Știrile zilei

Trei instituţii de învăţământ româneşti au câştigat Premiul european pentru predare inovatoare

Trei instituţii de educaţie din Bucureşti, Harghita şi Iaşi au câştigat, la categorii diferite, Premiul european pentru predare inovatoare 2025. Distincţia este o apreciere pentru cadrele didactice care aplică metode de învăţare inovatoare.

Trei tineri au furat date bancare din telefon și au generat un card virtual fraudulos

Trei tineri din București sunt cercetați pentru că au accesat ilegal telefonul unei persoane și aplicația sa bancară pentru a obține datele necesare generării unui card virtual fraudulos, pe care l-au folosit pentru tranzacții de 95.000 lei.

O brăţară veche de 3.000 de ani a dispărut dintr-un muzeu din Cairo

O brăţară veche de 3.000 de ani a dispărut din Muzeul Egiptean din Cairo. Reprezentanţii muzeului au anunţat autorităţile, inclusiv pe cele din aeroporturi, porturi şi punctele de trecere a frontierei.

Nicușor Dan, după admiterea unei sesizări la CCR: Statul trebuie să își protejeze proprietățile

Președintele Nicușor Dan reacționează după ce Curtea Constituțională a admis sesizarea sa privind o lege care prevedea transferul gratuit al unui teren cu valoare financiară semnificativă de la stat către comuna Moara din județul Suceava.

SUA anulează vizele persoanelor care „sărbătoresc” moartea lui Charlie Kirk

Statele Unite au revocat și refuzat vize persoanelor care sărbătoresc uciderea activistului conservator Charlie Kirk, potrivit secretarului de stat american Marco Rubio.

Trupele israeliene avansează în Gaza, mii de palestinieni fug din calea ofensivei

Armata israeliană îşi continuă ofensiva terestră în Gaza City, după sute de atacuri aeriene şi de artilerie, în timp ce zeci de mii de palestinieni părăsesc oraşul devastat.

Bihor: Fabrică amendată pentru 295 de angajați care depășeau programul declarat

O fabrică de mobilă din județul Bihor a fost amendată deoarece 295 de angajați lucrau mai mult decât prevedea contractul lor part-time, reprezentând aproape 80% din toate cazurile de muncă nedeclarată depistate săptămâna trecută.

Persoanele intersex din Europa se confruntă cu violență și discriminare alarmante

Un raport al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) arată că una din șase persoane intersex a fost agresată fizic în 2022, iar nivelul de discriminare nu a scăzut față de 2019, spre deosebire de alte grupuri LGBTIQ.

Galaţi, pe harta salvării inimilor. Spitalul Judeţean intră în programul naţional pentru infarct

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” din Galaţi intră oficial în Programul Naţional de Acţiuni Prioritare pentru Infarctul Miocardic Acut (AP-IMA).

O mașină a intrat în poarta sediului FBI din Pittsburgh. Șoferul a aruncat un steag SUA peste gard

O mașină a intrat cu viteză în poarta sediului FBI din Pittsburgh. Șoferul a aruncat un steag american peste gard și apoi a dispărut. Reprezentanții FBI consideră că s-au confruntat cu un atac.

Sebastian Burduja avertizează că, în lipsa unei intervenții legislative urgente, punerea în funcțiune centralei Iernut va fi amânată cu încă cel puțin o jumătate de an

Actual consilier onorific al premierului susține, într-un mesaj transmis presei, că finalizarea centralei de la Iernut, proiect major pe piața energie, riscă să fia amânată, iar, cu cel puțin șase luni, un an.

Educatoarea din Timișoara de la grădinița privată unde un copil a murit înecat a fost arestată

Acuzată de ucidere din culpă pentru că a lăsat nesupravegheat un copil care s-a înecat într-un iaz, o educatoare din Timișoara a fost arestată pentru 30 de zile. Decizia a fost luată de Tribunal după ce Parchetul a contestat măsura inițială a controlului judiciar.

UE dorește să intensifice cooperarea cu India, în ciuda legăturilor cu Rusia

UE dorește să intensifice cooperarea cu India, inclusiv în domeniul apărării, în timp ce președintele american Donald Trump exercită presiuni asupra acesteia pentru a impune New Delhi tarife masive ca urmare a sprijinului acordat Rusiei în războiul din Ucraina.

Poliția Giurgiu: atenție la conturile false pe aplicațiile de mesagerie

Escrocii fură fotografii și numele de pe rețelele sociale pentru a crea conturi false pe WhatsApp, apoi contactează prietenii și rudele victimelor cerând bani pentru „urgențe”, avertizează poliția din Giurgiu.

Prințul William l-a prezentat Regelui Charles pe Donald Trump: „Acesta este tatăl meu”

Un moment inedit a fost surprins de jurnaliștii care au participat la ceremonia de întâmpinare a președintelui american Donald Trump la domeniul regal britanic de la Windsor. „Acesta este tatăl meu”, a spus Prințul William atunci când l-a prezentat Regelui Charles pe Donald Trump.

Scandal în Parlament între AUR și USR. Simion: USR s-a transformat într-o „grupare extremistă de stânga” / Dimitriu: Gurul lor, Georgescu, tocmai a fost pus sub acuzare pentru trădare

Un nou episod tensionat a avut loc marți în plenul Camerei Deputaților, după dezbaterile privind un proiect de lege. Disputa a izbucnit între deputatul USR Alexandru Dimitriu și liderul AUR, George Simion, pe tema justiției și a cazului în care este implicat Călin Georgescu, fost candidat la prezidențiale.

Înalta Curte de Casație și Justiție a suspendat pedeapsa fostului şef CNAS Lucian Duţă

La mai bine de trei ani de la condamnarea definitivă pentru o faptă prescrisă dispusă de judecătoarele CAB Daniela Panioglu şi Alina Gulutanu, ICCJ a suspendat pedeapsa fostului şef CNAS Lucian Duţă.

Guvernul va fi iluminat în verde în semn de susţinere pentru persoanele ce suferă de o afecţiune rară

Palatul Victoria va fi iluminat în verde, miercuri seară, în cadrul campaniei de conştientizare a afecţiunilor mitocondriale. Mitocondriile sunt responsabile pentru generarea a peste 90% din energia necesară organismului pentru susţinerea funcţiilor vitale.

Comisia Europeană propune impunerea de tarife vamale asupra bunurilor importate din Israel

Comisia Europeană propune impunerea de tarife vamale asupra bunurilor importate din Israel şi sancţionarea a doi miniştri israelieni. Scopul nu este pedepsirea Israelului ci îmbunătăţirea situaţiei umanitare din Gaza, a transmis diplomatul şef al UE.

Garry Kasparov, critic la adresa României, una dintre țările care nu a fost de acord cu instituirea unei zone de interdicție aeriană asupra Ucrainei

Garry Kasparov: „Frica nu face decât să-ți arate rezultatul de care te temi”

Alertă alimentară în Franța: Danone retrage produse pentru copii contaminate cu toxine cancerigene

Mai multe produse alimentare pentru copii, aparținând grupului Danone, au fost retrase din magazinele franceze, după ce au fost depistate toxine cancerigene în compoziția acestora.

Cel puţin 50 de palestinieni au fost ucişi în Gaza de la primele ore ale dimineţii

Atacurile israeliene din Gaza au provocat moartea a cel puţin 50 de palestinieni, dintre care 38 în oraşul Gaza, potrivit surselor spitaliceşti citate de Al Jazeera.

Fraudă de 60.000 lei cu vouchere SGR. Trei bucureşteni, prinşi şi condamnaţi cu suspendare

Trei persoane din Bucureşti au fentat sistemul Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR) şi au încasat ilegal aproape 60.000 de lei. După ce au fost descoperiţi au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei şi vor primi pedepse cu suspendare.

Un nou record pe piața de artă, în plin an electoral. Artmark a avut vânzări de peste 15 milioane de euro în 2024. Care a fost cea mai scumpă piesă adjudecată

Piața de artă din România a înregistrat creșteri semnificative în 2024, arată raportul de piață 2024-2025 realizat de Casa de Licitații A10 by Artmark, în ciuda unui an marcat de instabilitate politică, tensiuni geopolitice și inflație.

Ceremonii fastuoase la Castelul Windsor. Donald Trump a fost plimbat cu trăsura regală

Președintele american Donald Trump a fost plimbat cu trăsura regală pe domeniul Castelului Windsor. El a discutat cu Regele Charles și a salutat Garda de Onoare. După ceremoniile de primire, Trump și soția sa Melania vor participa la prânzul oficial oferit de Familia Regală.

Spectacol aviatic rar la Sibiu. Un MiG-15 a aterizat pe Aeroportul Internaţional din oraș

Un avion de colecţie, model MiG-15, a survolat şi a aterizat luni pe Aeroportul Internaţional Sibiu, oferind publicului o imagine impresionantă cu o piesă de istorie care încă poate cuceri cerul.

„Principala modalitate de integrare a superinteligenței”. Meta urmează să lanseze noi ochelari inteligenți în cadrul evenimentului Connect

Meta ar urma să prezinte ochelari inteligenți alimentați cu inteligență artificială în cadrul conferinței pentru dezvoltatori Connect, miercuri, în timp ce CEO-ul Mark Zuckerberg continuă să promoveze ochelarii ca fiind următorul pas în interacțiunile dintre om și computer.

Jaqueline Cristian pierde cu Emma Răducanu, în turul întâi al turneului WTA 500 de la Seul

Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 41 WTA) a fost învinsă, miercuri, de Emma Răducanu (22 de ani, locul 33 WTA) în primul tur al turneului WTA 500 de la Seul.

Petita, membru al clanului „Giuleştenii”, urmărit internaţional, prins la un priveghi în Bucureşti

Un individ pe numele căruia autorităţile belgiene au emis un mandat european de arestare a fost prins la priveghiul unui membru al clanului „Giuleştenii”. Conform unor surse MEDIAFAX este vorba despre Constantin Cosmin Marius, zis Petita, căutat pentru mai multe jafuri la magazine de electronice.

Protest la Ministerul Economiei: „Salvați șantierul! Salvați Mangalia!”

Angajații șantierului naval Damen Mangalia vor protesta miercuri, 24 septembrie 2025, la sediul Ministerului Economiei din București, acuzând autoritățile de nepăsare față de soarta celui mai mare șantier naval din România, aflat în prag de colaps.

Selecționerul naționalei de handbal: La Euro 2026, România va arăta ca o echipă puternică

Selecționerul echipei naționale de handbal feminin a României, Florentin Pera, a declarat miercuri că formația se află într-un proces de schimb de generații și că obiectivul principal este în prezent formarea unui lot puternic pentru Campionatul European din 2026, co-găzduit de țara noastră.

Coaliția amână o săptămână decizia privind prelungirea plafonării prețurilor la alimente

Decizia privind plafonarea prețurilor la alimentele de bază a fost amânată pentru săptămâna viitoare, pentru analizarea impactului și a documentelor prezentate de partidele din coaliție.

Ucraina creează Avocatul Militar al Poporului. Soldații vor avea un apărător oficial

Ucraina a adoptat legea care înființează Avocatul Militar al Poporului - o instituție civilă ce ar urma să apere drepturile soldaților și să investigheze abuzurile din armată.

Donald Trump a ajuns la Windsor. El se întâlnește cu familia regală și negociază acorduri de miliarde

Donald Trump a ajuns la Windsor, unde a fost întâmpinat de Familia Regală și va participa la evenimente oficiale, în contextul negocierilor economice.

ChatGPT dezvoltă un sistem de verificare a vârstei pentru a identifica utilizatorii sub 18 ani, după moartea unui adolescent

OpenAI va restricționa modul în care ChatGPT răspunde unui utilizator pe care îl suspectează că are sub 18 ani, cu excepția cazului în care utilizatorul respectiv trece testul tehnologiei de estimare a vârstei a companiei sau furnizează un act de identitate, după ce familia unui adolescent de 16 ani care s-a sinucis în aprilie, după luni de conversații cu chatbotul, a întreprins acțiuni legale.

Antrenorul José Mourinho urmează să semneze cu Benfica până la finalul sezonului 2026/27

José Mourinho urmează să semneze un contract cu Benfica Lisabona până la finalul sezonului 2026/27.

Scădere – record a producției auto în România – cu 75% mai puține autoturisme produse în august față de iulie

Piața auto de second-hand e în creștere constantă, iar înmatriculările de autoturisme noi sunt în creștere

MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Va fi grevă generală pe 18 septembrie

Ministerul Afacerilor Externe avertizează cetățenii români despre o grevă generală programată în Franța joi, 18 septembrie 2025, care va provoca perturbări majore în transporturi, sănătate, educație și servicii publice. Românii sunt sfătuiți să urmărească informațiile oficiale și să contacteze consulatele pentru asistență.

Un administrator a delapidat banii de utilități de la nouă asociații de proprietari din Cluj-Napoca. Prejudiciul este de 900.000 de lei

Un administrator de bloc a delapidat, timp de cinci ani, asociațiile de proprietari din Cluj-Napoca, pe care le avea în grijă. Paguba se ridică la aproximativ 900 000 de mii lei. Judecătorul de drepturi și libertăți a emis mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele administratorului.

”Cel mai lung zbor din lume”. O companie aeriană chineză lansează un „zbor direct” de 29 de ore

China Eastern Airlines a început să vândă bilete pentru noua sa rută care leagă Shanghaiul de Buenos Aires, pe care transportatorul o promovează ca fiind „cel mai lung zbor direct din lume”.