Rareș Mustață

China sprijină un armistițiu permanent în Fâșia Gaza: „Palestina trebuie condusă de palestinieni”

Beijingul a salutat anunțul privind noul acord de încetare a focului în Gaza și a declarat că sprijină o soluție durabilă care să pună capăt violențelor dintre Israel și Hamas.

Purtătorul de cuvânt al UNICEF despre un moment istoric: Cerul e, în sfârșit, liniștit

James Elder, purtătorul de cuvânt al UNICEF aflat în Fâșia Gaza, a vorbit despre ușurarea și bucuria trăite după anunțul acordului de încetare a focului, spunând că, pentru prima dată după luni de violențe, nu se mai aud drone sau bombardamente.

Guvernul israelian se reuneşte pentru a discuta planul de eliberare a ostaticilor din Gaza

Cabinetul condus de Benjamin Netanyahu se va întruni joi, la ora 18:00, pentru a discuta planul de eliberare a tuturor ostaticilor israelieni deţinuţi în Fâşia Gaza, după aprobarea preliminară a acordului, scrie Al Jazeera.

Ursula von der Leyen salută acordul privind încetarea focului din Gaza

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat acordul de încetare a focului din Gaza, lăudând rolul Statelor Unite, Qatarului, Egiptului şi Turciei în medierea înţelegerii, şi a cerut ca toate părţile să respecte termenii acordului.

Livrările de rachete Tomahawk ar putea forța Rusia „să se trezească”, spune Zelenski

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că livrarea rachetelor de croazieră Tomahawk către Ucraina ar putea schimba dinamica războiului și determina Rusia să revină la masa negocierilor, în contextul în care președintele american Donald Trump analizează posibilitatea furnizării lor.

Turcia va monitoriza îndeaproape aplicarea acordului de încetare a focului din Gaza. Ce a declarat Recep Erdogan

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a salutat acordul de încetare a focului negociat la Sharm el-Sheikh și a anunțat că Ankara va urmări cu atenție implementarea acestuia, promițând totodată să continue sprijinul pentru crearea unui stat palestinian independent, potrivit Al Jazeera.

Consiliul Norvegian pentru Refugiați cere acces umanitar complet și neîngrădit în Gaza

După anunțul armistițiului între Israel și Hamas, Consiliul Norvegian pentru Refugiați avertizează că oprirea bombardamentelor nu este suficientă și solicită deschiderea totală a coridoarelor umanitare pentru livrarea de alimente, medicamente și materiale de adăpost.

Armistițiu istoric în Gaza? Liderii palestinieni salută inițiativa lui Trump

Vicepreşedintele Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei, Hussein al-Sheikh, a salutat joi anunţul preşedintelui american Donald Trump privind un armistiţiu în Gaza, începutul retragerii israeliene şi eliberarea ostaticilor şi prizonierilor.

Keir Starmer s-a întâlnit cu Narendra Modi la Mumbai. Despre ce au discutat

Premierul britanic Keir Starmer s-a întâlnit joi, la Mumbai, cu prim-ministrul indian Narendra Modi, în cadrul primei sale vizite oficiale în India, unde conduce cea mai mare delegaţie comercială britanică din ultimele decenii.

Kaja Kallas: Acordul privind încetarea focului în Gaza este o realizare diplomatică majoră

Kaja Kallas, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe şi securitate, a salutat acordul preliminar de încetare a focului din Gaza, pe care l-a descris drept „un progres semnificativ” şi „o şansă reală de a pune capăt unui război devastator”.

Piețele asiatice cresc, iar prețul petrolului scade după acordul dintre Israel și Hamas

Acțiunile asiatice au înregistrat creșteri joi, după ce Israel și Hamas au convenit asupra unei pauze în conflictul din Gaza, o decizie care a redus tensiunile regionale și a influențat scăderea temporară a prețului petrolului.

Un taifun a provocat ploi puternice în insulele japoneze din sudul orașului Tokyo

Un taifun a provocat joi ploi puternice în lanțul de insule Izu, la sud de Tokyo, autoritățile japoneze avertizând populația asupra riscului de inundații și alunecări de teren.

Când va fi semnat acordul pentru Fâșia Gaza? Încetarea focului va intra în vigoare imediat

Semnarea primei etape a planului preşedintelui Trump pentru Gaza este programată pentru ora 12:00, ora Israelului, potrivit unei surse informate asupra negocierilor.

Armata israeliană începe pregătirile pentru implementarea acordului privind Fâşia Gaza

Armata israeliană a anunţat că a început pregătirile operaţionale pentru punerea în aplicare a acordului referitor la Fâşia Gaza, în urma instrucţiunilor primite de la conducerea politică şi a unei noi evaluări a situaţiei din teren.

Liderul majorității democrate din Senatul SUA: Acordul pentru Gaza aduce „o mare uşurare” pentru israelieni şi palestinieni

Liderul majorităţii democrate din Senatul SUA, Chuck Schumer, a salutat acordul privind Gaza, descriindu-l drept „un pas important” spre încetarea războiului şi începutul unei păci durabile.

Incendiu la o rafinărie Lukoil din Rusia, după un posibil atac cu drone

Un incendiu a izbucnit la o rafinărie de gaz Lukoil din regiunea Volgograd, Rusia, în urma unui presupus atac cu drone produs în noaptea de miercuri spre joi. Autorităţile locale nu au confirmat oficial incidentul, însă imagini din satelit arată focare active în zonă.

Keir Starmer cere aplicarea imediată a planului de pace pentru Gaza

Premierul Regatului Unit, Keir Starmer, a salutat acordul dintre Israel şi Hamas privind prima etapă a planului de pace propus de preşedintele american Donald Trump şi a cerut implementarea sa „fără întârziere”.

Efectele ciclonului care a lovit România: Case inundate și copaci căzuți în București, Ilfov și Giurgiu / Nouă avertizare de Cod roșu în județul Constanța / Mesajul lui Raed Arafat / Peste 2.200 de apeluri la 112

Furtuna care a lovit Bucureștiul și alte cinci județe în noaptea de marți spre miercuri a provocat numeroase pagube. Pompierii au avut zeci de intervenții,, majoritatea provocate de copaci căzuți și acumulări de apă. Peste 2.200 de apeluri au fost înregistrate la 112 în decurs de 12 ore, cele mai multe în București și Ilfov. Pe de altă parte, Elena Mateescu, directoarea ANM, explică de ce ploile din urma codului roșu ar putea să depășească valorile din ultima jumătate de secol.

Greta Thunberg afirmații dure: „Am fost răpiți și torturați de armata israeliană”

Activista suedeză Greta Thunberg a declarat că ea și alți membri ai flotilei pentru Gaza au fost „răpiți și torturați” de armata israeliană, după ce au fost reținuți în timpul unei misiuni umanitare spre enclava palestiniană. Israelul neagă acuzațiile, scrie Reuters.

Mesaj cutremurător al sorei celebrei cântărețe: Rugați-vă pentru Dolly Parton. Dumnezeu să te ocrotească, surioara mea

Freida Parton, sora celebrei cântărețe americane Dolly Parton, le-a cerut fanilor să se roage pentru artista de 79 de ani, care a amânat recent o serie de concerte din Las Vegas din cauza unor probleme medicale.

Keir Starmer sosește miercuri la Mumbai pentru prima misiune comercială majoră

Premierul britanic Keir Starmer a început o vizită oficială de două zile în India, însoțit de peste 120 de lideri de afaceri și academici, pentru a consolida relațiile economice dintre cele două țări.

Zelda Williams le cere fanilor să nu-i mai trimită videoclipuri AI cu tatăl ei, Robin Williams: E lipsă de respect, o prostie

Fiica regretatului actor Robin Williams, Zelda Williams, a transmis un mesaj dur fanilor care îi trimit videoclipuri generate cu inteligență artificială înfățișându-l pe tatăl ei, spunând că acestea nu sunt un omagiu, ci o lipsă de respect față de memoria lui.

Exporturile de carburant din Belarus către Rusia au crescut de patru ori

Belarus și-a mărit de patru ori exporturile de benzină către Rusia în septembrie, în condițiile în care mai multe rafinării rusești au fost afectate de atacuri ucrainene, provocând penurii de combustibil în numeroase regiuni, potrivit Reuters.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, vizită de noapte la centrul de coordonare al DSU

Cătălin Predoiu a mers la Centrul de Coordonare al Departamentului pentru Situații de Urgență, unde i-a fost prezentată situația intervențiilor din teren generate de fenomenele meteo din mai multe zone ale țării.

Ciclonul a lovit România: Zeci de gospodării inundate, copaci doborâți și porturi închise în Constanța

Ploile torențiale și vântul puternic din ultimele ore au provocat pagube în 30 de localități din 14 județe și în Capitală. Zeci de case și curți au fost inundate, iar mai mulți copaci au fost doborâți, inclusiv pe Drumul Național 1, unde circulația este blocată la Otopeni.

Tesla a lansat două versiuni Model Y și Model 3 pentru a recâștiga clienți. Ce prețuri au și care este autonomia lor

 Tesla a anunțat marți două versiuni mai accesibile ale modelelor sale Model Y și Model 3, în încercarea de a relansa vânzările afectate de un an dificil și de competiția din piața mașinilor electrice.

Atacurile israeliene au ucis 118 persoane în Fâșia Gaza de sâmbătă, potrivit autorităților locale

Guvernul din Gaza acuză Israelul că a lansat peste 230 de atacuri aeriene în ultimele zile, soldate cu cel puțin 118 morți, în ciuda apelurilor președintelui american Donald Trump la încetarea focului, scrie Al Jazeera.

Alertă la Primăria Capitalei: Apa Nova monitorizează nivelul apei în colectoarele principale

Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat că scafandrii Apa Nova intervin în colectoarele principale pentru a urmări nivelul apei în timp real, în contextul ploilor abundente din București.

SUA: Proiectul noului avion de vânătoare al Marinei Americane a fost aprobat. Ce este F/A-XX

Secretarul Apărării al SUA, Pete Hegseth, a aprobat dezvoltarea noului avion de vânătoare al Marinei Americane, F/A-XX, un program de mai multe miliarde de dolari care va înlocui flota actuală de Super Hornet și va juca un rol esențial în menținerea parității militare cu China.

Fanii lui Taylor Swift cer clarificări după ce suspectează folosirea AI-ului în noile promo-uri

O serie de fani ai lui Taylor Swift acuză faptul că videoclipurile promoționale pentru noul ei album, “The Life of a Showgirl”, ar fi fost create cu ajutorul inteligenței artificiale, cerând artistei să explice dacă tehnologia a fost folosită în campania lansată de Google.

Ucraina va majora importurile de gaze cu 30% după noile atacuri rusești

După o serie de lovituri masive lansate de Rusia asupra sectorului energetic, Ucraina intenționează să crească importurile de gaze naturale cu aproximativ 30%, a anunțat ministrul Energiei, Svitlana Hrynciuk.

Estonia: Soldat condamnat la aproape cinci ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Rusiei

Un membru al forțelor armate estoniene a fost condamnat la patru ani și unsprezece luni de închisoare pentru colaborare cu serviciile de informații ruse, după ce a recunoscut că a furnizat informații despre armata Estoniei către FSB, relatează postul public ERR.

Peste 20 de intervenții ale pompierilor în București și Ilfov din cauza furtunii și viscolului

Pompierii de la ISU București-Ilfov au intervenit, miercuri, în peste 20 de situații provocate de vremea rea, în timpul codurilor meteorologice care au vizat Capitala și județul Ilfov.

Statul Illinois dă în judecată administrația Trump pentru trimiterea Gărzii Naționale la Chicago

Autoritățile din Illinois au intentat un proces împotriva administrației Trump, acuzând-o că a încălcat suveranitatea statului prin decizia de a trimite trupe federalizate ale Gărzii Naționale pe străzile din Chicago, scrie NBC News.

Obiecte din serialul „The Walking Dead”, scoase la licitație la 15 ani de la lansare

La 15 ani de la lansarea serialului care a redefinit genul horror, fanii „The Walking Dead” pot cumpăra sute de obiecte originale din producție, puse la licitație de AMC Networks în parteneriat cu Heritage Auctions.

Zborurilor către Tel Aviv, suspendate de ITA Airways până la sfârșitul anului. Motivul deciziei

ITA Airways a decis să prelungească suspendarea zborurilor către Tel Aviv până la sfârșitul acestui an, a anunțat compania luni.

Israelul expulzează 171 de activiști ai flotilei pentru Gaza, printre care și Greta Thunberg

Autoritățile israeliene au anunțat că au expulzat 171 de activiști pro-palestinieni reținuți la bordul unei flotile care încerca să ajungă în Gaza. Printre cei deportați se află și activista suedeză de mediu Greta Thunberg, scrie Al Jazeera. Armata israeliană a confirmat luni expulzarea a 171 de activiști care participau la o flotilă umanitară cu destinația […]

Crucea Roșie se oferă să intermedieze eliberarea ostaticilor israelieni

Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) a anunțat că este pregătit să acționeze ca intermediar umanitar neutru pentru a ajuta la întoarcerea ostaticilor israelieni și a deținuților palestinieni la familiile lor, subliniind importanța unui armistițiu durabil în Gaza.

Danemarca înăsprește controalele asupra petrolierelor pentru a contracara flota din umbră a Rusiei

Guvernul danez a anunțat luni măsuri mai stricte de control pentru petrolierele care tranzitează apele sale, în încercarea de a limita activitatea așa-numitei „flote din umbră” a Rusiei. O rețea de nave implicate în transportul de petrol care ocolesc sancțiunile occidentale.

Iranul spune că va sprijini orice propunere de încetare a focului din Gaza

Ministerul de Externe de la Teheran a anunţat că Iranul va susţine orice acord de încetare a focului decis de palestinieni şi grupările de rezistenţă, cu condiţia ca acesta să asigure oprirea atacurilor israeliene, retragerea trupelor din Gaza şi accesul ajutorului umanitar.