Sport

România eliminată de la Campionatul European de polo în apă, dar calificată la mondiale

Tricolorii nu au avut nici o şansă în faţa mult mai puternicei echipe iberice, care a dominat în special în faza defensivă. Poliştii români conduşi de Bogdan Rath au ajuns rareori în situaţia de a marca, făcând şi multe greşeli de posesie, speculate de avdversari, care au marcat pe contraatac în câteva rânduri. Golgheterul meciului […]

Un jucător de tenis francez a fost suspendat 10 ani pentru meciuri trucate

Jucătorul francez Leny Mitjana a fost suspendat pentru 10 ani pentru implicarea sa în meciuri trucate, a anunţat vineri Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA), citată de Reuters.

Joelinton este indisponibil pentru minimum şase săptămâni din cauza unei accidentări

Mijlocaşul Joelinton, de la Newcastle United, va sta pe tuşă cel puţin şase săptămâni din cauza unei accidentări, a declarat vineri managerul Eddie Howe, în condiţiile în care problemele cu accidentările continuă să se adâncească pe St James' Park.

România debutează vineri în compania Austriei la europenele de handbal masculin

După o pauză de 28 de ani, naţionala de handbal masculin a României debutează vineri la Campionatul European din Germania, urmând să joace de la ora 19.00 prima partidă împotriva Austriei.

Team Romania prezentată vineri înainte de plecarea la Jocurile Olimpice de Tineret Gangwon 2024

Complexul Olimpic ”Sydney 2000” de la Izvorani a găzduit vineri ceremonia de prezentare a echipei olimpice Team Romania pentru Jocurile Olimpice de Tineret pentru sporturile de iarnă de la Gangwon 2024.

Confesiunea lui Mbappé: Mi-e dor de lucrurile mărunte, cum ar fi să cumpăr pâine

Supercampionul francez a spus că banii nu sunt totul în viaţă, într-un interviu pentru France TV.

S-au tras la sorţi meciurile din optimile Cupei României la futsal

Vineri a avut loc tragerea la sorţi pentru stabilirea duelurilor din optimile şi sferturile de finală ale Cupei României la futsal, ediţia 2023-2024.

Emma Răducanu spune că mai are nevoie de timp pentru a reveni în elita tenisului mondial

Emma Răducanu afirmă că revenirea sa este în fază incipientă înainte de Australian Open, dar simte că a scăpat în sfârşit de o parte din presiunea resimţită după triumful său de la Flushing Meadows, relatează Reuters.

Campionatul European de polo masculin: România se bate cu Spania pentru calificarea în semifinale

Partida se desfăşoară vineri, la Zagreb, în Croaţia.

Radu Drăguşin: Tottenham a finalizat tranzacţia pentru fundaşul de la Genoa

Drăguşin, în vârstă de 21 de ani, devine a doua achiziţie a Tottenham în ianuarie, după ce atacantul german Timo Werner s-a alăturat sub formă de împrumut de la RB Leipzig.

România s-a calificat în sferturile Campionatului European de Polo. Victorie categorică în faţa Georgiei

Naţionala masculină de polo pe apă a România a învins categoric Georgia, scor 18-11, în barajul pentru sferturi de finală la Campionatul European de Polo 2024 găzduit de Croaţia.

Dezvăluirea-şoc a unui mare antrenor: Am cancer, mai am un an de trăit

Suedezul Sven-Göran Eriksson (75 de ani) declară că a descoperit boala după ce s-a prăbuşit, în timpul unei alergări.

Australian Open, calificări. Irina Bara a ieşit din competiţie în turul secund

România nu mai are nicio reprezentantă în calificările primului turneu de tenis de Mare Şlem al anului.

Stejarii se reunesc pentru prima competiţie a anului, Rugby Europe Championship

Naţionala de rugby a României debutează în noul an competiţional pe 4 februarie, urmând să întâlnească, în deplasare, Polonia. Stejarii se vor reuni pe 14 ianuarie pentru a intra în cantonamentul care va pregăti participarea la REC 2024.

Antoine Griezmann devine cel mai bun marcator din toate timpurile al lui Atlético Madrid

Prin golul marcat miercuri împotriva lui Real Madrid în semifinalele Supercupei Spaniei, Antoine Griezmann a devenit cel mai bun marcator din toate timpurile al lui Atlético Madrid, cu 174 de goluri.

Franţa câştigă primul meci de la europeanul de handbal masculin, în faţa unei asistenţe record

Campioană olimpică în exerciţiu, naţionala de handbal masculin a Franţei a debutat cu o victorie categorică la Campionatul European din Germania, învingând în primul meci al competiţiei reprezentativa Macedoniei de Nord, cu 39-29 (17-13), în faţa unei asistenţe record.

Manchester United şi Borussia Dortmund au ajuns la un acord pentru Jadon Sancho

Manchester United a finalizat un acord pentru a-l trimite pe Jadon Sancho la Borussia Dortmund sub formă de împrumut, potrivit unor informaţii din presa britanică şi germană. Sancho a petrecut aproape întreaga perioadă a sezonului 2023/24 suspendat de la prima echipă a lui United după o dispută cu managerul Erik ten Hag. Mijlocaşul a refuzat […]

Cristina Neagu a evitat prima remiză pentru CSM Bucureşti cu gol în ultimele secunde de joc

CSM Bucureşti a fost la un pas de a remiza pe teren propriu cu SCM Gloria Buzău, miercuri la reluarea jocurilor din Liga Florilor la handbal feminin. Cristina Neagu a marcat de la 9 metri golul victoriei, când mai erau doar două secunde de joc, pentru victoria cu 25-24 (14-13).

Bayern Munchen va organiza comemorarea lui Beckenbauer pe stadion pe 19 ianuarie

Campioana din Bundesliga, Bayern Munchen, va organiza o comemorare a marelui fotbalist german Franz Beckenbauer în interiorul stadionului său Allianz Arena, pe 19 ianuarie, la care vor putea participa fanii bavarezilor, a anunţat miercuri clubul.

Mani Gyenes, locul 36 la Raliul Dakar, etapa a 5-a, câştigată de Pablo Quintanilla

Riderul român de la Autonet Motorcycle Team a încheiat etapa de 645 km dintre Al Hofuf şi Shubaytah, cu timpul de 1h 48min 02sec, pe zona probei speciale de 118 km, la Pe tot parcursul traseului, Quintanilla (Monster Energy Honda) a impus constant ritmul, devansându-l pe coechipierul său Adrien van Beveren cu 37 de secunde. […]

Iată cu cineva va juca România înainte de Euro 2024

Naţionala României va juca ultimele meciuri de pregătire înainte de Euro 2024 cu Bulgaria şi Liechtenstein, în iunie, a anunţat miercuri Federaţia Română de Fotbal.

A murit un legendar preşedinte de club din România. Mac Popescu a fost şi un mare arhitect

Liga Profesionistă de Fotbal anunţă dispariţia unuia dintre cei mai reprezentativi conducători de club din istoria României: Mac Popescu, rector al Facultăţii de Arhitectură şi conducător al echipei de fotbal Sportul Studenţesc.

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat programul primei etape din acest an din Superliga

Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat programul etapei a 22-a din Superliga, prima din 2024.

Radu Drăguşin sparge toate barierele: devine cel mai scump fotbalist român din istorie

Transferul la Tottenham îl face pe jucătorul format de clubul privat Regal Bucureşti şi lansat de Juventus Torino lider într-un top select.

Marc Overmars a fost pus pe tuşă de FIFA

Suspendarea fostului internaţional Marc Overmars de la ocuparea unui post în fotbalul olandez a fost extinsă la o interdicţie globală de către FIFA, relatează BBC.

Saga încheiată: Radu Drăguşin va ajunge la Tottenham

Fundaşul naţionalei de fotbal a României, Radu Drăguşin, va juca la Tottenham şi nu la Bayrn Munchen, aceasta fiind decizia internaţionalului român, anunţată de clubul londonez pe Instagram.

Naţionala masculină de polo s-a calificat în play-off-ul pentru sferturi al Campionatului European

România s-a calificat în fazele eliminatorii ale Campionatului European de polo din Croaţia şi va întâlni joi Georgia.

Fundaşul naţionalei Radu Drăguşin e aproape de a ajunge la Tottenham

Tottenham este aproape de a ajunge la un acord cu internaţionalul român Radu Drăguşin, un transfer de 25 de milioane de euro. De fundaşul naţionalei României s-a arătat interesată şi Bayern Munchen.

Karolína Plíšková şi Anastasia Pavlyuchenkova vor juca la Transylvania Open 2024

Karolína Plíšková şi Anastasia Pavlyuchenkova vor juca la Cluj-Napoca la turneul de tenis Transylvania Open 2024. Câştigătoarele ediţiilor 2022 şi 2023, Anna Blinkova şi Tamara Korpatsch, vor fi din nou pe teren, au anunţat organizatorii.

Cu calificarea pe masă: România joacă partida decisivă pentru fazele superioare ale Europeanului de Polo

România joacă marţi partida decisivă pentru calificarea în fazele superioare ale Campionatului European de Polo. Românii întâlnesc Slovacia în competiţia organizată în oraşele Dubrovnik şi Zagreb din Croaţia. Tricolorii au nevoie de o victorie pentru a-şi păstra prima poziţie în grupă.

Thierry Henry spune că s-a luptat cu depresia de-a lungul carierei

Fostul atacant al Franţei şi al lui Arsenal, Thierry Henry, a mărturisit că "trebuie să fi fost în depresie" de-a lungul carierei sale, notează Reuters.

Australian Open 2024, calificări. Din 3 românce, doar Irina Bara a trecut în turul secund

Programul zilei de luni noapte (calificări – turul 1): Talia Gibson (Australia, 19 ani, 229 WTA) – ANDREEA MITU (32 de ani, 217 WTA) 6-3, 1-6, 6-2 Yexin Ma (China, 24 de ani, 220 WTA) – MIRIAM BIANCA BULGARU (25 de ani, 192 WTA) 7-5, 6-2 IRINA BARA (28 de ani, 183 WTA) – Iulia […]

Cum se împart banii pe care Genoa îi vrea pentru Drăguşin. Un club mare profită

Când l-a cedat pe fundaşul român, Juventus Torino şi-a trecut în contract opţiunea de a încasa un procent de 20% dintr-un viitor transfer.

Messi a ajuns la Miami şi se pregăteşte de primele meciuri amicale ale anului

Messi a părăsit sâmbătă ţara sa natală, Argentina, pentru a se întoarce în Florida, unde s-a prezentat luni la antrenamentele de pre-sezon cu clubul său, Inter Miami, alături de care va juca o serie de meciuri amicale.

Reacţii la moartea fostului fotbalist german Franz Beckenbauer

Franz Beckenbauer, unul dintre cei mai mari fotbalişti ai Germaniei, care a fost căpitanul echipei la câştigarea Cupei Mondiale în 1974 şi a câştigat din nou turneul ca antrenor în 1990, a murit duminică la vârsta de 78 de ani, a anunţat luni familia sa într-un comunicat.

PSG nu este la curent cu presupusul acord dintre Kylian Mbappé şi Real Madrid – presă

În timp ce Foot Mercato anunţa duminică ştirea că Kylian Mbappé (25 de ani) ar urma să se alăture echipei Real Madrid la finalul sezonului, RMC Sport a dezvăluit că Paris Saint-Germain nu are cunoştinţă de niciun acord între căpitanul Franţei şi formaţia din La Liga.

Franz Beckenbauer, cel mai mare jucător din istoria fotbalului german, a murit

Kaiserul nu mai este. La vârsta de 78 de ani, fostul fundaş al Germaniei a încetat din viaţă luni. Orb de ochiul drept şi slăbit în urma mai multor operaţii pe cord, starea sa de sănătate dăduse motive de îngrijorare în ultimele săptămâni. Un documentar despre cariera sa urma să fie difuzat în Germania chiar […]

Bayern Munchen, în pole position pentru transferul lui Drăguşin – presă

Bayern Munchen a intrat recent în cursa pentru transferul românului Radu Drăguşin de la Genoa şi presa italiană susţine că părţile s-ar fi înţeles deja verbal, oferta nemţilor depăşind-o pe cea a lui Tottenham şi Napoli, aflate de mai multe zile în negocieri.

Emma Răducanu a primit un wild card pentru Abu Dhabi Open 2024

Emma Răducanu şi-a mai adăugat un eveniment în programul acestui sezon, după ce britanica a primit un wild card pentru Abu Dhabi Open 2024. Răducanu a mai jucat la Abu Dhabi, unde a disputat un meci demonstrativ cu Ons Jabeur în 2022, la doar câteva luni după ce ea câştiga US Open 2021.

Suporter care avea interdicţie la competiţii sportive, descoperit la turneul de futsal din Constanţa

Un suporter care avea interdicţie de acces la competiţiile sportive a fost descoperit de jandarmi în sala unde se desfăşura turneul de futsal „Trofeul Liga Old Boys”, în Constanţa.