul pe venit și contribuțiile sociale, în termenul stabilit până la data de 15 aprilie.

Motreanu, după anunțul PSD-AUR privind moțiunea de cenzură: Dacă au suficiente voturi să dea jos Guvernul, este firesc să își asume și responsabilitatea guvernării

Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a reacționat, luni, la scurt timp după ce PSD și AUR au anunțat că vor depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. „Alianța de astăzi confirmă minciuna permanentă a lui Grindeanu”, a spus Motreanu.

Politico: Guvernul grec continuă să se certe cu Kövesi în cazul de fraudă agricolă

Publicația Politico notează că partidul de guvernământ de dreapta din Grecia a trecut la ofensiva împotriva Laurei Codruța Kövesi, în urma anchetei EPPO despre un scandal de corupție din Atena, care implică sute de milioane de euro din fonduri agricole ale UE.

George Simion anunță că îl va acționa în instanță pe Dominic Fritz după acuzațiile privind finanțării din Rusia

Liderul AUR, George Simion, a declarat că partidul pe care îl conduce îl va acționa în instanță pe Dominic Fritz, după afirmațiile făcute de liderul USR privind presupuse legături sau finanțări din Rusia.

Accident uriaș în Nascar. Zeci de mașini au fost implicate

Un accident uriaș s-a produs la o cursă Nascar din SUA. Zeci de mașini au fost implicate.

Medicul, scriitorul și fostul senator Dan Claudiu Tănăsescu s-a stins din viață

Dan Claudiu Tănăsescu, fostul senator PRM, fost medic, dar și scriitor a murit, la vârsta de 88 de ani.

ONU trebuie să „se reformeze, să se transforme sau să dispară”, avertizează fostul președinte al Adunării Generale

Organizația Națiunilor Unite se află într-un moment critic și trebuie să se adapteze rapid la noile realități geopolitice, altfel riscă să devină irelevantă, a declarat María Fernanda Espinosa, fost președinte al Adunării Generale a ONU, transmite Euronews.

CFR Călători anunță modificări în circulația trenurilor internaționale București – Budapesta pe 14 mai

Circulația trenurilor internaționale IR 72 și IR 73, București - Budapesta, va suferi modificări în data de 14 mai 2026, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Recaș și Remetea Mare.

Reacția lui Ciucu după anunțul PSD-AUR privitor la moțiunea comună: culmea iresponsabilității, să facă alt guvern

Prim-vicepreședintele PNL, Ciprian Ciucu, a avut o primă reacție după anunțul PSD-AUR privitor la moțiunea de cenzură comună împotriva Guvernului Bolojan. Este culmea iresponsabilității, să facă ei alt guvern, PNL nu va mai face altă coaliție cu PSD, a spus Ciucu.

George Simion, atac la adresa lui Nicușor Dan: „Spune că nu se poate ca partidul numărul 1 și numărul 2 să guverneze. Nu există un astfel de precedent decât în dictatură”

Liderul AUR, George Simion, a criticat afirmațiile președintelui Nicușor Dan legate de modul de guvernare. El a spus că România ar fi condusă de un partid aflat pe locul patru în preferințele votanților.

Barack Obama condamnă incidentul armat de la Cina Corespondenţilor: Respingem ideea că violența ar avea vreun loc în democrația noastră

Fostul președinte american Barack Obama a condamnat incidentul armat de la Cina Corespondenților, care a avut loc în weekend la Casa Albă. „Este de datoria noastră, a tuturor, să respingem ideea că violența ar avea vreun loc în democrația noastră”, a scris Barack Obama într-o postare pe rețelele sociale.

Bilanțul lui Florin Barbu la final de mandat: România are investiții de 2 miliarde de euro în procesare, iar zootehnia trebuie susținută pentru a asigura materia primă

Fostul ministru al Agriculturii, Florin Barbu, a prezentat un bilanț al mandatului său după demisia miniștrilor PSD din Guvernul condus de Ilie Bolojan.

George Simion: Să ajungem la 300 de parlamentari, așa cum au votat românii

Liderul AUR, George Simion, a declarat luni într-o conferință de presă că obiectivul partidului pe care îl conduce este acela de a reduce numărul de parlamentari, eliminarea subvențiilor de stat pentru partidele politice și alegerea primarilor în două tururi.

George Simion după demersul comun cu PSD: AUR întreprinde toate măsurile pentru a da jos această guvernare

Președintele AUR, George Simion, a declarat, la puțin timp după anunțul privind demersul comun cu PSD, că AUR întreprinde toate măsurile pentru a da jos guvernarea.

Fenechiu (PNL): N-aș exclude o discuție cu AUR, dar prima opțiune este PSD

Liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, a declarat luni că în opinia sa, PNL nu poate exclude o discuție cu AUR pentru susținerea unui Guvern minoritar. Totuși, el este de părere că prima opțiune pentru PNL ar trebui să fie o negociere cu PSD și cu parlamentarii neafiliați.