sua

Taiwan anunță că va continua achizițiile de arme din SUA. China se opune ferm

Taiwanul va continua să mențină legătura strânsă cu Statele Unite pentru a asigura implementarea, conform planului, a contractelor de vânzare de arme, a declarat miercuri un oficial al Ministerului Apărării de la Taipei.

Nicușor Dan acordă un interviu televiziunii interzise de Donald Trump la Casa Albă

Preşedintele României, Nicuşor Dan, va acorda un interviu postului american CNN, care urmează să fie difuzat în noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 01:30, ora României.

New York are de marți „Queen Marie of Romania Corner”. Intersecția dedicată Reginei Maria, inaugurată la 100 de ani de la vizita sa în SUA

O intersecție din centrul New York-ului a fost dedicată oficial Reginei Maria a României, la 100 de ani de la vizita istorică a suveranei în Statele Unite. Ceremonia de inaugurare a plăcii „The Queen Marie of Romania Corner” a avut loc în marja Adunării Generale a ONU.

Lituania va elimina interdicția privind armele nucleare pe teritoriul său. „Ne vom apăra independența prin toate mijloacele”

Lituania a făcut un nou pas spre eliminarea interdicției constituționale privind prezența armelor nucleare pe teritoriul său. Seimasul (Parlamentul Lituaniei) a aprobat marți, după dezbatere, proiectul care elimină articolul ce interzice în prezent armele de distrugere în masă și bazele militare ale statelor străine.

Iranul este pregătit să redeschidă Strâmtoarea Ormuz dacă SUA reduc presiunea militară și ridică blocada

Iranul este pregătit să redeschidă Strâmtoarea Ormuz în termen de șapte zile dacă SUA vor relaxa presiunea militară și vor ridica blocada asupra porturilor iraniene, a declarat un oficial iranian de rang înalt pentru agenția de știri Reuters.

Iran va participa la Adunarea Generală a ONU de la New York, în pofida tensiunilor cu SUA

O delegație iraniană condusă de președintele Masoud Pezeshkian este așteptată marți la New York pentru Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), într-un moment în care relațiile dintre Iran și Statele Unite rămân extrem de tensionate, iar negocierile de pace nu au fost reluate.

Putin îl alege pe Xi în locul lui Trump: merge la summitul din China, dar ar putea lipsi de la G20 în SUA

Președintele rus Vladimir Putin intenționează să participe personal, în noiembrie, la summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC) găzduit de liderul chinez Xi Jinping, însă sunt șanse foarte mici ca acesta să meargă și la summitul G20 organizat în Statele Unite de președintele Donald Trump, relatează Bloomberg, citând persoane apropiate Kremlinului.

Planul prezentat de Nicușor Dan în SUA: infrastructura de care România are nevoie și atragerea capitalului american

Președintele Nicușor Dan afirmă că Parteneriatul Strategic dintre România și Statele Unite trebuie să capete o componentă economică mai puternică, prin atragerea de investiții, dezvoltarea unor proiecte comune, transfer de tehnologie și crearea de locuri de muncă.

„Știu că sună nebunesc”: Un băiat de 15 ani vrea să devină cel mai tânăr guvernator din SUA. Statul nu stabilește o vârstă minimă pentru candidați

Un băiat de doar 15 ani și-a propus să devină cel mai tânăr guvernator din SUA. Candidatura sa este posibilă în statul Vermont datorită unei lacune legale ce nu stabilește o vârstă minimă pentru candidați.

SUA comandă primele drone-cisternă MQ-25A de la Boeing | Avioanele fără pilot vor realimenta avioanele de luptă direct de pe portavioane

Marina Statelor Unite a trecut programul MQ-25A Stingray într-o nouă etapă: Boeing va produce primele trei aeronave din seria inițială de producție cu rată redusă, într-un contract prezentat de companie și presa de specialitate la aproximativ 552 de milioane de dolari.

Analist politic, despre contractul de lobby cu firma din SUA: „Putea fi oricine. Contează interesele americane. Am putea să construim cu vecinii noștri”

Analistul de politică externă Ștefan Popescu a declarat că „astăzi am sărbătorit 30 de ani de la semnarea tratatului de bună vecinătate la Timișoara cu Ungaria”. Potrivit acestuia, România ar putea discuta cu țările vecine, în cazul în care „SUA nu mai au același interes”.

Judecătorul care a provocat o febră mondială. Cum a ajuns Sudoku în ziarele din toată lumea

Sudoku nu este un joc japonez străvechi, așa cum cred mulți. Versiunea modernă a apărut în SUA în 1979, iar numele actual vine din Japonia.

China confirmă vizita lui Xi în SUA. Despre ce vor discuta oficialii?

Președintele chinez, Xi Jinping, va face o vizită în SUA în această săptămână pentru discuții cu președintele Donald Trump. Beijingul a confirmat, luni, vizita, exprimându-și speranța că negocierile vor întări „stabilitatea strategică” dintre cele două cele mai mari economii ale lumii.

Plan de siguranță între SUA și China pentru inteligența artificială înainte de summitul Trump-Xi

Înalți oficiali americani și chinezi au discutat despre crearea unui nou „mecanism de notificare” pentru incidentele legate de inteligența artificială care ar putea afecta securitatea națională, a declarat secretarul Trezoreriei, Scott Bessent.

Românii copiază cardurile americanilor, iar cu banii ilegali închiriază bolizi de lux și case cu piscină. Dezvăluiri Wall Street Journal

Hoții profită de benzile magnetice învechite de pe cardurile de prestații sociale pentru a fura sute de milioane de dolari din banii publici, scrie prestigioasa publicație americană.

Nazare, întâlniri cu reprezentanții J.P. Morgan și o altă societate de prestigiu din SUA

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, se află, luni și marți, la New York, cu delegația condusă de președintele Nicușor Dan ce va participa la cea de-a 81 sesiuni a Adunării Generale a ONU.

Garda Revoluționară din Iran amenință că va viza noi ținte în cazul unui atac american

Garda Revoluționară iraniană a amenințat luni că va viza „noi ținte” cu „noi arme” în cazul unui atac american, au precizat reprezentanții formațiunii paramilitare într-un comunicat.

Cine l-a ucis pe președintele haitian Jovenel Moïse? SUA aduce 18 suspecți în Florida, la cinci ani de la asasinat

La cinci ani de la asasinarea președintelui haitian Jovenel Moïse, ancheta americană intră într-o nouă etapă.

Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au depus flori la Memorialul 9/11 din SUA

Președintele Nicușor Dan, însoțit de Prima Doamnă a României, Mirabela Grădinaru, au depus flori, duminică, la Memorialul 9/11, amenajat în locul unde erau construite fostele turnuri gemene care s-au prăbușit după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001.

Claudiu Manda, despre o guvernare PSD-AUR: „Nu s-a pus problema”. Ce reproșează partidului lui Simion

Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat că nu s-a pus problema unei guvernări PSD-AUR și că partidul condus de George Simion trebuie să își clarifice poziționarea „între Est și Vest”.

Ambasadorul SUA la ONU, mesaj de apreciere pentru Nicușor Dan: Parteneri puternici în reformarea ONU

Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit, duminică, cu ambasadorul SUA la ONU, Mike Waltz. În urma întâlnirii, oficialul american a publicat un mesaj pe X, referitor la implicarea României la Organizația Națiunilor Unite.

Nicușor Dan, mesaj pentru românii din SUA: Vă încurajez să rămâneți atenți la ce se întâmplă în România

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj românilor din Statele Unite, cu prilejul Summitului Comunității Române organizat la Chicago. Mesajul președintelui a fost prezentat de Consilierul de Stat pentru românii de pretutindeni, Ana-Maria Geană.

Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru vor participa la recepția oferită de Donald Trump, cu ocazia Adunării Generale a ONU. Programul președintelui în SUA

Administrația Prezidențială a anunțat programul lui Nicușor Dan în SUA. Președintele va participa la Adunarea Generală a ONU, va avea mai multe întâlniri și va lua parte, alături de Mirabela Grădinaru, la recepția oferită de președintele american Donald Trump și Prima Doamnă Melania Trump.

Trump anunță un acord major pentru Groenlanda. SUA își extind prezența militară, iar adversarii Washingtonului vor avea accesul blocat

Statele Unite, Danemarca și Groenlanda au ajuns la un acord care va permite Washingtonului să își extindă semnificativ prezența militară pe insula arctică și să blocheze instalarea unor baze sau investiții strategice ale adversarilor SUA, a anunțat vineri președintele american Donald Trump. Înțelegerea nu presupune însă preluarea Groenlandei de către Statele Unite, obiectiv pe care Trump l-a susținut în repetate rânduri.

CNN: „Aproape a declanșat un război între SUA și China”. Un raport fals generat de AI a pus armata SUA la un pas să intercepteze o navă chineză

Armata Statelor Unite ar fi fost la un pas de a intercepta și aborda o navă chineză în Orientul Mijlociu, după ce un raport de informații realizat cu ajutorul inteligenței artificiale a susținut în mod eronat că vasul transporta componente pentru un program de arme nucleare. Operațiunea a fost oprită înainte să înceapă, după ce oficialii americani au descoperit că informațiile erau false, relatează CNN.

Acorduri SUA-Rusia înainte de sfârșitul războiului din Ucraina. „Concesii mai mari pentru Moscova dacă face pași spre dezescaladare”

Administrația americană analizează acorduri economice cu Rusia înainte de încheierea războiului din Ucraina, schimbând abordarea anterioară. Washingtonul caută astfel noi stimulente pentru ca Moscova să accepte compromisuri în negocierile de pace.

Avion de luptă F-16, prăbușit în Michigan în timpul unui exercițiu. Pilotul s-a catapultat

Un avion de luptă F-16 al Gărzii Naționale Aeriene a SUA s-a prăbușit joi după-amiază în nordul statului Michigan, în timpul unei misiuni de antrenament

Avocații fraților Tate invocă dosarele din România pentru a bloca extrădarea în Marea Britanie

Avocații britanici ai fraților Andrew și Tristan Tate pregătesc o acțiune în justiție împotriva demersului prin care Marea Britanie încearcă să obțină extrădarea celor doi din Statele Unite. Apărarea susține că procedurile penale aflate în desfășurare în România ar trebui soluționate mai întâi.

Fost oficial sirian din regimul Assad, condamnat la 60 de ani de închisoare în SUA

Un fost ofițer militar sirian, condamnat pentru torturarea deținuților în timpul mandatului fostului președinte Bashar Assad, a fost condamnat, joi, la 60 de ani de închisoare într-o închisoare din SUA.

Reuters despre Baza Mihail Kogălniceanu și remodelarea apărării Europei

Baza Aeriană de la Mihail Kogălniceanu este în centrul unei analize Reuters despre remodelarea apărării Europei în contextul presiunilor exercitate de Donald Trump asupra NATO. Jurnaliștii americani susțin că SUA au investit peste 100 de milioane de dolari pentru extinderea bazei.

O familie din SUA a cumpărat un vagon de tren construit în 1934 și l-a transformat într-o casă, în care locuiește împreună cu copilul lor

O familie din SUA a cumpărat un vagon de tren construit în 1934 și l-a transformat într-o casă de aproximativ 87 de metri pătrați, în care locuiește împreună cu copilul lor.

Milioane de vaccinuri antirabice vor cădea din cer în SUA

Deși inițial era asociată în principal cu câinii, rabia s-a răspândit ulterior la animale sălbatice precum ratonii, sconcsurile, liliecii și vulpile — ceea ce face ca problema să fie mult mai dificil de monitorizat și controlat.

Sancțiunile americane asupra Rusiei, la un pas de realitate. Proiectul de lege are nevoie de semnătura lui Trump

Camera reprezentanților din SUA a adoptat, miercuri, un proiect de lege ce prevede o serie de sancțiuni, dar și tarife vamale acordate Rusiei, pentru a spori presiunea economică. Sancțiunile vizează oficiali ruși, dar și domenii cheie din economia țării.

Rudele a doi prizonieri politici din China cer eliberarea lor înaintea vizitei lui Xi în SUA

Înaintea vizitei lui Trump la Beijing, fiul fostului magnat media, Jimmy Lai, a făcut apel pentru ca tatăl său să fie eliberat în cadrul unei audieri a Congresului de la Washington, miercuri, cu o săptămână înainte de vizita preconizată a președintelui chinez Xi Jinping în SUA.

Oana Țoiu: România nu se îndepărtează de UE și rămâne o ancoră în relația cu SUA

Ministra de Externe, Oana Țoiu, spune că România nu trebuie să aleagă între Uniunea Europeană și Statele Unite, ci poate avea un rol de legătură între cele două spații, în condițiile în care relația SUA-UE traversează o perioadă complicată. Ea afirmă că Bucureștiul rămâne un stat profund european, dar și o ancoră a relației transatlantice.

Belarusul eliberează zeci de deținuți politici în urma negocierilor cu administrația Trump. Sancțiunile impuse Minskului ar urma să fie relaxate

Belarusul a eliberat miercuri 25 de deținuți în urma negocierilor purtate cu emisarul american John Coale, în cadrul cărora Statele Unite au acceptat o nouă relaxare a sancțiunilor împotriva regimului condus de Lukașenko.

O revistă din secolul al XIX-lea a fost returnată după 132 de ani la bibliotecă

O bibliotecă publică din SUA a anunțat că o revistă din 1894 a fost returnată după 132 de ani. Revista avea o întârziere de 48.220 de zile și ar fi suportat o amendă de peste 12.000 de dolari.

Accident aviatic grav în Los Angeles: trei morți după prăbușirea unui elicopter

Un elicopter s-a prăbușit marți seară în comitatul Los Angeles, provocând moartea a trei persoane și un incendiu care a afectat mai multe vehicule. Autoritățile americane încearcă să stabilească cine se afla la bordul aparatului și circumstanțele producerii accidentului.

SUA recunosc pentru prima dată că au desfășurat arme în spațiu, dar nu spun de ce fel

Statele Unite au confirmat pentru prima dată că au desfășurat arme în spațiu, într-un demers de  recunoaștere neobișnuit de explicit a capacităților militare americane pe orbită. Secretarul Forțelor Aeriene, Troy Meink, a declarat că SUA dispun de arme capabile să protejeze forțele americane împotriva unor acțiuni ostile ale adversarilor.

Administrația Trump pregătește o vânzare de arme de 2,8 miliarde de dolari către Israel | Pachetul include 40.000 de bombe de 900 de kg fiecare

Administrația Donald Trump pregătește o nouă vânzare de arme către Israel, în valoare de 2,8 miliarde de dolari. Pachetul include 40.000 de bombe de aproximativ 900 de kilograme, dintre care unele au fost blocate de administrația Biden în 2024 din cauza temerilor privind riscul pentru civilii din Gaza.