new york

Pentru prima dată, o stradă din Europa devine cea mai scumpă arteră comercială din lume

Potrivit unui raport publicat miercuri de Cushman & Wakefield, chiriile de pe această stradă, situată în inima capitalei financiare a Italiei, au crescut cu 11% în ultimele 12 luni, ajungând şi la 20.000 de euro pe metru pătrat, deoarece cererea a depăşit oferta. În timp ce chiriile pe strada de lux din Milano au crescut […]

Procurorii din New York spun că se vor opune respingerii condamnării lui Trump

Procurorii din New York au declarat marţi că se vor opune oricărui efort de a renunţa la condamnarea preşedintelui ales Donald Trump pentru „cumpărarea tăcerii”, dar şi-au exprimat o oarecare deschidere faţă de amânarea cazului până la finalul celui de-al doilea mandat al său, potrivit AP News.

Locuitorii din New York, nevoiţi să raţionalizeze apa după o serie de incendii de vegetaţie

Cele 8,5 milioane de locuitori ai New York-ului sunt îndemnaţi să semnaleze orice hidrant deschis, să facă duşuri mai rapide şi să tragă apa la toaletă doar atunci când este necesar. Grătarele în zonele publice au fost, de asemenea, interzise, în timp ce incendiile au izbucnit în acest weekend şi în Prospect Park, „marele plămân […]

Cea mai veche bucată de piatră cu cele Zece Porunci, scoasă la licitaţie la New York: neînţeleasă, era folosită ca pardoseală

Decalogul samaritean a fost găsit în 1913 şi va fi propus de casa de licitaţii Sotheby's pe 18 decembrie.

Scandal în SUA după ce autorităţile au eutanasiat o veveriţă vedetă pe TikTok

Departamentul de Conservare a Mediului din New York se află în mijlocul unei controverse după ce a confiscat şi eutanasiat o veveriţă pe nume Peanut, care devenise celebră pe reţelele sociale.

Prima operă de artă pictată de un robot umanoid scoasă la licitaţie, vândută cu 1 milion de dolari

Portretul de 2,2 metri, intitulat A.I. God, a fost creat de Ai-Da, primul robot artist ultra-realist din lume. Acesta a depăşit aşteptările iniţiale de vânzare, între 120.000 şi 180.000 de dolari, atunci când a fost scos la licitaţie la Sotheby’s, care a confirmat că au fost depuse 27 de oferte pentru lucrare. „Preţul de vânzare […]

Operaţiune interinstituţională la închisoarea unde este deţinut Sean „Diddy” Combs

Anchetatori de la mai multe agenţii federale au lansat luni o „operaţiune interinstituţională” la închisoarea federală din New York unde este deţinut Sean „Diddy” Combs, relatează AP News.

Elon Musk s-a dat în spectacol la un miting electoral în New York: sunt un MAGA întunecat

Magnatul digital face puternic campanie pentru republicanul Donald Trump.

Harvey Weinstein se întoarce la tribunal pentru audieri înainte de rejudecarea infracţiunilor

Harvey Weinstein va reveni miercuri în faţa instanţei din New York pentru o audiere, înainte de rejudecarea sa pentru acuzaţiile de infracţiuni sexuale din cazul său istoric, care stă la baza mişcării #MeToo, relatează The Guardian.

Sculpturile lui Lalanne, vândute pentru 59 milioane de dolari la casa de licitaţii Christie’s în New York

Lucrările sculptorului François-Xavier Lalanne au generat 59 milioane de dolari la Christie's în New York, aici fiind incluse şi sculpturi celebre precum „Tres Grand Ours”, scrie France24.

Un pilot Turkish Airlines a murit în timpul unui zbor. Avionul a aterizat de urgenţă

Un pilot de 59 de ani a murit pe un zbor Turkish Airlines din Seattle către Istanbul, forţând aeronava să facă o aterizare de urgenţă la New York, scrie Sky News.

Ion Cristoiu: Cazul Judith Coplon sau Afacerea de spionaj în care sunt implicaţi şi refugiaţi români din America

6 martie 1949. O zi ce poate fi fixată, din perspectiva timpului istoric trecut, ca debutul isteriei americane numite maccarthism. Altfel zis, al spaimei colective că spionii sovietici sînt plantaţi peste tot în instituţiile SUA, de unde transmit Moscovei informaţii vitale în conflictul planetar numit Războiul Rece. Pe 6 martie 1949, la o intersecţie din […]

New York va stârpi şobolanii într-un mod „uman”, cu pastilele contraceptive

Conform aprobării consiliului oraşului, pastilele contraceptive, numite Contrapest, vor fi utilizate începând cu anul viitor, într-o zonă restrânsă din oraş. Prin asta se urmăreşte reducerea populaţiei de şobolani fără a afecta alte animale sau mediul. Contrapest, un produs de origine vegetală, acţionează prin inducerea unei stări asemănătoare menopauzei la femele şi prin limitarea producţiei de […]

Primarul oraşului New York, Eric Adams, pus sub acuzare

Primarul oraşului New York, Eric Adams, a fost pus sub acuzare pentru cel puţin o acuzaţie penală federală, au declarat pentru CNN mai multe surse.

Preşedintele Klaus Iohannis va susţine un discurs la Adunarea generală a ONU

Preşedintele Klaus Iohannis participă la Adunarea generală a ONU, care se desfăşoară la New York. Preşedintele va susţine şi o intervenţie în plen. Adunarea a început marţi şi continuă miercuri.

Iranul anunţă că este gata de reluarea discuţiilor despre acordul nuclear

Ministrul iranian de externe, Abbas Araqchi, a declarat luni că Iranul este pregătit să reia discuţiile privind acordul nuclear, în cadrul Adunării Generale a ONU, dacă şi celelalte părţi sunt dispuse.

Zelenski a ajuns la New York pentru reuniunile ONU

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit la New York pentru a participa la sesiunile Adunării Generale a ONU, a anunţat duminică agenţia de presă de stat Ukrinform, citată de Reuters. Vizita lui Zelenski pentru a participa la sesiunile Adunării Generale a ONU de la New York coincide cu eforturile SUA de a pregăti un pachet […]

Operaţie de separare reuşită în cazul siamezelor pakistaneze Minal şi Mirha

Chirurgii au reuşit să separe gemenele siameze Minal şi Mirha, care s-au născut în Pakistan cu ţesut cerebral fuzionat, scrie New York Post. Operaţia complexă, care a durat 14 ore, a avut loc pe 19 iulie la Spitalul Ankara Bilkent din Turcia şi a fost condusă de neurochirurgul britanic Profesor Noor ul Owase Jeelani. Gemenele, […]

Sean „Diddy” Combs a fost pus sub acuzare pentru trafic sexual şi şantaj

Rapperul american, Sean „Diddy” Combs, a fost pus sub acuzare pentru trafic sexual şi şantaj, după ce a fost arestat luni în New York.

Sean „Diddy” Combs, arestat la New York: Mogulul hip-hop-ului, în centrul unei anchete federale

Sean „Diddy" Combs, unul dintre cei mai influenţi muzicieni şi antreprenori din industria hip-hop, a fost arestat luni seară într-un hotel din Manhattan, conform declaraţiilor avocatului său pentru CNN.

Justin Timberlake, amendă şi muncă în folosul comunităţii pentru conducere în stare de ebrietate

Justin Timberlake, star pop american, a fost amendat şi este obligat să presteze muncă în folosul comunităţii pentru conducere în stare de ebrietate, a decis, vineri, un judecător de la tribunalului din Sag Harbor, de lângă New York, unde cântăreţul a pledat vinovat, potrivit Sky News.

Escroaca Anna Sorokin, care a inspirat miniseria Inventing Anna, apariţie inedită la New York

Anna Sorokin, cunoscută pentru escrocheriile de cursă lungă, a apărut la un eveniment de modă din New York purtând o brăţară electronică pe gleznă, decorată cu bijuterii.

Atentatele de la 11 septembrie din Statele Unite: 23 ani de la tragedie

În data de 11 septembrie 2001, Statele Unite s-au confruntat cu patru atacuri teroriste care au vizat, prin deturnarea de avioane civile, cele două turnuri World Trade Center din New York, Pentagonul şi clădirea Capitoliului, din Washington.

New York-ul este acum mai accesibil pentru români – şi ei se bucură de asta

New York-ul este acum mai accesibil pentru români - şi ei se bucură de asta

Un bărbat din New York şi-a ucis rudele, apoi s-a sinucis, de teamă că va fi exclus din testamentul mamei

Bărbatul credea că a fost exclus din testamentul mamei sale şi nu dorea să se mute din casa acesteia, motiv pentru care a împuşcat patru membri ai propriei familii înainte de a-şi lua viaţa, a declarat poliţia din SUA. DeLucia Jr, în vârstă de 59 de ani, s-a întâlnit cu ceilalţi la proprietatea din Syosset, […]

Începe U.S. Open: Novak Djokovic îl întâlneşte pe moldoveanul Radu Albot

Primul tur al U.S. Open începe luni, când cei mai buni jucători ai lumii se luptă pentru gloria de a câştiga un titlul de Grand Slam la New York.

Via Transilvanica, aflat în topul celor mai frumoase locuri din lume, a fost promovat în Times Square din New York

Traseul turistic Via Transilvanica a fost promovat în Times Square din New York, se arată pe pagina de Facebook a traseului. Recent, Via Transilvanica a intrat în top 100 cele mai frumoase locuri de vizitat din lume realizat de revista TIME. Via Transilvania, sau “drumul care uneşte”, este un traseu turistic de circa 1.400 de kilometri care traversează România pe diagonală, de la Putna la Drobeta Turnu Severin.

Armata rusă susţine că a capturat New York-ul, însă nu metropola americană, ci un orăşel din Ucraina

„Una dintre cele mai mari aşezări din aglomerarea Toreţk şi centrul logistic de importanţă strategică Novgorodskoye din Republica Populară Doneţk a fost eliberat”, a declarat Ministerul rus al Apărării într-un comunicat pe Telegram, potrivit Politico. New York, o suburbie a oraşului Toreţk din regiunea Doneţk, cu o populaţie de 10.000 de locuitori înainte de război, […]

A dispărut Charlie Moss, magicianul din publicitate care a creat logo-ul „I love NY”

Charlie Moss s-a născut pe 7 septembrie 1938 şi a murit zilele trecute, la vârsta de 85 de ani.

Un tânăr de 22 de ani a strigat „Palestina liberă” şi a înjunghiat un bărbat în apropierea unei sinagogi în New York

Un bărbat de 22 de ani din Brooklyn, New York, a fost acuzat că a comis un atac motivat de ură după ce poliţia a declarat că acesta a strigat "Palestina liberă" şi "Vrei să mori?" înainte de a înjunghia un tânăr în apropierea unei sinagogi.

Studiu: oraşul Geneva are cel mai mare cost al vieţii din lume

Statistica publicată o dată la şase luni a arătat că oraşul elveţian a avut cel mai mare scor total al costului vieţii, potrivit Sky News. Pe locul doi s-a clasat alt oraş elveţian, Zurich, în timp ce New York s-a situat pe locul trei. Deşi are reputaţia de oraş foarte scump, Londra nu a intrat […]

Imagini unice de pe 11 septembrie 2001 surprinse dintr-un unghi nemaivăzut până acum

Filmarea a fost realizată cu câteva clipe înainte de prăbuşirea primului turn.

Scheletul unui dinozaur s-a vândut cu o sumă record de 44,6 milioane de dolari la New York

Cel mai mare schelet de stegosaurus găsit vreodată, poreclit Apex, a fost vândut miercuri la o licitaţie din New York pentru suma record de 44,6 milioane de dolari, a anunţat Sotheby's.

Companiile europene de canabis vor să se listeze la bursa din New York, în condiţiile în care SUA iau în considerare norme mai permisive

Grow Group, un distribuitor de canabis medical cu sediul la Londra, plănuieşte o ofertă publică iniţială (IPO) pe bursa Nasdaq în primul trimestru al anului 2025, vizând o evaluare de peste 100 de milioane de lire sterline, potrivit Financial Times. Directorul executiv Benjamin Langley a declarat pentru Financial Times că a existat o perioadă de […]

Wall Street se îndreaptă spre un an istoric – analiză XTB

Acest lucru face ca investitorii să fie mai deschişi în a identifica idei prin care să-şi dezvolte capitalul, în acord cu evenimentele internaţionale majore, arată analiştii XTB. Wall Street se îndreaptă spre un an istoric, în care marile companii impulsionează principalii indici ai ţării. Încetinirea inflaţiei, creşterea rezultatelor corporative şi forţa pieţei muncii din SUA […]

Şase hoteluri din New York oferă transferuri gratuite de la aeroport cu elicopterul

Marriott International Luxury Group a anunţat marţi că oferă transferuri gratuite cu elicopterul de la Aeroportul Internaţional John F. Kennedy şi Aeroportul Internaţional Newark Liberty în perioada 1 iulie – 2 septembrie. Turiştii scapă astfel de blocajele rutiere din zona Manhattan, potrivit CNBC. Zborurile, operate de compania Blade, sunt disponibile pentru oaspeţii care stau cel […]

Un băiat de 13 ani a murit după ce a fost împuşcat de poliţie în statul New York

Un băiat în vârstă de 13 ani care avea asupra sa o replică de armă de foc „cu aspect realist" a murit după ce a fost împuşcat de poliţie în statul New York, au declarat autorităţile americane.

Justin Timberlake a fost arestat. Cântăreţul este acuzat că a condus în stare de ebrietate în New York

Cântăreţul Justin Timberlake a fost arestat şi este acuzat că a condus în stare de ebrietate în Long Island, New York, a declarat un reprezentant al forţelor de ordine pentru The Associated Press.

Mii de români din America s-au strâns la festivalul Romanian day on Broadway

Cum arată dorul de casă? În inima New York-ului, mii de români din America s-au strâns la festivalul Romanian day on Broadway, dedicat tradiţiilor româneşti, anunţă Ziarul Financiar.

Legătură directă cu Statele: Primul zbor direct către SUA, după 20 de ani, a decolat de pe aeroportul Otopeni

Primul zbor direct către SUA, după 20 de ani, a decolat vineri de pe aeroportul Otopeni.