franta

Franța: un blazon islamizat, cu un miel decapitat și o cruce ruptă, pus în vânzare ca suvenir

Un suvenir vândut într-un oraș din nordul Franței a provocat numeroase critici, întrucât prezintă o versiune modificată a blazonului local, cu simboluri religioase alterate.

UE discută interzicerea rețelelor sociale pentru minori. Macron convoacă liderii europeni

Franța continuă să promoveze o interdicție la nivel european privind rețelele sociale pentru minori, prin care solicită reguli comune în UE pentru accesul copiilor la platformele sociale.

WSJ: Europa grăbește planul de rezervă al NATO în cazul în care Trump se retrage. Ce provocări sunt

Europa pregătește intens un plan de rezervă al NATO, cu o implicare europeană mai mare, pe măsură ce tensiunile cu SUA cresc din cauza războiului din Iran, dezvăluie The Wall Street Journal.

Israel respinge implicarea Franței în negocierile de pace cu Libanul

Ambasadorul israelian în Statele Unite ale Americii a lansat critici dure la adresa Franței, susținând că Parisul ar trebui exclus din negocierile de pace dintre Israel și Liban, desfășurate la Washington sub mediere americană.

Kanye West își amână concertul din Marsilia din cauza declarațiilor sale antisemite

Rapperul american Kanye West a anunțat miercuri că își amână concertului programat la data de 11 iunie pe Stadionul Vélodrome din Marsilia după ce autoritățile franceze au analizat interzicerea evenimentului.

Franța și Marea Britanie vor găzdui discuții privind Strâmtoarea Ormuz

Președintele francez Emmanuel Macron și prim-ministrul britanic Keir Starmer vor coprezida vineri, la Paris, o conferință care va reuni țări nebeligerante dispuse să participe la o misiune în Strâmtoarea Ormuz „atunci când condițiile de securitate o vor permite”, potrivit France24.

Franța cere includerea Libanului în armistițiu și califică atacurile Israelului drept „intolerabile”

Ministrul francez al Afacerilor Externe, Jean-Noël Barrot, a reafirmat, marți, că Libanul trebuie inclus în acordul inițial de încetare a focului. Oficialul de la Paris a spus și că ofensiva israelienă „întărește” Hezbollahul, grupare al cărui lider a declarat că nu-și dorește negocieri cu Israelul.

Franța: Un tânăr cu „delir de persecuție” apărut după COVID și-a ucis fratele

Un tânăr de 25 de ani și-a ucis fratele mai mic într-un apartament din Paris, într-un caz care a atras atenția asupra problemelor de sănătate mintală apărute în pandemia de COVID.

Franța solicită includerea Libanului în acordul de încetare a focului

Purtătorul de cuvânt al Ministerului francez pentru Afaceri Externe, Pascal Confavreux, a declarat duminică că Libanul trebuie să fie inclus în acordul de armistițiu dintre Iran și SUA.

Franța, caz șocant. Un băiat de 9 ani, găsit gol și subnutrit într-o dubă. Tatăl îl ținea închis din 2024

Un băiat de 9 ani a fost găsit gol, subnutrit și incapabil să meargă într-o dubă din satul francez Hagenbach, lângă granița cu Elveția și Germania. Copilul fusese închis acolo de tatăl său din noiembrie 2024. Descoperirea a fost făcută după ce un vecin a alertat poliția.

Macron și Erdogan au discutat despre armistițiul din Iran și războiul din Ucraina

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat sâmbătă că a discutat cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, despre negocierile privind armistițiul din Iran și despre situația din Ucraina, potrivit Reuters.

Interdicția rețelelor sociale pentru copii – o iluzie? Estonia spune da

Estonia este singura țară din UE care se opune în mod deschis interdicțiilor privind accesul copiilor la rețelele sociale, ministrul Educației, Kristina Kallas, cerând Uniunii Europene să reglementeze marile platforme tech în loc să restricționeze utilizatorii.

Patru persoane au murit încercând să traverseze Canalul Mânecii

Patru persoane au murit în largul coastei din nordul Franței, după ce au încercat să urce într-o barcă folosită pentru traversarea Canalului Mânecii, au anunțat autoritățile locale.

Franța crește bugetul Apărării cu 42 de miliarde de dolari și pregătește un nou tanc pentru a înlocui modelele vechi

Franța a anunțat o creștere de 36 de miliarde de euro (aproximativ 42 de miliarde de dolari) a bugetului său pentru Apărare în următorii patru ani, accelerându-și planurile de modernizare militară.

Macron anunță că Iranul a eliberat doi cetățeni francezi

Doi cetățeni francezi arestați în Iran în 2022 au fost eliberați și se întorc în Franța, după trei ani și jumătate de detenție.

Guvernul francez avertizează tinerii: gazul ilariant poate ucide

Autoritățile franceze au lansat marți o campanie de conștientizare privind pericolele consumului de protoxid de azot, un gaz folosit în mod obișnuit în medicină și industria alimentară, dar care este utilizat de tineri abuziv pentru efectele sale euforice.

Un tren TGV s-a ciocnit cu un camion în Franța: mecanicul a murit, iar 27 de persoane au fost rănite

Un accident feroviar grav a avut loc marți dimineață în nordul Franței, după ce un tren de mare viteză TGV s-a ciocnit cu un camion la o trecere la nivel cu calea ferată. Mecanicul trenului și-a pierdut viața, iar 27 de persoane au fost rănite în urma impactului, transmite Euronews.

China a executat un francez, condamnat pentru trafic de droguri. Reacția Parisului

Un cetățean francez, condamnat la moarte în 2010 pentru trafic de droguri, a fost executat în China, potrivit anunțului dat, sâmbătă, de Ministerul de Externe al Franței, care și-a exprimat „consternarea” cu privire la decizia autorităților chineze.

Hotelul care îți dă banii înapoi în funcție de cât de mult plouă

Un hotel de pe coasta Atlanticului are o ofertă specială menită să atragă turiștii chiar și în perioadele ploioase: oferă o rambursare a banilor plătiți pentru cazare în funcție de cantitatea de precipitații căzută.

Crime, panică și jafuri în Asia, din cauza lipsei combustibilului. În cel mai aglomerat stat din lume angajații benzinăriilor au fost uciși de șoferi furioși

Lipsa de combustibil începe să alimenteze violență și instabilitate în anumite părți ale Asiei, totul adăugându-se la cascada de repercusiuni ale războiului dintre SUA și Israel împotriva Iranului.

Președintele Emmanuel Macron se îndreaptă spre Coreea de Sud după vizita sa în Japonia

Președintele francez, Emmanuel Macron, a plecat joi din Japonia spre Coreea de Sud pentru a continua discuțiile cu partenerii asiatici.

China ar trebui să se implice mai mult în redeschiderea Strâmtorii Ormuz, spune Franța

Comandantul forțelor navale franceze, amiralul Nicolas Vaujour a declarat miercuri în cadrul unei conferințe de securitate de la Paris că Beijingul ar trebui să joace un rol mai activ în reluarea fluxurilor de petrol prin Strâmtoarea Ormuz.

Înlăturarea steagurilor UE este o „trădare”, le spune ministrul francez de Externe primarilor de extremă dreapta

Ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, a condamnat decizia unor primari de extremă dreapta de a îndepărta steagurile UE de pe primării, calificând gestul drept „trădare”.

Israelul oprește achizițiile de armament din Franța, acuzând Parisul de ostilitate

Israelul va opri toate achizițiile de echipamente militare din Franța, acuzând Parisul că a adoptat o poziție ostilă față de statul israelian, conform Politico.

Loja masonică franceză, în centrul unui proces obscur pentru crimă

Douăzeci și două de persoane au fost judecate luni în Franța, sub acuzația de crimă și alte infracțiuni grave, avându-i în vedere pe membrii unei loje masonice acuzați că au condus echipe de asasini. Treisprezece dintre inculpați riscă închisoare pe viață.

Trump îi critică pe liderii Franței și Marii Britanii pentru lipsa de ajutor în cazul Iranului: „SUA vor ține minte!” Ce le transmite

Președintele SUA, Donald Trump, i-a criticat marți dimineață pe liderii Franței și UK în cazul războiului din Iran.

Căpitanul unui petrolier din „flota fantomă” rusă a fost condamnat în Franța la un an de închisoare

Căpitanul chinez al petrolierului Boracay, suspectat că face parte din „flota fantomă” a Rusiei, a fost condamnat luni la un an de închisoare și amendat cu 150.000 de euro după ce a refuzat să permită forțelor navale franceze să inspecteze nava.

Proaspăt ales, un primar din Franța a îndepărtat steagul UE de pe fațada primăriei

Într-un videoclip postat pe contul său X, Christophe Barthès, noul primar ales al localității Carcassonne din Franța, a îndepărtat duminică steagul Uniunii Europene de pe fațada primăriei. El a însoțit videoclipul cu mesajul: „Afară steagurile europene la primărie! Faceți loc steagurilor franceze!”, urmat de tricolorul francez.

Reuters: Economia din toate cele 21 de state din zona euro a stagnat. Războiul din Iran afectează economia globală

Războiul din Iran afectează economia globală, arată datele publicate de Reuters. Indicatorii PMI din SUA, zona euro, Marea Britanie și Japonia au de suferit. Așteptările inflaționiste cresc, activitatea economică s-a temperat. Unii analiști vorbesc deja despre stagflație.

Sorin Grindeanu salută victoria stângii în Franța și eșecul reformei judiciare din Italia: Observăm o încredere tot mai mare într-o agendă social-democrată

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a salutat rezultatele alegerilor locale din Franța prin care formațiunile de stânga au câștigat majoritatea orașelor mari, dar și rezultatul referendumului din Italia.

Occidentalii își părăsesc țările în număr record. Urmările economice vor fi resimțite atât acasă, cât și în țările de destinație

Pleacă tot mai mulți occidentali din propriile țări, iar fenomenul atinge niveluri record, arată o analiză publicată de The Economist. Dincolo de statistici, valul de emigrare schimbă echilibre economice și sociale, atât în statele de origine, cât și în cele care îi primesc.

Lionel Jospin, fost premier al Franței, a murit la 88 de ani

Lionel Jospin, fost prim-ministru al Franței și lider al Partidului Socialist, a murit duminică, la vârsta de 88 de ani, potrivit Reuters.

Marina franceză confiscă un petrolier din flota fantomă a Rusiei. Macron: Navele urmăresc să finanțeze efortul de război al Rusiei

Franța a confiscat, vineri, un petrolier care aparține flotei fantomă a Rusiei. Este vorba despre nava „Deyna”, care se deplasa sub pavilionul Mozambicului și provenea din Murmansk, Rusia. Președintele francez Emmanuel Macron a confirmat informația într-o postare pe rețelele sociale.

Emmanuel Grégoire, favorit să câștige primăria Parisului, conform unui sondaj

Emmanuel Grégoire, candidatul de centru-stânga, este favorit să câștige primăria Parisului, având un avantaj în fața contracandidatei conservatoare Rachida Dati.

Macron: Franța explorează căi de a debloca Strâmtoarea Ormuz prin acțiuni la nivelul ONU

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat vineri, după reuniunea liderilor UE la Bruxelles, că Franța analizează modalități de a debloca Strâmtoarea Ormuz prin acțiuni la nivelul ONU. „Vom vedea în zilele următoare dacă acesta are șanse de reușită”, a completat Macron.

Ministrul francez de Externe merge în Liban pe fondul escaladării conflictului cu Israelul

Ministrul de Externe francez, Jean-Noël Barrot, merge astăzi în Liban pentru a discuta cu liderii locali despre reducerea tensiunilor cu Israelul și pentru a arăta sprijinul Franței.

Franța, despre pretențiile Israelului față de Liban: Dezarmarea Hezbollah în trei zile, o cerință „nerezonabilă”

Trimisul special al Franței în Liban, Jean-Yves Le Drian, consideră cerea Israelului față de guvernul libanez, de dezarmare a grupării Hezbollah drept nerezonabile, pe fondul bombardamentelor cu care se confruntă Libanul, subliniind că negocierile rămân singura soluție.

Suspendarea vânzărilor Shein în Franța va fi decisă la Curtea de Apel

Tribunalul din Paris a respins pe 19 decembrie, cererea de suspendare totală a site-ului Shein din Franța, considerând-o „disproporționată”, recunoscând totodată existența unei „atingeri grave aduse ordinii publice”. Statul a făcut apel.

Canada, Franța, Germania și Marea Britanie fac front comun împotriva unei ofensive terestre a Israel în Liban

O declarație comună a celor patru state a fost emisă pe tema declanșării unei operațiuni a Israelului în Liban.

Uniunea Europeană pregătește sancțiuni pentru persoane acuzate de crime de război la Bucha

Uniunea Europeană va sancționa nouă persoane acuzate de crime de război la Bucha, în Ucraina, și mai mulți propagandiști ai Kremlinului.