negocieri

Kelemen Hunor: Urmează discuții aplicate cu specialiștii formațiunilor politice, trebuie să găsim soluții echilibrate

Kelemen Hunor spune după negocierile de la Cotroceni că urmează „discuții aplicate” cu specialiștii formațiunilor politice, probabil începând de joi. Se vor discuta toate aspectele, inclusiv cele legate de taxe și impozite și reducerea cheltuielilor în aparatul administrativ bugetar.

Dominic Fritz: nu ne agățăm de posturi, pentru noi este importantă agenda de reformă a președintelui

Președintele interimar al USR, Dominic Fritz, a anunțat marți care este poziția partidului său privitor la măsurile de reformă și la formarea unui nou guvern.

Consultări la Cotroceni: PSD va participa cu „toată deschiderea” și cu soluții, spune Manole

PSD va participa miercuri la consultările de la Palatul Cotroceni cu „toată deschiderea" și cu soluții, declară purtătorul de cuvânt al partidului, Florin Manole.

Sorin Grindeanu anunţă că va merge la negocierile de la Cotroceni cu un set de măsuri

Liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu, anunţă că va merge la negocierile de la Cotroceni cu un set de măsuri economice. Este vorba despre soluţii propuse de economiştii social-democraţi. Unele dintre ele constituie „linii roşii”, a avertizat Grindeanu.

Kelemen Hunor afirmă că negocierile pentru formarea guvernului nu vor fi ușoare: „Nu vom fugi de responsabilitate”

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, anunță că negocierile pentru formarea guvernului încep marți: „Negocierile nu vor fi ușoare. Nu vom fugi de responsabilitate”.

UDMR nu se „cramponează” nici de guvernare, nici de opoziție, declară Kelemen Hunor

UDMR nu se „cramponează" nici de guvernare, nici de opoziție, spune Kelemen Hunor. Dacă va participa la guvernare, vrea un acord de coaliție „extrem de detaliat”.

„Linii roșii” la PSD: S-ar putea organiza consultări extinse în partid înaintea următoarelor decizii politice

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, nu exclude organizarea unei consultări extinse care să includă primarii și consilierii județeni social-democrați pentru a-și exprima punctul de vedere asupra viitorului politic al partidului. PSD are și „linii roșii”.

Grindeanu despre negocieri: „Noi nu pretindem în acest moment absolut nimic”

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, spune că social-democrații vor participa la discuțiile pentru formarea unui guvern cu un „mandat deschis", fără să pretindă nimic în acest moment.

După ce a respins invitația Vaticanului pentru negocieri de pace, Rusia a propus alt loc 

Următoarea rundă de negocieri pentru pace dintre Rusia și Ucraina va avea loc, cel mai probabil, la Istanbul, a relatat agenția TASS duminică.

PSD nu acceptă „lecţii de morală” şi cere responsabilitate în negocierile pentru formarea guvernului

Deputatul PSD Ştefan Ovidiu Popa transmite un mesaj către celelalte formaţiuni, subliniind că partidul nu va accepta „superioritatea morală” şi nu participă la negocieri pentru funcţii, ci pentru a evalua realist capacitatea României de a fi guvernată eficient.

Nicușor Dan, despre condițiile puse de PSD: toate sunt puse pentru a se negocia

Preşedintele României, Nicuşor Dan, a comentat condiţiile puse de PSD pentru a participa la viitoarea coaliţie de guvernare. Toate condiţiile sunt puse pentru a se negocia asupra lor, a explicat Dan oferind exemplul investiţiilor.

Vietnam și SUA continuă negocierile privind tarifele comerciale

Vietnamul și Statele Unite au încheiat a doua rundă de negocieri comerciale privind tarifele, fără un acord final, și au convenit să continue discuțiile în luna iunie, conform Reuters.

Trump: Rusia și Ucraina vor „începe imediat negocierile pentru un armistițiu”

Președintele american Donald Trump a anunțat că Rusia și Ucraina vor „începe imediat negocierile pentru un armistițiu”. Anunțul a fost făcut luni la capătul unei convorbiri „excelente” pe care Trump a avut-o cu liderul rus Vladimir Putin.

Cum ar putea arăta noul Guvern? / Ar putea fi Ilie Bolojan premier? Trei scenarii posibile

La doar câteva ore după ce a fost declarat câștigător al alegerilor prezidențiale cu un avans de 7,2% în fața lui George Simion, Nicușor Dan se confruntă deja cu prima mare provocare a mandatului său: formarea unui guvern stabil, în contextul în care PSD a anunțat ieșirea de la guvernare.

Teheran: Condiția SUA privind oprirea îmbogățirii uraniului vor duce negocierile în impas

Iranul a transmis că negocierile nucleare cu Statele Unite nu vor avea succes dacă Washingtonul continuă să ceară oprirea completă a îmbogățirii uraniului, titrează Reuters.

Surse: Rusia a amenințat Ucraina cu „război etern” în timpul negocierilor

Rusia a amenințat Ucraina cu „războiul etern” în timpul discuțiilor directe de pace purtate vineri la Istanbul, a declarat o sursă din delegația Kievului pentru Sky News.

Vaticanul se oferă să medieze negocierile de pace Rusia-Ucraina: „Acum vom vedea ce este de făcut”

Papa Leon al XIV-lea dorește să pună la dispoziție Vaticanul ca loc de a găzdui negocierile de pace privind războiul din Ucraina. Este a doua țară care se oferă să medieze discuțiile directe dintre cele două părți, după ce Turcia a găzduit vineri o întâlnire directă între delegațiile Rusiei și Ucrainei.

Negocieri nucleare la Istanbul între Iran și trei țări europene

Diplomați din Iran și trei țări europene au discutat vineri, la Istanbul, despre acordul nuclear din 2015, informează ministrul adjunct de Externe iranian, fără a oferi detalii cu privire la progresele înregistrate.

Rubio: SUA „nu au așteptări mari” de la negocierile dintre Ucraina și Rusia

Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat joi seară că Statele Unite nu au „așteptări mari" de la negocierile dintre Rusia și Ucraina programate pentru vineri la Istanbul.

Zelenski spune că negocierile de la Istanbul ar putea avea loc joi sau vineri

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că negocierile dintre delegaţiile de la Kiev şi Moscova la Istanbul ar putea avea loc joi seara sau vineri.

Trump: Statele Unite sunt foarte aproape de un acord nuclear cu Iran

Statele Unite se află aproape de finalizarea unui nou acord nuclear cu Iranul, a transmis președintele Donald Trump, precizând că Teheranul ar fi acceptat, într-o anumită măsură, termenii propuși de Washington, conform Reuters.

Negocieri Japonia-SUA: o a treia rundă așteptată săptămâna viitoare

Ministrul Economiei și Politicilor Fiscale, Ryosei Akazawa, ar putea călători la Washington săptămâna viitoare pentru o nouă rundă de discuții cu Statele Unite, în contextul tensiunilor legate de tarifele impuse de administrația Trump, au declarat joi surse citate de Reuters.

Zelenski: Ucraina va decide „ce măsuri să ia” în funcție de cine va reprezenta Rusia în negocieri

Ucraina va decide „ce măsuri să ia” în funcție de cine va reprezenta Rusia în cadrul discuțiilor de la Istanbul, a declarat miercuri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit AFP. El a adăugat că este pregătit pentru „orice formă de negocieri” pentru a pune capăt războiului.

Ponta, negocieri cu parlamentarii PSD pentru „un pol rațional” pentru influențarea guvernării

Fostul premier Victor Ponta anunță că va purta negocieri cu parlamentarii PSD pentru formarea unui „pol rațional”, cu perspectiva „de a influența guvernarea în sensul unor politici”. El afirmă că ar prefera un Executiv PSD-AUR, în defavoarea unui guvern USR-PSD-PNL.

Yermak: Absența lui Putin de la negocierile din Istanbul ar confirma că Rusia nu vrea pace

Andrii Yermak, șeful administrației prezidențiale din Ucraina, a avertizat că refuzul lui Vladimir Putin de a participa la întâlnirea propusă de Zelenski în Turcia ar demonstra lipsa de interes a Rusiei față de oprirea războiului, titrează The Kyiv Independent.

UE pregătește noi sancțiuni împotriva Rusiei dacă negocierile de pace nu progresează

Cancelarul german, Friedrich Merz a declarat marți că Uniunea Europeană este pregătită să înăsprească semnificativ sancțiunile împotriva Rusiei, în cazul în care nu se înregistrează progrese reale în negocierile pentru pace în Ucraina în această săptămână, relatează Reuters.

Surse Reuters: Trump va trimite doi emisari în Turcia pentru a participa la discuția Rusia-Ucraina

Președintele american Donald Trump va trimite doi emisari în Turcia pentru a participa la discuția Rusia-Ucraina. Informația nu este confirmată în mod oficial. Luni, Trump a spus că ia în calcul să meargă personal în Turcia pentru a participa la negocieri.

Vicepremierul chinez salută „progresele importante” în negocierile comerciale dintre SUA și China

Vicepremierul chinez He Lifeng a salutat duminică ceea ce a numit „progrese importante” în negocierile comerciale cu Statele Unite, la sfârșitul unui weekend de discuții cu ușile închise în Elveția.

Erdogan i-a transmis lui Putin că Turcia e pregătită să găzduiască negocieri de pace între Rusia și Ucraina

Turcia este pregătită să găzduiască din nou la Istanbul negocieri de pace între Rusia și Ucraina, i-a transmis duminică președintele Recep Erdogan omologului său rus Vladimir Putin într-o convorbire telefonică, a anunțat biroul lui Erdogan.

Ucraina este pregătită pentru negocieri cu Rusia după un armistițiu, anunță Zelenski

Ucraina este pregătită pentru negocieri de pace cu Rusia dacă un armistițiu complet și durabil începe pe 12 mai, a anunțat președintele Zelenski.

Putin dorește negocieri directe cu Ucraina. Acestea ar putea avea loc la Istanbul

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a spus că ar putea accepta negocieri directe cu Ucraina. Acestea ar putea avea loc la Istanbul. Totuși, Putin nu a răspuns propunerii privind instituirea unui armistițiu de 30 de zile începând de luni.

Încep negocierile comerciale dintre China și SUA la Geneva

Înalți oficiali economici din China și Statele Unite au lansat sâmbătă negocierile la Geneva, Elveția, anunță mass-media de stat din Beijing. Sunt primele negocieri de acest gen dintre cele două țări de la introducerea tarifelor vamale radicale de către președintele Donald Trump.

Brazilia și SUA: Negocieri pentru un acord privind tarifele comerciale

Ministrul brazilian de finanțe, Fernando Haddad, a declarat că Brazilia și Statele Unite se află în discuții pentru a ajunge la un acord privind noile tarife impuse de administrația americană, relatează Reuters.

SUA au luat legătura cu China pentru negocieri privind tarifele

Statele Unite au contactat China în încercarea de a purta discuţii cu privire la tarifele de 145% ale preşedintelui Donald Trump, informează joi un cont de social media afiliat mass-mediei chineze de stat, citat de Reuters.

Panică în rândul europenilor. Oficialii, îngrijorați că Trump se pregătește să renunțe la negocierile privind Ucraina

Oficialii europeni și din Ucraina sunt îngrijorați de faptul că președintele american Donald Trump este pe punctul de a se retrage din negocierile de pace cu Moscova și Kiev.

Surse: Negocierile de la Cairo privind armistițiul în Gaza au înregistrat un „progres semnificativ”

Negocierile de la Cairo privind armistițiul în Gaza au înregistrat un „progres semnificativ”, transmit două surse din domeniul securității.

Războiul din Ucraina, ziua 1160. Putin anunță o încetare unilaterală a focului de trei zile în Ucraina începând cu 8 mai / Coreea de Nord confirmă pentru prima dată că a desfășurat trupe pentru a lupta alături de Rusia în Kursk

Răspunsul Ucrainei la noua propunere a lui Putin: așteptăm un armistițiu complet și de durată Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sybiha, a anunțat că Ucraina este pregătită să sprijine un armistițiu complet și de durată. Este răspunsul ucrainenilor la anunțul președintelui Rusiei, Vladimir Putin, privitor la instituirea unui armistițiu între 8 și 10 mai. Presa […]

Discuțiile privind încetarea focului în Fâșia Gaza au înregistrat unele progrese

Prim-ministrul Qatarului a declarat duminică că eforturile de a ajunge la o nouă încetare a focului în Gaza au înregistrat unele progrese, dar un acord între Israel și Hamas pentru a pune capăt războiului rămâne incert, scrie Reuters.

Putin este pregătit pentru discuţii cu Ucraina „fără condiţii prealabile”, susţine Kremlinul

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat SUA despre disponibilitatea sa de a iniţia negocieri cu Ucraina „fără condiţii prealabile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, sâmbătă, notează agenţia de presă de stat Tass.

Războiul din Ucraina, ziua 1157. Witkoff sosește la Moscova pentru noi discuții cu Putin/Boris Johnson critică planul de pace al lui Trump

Ucraina ar dori să aibă o „înțelegere comună că Rusia este agresorul", a declarat președintele Volodimir Zelenski. Președintele Donald Trump a descris eșecul Rusiei de a prelua întreaga Ucraină drept o "concesie destul de mare".