Maria Miron

Tribunalul București a amânat pronunțarea în dosarul privind rejudecarea dezafilierii Universității Craiova

Tribunalul București a decis marți, la primul termen, amânarea pronunțării în dosarul privind rejudecarea dezafilierii Universității Craiova. Instanța a stabilit ca noua dată pentru pronunțare să fie miercuri, 18 iunie 2025.

Banca Centrală Europeană ar putea reduce ratele dobânzilor după scăderea inflației în zona euro

Inflația din zona euro a scăzut în mai la 1,9%, sub ținta BCE de 2%, crescând așteptările privind o reducere a dobânzilor la următoarea ședință de politică monetară.

Marea Britanie, presată să evite o taxă de 1 miliard de dolari anual din partea UE

Marea Britanie riscă să plătească anual o taxă de carbon de 1 miliard de dolari impusă de UE din 2026, dacă nu reușește să-și conecteze piața de carbon la sistemul european înainte ca noul mecanism de ajustare la frontieră pentru carbon să intre în vigoare.

Curs valutar 3 iunie. Euro a urcat ușor, la fel și dolarul. Prețul aurului crește pentru a doua zi consecutivă

Banca Naţională a României a anunțat cursul valutar de referință pentru ziua de marți, 3 iunie 2025. Leul românesc s-a depreciat în fața monedei europene și a dolarului american. Francul elvețian și lira sterlină au fost cotate în scădere, iar prețul aurului a urcat pentru a doua zi consecutivă.

A început evaluarea națională a cercetării din România. Sistemul va fi schimbat din temelii

Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat marți că Ministerul Educației și Cercetării a demarat evaluarea tuturor unităților de cercetare-dezvoltare-inovare din sistemul național. România se află pe ultimul loc între țările comunitare în ceea ce privește numărul de cercetători, alocând cercetării sub 0,5% din PIB. ”Subfinanțat cronic și cu o mentalitate insuficient de competitivă”, sistemul de cercetare are nevoie de o reformă din temelii.

Guvernul Olandei a căzut marți dimineața

Guvernul Olandei a căzut după retragerea partidului lui Geert Wilders din coaliție, din cauza refuzului privind planul său radical anti-imigrație, declanșând o criză politică majoră înaintea summitului NATO.

Sectorul producției de avioane eșuează grav. Taxele vin din urmă și încetinesc creșterea economică, deși cererea e tot mai mare

Întârzieri „inacceptabile” la livrarea avioanelor, taxe comerciale tot mai mari

Tariful pentru oțel majorat de Trump afectează mai mult industria americană decât Europa

Tariful pentru oțel, majorat de Donald Trump de la 25% la 50%, poate conduce la o scădere a prețurilor în Europa, dar le va crește exploziv pe cele din SUA, spun analiștii. „În Statele Unite, vor afecta o comunitate masivă de producători care își aduc o contribuție uriașă la PIB și la ocuparea forței de muncă, așa că va exista presiune de lobby pe această temă”, a precizat Josh Spoores, șeful analizei oțelului pentru America la CRU, citat de CNBC.

Egiptul construiește un oraș de lux în deșert, alimentat cu apa Nilului

Proiectul Jirian se va întinde pe o suprafață de 6,8 milioane de metri pătrați

Drumul lui Karol Nawrocki, de la huligan la președintele polonez

Box, fotbal, rețele de interlopi și implicare în rețele de prostituție

FRF a lansat platforma B.R.A.V.O. împotriva „vestiarului generației pe care nu o vrea nimeni”

De Ziua Copilului, Federația Română de Fotbal a lansat platforma FRF B.R.A.V.O. Demersul are scopul de a combate presiunea și criticile venite de pe marginea terenului asupra copiilor, care le afectează performanța și dezvoltarea în sport, au comunicat duminică oficialii FRF.

CURS VALUTAR 2 iunie. Euro a scăzut din nou, la fel și dolarul. Doar aurul este mai scump

Banca Naţională a României a anunțat cursul valutar de referință pentru ziua de luni, 2 iunie 2025. Leul românesc s-a apreciat față de moneda europeană. Dolarul, francul elvețian și lira sterlină au fost cotate, de asemenea, în scădere. Prețul aurului a crescut din nou, după două zile consecutive de regres.

Cu seringa-n mâna dreaptă și cu creta în cealaltă

Absolvenții Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj au început, luni, seria serenadelor, prin care își iau rămas bun de la profesori, colegi și spitalele în care au învățat să vindece. Cea mai frumoasă tradiție studențească din Cluj este și unică în România, fiind continuată de peste o jumătate de secol, a relatat cluj24.ro.

Este esențial să se pună accent pe reînarmarea Europei, spune premierul danez

La întâlnirea liderilor nordici, baltici și est-europeni, desfășurată luni în capitala Lituaniei, premierul danez Mette Frederiksen a declarat că este esențial să se pună accent pe reînarmarea Europei. Oficialul a reamintit că Rusia reprezintă o amenințare pentru întreaga Europă și a pledat pentru consolidarea flancului estic al continentului, inclusiv prin reînarmare și sprijin militar sporit pentru Ucraina, potrivit informațiilor furnizate luni de Reuters.

Australia avertizează asupra pericolului unei noi curse de înarmare nucleară în Europa și Asia

„Cadrul de control al armamentului din timpul Războiului Rece a devenit insuficient în epoca înarmării spațiului și a atacurilor cibernetice”

Devine evident că AI nu doar asistă, ci înlocuieşte: 95% din ceea ce fac oamenii azi poate fi realizat instantaneu de inteligenţa artificială

Creatorul ChatGPT, Sam Altman, a lansat un avertisment puternic: Inteligența artificială va revoluționa publicitatea și va înlocui majoritatea sarcinilor umane. Devine evident că AI nu doar asistă, ci înlocuieşte, a relatat joi Business Magazin

Australia a autorizat prelungirea exploatării unui mare complex gazeifer, catalogat drept „bombă de carbon”

Guvernul australian a aprobat prelungirea exploatării mega-complexului gazeifer North West Shelf până în 2070, Australia fiind al doilea exportator mondial de gaz natural lichefiat și cărbune. Decizia este contestată de organizațiile de mediu, care spun că ignoră obiectivul de neutralitate climatică asumat până în anul 2050 și subminează eforturile mondiale de reducere a emisiilor.

Noul obiectiv al UE: reducerea poluării cu 90% până în 2040, oferind statelor membre alegerea modului în care vor atinge această țintă

Uniunea Europeană pregătește obiectivul climatic pentru 2040, care prevede o reducere de 90% a emisiilor nete de gaze cu efect de seră față de nivelurile din 1990, dar cu flexibilități ce permit țărilor să ajusteze modul în care își ating acest țel, pentru a face față opoziției politice și provocărilor economice, a relatat vineri Reuters.

Francezii fumează din ce în ce mai puțin: Vânzările de tutun, la cel mai mic nivel din istorie

Țigările și tutunul pentru rulat manual vândute francezilor au scăzut cu mai mult de 11 procente în anul 2024, atingând cel mai mic nivel din istorie, potrivit raportului publicat vineri de Observatorul francez pentru droguri și tendințe de dependențe.

Curs valutar 30 mai. Euro a scăzut, iar gramul de aur este mai ieftin pentru a doua zi consecutivă

Banca Naţională a României a anunțat cursul valutar de referință pentru vineri, 30 mai 2025. Leul românesc s-a apreciat în fața monedei europene, a dolarului și lirei sterline. Prețul aurului a scăzut, pentru a doua zi consecutivă.

Trump propune o nouă taxă care poate influența și investitorii europeni

Noua taxă propusă de Trump în proiectul de buget ar putea descuraja investițiile străine în activele americane și reduce atractivitatea acestora pe piață, a avertizat Wall Street. Dacă taxa va fi aprobată și de Senat, povara fiscală va cădea asupra investitorilor din țările pe care administrația americană le consideră „discriminatorii” în regimul fiscal, inclusiv statele Uniunii Europene, urmând să aducă aproape 116 miliarde de dolari bugetului SUA în următorii zece ani.

Anglia a anunțat oficial că se află în stare de secetă

Nord-vestul Angliei a intrat oficial în stare de secetă. Autoritățile iau măsuri pentru a proteja resursele și a sprijini populația în fața crizei de apă, a relatat vineri Reuters.

Creșterea record a piețelor din Polonia se confruntă cu testul turului doi al alegerilor prezidențiale

Piețele poloneze, care au crescut impresionant de la preluarea puterii de către premierul Donald Tusk, se confruntă cu un test crucial în acest weekend, când cetățenii votează în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale. O victorie a naționalistului Karol Nawrocki ar pune în pericol orientarea pro-europeană a țării, care are deja cel mai mare deficit fiscal din blocul comunitar, după România, potrivit analizei publicate joi de Bloomberg.

Guvernul Franței a schimbat modul în care medicii străini primesc autorizația de practică

Ministerul Sănătății din Franța a anunțat joi publicarea a două noi decrete, ale căror prevederi fac mai ușoară recunoașterea profesională a medicilor străini care practică deja în spitalele franceze, printr-o „cale internă” adaptată experienței lor. Guvernul francez simplifică astfel autorizarea necesară exercitării profesiei pentru medicii formați în afara Uniunii Europene, a relatat Le Figaro.

Prețurile imobiliarelor din Dubai ar urma să înregistreze o scădere de două cifre în 2025 și 2026, afirmă evaluatorii

Agenția de rating Fitch a raportat joi că se așteaptă ca prețurile pe piața imobiliară din Dubai să înregistreze o scădere cu două cifre, atât în a doua jumătate a acestui an, cât și în 2026, reprezentând o schimbare semnificativă după perioada de creștere post-pandemie.

Cristale rare, unice în lume, la expoziția de la Cavnic, din Maramureș

„Mineral Expo-Maramureș”, o expoziție cu vânzare de cristale și minerale

Trump, supus presiunii colegilor săi de a impune noi sancțiuni Rusiei: „Jocul s-a terminat”, spun senatorii republicani

Republicanii din Congres și consilieri ai Casei Albe îl presează pe Donald Trump să adopte sancțiuni economice dure împotriva Rusiei, după intensificarea atacurilor asupra Ucrainei.

Indemnizații majorate de peste 5 ori pentru membrii Consiliului de Administrație al Companiei Aeroporturi București. Ministrul Grindeanu spune că aceste măriri „nu vor trece” de el

În plină criză bugetară, acționarii Companiei Naționale Aeroporturi București au votat majorarea de peste cinci ori a indemnizațiilor lunare pentru membrii consiliului de administrație, de la peste 12.500 lei la aproape 70.000 de lei brut. Ministrul Transporturilor a reacționat dur aflând despre această decizie, declarând că aceste măriri nu au fost aprobate în buget și nici nu vor fi cât timp el va fi ministru: „Trebuie să treacă și bugetul de venituri și cheltuieli. N-a trecut! Nu va trece, atâta timp cât sunt eu aici, în această formă nu va trece!”, a relatat joi Economedia.

Ce este „Pax Europaea”. Planul măreț al Ursulei von der Leyen pentru viitorul Europei

Ursula von der Leyen cere o „Pax Europaea” și o Europă independentă în materie de securitate, în contextul retragerii treptate a SUA și al apariției unui nou ordin internațional până la sfârșitul deceniului.

CURS VALUTAR 29 mai. Prețul aurului scade. Moneda europeană a urcat din nou

Banca Naţională a României a anunțat cursul valutar de referință pentru joi, 29 mai 2025. Leul românesc s-a depreciat în fața euro, a dolarului, francului elvețian și lirei sterline. Prețul aurului a scăzut, mai puțin decât creșterea avută în ziua anterioară.

Un mare ziar britanic a fost interzis de la vânzare după ce a pus pe copertă liderul țării

Distribuirea ediției tipărite a revistei The Economist a fost interzisă în Vietnam pentru că ziarul din 24 mai îl prezenta pe liderul Partidului Comunist vietnamez cu două stele în locul ochilor, o aluzie la steagul național, caracterizându-l drept „omul cu un plan pentru Vietnam”, dar și un „om dur”, care „trebuie să se transforme într-un reformator”. Măsura reflectă cenzura din această țară, condusă de un singur partid, cel comunist.

SRCF Timișoara nu găsește consultant pentru modernizarea Gării Orșova

Proiectul de modernizare a gării Orșova întâmpină obstacole încă din faza pregătitoare: licitația pentru consultanță și supervizare a lucrărilor a fost anulată din cauza lipsei ofertanților, deși procedura a fost lansată încă din luna aprilie.

O captură neobișnuită i-a adus o pedeapsă. Un tânăr francez, condamnat pentru capturarea a 400 de arici

Un tânăr de 25 de ani din Franța fost condamnat la 175 de ore de muncă în folosul comunității, după ce a capturat peste 400 de arici protejați, pe care îi prindea noaptea cu ajutorul câinilor antrenați și îi promova pe rețelele sociale, a relatat miercuri Le Figaro.

Vor fi create cu 7 milioane de locuri de muncă în minus față de prognoza inițială pentru anul 2025

Tensiunile comerciale în creștere și perspectiva economică mondială, în declin continuu sunt factorii principali

Pensiile private Pilon II și-au recuperat integral pierderile suferite după primul tur al prezidențialelor

Fondurile de pensii private din Pilonul II și-au recuperat pierderile de 4,8 miliarde de lei cauzate de turbulențele politice urmate primului tur al alegerilor, pe fondul revenirii bursei și scăderii dobânzilor după victoria lui Nicușor Dan, potrivit analiștilor Ziarului Financiar, care a relatat miercuri că „victoria lui Nicușor Dan a săltat bursa la maximul anului 2025”.

Al doilea oraș din România din care se va putea zbura direct spre Dubai. De când vor fi introduse cursele

Compania aeriană low-cost flyDubai, parte din grupul Emirates, își mărește activitatea în România, deschizând o nouă rută directă între Dubai și Iași. Primul zbor este programat pentru 19 septembrie 2025, iar cursele vor avea loc de două ori pe săptămână, marțea și vinerea.

Flămânzi și disperați, palestinienii au luat cu asalt punctul de distribuție a ajutoarelor alimentare. Un localnic a fost ucis, iar alți 47 răniți de către soldații israelieni

Deschiderea primului punct de distribuție alimentară în sudul Gazei, după 13 săptămâni de blocadă totală, a degenerat marți într-o scenă de haos și violență. Intervenția armatei israeliene s-a soldat cu un mort și zeci de răniți, în ciuda unui plan strict de livrare a pachetelor, conceput pentru a ocoli influența Hamas, a relatat miercuri Le Monde.

Curs valutar 28 mai. Euro a scăzut, iar prețul aurului a reînceput să urce

Banca Naţională a României a anunțat cursul valutar de referință pentru miercuri, 28 mai 2025. Leul românesc s-a apreciat în fața euro, a dolarului, francului elvețian și lirei sterline. Prețul aurului a crescut, recuperând chiar mai mult decât pierderea avută în ziua anterioară.

Fondurile de investiții străine consideră România o piață cu situație fiscală sănătoasă și randamente atractive

Piețele globale de obligațiuni au devenit tot mai instabile, iar investitorii caută piețe sigure și rentabile unde să-și plaseze banii. Tom Nakamura, un expert important în investiții al fondului canadian AGF Investments, spune că „și-a schimbat strategia și acum investește mai puțin în obligațiunile pe termen lung și mai mult în piețe cu situații fiscale mai sănătoase și cu randamente mai bune”, enumerând printre aceste piețe Germania, Polonia și România.

Mafia italiană renunță la războaiele interne și își unește forțele în crima organizată

Într-o schimbare alarmantă de strategie, principalele grupări mafiote din Italia renunță la rivalitățile tradiționale pentru a colabora în afaceri ilegale tot mai sofisticate, de la traficul de droguri și prostituție, până la infiltrarea proiectelor publice finanțate de Uniunea Europeană, au dezvăluit comisarii Agenției italiene Antimafia, într-un raport citat marți de Reuters.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da