Social

Abuzurile din Groenlanda. Premierul Danemarcei își cere scuze pentru contracepția forțată aplicată femeilor

Prim-ministra Danemarcei, Mette Frederiksen, și-a cerut scuze personal femeilor din Groenlanda care au fost victime ale unei campanii de contracepție forțată între anii 1966 și 1991.

Daniel David: Programul remedial va reduce analfabetismul funcțional și abandonul școlar

Ministerul Educației a prezentat, joi, metodologia programului remedial, care reglementează modul în care elevii își pot consolida și recupera competențele-cheie, le pot aplica în viața cotidiană și le pot dezvolta în condiții de performanță.

Corinthia Grand Hotel du Boulevard, inaugurat la București: începutul unei noi ere a luxului

Corinthia Grand Hotel du Boulevard București a fost inaugurat oficial printr-o ceremonie elegantă găzduită de Managing Director-ul Todd Cilano, alături de Niro Investment Group. Evenimentul marchează debutul unei noi ere a luxului și lansarea unui calendar select de experiențe culturale și culinare.

”Surpriză” în noua galerie prezidențială de la Casa Albă. Trump a pus o fotografie cu un autopen cu semnătura, în locul portretului lui Biden

Președintele Donald Trump a adăugat un „Walk of Fame prezidențial” la exteriorul Casei Albe, cu portrete ale fiecăruia dintre foștii comandanți supremi, cu excepția unuia.

Stadiul lucrărilor pe lotul 2 al Autostrăzii Focșani-Bacău depășește 80%

Lucrările pe lotul 2 al Autostrăzii Focșani-Bacău (A7), tronsonul Domnești-Târg – Răcăciuni, au depășit 80% din stadiul fizic, a anunțat joi director general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.

Sondaj INSCOP. Românii și animalele de companie: preferințe între câini și pisici. Care e patrupedul cel mai ales?

Conform sondajului BAROMETRUL Informat.ro - INSCOP Research, câinii se bucură de o popularitate mai mare decât pisicile, fiind preferați de 47,6% dintre români, în timp ce pisicile sunt alese de 21,2%.

Guvernul majorează la 798 milioane lei bugetul „Programului pentru școli”

Guvernul a aprobat continuarea „Programului pentru școli” al Uniunii Europene, cu un buget majorat la 798 milioane lei pentru anul școlar 2025–2026, urmând ca peste 1,8 milioane de copii să beneficieze zilnic de fructe, legume, lapte și produse de panificație.

Verificările biometrice pentru vizitarea UE ar putea dura încă nouă luni până la aplicarea completă

Înregistrarea biometrică pentru vizitarea UE ar putea să nu fie aplicată complet timp de încă nouă luni, funcționarii de frontieră având dreptul să relaxeze regulile pentru a reduce cozile sau haosul din porturi după ce sistemul va fi pus în funcțiune.

ANSVSA cere consiliilor județene să finanțeze sterilizarea câinilor abandonați, nu eutanasierea lor

În România, între 2001 și 2021, peste 2,2 milioane de câini au fost capturați, iar mai mult de un milion au fost eutanasiați sau au murit în adăposturi, arată un studiu FNPA și PETA, care denunță practicile brutale și ineficiente ale autorităților.

Italia trimite a doua navă militară pentru a sprijini flotila de ajutor umanitar către Gaza

Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, a anunțat, joi, că Roma va trimite o a doua navă militară pentru a escorta flotila Global Sumud, care transportă ajutoare și activiști către Gaza, scrie Al Jazeera. Decizia vine după anunțurile de miercuri ale Italiei și Spaniei privind trimiterea de nave de război pentru a proteja flotila, vizată […]

INS: Costul mediu lunar al forței de muncă în anul 2024 a fost de 8.439 lei/salariat

În anul 2024, costul mediu lunar al forței de muncă a fost de 8.439 lei pe salariat, în creștere cu 14,4% față de anul precedent. Această valoare include atât câștigul salarial brut, care a ajuns la 8.061 lei, cât și contribuțiile suportate de angajator.

Pas important spre eradicarea epidemiei de HIV în lume. Un nou medicament va fi disponibil la un cost mai mic în peste 100 de țări

Un nou medicament pentru prevenirea HIV va fi disponibil la un cost mai mic în peste 100 de țări cu venituri mici în decurs de doi ani, o măsură care se așteaptă să ofere acces la acest tratament revoluționar pentru milioane de oameni și să aducă lumea mai aproape de eradicarea epidemiei de HIV/SIDA.

Noi e-mailuri cu amenințări pentru instituții de învățământ și unități medicale din România / Minorul suspectat pentru trimiterea mesajelor a fost reținut

Mai multe instituții de învățământ și cel puțin o unitate medicală din România au primit marți mesaje de amenințare. Așa cum s-a întâmplat și zilele trecute, mesajele au fost trimise pe e-mail. Polițiștii anchetează noile amenințări. Un minor este bănuit că ar fi trimis aceste mesaje, au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate anchetei. În paralel, ministrul Educației, Daniel David, anunță intensificarea prezenței poliției și jandarmilor în școli

Ancheta adolescentului care a amenințat sute de instituții: Suspectul ar fi recunoscut că a avut un complice

Ancheta în cazul adolescentului de 17 ani din București, care ar fi trimis mesaje de amenințare către sute de spitale, școli, grădinițe și secții de poliție din România anunțând un masacru, se complică. Suspectul ar fi recunoscut că a avut un complice.

Franța este pregătită să construiască singură avioane de vânătoare de ultimă generație dacă negocierile cu Germania eșuează

Franța este capabilă să producă singură un avion de vânătoare de nouă generație dacă nu se ajunge la un acord cu Germania în privința Future Combat Air System (FCAS), a declarat miercuri un oficial francez unui grup restrâns de jurnaliști.

Oligarhul Vladimir Plahotniuc a ajuns în cătușe în Moldova. El va fi pregătit pentru judecarea în dosarul „furtului miliardului”

Vladimir Plahotniuc, fost lider al Partidului Democrat, a fost adus joi dimineața în Moldova și urmează să fie încarcerat la Penitenciarul nr. 13, unde va fi ținut într-o celulă separată.

Descoperire care ar putea opri răspândirea cancerului pancreatic agresiv. Oamenii de știință tot mai aproape de o realizare majoră

Cercetătorii au identificat o „țintă” crucială pentru tratamentele medicamentoase care ar putea opri progresia cancerului pancreatic, oferind o nouă speranță pacienților cu această boală devastatoare, potrivit The Independent.

Societatea de Transport București reînnoiește uniformele controlorilor, după modernizarea flotei

Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, anunță miercuri că va schimba uniformele controlorilor de la Societatea de Transport București (STB), pentru a face un nou pas spre modernizare, după ce flota de mijloace de transport în comun a fost reînnoită.

Datele activității și performanța managerilor de spitale, disponibile online de la 1 octombrie

Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a anunțat miercuri că de la 1 octombrie managerii unităților medicale vor fi obligați să publice periodic pe site-urile spitalelor date detaliate despre activitatea lor.

Bolojan își dorește reducerea ajutorului de șomaj. Perioada propusă de premier

Premierul Ilie Bolojan vrea ca perioada de acordare a ajutorului de șomaj să scadă la șase luni: Nu este normal să avem durata ajutorului de șomaj de un an de zile.

Chirurgul Sorin Ianceu, în mijlocul unui scandal uriaș de malpraxis / O pacientă îl acuză de vătămare corporală, în urma unei intervenții de lifting mamar

Dr. Sorin Ianceu e unul dintre supraviețuitorii teribilului accident aviatic din Munții Apuseni

„Podcast cu Prioritate” #82 by ProMotor. Tiberiu Troia povestește despre motociclete, trafic și cultura moto în România

ProMotor anunță lansarea episodului #82 din seria „Podcast cu Prioritate”, disponibil luni, 29 septembrie, pe canalul YouTube ProMotor România, începând cu ora 12:00. Realizat cu sprijinul partenerilor Sanador și Bilbor, podcastul continuă să ofere conținut relevant pentru comunitatea auto și moto din România, aducând invitați de prestigiu și subiecte de actualitate. Invitat în studio va […]

Arad: Alți trei polițiști cercetați în cazul furtului de țigări din camera de corpuri delicte

Alți trei polițiști sunt cercetați pentru fals intelectual și fals în declarații în cazul furtului a mii de pachete de țigări din camera de corpuri delicte a Poliției de frontieră Turnu. Cei trei au fost plasați sub control judiciar.

Peste 500 de infecții cu Chikungunya în Franța. Un nivel fără precedent

Numărul cazurilor de chikungunya în Franța a depășit pragul de 500 doar pentru anul 2025, a anunțat miercuri Santé publique France, un nivel absolut fără precedent, care arată cât de mult se extind infecțiile transmise de țânțari, scrie Le Figaro.

Horațiu Potra a fost prins și arestat de joi în Dubai

Mercenarul Horațiu Potra, trimis în judecată pentru tentativă la lovitură de stat alături de fostul candidat la Președinție, Călin Georgescu, a fost prins în Dubai și în prezent se află în custodia autorităților.

Spionul moldovean acuzat de trădare pentru Belarus, menținut în arest de Curtea de Apel București

Fostul adjunct al Serviciului de Informații din Republica Moldova, Alexandru Bălan, acuzat de trădare și de transmiterea de secrete către Belarus, rămâne în arest după ce Curtea de Apel București i-a respins contestația.

Un avion militar spaniol cu ministrul apărării la bord a suferit „perturbări” GPS în timp ce se îndrepta spre Lituania

Un avion militar spaniol cu ministrul apărării la bord a suferit „perturbări” GPS în timp ce se îndrepta spre Lituania, potrivit oficialilor spanioli.

Mașină de poliție implicată într-un accident pe DN 1A, la intersecția cu un drum agricol

O autospecială de poliție a fost implicată într-un accident pe DN 1A în Prahova, lovind o autoutilitară și proiectându-se într-un alt vehicul, toate trei fiind avariate.

Interviurile video câștigă teren pe piața muncii din România

CV-ul clasic este tot mai des perceput ca insuficient pentru a evalua potrivirea reală a unei persoane, iar interviurile video câștigă tot mai mult teren, arată un sondaj realizat de Bestjobs.

O provincie din sudul Italiei a introdus taxa pentru câini

Provincia Bolzano din Tirolul de Sud, Italia, va introduce în 2026 o taxă pentru câini, după ce testarea obligatorie ADN pentru identificarea proprietarilor care nu curăță excrementele s-a dovedit greu de aplicat.

Tânăr urmărit internațional pentru că a încercat să ucidă un polițist din Italia, prins în Olt

Un bărbat de 25 de ani, urmărit internațional de autoritățile italiene pentru tentativă de omor, tâlhărie calificată și evadare, a fost prins de polițiștii din Olt în comuna Iancu Jianu și reținut în vederea extrădării.

Daniel David, ministrul Educației, anunță intensificarea prezenței poliției și jandarmilor în școli

„Nimeni să nu creadă că, doar pentru că trimite un e-mail de pe o adresă greu de identificat, va scăpa. Va fi un exemplu pentru oricine îşi imaginează că se poate juca în acest fel”

Flotila de ajutor pentru Gaza a Gretei Thunberg a fost asaltată de drone israeliene

Mai multe nave aparținând Flotei Globale Sumud (GSF) care transportau ajutoare umanitare către Gaza au fost ținta unor drone israeliene în apele internaționale din sudul Cretei, marți, au declarat organizatorii.

MAE, atenționare de călătorie pentru două provincii din China. Un taifun va lovi puternic zonele

Cetățenii români din Guangdong, Hainan și Guangxi trebuie să fie precauți între 24-25 septembrie 2025 din cauza taifunului Ragasa, echivalentul unui uragan de categoria 5.

Domeniile din străinătate unde se găsesc cele mai multe joburi / Retailul domină piața joburilor din România

8 milioane de aplicări pentru 200.000 de locuri de muncă

Grenadă funcțională descoperită la percheziții în Timișoara după răfuiala dintre două clanuri

Polițiștii din Timișoara au găsit miercuri, în urma unor percheziții, două săbii, mai multe articole pirotehnice și o grenadă cu încărcătură activă. Verificările se fac după răfuiala violentă dintre două clanuri rivale, care a avut loc luna trecută pe un pod din oraș.

Calitatea aerului din București a revenit la normal după incendiul din Sectorul 2

După incendiul puternic de la depozitul Antefrig, valorile particulelor în suspensie PM10 și PM2,5 din Capitală s-au redus la limitele admise, anunță Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM).

Avertisment DNSC: Datele aruncate neglijent pot deveni arme pentru atacatori

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția că informațiile eliminate fără măsuri de siguranță, fie pe suport fizic, fie digital, pot fi exploatate de atacatori și transformate într-un risc major de securitate.

Hunor: TVA la 23% ar fi „o greșeală majoră”, nu susține nimeni așa ceva. Dar 2026 va fi un an dificil, cu presiune pe buget

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a exclus categoric pentru Adevărul Live posibilitatea creșterii TVA-ului la 23% până la sfârșitul anului, calificând această măsură drept „o greșeală majoră”.

Poliția suspectează un minor pentru trimiterea mesajelor false către școli și unități medicale

Un minor este bănuit că ar fi în spatele zecilor de mesaje de amenințare care au ajuns în ultimele zile la mai multe școli și unități medicale din țară, au declarat pentru MEDIAFAX surse apropiate anchetatei.