uniunea europeana

De la salsa la sabotaj. Un cubanez stabilit în Rusia ar fi recrutat oameni pentru atacuri în România și alte state UE

Un profesor cubanez de dans stabilit în Rusia ar fi coordonat o rețea de persoane recrutate pentru acte de sabotaj în mai multe state ale Uniunii Europene, inclusiv în România, potrivit unei investigații realizate de Deutsche Welle împreună cu alte trei televiziuni europene.

AfD continuă să crească în Germania. Scor record la alegerile locale din Saxonia Inferioară

Uniunea Creștin-Democrată (CDU) a câștigat alegerile locale din landul german Saxonia Inferioară, însă unul dintre cele mai importante rezultate ale scrutinului este avansul puternic al AfD.

Bătălia pentru miliardele lumii: Canada încearcă să se desprindă economic de SUA

Canada încearcă să atragă miliarde de dolari în investiții și să-și reducă dependența economică de Statele Unite, în timp ce războiul comercial cu administrația Donald Trump se intensifică.

The Telegraph: Liderii Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord se reunesc pentru a pregăti destrămarea Regatului Unit. Vor cere referendumuri privind independența și apropierea de UE

Liderii Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord se vor reuni luni pentru a semna un acord menit să dea startul procesului de destrămare a Regatului Unit, scrie ziarul The Telegraph.

Nicușor Dan va participa la Summitul European dedicat Regiunii Arctice, organizat în Finlanda

Președintele Nicușor Dan va participa duminică și luni la Summitul European dedicat Regiunii Arctice, găzduit de Finlanda. Evenimentul este organizat la inițiativa prim-ministrului finlandez Petteri Orpo și reunește lideri ai statelor europene.

UE și India, mai aproape de cel mai mare acord comercial încheiat vreodată

Comisia Europeană a prezentat Consiliului propunerile pentru semnarea și încheierea Acordului de liber schimb dintre Uniunea Europeană și India, un acord care, dacă va fi aprobat și va intra în vigoare, va deveni cel mai mare acord comercial încheiat vreodată atât de UE, cât și de India.

UE caută o nouă modalitate de a folosi activele rusești înghețate pentru sprijinirea Ucrainei. Belgia rămâne principalul obstacol

Comisia Europeană a reluat analiza unor variante care ar putea convinge guvernele statelor membre să aprobe folosirea activelor rusești înghețate în sprijinul Ucrainei.

Comisia Europeană își redistribuie resursele pentru a ține pasul cu efortul de aderare al Republicii Moldova

Comisia Europeană a început să redistribuie resurse interne pentru a putea ține pasul cu ritmul alert al reformelor adoptate de Chișinău în vederea aderării la Uniunea Europeană, au declarat oficiali europeni. Deși Chișinăul înregistrează progrese tehnice foarte importante, parcursul său rămâne dependent la nivel politic de cel al Ucrainei.

August a fost cea mai călduroasă lună înregistrată vreodată la nivel global

August a egalat recordul pentru cea mai călduroasă lună înregistrată vreodată la nivel global, potrivit datelor oficiale ale Uniunii Europene, care arată efectele tot mai puternice ale încălzirii globale.

Europa pierde teren în fața SUA și Chinei. Peste 900 de universități, inclusiv din România, cer mai mulți bani pentru cercetare

Peste 900 de universități și institute de cercetare din Europa cer Uniunii Europene să aloce cel puțin 200 de miliarde de euro pentru cercetare și inovare în următorul program Horizon Europe. Printre instituțiile reprezentate de organizațiile care susțin apelul se află și universități din România.

Noi restricții pentru Airbnb în Europa. Comisia Europeană intervine în criza locuințelor

Airbnb și alte platforme de închirieri pe termen scurt urmează să se confrunte cu noi restricții, după ce Comisia Europeană a propus miercuri reguli menite să ajute autoritățile să combată criza locuințelor din marile zone turistice.

Roman Abramovici pierde din nou în instanță. Tribunalul UE a menținut sancțiunile împotriva oligarhului rus

Tribunalul Uniunii Europene a respins contestația depusă de oligarhul rus Roman Abramovici împotriva sancțiunilor impuse după invazia Rusiei în Ucraina. Instanța a menținut astfel înghețarea activelor și restricțiile de călătorie aplicate miliardarului.

Google schimbă căutările pentru europeni. Compania avertizează: rezultatele vor fi mai slabe

Google schimbă modul în care europenii vor vedea rezultatele căutărilor pentru hoteluri, zboruri, restaurante și alte servicii. Unele informații utile, precum prețurile în timp real, vor dispărea din anumite rezultate, iar compania avertizează că utilizatorii vor găsi mai greu ceea ce caută.

Mașinile Tesla care se conduc singure, o nouă aprobare în Europa. UE decide în octombrie dacă autorizează sistemul

Slovenia a aprobat sistemul de asistență la condus FSD al Tesla, devenind a șasea țară europeană care îi dă undă verde. UE ar putea vota autorizarea sistemului în octombrie.

Olanda critică onorurile acordate lui Ratko Mladić la Belgrad: „Incompatibile cu valorile europene”

Ministrul olandez de Externe, Tom Berendsen, spune că omagiul acordat lui Ratko Mladić la Belgrad este „incompatibil cu valorile europene” și profund dureros pentru victimele crimelor sale și familiile acestora. Olanda susține, în același timp, vocile din Serbia care cer asumarea responsabilității, reconcilierea și educarea cu privire la trecut.

UE a anunțat investiții de 200 de milioane de euro în Groenlanda. Ursula von der Leyen: Groenlanda se poate baza pe UE

UE va investi 200 de milioane de euro în Groenlanda pentru proiecte de energie, conectivitate, materii prime, locuințe și turism, consolidând parteneriatul cu Groenlanda și Danemarca.

UE va crește investițiile în Groenlanda, pe fondul presiunilor lui Trump pentru controlul insulei

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este așteptată să prezinte luni planuri pentru creșterea investițiilor Uniunii Europene în Groenlanda și pentru consolidarea legăturilor politice cu teritoriul arctic danez, despre care Donald Trump a susținut în repetate rânduri că ar trebui să intre sub controlul Statelor Unite.

Aurul Rusiei ocolește sancțiunile. Câștigul Moscovei din scumpirea metalului prețios, aproape cât activele înghețate în UE

După ce sancțiunile occidentale au închis o parte dintre canalele tradiționale de comercializare, aurul rusesc și-a găsit o piață importantă în Asia. În primele șapte luni ale acestui an, aproape 100 de tone au ajuns într-o singură destinație, de aproximativ trei ori mai mult decât în aceeași perioadă din 2025.

Fifor o critică pe Țoiu pentru pozițiile asumate în politica externă: „Cine i-a dat mandat să semneze în numele României?”

Deputatul Mihai Fifor o critică pe ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, pentru poziționarea României în cadrul unui demers european privind limitarea situațiilor în care statele membre își pot exercita dreptul de veto și extinderea deciziilor adoptate cu majoritate calificată.

Ungaria ține granițele închise până la finalul lui 2026. Magyar: „Ceuta este un avertisment pentru întreaga Europă”

Ungaria va prelungi starea de criză provocată de „migrația în masă” până la sfârșitul anului 2026, a anunțat premierul Péter Magyar, insistând că guvernul său nu va relaxa cadrul legal privind migrația ilegală.

Parchetul condus de Laura Kövesi își consolidează cooperarea cu China. Plan comun până în 2028

Procurorul-șef european Laura Kövesi și procurorul general suprem al Chinei, Ying Yong, au semnat vineri un aranjament de lucru destinat consolidării cooperării judiciare dintre Parchetul European și autoritățile de la Beijing.

Cinci țări UE vor să trimită migranți în centre din afara Uniunii, din 2027. Cum ar urma să funcționeze sistemul

Cinci state membre ale Uniunii Europene pregătesc un mecanism comun prin care migranții aflați ilegal pe teritoriul lor ar putea fi transferați în centre amenajate în țări din afara UE.

Ajutoare de urgență pentru Nepal. UE trimite 82 de tone de materiale esențiale și 500.000 de euro

Uniunea Europeană își intensifică sprijinul pentru Nepal, unde supraviețuitorii uneia dintre cele mai grave inundații din ultimele decenii se confruntă cu condiții umanitare severe. UE a trimis 82 de tone de materiale esențiale și a alocat încă 500.000 de euro pentru răspunsul la criză.

Rusia justifică atacul de la granița României după convocarea ambasadorului la MAE: Obiectivele folosite de Ucraina sunt „ținte legitime”

Ambasada Federației Ruse la București a lansat un atac dur la adresa autorităților române după convocarea ambasadorului Vladimir Lipaev la Ministerul Afacerilor Externe. Într-un comunicat publicat după întrevedere, Moscova respinge acuzațiile privind implicarea Rusiei în atacul cu dronă de la aeroportul Leipzig/Halle și susține că obiectivele folosite de Ucraina pentru operațiuni militare sau tranzit militar sunt „ținte legitime”.

Danemarca anunță când va începe să trimită migranții fără drept de ședere în centre din afara UE

Danemarca se așteaptă să fie pregătită până la sfârșitul anului 2027 să trimită migranții fără drept legal de ședere către un centru de returnare situat în afara Uniunii Europene, în timp ce cinci state membre pregătesc planurile pentru astfel de facilități.

Decizie istorică la Kiev: Ucraina condamnă oficial atrocitățile împotriva maghiarilor din Transcarpatia

Parlamentul Ucrainei a recunoscut și condamnat oficial crimele comise de administrația militară sovietică împotriva populației civile din Transcarpatia în perioada 1944–1946. Decizia vizează inclusiv represiunile în masă și deportarea a mii de maghiari în lagăre de muncă din Uniunea Sovietică.

SUA: UE s-a alăturat oficial campaniei pentru izolarea economică a Iranului

Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a anunțat joi că Uniunea Europeană s-a alăturat oficial operațiunii „Proscrisul Economic”. Bessent a salutat sprijinul european pentru presiunile exercitate asupra Teheranului.

„Demonstrează ce poate realiza colaborarea”: Andy Burnham laudă relațiile dintre Marea Britanie și UE la întâlnirea cu Emmanuel Macron

Prim-ministrul britanic Andy Burnham a lăudat relația dintre Marea Britanie și Uniunea Europeană, în cadrul discuțiilor cu președintele francez Emmanuel Macron.

Serviciile de informații din Danemarca avertizează că Rusia pregătește acțiuni de sabotaj împotriva industriei de apărare

Serviciul Danez de Securitate și Informații a anunțat că spionajul Moscovei pregătește în mod activ acțiuni de sabotaj care vizează industria de apărare din Danemarca și încearcă să recruteze cetățeni danezi pentru a facilita aceste operațiuni.

Președintele Consiliului European a ajuns în România. Antonio Costa, primit de Nicușor Dan la Cotroceni

Președintele Consiliului European, António Costa, a sosit joi la București, unde va avea o întâlnire cu președintele Nicușor Dan.

UE susține reformarea ONU. Dreptul de veto al marilor puteri ar putea fi limitat în cazurile atrocităților în masă

Uniunea Europeană vrea reformarea ONU și susține schimbarea modului în care poate fi folosit dreptul de veto în Consiliul de Securitate atunci când sunt comise atrocități în masă. Cele cinci state care pot bloca prin veto o decizie sunt SUA, Rusia, China, Franța și Regatul Unit.

Kaja Kallas anunță sprijin larg în UE pentru restricții mai dure privind vizele rușilor

Statele membre UE au arătat „un sprijin larg” pentru introducerea unei interdicții de acordare a vizelor pentru foștii și actualii combatanți ruși, precum și pentru înăsprirea regulilor privind vizele pentru turiștii ruși, a declarat miercuri șefa diplomației europene, Kaja Kallas.

UE pregătește reguli pentru protejarea angajaților de burnout și stres. Ce obligații ar putea avea firmele

Angajatorii din Uniunea Europeană ar putea fi supuși unor noi obligații pentru protejarea sănătății mintale și fizice a salariaților, inclusiv prin evaluarea periodică a stresului, a volumului excesiv de muncă și a efectelor sistemelor de monitorizare automată.

Gazele europene, la maximul ultimilor trei ani. Războiul dintre SUA și Iran pune presiune pe piețe

Prețurile gazelor naturale din Europa au urcat miercuri la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, iar petrolul a atins maximul ultimelor cinci săptămâni.

Dan Dungaciu critică inițiativa de renunțare la dreptul de veto în UE: România renunță la un instrument al suveranității

Prim-vicepreședintele partidului AUR, Dan Dungaciu, a lansat atacuri dure la adresa inițiativei de renunțarea la dreptul de veto la nivel european, subliniind că România ar pierde astfel un „instrument al suveranității, fără nicio viziune”.

China, izolată în G20. Celelalte 19 state cer măsuri împotriva exporturilor ieftine

China a rămas singurul stat din G20 care nu a susținut un apel pentru eliminarea politicilor care favorizează exporturile excesive și provoacă dezechilibre în economia mondială. Celelalte 19 state au convenit că sunt necesare măsuri împotriva practicilor care distorsionează comerțul.

Reacții dure după acuzațiile Germaniei la adresa Rusiei. UE pregătește noi sancțiuni, NATO promite un răspuns

Uniunea Europeană și NATO și-au exprimat marți solidaritatea cu Germania, după ce Berlinul a atribuit Rusiei tentativa de atac cu o dronă încărcată cu explozibil de la aeroportul Leipzig/Halle.

Ce au discutat Nicușor Dan și Angela Merkel la Cotroceni. Mesajul președintelui

Președintele Nicușor Dan a primit-o, marți, la Palatul Cotroceni, pe fostul cancelar al Germaniei Angela Merkel. După întâlnire, șeful statului a transmis că discuțiile s-au concentrat asupra contextului politic și de securitate global.

Kaja Kallas: Diplomația privind Strâmtoarea Ormuz nu a dat „niciun rezultat”, Europa cere libertatea navigației

Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, afirmă că negocierile pentru deblocarea Strâmtorii Ormuz nu au dat rezultate până în acest moment și cere respectarea libertății de navigație.

Reuniune informală a miniștrilor de externe ai UE, în Irlanda. Ucraina și Orientul Mijlociu, principalele teme de discuție. Oana Țoiu, prezentă la întrunire

Miniștrii de externe ai UE se reunesc marți și miercuri în Irlanda, în format informal Gymnich, pentru a discuta despre războiul din Ucraina, situația din Gaza și evoluțiile din Orientul Mijlociu și Liban.