Ioana Târziu

Tanczos Barna, despre scandalul din Camera Deputaților: „Csoma Botond a aflat cu un minut înainte de vot că există o nouă majoritate”

Vicepremierul interimar Tanczos Barna a declarat, în contextul noii sesiuni Parlamentare și a scandalului din Camera Deputaților, că liderul deputaților UDMR, Csoma Botond a aflat doar cu un minut înainte de vot „că există o nouă majoritate”.

Patru legume pe care să le plantezi în septembrie și care vor fi gata de cules până la sfârșitul anului

Deși vara s-a încheiat, acest lucru nu înseamnă că activitățile în grădină se sfârșesc și ele. Unele legume cresc mai bine în lunile mai reci, iar aceste patru legume vor fi gata de cules până la sfârșitul anului, dacă le plantezi luna aceasta.

„Încă se negociază”: Marco Rubio spune că Washingtonul și Kievul continuă discuțiile privind sistemele Patriot

Secretarul de stat american Marco Rubio afirmă că Washingtonul negociază cu Kievul o licență pentru producerea de sisteme interceptoare Patriot. Totuși, discuțiile nu reprezintă „o soluție imediată”.

Lași mereu încărcătorul în priză? Consumă în continuare curent și poate chiar provoca un incendiu

Încărcătoarele pentru telefoane mobile, laptopuri, ceasuri inteligente, căști și alte dispozitive au devenit o parte indispensabilă a vieții noastre. Totuși, lăsate în prize, ele consumă în continuare curent, iar anumite încărcătoare pot chiar să provoace un incendiu.

O asociație cere anularea slujbei Papei la Paris, invocând cazurile de violență sexuală comise în cadrul Bisericii Catolice

O asociație „care luptă împotriva violenței împotriva copiilor” cere anularea slujbei Papei Leon al XIV-lea de la Paris. Aceasta invocă demnitatea victimelor violenței sexuale comise în cadrul Bisericii Catolice.

Donald Trump sugerează redenumirea Strâmtorii Ormuz drept „Strâmtoarea Trump”

Președintele american Donald Trump a sugerat redenumirea Strâmtorii Ormuz în „Strâmtoarea Trump”, la doar câteva zile după semnarea unui ordin executiv de schimbare a numelui Lacului Ontario, situat la granița cu Canada, în „Lacul America”.

Un documentar despre Matthew Perry ce promite „mărturii nemaiauzite până acum” va fi lansat luna viitoare

Un documentar în trei părți despre actorul Matthew Perry va fi lansat în octombrie. Această serie promite „mărturii nemaiauzite până acum” din partea familiei și prietenilor actorului.

Cadavrul unui fost ministru a fost exhumat pentru elucidarea morții acestuia în urmă cu aproape 80 de ani

Oficiul pentru Documentarea și Investigarea Crimelor de Comunism, o unitate specializată a poliției din Cehia, investighează cazul morții unui fost ministru încă de anul trecut. Autoritățile au exhumat cadavrul politicianului, în încercarea de a afla de ce a murit.

Xi Jinping îndeamnă țările să se opună „ingerințelor externe” în Orientul Mijlociu

Președintele chinez Xi Jinping, aflat la prima sa vizită în Egipt în ultimii zece ani, a avertizat împotriva „ingerinței străine” în Orientul Mijlociu. Împreună cu omologul său egiptean Abdel Fattah al-Sisi, a cerut „soluții diplomatice” pentru a pune capăt definitiv ostilităților.

Ai dureri de spate și de încheieturi? Ar putea fi din cauza telefonului

Un nou studiu a descoperit o asociere puternică între dependența de jocurile de pe telefon și durerile musculo-scheletice. Dacă petreci mult timp pe jocurile mobile, ai un risc crescut de dureri ale spatelui, încheieturilor, gâtului și ale coatelor.

George Clooney, atac dur la adresa administrației Trump: SUA sunt conduse de „cei mai puțin calificați oameni”

La Festivalul de Film de la Veneția, George Clooney a criticat dur Administrația Trump. Actorul a declarat că SUA sunt conduse de „cei mai puțin calificați oameni”.

Șapte obiceiuri ale oamenilor cu adevărat fericiți. Cum să le implementezi în viața de zi cu zi

Activitățile pe care le fac oamenii cu adevărat fericiți pot fi adoptate cu ușurință în rutina oricui. Șapte obiceiuri cheie te ajută să te simți fericit și împlinit o perioadă mai lungă de timp.

Ariana Grande, mesaj emoționant la final de turneu: „Voi prețui mereu această experiență”. Artista își încheie și aparițiile în public

Cântăreața Ariana Grande și-a încheiat turneul „Eternal Sunshine” cu un ultim concert la Londra. Artista le-a mulțumit fanilor pentru susținere și a transmis că va „prețui mereu această experiență”. Aceasta își încheie și aparițiile în public.

Cele mai bune alimente ca să previi Alzheimerul. Ce să mănânci ca să ții boala la distanță

Ceea ce vă puneți astăzi în farfurie vă poate ajuta să vă protejați creierul de Alzheimer pentru deceniile următoare. Cercetările sugerează că microbiomul nostru intestinal și, prin extensie, dieta noastră, joacă un rol semnificativ în prevenirea acestei boli.

Plan Roșu la Saturn: Zeci de persoane, inclusiv copii, acuză stări de rău la un hotel / Planul Roșu a fost deactivat / 55 de persoane, asistate medical

Un apel la 112 a semnalat faptul că aproximativ 30 persoane acuză stare de rău, la un hotel din statiunea Saturn. Din cauză că este vorba despre un număr mare de persoane, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție. Ulterior, acesta a fost dezactivat.

Un avion Ryanair le dă bătăi de cap pasagerilor. Zeci de persoane s-au împiedicat pe scări

Un studiu a examinat peste o sută de cazuri în care pasagerii s-au împiedicat pe scările unui Boeing 737 al companiei Ryanair.

Raluca Turcan susține că PSD și AUR vor pune împreună Guvernul. „Garantat Grindeanu–Simion!”

Deputata PNL Raluca Turcan afirmă că viitorul Guvern va fi format din PSD și AUR. Cele două partide „și-au oficializat alianța, în dispreț față de votul românilor”.

„Auriști micuți și fricoși”. Buzoianu: Sunteți mari doritori de anticipate, apoi bateți palma cu PSD pentru funcții

Ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu, atacă dur partidul AUR, numindu-i pe membrii săi „micuți și fricoși”, deoarece, potrivit acesteia, își doresc alegeri anticipate, însă „bat palma cu PSD și voteazăcu PSD și UDMR să primească funcții în Birolul Permanent al Camerei Deputaților”.

Pregătiri pentru vizita Papei în Franța: 5.000 de haine au fost țesute pentru preoți și diaconi

Patru companii franceze au fost implicate în crearea unor haine speciale pentru preoții și diaconii ce vor participa la slujbele ținute de Papa Leon al XIV-lea în Franța.

Mergi des la baie? Cum să îți dai seama când e o problemă și dacă trebuie să mergi la medic

Dacă te trezești în miez de noapte ca să mergi la baie, s-ar putea să te întrebi dacă ceea ce faci e ceva normal. Există câteva reguli clare și stabilite privind cât de mult este prea mult, spun experții. Cum îți dai seama dacă este un semn al unei afecțiuni de sănătate care necesită atenție.

Președintele CNAS, despre platforma e-Sănătatea Mea și conectarea cu ROeID: „Vom demara o serie de instruiri cu toți medicii”

Horațiu Moldovan, președintele CNAS, a oferit detalii despre cum se poate crea un cont pe platforma e-Sănătatea Mea prin conectarea în aplicația ROeID. Începând de miercuri, medicii din toate categoriile vor fi instruiți cu privire la aceste platforme.

Premieră istorică pentru muzica românească: Doi români vor inaugura sezonul cameral al faimosului centru de concerte Carnegie Hall din New York

Violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga vor deschide noua stagiune camerală a celui mai faimos centru de concerte din lume, Carnegie Hall din New York, cu muzica lui George Enescu. Ei reprezintă primii artiști români care vor avea acest privilegiu.

Mamaia Rally Show ajunge la final de sezon. Evenimentul va reuni piloți de top din toată Europa

Sezonul estival de pe litoralul românesc se va încheia în forță, în weekendul 18–20 septembrie, odată cu cea de-a doua ediție a Mamaia Rally Show. Evenimentul automobilistic va reuni piloți de top din întreaga Europă. Accesul pentru public este gratuit în toate cele trei zile.

Agențiile de pariuri sportive iau măsuri după schimbările legislative. În ce se transformă spațiile deja existente

Unele spații destinate agențiilor de pariuri sportive se vor transforma în spații pentru comunitate. Aceste schimbări vin în contextul OUG 7/2026, ce acordă autorităților administrației publice locale dreptul de a decide interzicerea sau restrângerea activităților de jocuri de noroc.

„DollyFest”, un festival în onoarea lui Dolly Parton, va avea loc la Nashville și Londra

„DollyFest”, evenimentul „plin de vedete” care va dura două zile, va avea loc în două weekenduri consecutive la Nashville și Londra. Festivalul va fi organizat în onoarea vieții și moștenirii regretatei cântărețe Dolly Parton.

Horoscop 1 septembrie 2026. Toamna începe cu oportunități noi și decizii spontane

Marți, 1 septembrie, Capricornii se vor bucura de evoluții în carieră sau pe plan personal. Vărsătorii trebuie să fie mai organizați, în timp ce Berbecii trebuie să își păstreze calmul. Toamna aduce oportunități ce bat la ușă pentru majoritatea zodiilor.

„Ar fi nevoie de un premier politic”: Dăncilă susține că PSD-AUR e singura soluție la criza guvernamentală

Fostul premier Viorica Dăncilă a declarat că, drept soluție la criza guvernamentală, „ar fi nevoie de un premier politic”. Aceasta a spus că un guvern PSD-AUR „este singura soluție în care avem o majoritate cât de cât stabilă”.

Compania Victoriei Beckham a înregistrat primul profit de la înființarea sa în 2008

Compania Victoriei Beckham a transmis că a înregistrat profit operațional pentru prima dată de la înființarea acesteia în 2008, după ani întregi de pierderi.

Cel puțin 11 persoane, dintre care opt copii, au murit în urma unei explozii la o fabrică de artificii din India

O explozie la o fabrică de artificii din India a dus la moartea a cel puțin 11 persoane. Explozia a provocat prăbușirea mai multor case învecinate, unde locuiau majoritatea victimelor.

Fiul cel mare al reginei Norvegiei, plasat în arest la domiciliu, va participa la înmormântarea regelui Harald

Marius Borg Høiby, fiul reginei Mette-Marit a fost condamnat în iunie pentru viol și plasat în arest la domiciliu cu o brățară electronică. Cu toate acestea, a primit permisiunea de a participa la înmormântarea regelui Harald al V-lea de săptămâna viitoare.

Dolly Parton a fost înmormântată alături de soțul ei. Anunțul a fost făcut de strănepoata cântăreței

Cântăreața Dolly Parton a fost dusă pe ultimul drum în cadrul unei înmormântări private, în familie. Artista a fost înmormântată alături de soțul ei, Carl Dean.

Guvernul aprobă un nou mecanism de recompensare a performanței pentru ANAF. Când se va aplica

În urma ședinței extraordinare de luni a Guvernului, a fost aprobat un nou mecanism de recompensare a performanței pentru personalul ANAF. Acesta pune în aplicare angajamentele asumate de România prin PNRR.

Buzoianu, la final de PNRR: „La Ministerul Mediului, toate țintele din investiții sunt realizate”

Ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu, anunță în urma ședinței de Guvern pentru închiderea ultimelor hotărâri necesare pentru PNRR că „toate țintele din investiții sunt realizate” la Ministerul Mediului.

De unde provin cei mai politicoși turiști. Două țări din Europa se află în topul clasamentului

Un nou sondaj arată din ce țări provin cei mai politicoși turiști, care lasă cel mai mult bacșiș și care cheltuie cei mai mulți bani în vacanțe. Printre primele locuri din acest clasament se află două țări din Europa.

Noul trend în wellness: Tot mai multe femei își pun colagen în cafea

Multe femei constată că prioritățile lor în materie de bunăstare se schimbă odată ce trec de 40 de ani. Suplimentele de colagen câștigă teren, fiind ușor de adăugat în cafeaua de dimineață.

Simptom al cancerului pe care să nu îl ignori niciodată. Avertismentul unui medic

Un medic avertizează cu privire la un anumit simptom ce poate indica prezența celulelor canceroase. Un anumit tipar nu trebuie ignorat niciodată.

Orașul european denumit „cel mai inteligent” din lume, ce deține acest titlu de șapte ani la rând

În fiecare an, Indexul Orașelor Inteligente al Institutului Internațional pentru Dezvoltare și Management (IMD) publică un clasament al celor mai inteligente orașe din lume. Acest titlu este păstrat de șapte ani la rând de un singur oraș din Europa.

Trump se autointitulează „cel mai bun președinte american” într-un clasament realizat de el

Președintele american Donald Trump s-a plasat deasupra figurilor emblematice ale istoriei americane, autointitulându-se „cel mai bun”. Clasamentul a fost publicat la o zi după un sondaj favorabil în rândul alegătorilor săi republicani.

Alimente expirate, mucegai și diferențe de preț descoperite de ANPC. Amenzi de peste 3 milioane de lei în urma controalelor

În această săptămână, ANPC a efectuat controale la nivel național în magazine și benzinării. În urma acestora, au fost descoperite mai multe nereguli și au fost oferite amenzi de peste 3 milioane de lei.

The European Commission confirms that it has received complaints about the Bala Branch from an environmental NGO

European Commission officials confirmed, at the request of Mediafax, that the Bala Project - which would lead to an increase in the level of the Danube near the Cernavodă Nuclear Power Plant, now shut down due to drought - was the subject of a complaint from the headquarters of a major organization active in the field of environmental protection.