Rareș Mustață

Tânăr prins cu un cuţit de 25 de cm în Gara

Un tânăr a fost prins marţi de jandarmi cu un cuţit de 25 de centimetri lungime în Gara Drobeta Turnu Severin.

Invazie de ploșnițe și temeri privind lipsa căldurii la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu”

Studenții Universității de Arhitectură din București se confruntă cu o invazie de ploșnițe în sălile de curs, dar și cu temeri privind lipsa căldurii odată cu apropierea iernii. Deși conducerea instituției a anunțat o dezinsecție generală, studenții reclamă că măsurile au fost luate prea târziu.

Donald Trump promite „o nouă eră de pace” în Orientul Mijlociu

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a susţinut un discurs în Parlamentul israelian, la scurt timp după eliberarea ostaticilor de către Hamas în urma unui armistiţiu. Liderul american a vorbit despre o „nouă eră de speranţă şi cooperare” în Orientul Mijlociu.

Trump laudă eliberarea ostaticilor din Gaza şi afirmă că a „încheiat opt războaie în opt luni”

Preşedintele american Donald Trump a ţinut un discurs în faţa parlamentul israelian, la scurt timp după ce Hamas a eliberat mai mulţi ostatici, în cadrul unui armistiţiu temporar în Gaza. Trump a declarat că Statele Unite au cea mai puternică armată din lume şi că scopul său este pacea prin forţă.

Familiile ostaticilor acuză Hamas de încălcarea acordului: Doar patru trupuri vor fi returnate

Familiile ostaticilor israelieni sunt „șocate și profund dezamăgite” deoarece Hamas va returna doar patru dintre cele 28 de corpuri ale ostaticilor uciși

Seulul acuză Rusia că ajută Coreea de Nord la dezvoltarea submarinelor militare

Rusia ar fi oferit asistență tehnică Coreei de Nord pentru dezvoltarea de submarine, a declarat ministrul sud-coreean al apărării, Ahn Gyu-back, în fața parlamentului de la Seul.

Kaja Kallas a sosit la Kiev pentru discuții privind sprijinul acordat Ucrainei

Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Kaja Kallas, a ajuns luni la Kiev pentru discuții despre sprijinul financiar și militar acordat Ucrainei, dar și despre securitatea energetică și tragerea la răspundere a Rusiei pentru crimele de război.

Incendiu masiv in Feodosia: Un depozit uriaș de petrol din Crimeea ocupată, lovit din nou de drone ucrainene

Cel mai mare depozit de petrol al Rusiei din Crimeea ocupată a fost cuprins de flăcări, după un nou atac cu drone ucrainene în noaptea de duminică spre luni. Este a doua lovitură asupra aceleiași instalații într-o săptămână, potrivit autorităților proruse din peninsulă.

Explozie în centrul orașului Harkov, autoritățile investighează cauza. În oraș fusese emisă alertă de raid aerian

O explozie a avut loc luni dimineață în centrul orașului Harkov, în districtul Kyivskyi, într-o zonă rezidențială. Autoritățile încearcă să stabilească motivul deflagrației, a anunțat primarul Ihor Terekhov.

Emmanuel Macron salută eliberarea primilor ostatici israelieni de către Hamas: Pacea devine posibilă pentru regiune

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a transmis un mesaj de bucurie și speranță după ce Hamas a predat Crucii Roșii primul grup de șapte ostatici israelieni, spunând că eliberarea lor deschide o posibilitate reală de pace pentru Israel, Gaza și întreaga regiune.

Mesaj uriaș pe plaja din Tel Aviv pentru Donald Trump: „Mulțumim!”, vizibil din avionul prezidențial

Cu puțin timp înainte de sosirea președintelui Donald Trump în Israel, locuitorii din Tel Aviv au întins pe nisipul plajei un mesaj uriaș de mulțumire, vizibil din aer: „THANK YOU”.

Donald Trump a ajuns în Israel. Care este programul președintelui SUA

Avionul prezidențial Air Force One a aterizat luni în Israel, unde Donald Trump efectuează o vizită scurtă înainte de a participa la summitul pentru pace din Orientul Mijlociu, organizat în Egipt.

Primii șapte dintre cei 20 de ostatici eliberați din Gaza, predați armatei israeliene

Guvernul israelian a confirmat că șapte dintre ostaticii eliberați din Gaza se află acum în custodia Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF) și urmează să fie aduși în Israel.

Ucraina „ar putea înceta să mai existe”. Ce crede Lukașenko despre Volodimir Zelenski

Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a declarat că Ucraina riscă să „dispară ca stat” dacă președintele Volodimir Zelenski nu acceptă să reia negocierile cu Rusia, susținând că vina pentru impasul diplomatic aparține Kievului, nu Moscovei sau Washingtonului, scrie Kyiv Independent.

Trump îl avertizează pe Putin: Încheie războiul sau voi trimite rachete Tomahawk în Ucraina

Președintele american Donald Trump a declarat că este pregătit să trimită rachete de croazieră Tomahawk Ucrainei, dacă Rusia nu pune capăt războiului, afirmând că intenționează mai întâi să discute direct cu Vladimir Putin.

Crucea Roșie avertizează că eliberarea ostaticilor din Israel și Gaza va fi dificilă

Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) a avertizat că procesul de eliberare a ostaticilor israelieni și a prizonierilor palestinieni, prevăzut în cadrul noului acord de încetare a focului, va fi extrem de dificil, din cauza complexității și a termenului limită strâns, scrie Al Jazeera.

UNICEF: Copiii din Gaza speră să-și recapete copilăria în timpul armistițiului

Copiii din Gaza privesc cu speranță armistițiul, visând să se întoarcă la școală, joacă și o viață normală, dar UNICEF atrage atenția că este nevoie și de ajutor umanitar pentru ca acest lucru să devină posibil.

Hamas are 72 de ore pentru a elibera prizonierii israelieni și a returna trupurile celor uciși

Hamas are la dispoziție 72 de ore pentru a elibera ostaticii israelieni aflați încă în viață și pentru a preda trupurile celor uciși în timpul războiului din Gaza.

Putin anunță sprijinul Rusiei pentru inițiativa lui Trump privind pacea în Gaza

Vladimir Putin, a declarat că Moscova susține planul președintelui american Donald Trump de a pune capăt războiului din Gaza.

John Lodge, basistul și solistul trupei The Moody Blues, a murit la vârsta de 82 de ani

John Lodge, legendarul basist și vocalist al trupei britanice The Moody Blues, a murit „pe neașteptate”, la 82 de ani, potrivit unui comunicat transmis de familie.

Senatul SUA aprobă un buget de apărare de 925 de miliarde de dolari

Senatul american a aprobat bugetul apărării pentru 2026, în valoare de 925 de miliarde de dolari, care majorează sprijinul militar pentru Ucraina la 500 de milioane de dolari.

Poliția israeliană anunță măsuri stricte de securitate pentru vizita președintelui Donald Trump

Mii de forțe de ordine vor fi mobilizate luni în Israel pentru vizita președintelui american Donald Trump, autoritățile anunțând restricții de circulație și interdicții de zbor în zonele-cheie din jurul Ierusalimului și Tel Avivului.

Doi nou-născuţi au fost evacuaţi din nordul Fâşiei Gaza, anunţă UNICEF

Doi bebeluşi aflaţi într-un spital din nordul Fâşiei Gaza au fost evacuaţi şi reuniţi cu părinţii lor în sudul teritoriului, potrivit UNICEF. Alţi 16 nou-născuţi rămân în incubatoare, în aşteptarea aprobării pentru evacuare.

Giro d’Italia 2026, din nou cu start extern! De această dată, Bulgaria va deschide cursa

Ediţia de anul viitor a Turului Italiei la ciclism va debuta în Bulgaria, au confirmat vineri organizatorii competiţiei, marcând a 16-a oară când celebra cursă îşi începe traseul în afara Italiei.

NBC News: Sistemele de siguranță ale ChatGPT pot fi păcălite pentru a oferi instrucțiuni despre arme

O investigație NBC News arată că unele modele de inteligență artificială dezvoltate de OpenAI pot fi manipulate pentru a furniza detalii despre fabricarea armelor chimice, biologice sau nucleare, în ciuda sistemelor de siguranță instalate pentru a preveni astfel de abuzuri.

Netanyahu: Trupele israeliene vor rămâne în Gaza până când Hamas va depune armele

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat, la scurt timp după intrarea în vigoare a încetării focului, că forţele israeliene vor rămâne în Fâşia Gaza până la dezarmarea completă a Hamas, pentru a menţine presiunea asupra grupării.

Nobelul nu e de vânzare: Comitetul respinge presiunile pentru Trump

Preşedintele Comitetului Nobel, Jorgen Watne Frydnes, a declarat că instituţia acţionează „cu curaj şi integritate”, răspunzând întrebărilor legate de presupusele presiuni exercitate de preşedintele american Donald Trump pentru a obţine Premiul Nobel pentru Pace.

Câștigătorul Eurovision, Nemo, va susține primul concert solo la Kiev. A fost o decizie personală, spune artistul

Artistul elvețian Nemo, câștigătorul Eurovision 2024, va urca pe scenă la Kiev, vineri, în ciuda valului de atacuri rusești care a lovit capitala Ucrainei la doar câteva ore după sosirea sa.

Ajutoare pentru Fâșia Gaza: Israelul va permite intrarea zilnică a 600 de camioane. Transporturile vor fi gestionate prin intermediul ONU

Potrivit unui raport al postului de radio al armatei israeliene, Israelul va autoriza zilnic accesul a 600 de camioane cu ajutoare umanitare în Fâșia Gaza și va permite întoarcerea unor rezidenți palestinieni care au părăsit enclava în timpul războiului.

Germania oferă 34 de milioane de dolari pentru ajutor umanitar în Gaza

Cancelarul german Friedrich Merz a anunțat că Germania va aloca 29 de milioane de euro pentru sprijin umanitar imediat în Fâșia Gaza, în cadrul unui plan de reconstrucție coordonat cu Egiptul.

Keir Starmer este acuzat că îşi îndepărtează ultimii aliaţi progresişti

Premierul britanic Keir Starmer este acuzat că îşi elimină ultimii consilieri progresişti din echipa sa, în urma unei noi reorganizări la Downing Street, menită să îi ofere mai multă putere lui Darren Jones, noul său secretar-şef şi principalul om de încredere din guvern.

Trupele israeliene încep retragerea din Gaza, iar familiile se întorc spre nord

Forțele israeliene s-au retras din mai multe zone ale Fâșiei Gaza, iar sute de familii au început să se întoarcă spre orașul Gaza, după luni de deplasări forțate. În pofida retragerii, zborurile dronelor și atacurile aeriene continuă în regiune.

Un avion MiG-31 s-a prăbușit în vestul Rusiei în timpul aterizării. Piloții au reușit să se salveze

Un avion de vânătoare MiG-31 al armatei ruse s-a prăbușit în regiunea Lipetsk în timp ce încerca să aterizeze, a anunțat Ministerul Apărării de la Moscova. Cei doi piloți s-au catapultat și sunt în viață.

Indonezia refuză vizele pentru gimnaștii israelieni, pe fondul boicoturilor internaționale

Autoritățile din Indonezia au refuzat acordarea vizelor pentru sportivii israelieni care urmau să participe la Campionatele Mondiale de gimnastică, invocând presiunea grupurilor musulmane locale și poziția oficială a țării de a nu avea relații diplomatice cu Israelul.

ASRA: Listele cu prizonierii ce urmează să fie eliberați sunt inexacte și false

Biroul Media al Deținuților Palestinieni (ASRA) a anunțat că nu există încă un acord privind eliberarea prizonierilor palestinieni și a calificat drept false listele care circulă în spațiul public.

Hamas acuză Israelul că manipulează termenii acordului de încetare a focului

Hamas acuză Israelul că modifică și întârzie aplicarea acordului de încetare a focului, încercând astfel să arate că deține controlul asupra procesului.

Zelenski: Europa riscă un război major dacă Rusia începe o nouă mobilizare

Zelenski avertizează că o nouă mobilizare militară în Rusia ar putea declanșa un conflict de amploare în Europa și chiar un al treilea război mondial.

Atacurile Israelului în Gaza continuă, în ciuda progreselor privind încetarea focului

Deși negocierile pentru un acord de încetare a focului avansează, armata israeliană a lansat noi atacuri în mai multe zone din Fâșia Gaza, în timp ce forțele sale se pregătesc pentru o posibilă retragere.

ONU este pregătită să trimită ajutoare umanitare în Gaza după încetarea focului

Secretarul general adjunct al ONU pentru afaceri umanitare, Tom Fletcher, a anunţat că echipele Naţiunilor Unite sunt pregătite să trimită rapid camioane cu ajutoare în Fâşia Gaza, după acordul de încetare a focului.

Guvernul schimbă regulile jocului. Formarea în Medicină și alte domenii se aliniază la normele UE

Guvernul a aprobat o hotărâre care actualizează standardele minime de formare pentru şapte profesii reglementate, între care medic, farmacist şi arhitect, pentru a le alinia la noile norme europene şi a asigura recunoaşterea calificărilor în Uniunea Europeană.