Oana Antipa

Papa Leon al XIV-lea, mesaj în fața a peste 40.000 de credincioși în Uruguay: „Pacea este posibilă și suntem chemați să o construim”

Papa Leon al XIV-lea a transmis sâmbătă un mesaj de pace, unitate și solidaritate în timpul unei slujbe oficiate în orașul Paysandú din Uruguay, la care au participat peste 40.000 de credincioși.

Noua lege europeană a cercetării ar putea aduce schimbări pentru universități și institute. România pornește de la cel mai redus nivel al investițiilor din UE

România continuă să ocupe ultimul loc în Uniunea Europeană în privința ponderii cheltuielilor pentru cercetare și dezvoltare în Produsul Intern Brut, în timp ce Comisia Europeană pregătește o inițiativă legislativă menită să reducă diferențele dintre sistemele naționale de cercetare.

Reacții de la București după atacul din Cracovia/Mesajul lui Luca Niculescu/Nicușor Dan a reacționat la câteva ore după tragedie

Autoritățile române au transmis sâmbătă, 7 noiembrie, primele mesaje oficiale de solidaritate cu Polonia, în urma atacului armat produs în centrul orașului Cracovia, soldat, potrivit primelor informații, cu cel puțin cinci persoane decedate.

Bombă de aviație de aproximativ 100 de kilograme, descoperită în județul Iași. Pirotehniștii au intervenit pentru ridicarea muniției

O bombă de aviație cu o greutate de aproximativ 100 de kilograme, rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate, a fost descoperită în localitatea Cărbunari, comuna Grajduri, județul Iași.

Europa, solidară cu Polonia după atacul armat din Cracovia. Mesaje de la Zelenski, Kaja Kallas și Péter Magyar

Atacul armat produs sâmbătă, 7 noiembrie, în centrul orașului polonez Cracovia, soldat cu cel puțin șase morți și 15 răniți, a provocat reacții din partea unor lideri și oficiali europeni.

Atac armat în centrul orașului Cracovia: Cel puțin șase morți și cincisprezece răniți/Atacatorul, împușcat de polițiști, este cetățean polonez/Mărturia unui român aflat în Cracovia

Un atac armat produs sâmbătă, 7 noiembrie, în centrul orașului Cracovia, unul dintre cele mai importante centre turistice din Polonia, s-a soldat cu cel puțin șase persoane decedate și alte 15 rănite.

Marian Neacșu, mesaj pentru români după violențele din Polonia: „Suntem pregătiți să prevenim și să combatem eficient asemenea provocări”

Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a declarat sâmbătă seară, într-o intervenție la Antena 3 CNN, că structurile responsabile de siguranța națională urmăresc atent eventualele amenințări și sunt pregătite să intervină pentru protejarea populației.

Rețea suspectată că a furat aproximativ 70 de transporturi de marfă, vizată de o operațiune în România și Belgia. 16 suspecți, prinși de autorități

O grupare infracțională suspectată că a sustras mărfurile din aproximativ 70 de transporturi comerciale, în principal din România și Belgia, a fost vizată de o amplă operațiune desfășurată în cooperare de autoritățile celor două țări.

România a intrat în Cartea Recordurilor după o acțiune de împădurire în Prahova. Peste 3.200 de oameni au participat la eveniment

România a stabilit sâmbătă, 7 noiembrie, un nou record Guinness World Records în cadrul evenimentului „Pădurea Prieteniei”, organizat în satul Cărbunari, județul Prahova.

Cinci state UE cer Bruxellesului să accelereze un acord energetic cu Marea Britanie. Miza: facturi mai mici la electricitate

Liderii a cinci state membre ale Uniunii Europene au solicitat Comisiei Europene să accelereze negocierile pentru reintegrarea Marii Britanii în piața internă europeană a energiei electrice.

Oamenii nu renunță la vacanțe, nici în vremuri de criză. Turismul mondial se îndreaptă spre un record istoric

Turismul internațional se îndreaptă spre un nou record în 2026, în ciuda conflictelor din Orientul Mijlociu și a presiunilor asupra bugetelor populației. Numărul sosirilor turistice internaționale ar urma să atingă 1,57 miliarde până la sfârșitul anului.

O nouă criză lovește Rusia: Epidemie de HIV în zeci de regiuni, în timp ce resursele sunt direcționate către război

Rusia se confruntă cu o epidemie generalizată de HIV în 27 de regiuni, unde virusul nu mai circulă doar în rândul grupurilor vulnerabile, ci și în populația generală.

Premiu pentru libertate, oferit fiului unui dictator. Evenimentul din Germania care a împărțit opoziția iraniană

Reza Pahlavi, fiul ultimului șah al Iranului, a primit sâmbătă, 7 noiembrie, un premiu dedicat libertății poporului iranian, în cadrul unei ceremonii organizate la Frankfurt.

Anchetă controversată în Mexic: O fetiță de 7 ani a murit după ce polițiștii ar fi tras dintr-un elicopter asupra mașinii familiei

O fetiță americană în vârstă de 7 ani a murit în timpul unei operațiuni a forțelor de ordine din Mexic, în împrejurări care ridică semne de întrebare cu privire la intervenția polițiștilor.

Investiție uriașă la Cluj: 200 de milioane de euro pentru spitalul care va trata copii din toată Transilvania

Proiectul noului Spital Pediatric Monobloc din Cluj-Napoca ar urma să primească o finanțare de aproximativ 200 de milioane de euro, potrivit unui anunț făcut de Consiliul Județean Cluj.

Russell Brand ar putea fi anchetat pentru agresarea altor cel puțin 10 femei. Poliția britanică se așteaptă la noi plângeri

Actorul și comediantul britanic Russell Brand, în vârstă de 51 de ani, ar putea fi vizat de noi anchete privind agresiuni sexuale, după ce poliția londoneză a primit informații despre alte posibile victime.

FC Argeș – Dinamo 2-1. Piteștenii au dat lovitura în prelungiri, după un meci cu numeroase ocazii ale bucureștenilor

FC Argeș a învins-o pe Dinamo București cu scorul de 2-1 (1-0), vineri seară, pe Stadionul Orășenesc din Mioveni, într-o partidă disputată în etapa a 15-a a Superligii de fotbal. Golul victoriei a fost înscris de Mamadou Mendy, în minutul 90+1, după o eroare a fundașului dinamovist Nikita Stoinov.

Șeful diplomației SUA, Marco Rubio, se întâlnește cu omologii din G7 la Paris, pe fondul schimbărilor politice de la Washington

Secretarul de stat american Marco Rubio va efectua o vizită la Paris în perioada 8-10 noiembrie, pentru a participa la reuniunea miniștrilor de Externe din Grupul celor Șapte (G7), a anunțat vineri Departamentul de Stat al SUA.

AEP, replică pentru conducerea PNL: Nu puteți cere restructurarea instituției și, în același timp, să blocați reforma/Explicațiie lui Țuțuianu

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a respins vineri, 6 noiembrie, acuzațiile de politizare a instituției și a cerut Partidului Național Liberal (PNL) să susțină reforma electorală, în loc să o blocheze procedural.

Parlamentul European a primit Premiul Vulturul lui Jan Karski. Roberta Metsola: „Continuăm viziunea unei Europe a păcii și democrației”

Parlamentul European a fost distins cu Premiul Vulturul lui Jan Karski, în cadrul unei ceremonii organizate vineri la Varșovia, distincția fiind primită de președinta instituției, Roberta Metsola.

A murit Jay Rockefeller, ultimul reprezentant al celebrei dinastii politice americane. Fostul senator avea 89 de ani

Jay Rockefeller, fost guvernator al statului Virginia de Vest și senator american timp de trei decenii, a murit la vârsta de 89 de ani. Politicianul democrat era considerat ultimul reprezentant al celebrei familii Rockefeller care a ocupat funcții politice importante în Statele Unite.

Scandalul din spatele retragerii lui Cristiano Ronaldo. Jorge Jesus dezvăluie că îl pregătise pentru următoarele meciuri

Selecționerul Portugaliei, Jorge Jesus, a declarat vineri că a aflat despre retragerea lui Cristiano Ronaldo din fotbalul internațional în același moment cu publicul și că atacantul figura pe lista jucătorilor pe care intenționa să îi convoace pentru următoarele partide.

„Nu o să-i hărțuiască nimeni”. Ce spune ministrul Dezvoltării despre proprietarii cu balcoane închise fără autorizație

Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a declarat vineri, la B1 TV, că proprietarii care și-au închis balcoanele în urmă cu mai mulți ani nu trebuie să întreprindă niciun demers în urma modificărilor legislative care au provocat controverse în spațiul public.

România, învinsă de Tonga într-un meci spectaculos la București. „Stejarii” au marcat șase eseuri, dar au pierdut cu 36-43

Naționala de rugby a României a fost învinsă de reprezentativa statului Tonga, cu scorul de 43-36 (22-17), vineri, pe Stadionul Național Arcul de Triumf din București, într-o partidă disputată în cadrul competiției World Rugby Nations Cup 2026.

Kievul, în beznă și fără apă după atacurile Rusiei. Zelenski și primarul Klitschko se acuză reciproc

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski și primarul Kievului, Vitali Klitschko, au făcut vineri, 6 noiembrie, un nou schimb de acuzații privind pregătirea capitalei pentru atacurile rusești asupra infrastructurii energetice.

Vienezii au avut parte de un concert-surpriză: Alexandra Căpitănescu a transformat hitul „Choke Me” într-un moment acustic la pian

Alexandra Căpitănescu a oferit un moment muzical surpriză la Viena, unde a interpretat piesa „Choke Me”, într-o versiune acustică la pian. Recitalul a avut loc într-un spațiu public din capitala Austriei, astfel încât persoanele aflate în zonă au putut asculta gratuit interpretarea artistei române.

UTA – Petrolul 0-1. Mario Ioniță a decis meciul de la Arad și a pus capăt invincibilității gazdelor pe teren propriu

Petrolul Ploiești a învins, vineri, în deplasare, formația UTA Arad, cu scorul de 1-0 (0-0), în partida care a deschis etapa a 15-a a Superligii, ultima a turului sezonului regulat. Unicul gol al întâlnirii disputate pe stadionul „Francisc Neuman” a fost înscris de Mario Ioniță, în minutul 70.

Prețuri mai mici la energie prin investiții și interconectări. Ce a cerut România la reuniunea miniștrilor Energiei de la Zagreb

România susține extinderea interconectărilor energetice și eliminarea restricțiilor din rețelele transfrontaliere, pentru a facilita schimburile de energie și a reduce diferențele de preț dintre piețele europene.

Spania și Țările de Jos se luptă pentru conducerea BCE. Cine sunt cei doi candidați la succesiunea Christinei Lagarde

Spania și Țările de Jos au depus vineri, 6 noiembrie, candidaturi pentru președinția Băncii Centrale Europene (BCE), în perspectiva plecării Christinei Lagarde din funcție, programată pentru 7 februarie 2027.

Doi frați, aceeași națională. Jude și Jobe Bellingham, aproape de o performanță rară în fotbalul englez

Jude și Jobe Bellingham au fost convocați împreună la echipa națională a Angliei, iar cei doi frați ar putea deveni primii care evoluează în același meci pentru reprezentativa engleză după aproape două decenii.

România urcă pe podium la Mondialele de haltere. Luis Lauret câștigă argintul și își depășește recordul de la Europene

Halterofilul român Luis Lauret a cucerit medalia de argint la stilul smuls, în cadrul Campionatelor Mondiale de seniori de la Ningbo, China. Sportivul a încheiat competiția categoriei 110 kilograme pe locul patru la total, la numai un kilogram de o nouă medalie.

Planurile militare ale României: Mai mulți soldați americani, fabrică Sig Sauer și investiții în drone. Probleme cu sistemul MEROPS

România a solicitat Statelor Unite consolidarea permanentă a prezenței militare americane la Baza Mihail Kogălniceanu și în alte puncte strategice din țară. În paralel, Ministerul Apărării Naționale (MApN) încearcă să deblocheze un proiect comun cu Ucraina pentru producția de drone.

Tatăl lui Meghan Markle, arestat în Florida pentru presupusa deținere de pornografie infantilă. Propriul fiu l-a denunțat

Thomas Markle Sr., tatăl în vârstă de 82 de ani al ducesei de Sussex, Meghan Markle, a fost arestat vineri, 6 noiembrie, în Florida, într-un dosar privind presupusa deținere de materiale cu abuzuri sexuale asupra copiilor.

Accidentul feroviar din Spania readuce în atenție investițiile din fonduri UE. Parchetul European a deschis o nouă anchetă

Parchetul European (EPPO) a deschis o nouă anchetă privind posibile fraude cu fonduri europene destinate modernizării liniei feroviare de mare viteză Madrid - Sevilla.

Nazare avertizează: România riscă un „cartonaș roșu” de la agențiile de rating. „Nu mai are nimeni răbdare cu România”

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a avertizat vineri, la Concordia Summit 2026, că România riscă o deteriorare a ratingului de țară dacă bugetul pentru 2027 nu va fi credibil. Oficialul a anunțat și eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) de anul viitor.

Președinta CCR, Elena-Simina Tănăsescu, despre anularea alegerilor prezidențiale: Decizia a atras atenția lumii întregi asupra riscurilor tehnologiilor digitale

Președinta Curții Constituționale a României (CCR), Elena-Simina Tănăsescu, a declarat că anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024 a atras atenția internațională asupra pericolelor pe care tehnologiile digitale și inteligența artificială le pot reprezenta pentru mecanismele democratice.

Atacuri armate în Turcia: Opt persoane au murit, iar una a fost grav rănită. Suspectul a fost prins după o amplă operațiune a poliției

Opt persoane au fost ucise, iar o alta a fost grav rănită în urma unei serii de atacuri armate produse joi, 5 noiembrie, în provincia Afyonkarahisar, din vestul Turciei. Suspectul, care a fugit de la locul faptelor, a fost ulterior reținut în provincia Eskişehir.

Un oraș românesc cucerește presa britanică înainte de Crăciun. Vinul fiert costă de nouă ori mai puțin decât la Londra

Târgul de Crăciun din Sibiu ocupă primul loc într-un clasament european al celor mai accesibile piețe de sărbători în funcție de prețul vinului fiert, potrivit unei analize publicate în presa britanică.

Rezultate Conference League: Ajax câștigă cu 6-1, Freiburg se impune la Trabzon, Braga și Gent remizează

Ajax Amsterdam a obținut cea mai categorică victorie a meciurilor disputate joi, 5 noiembrie, în etapa a treia a fazei principale din Conference League, după ce a învins formația daneză Midtjylland cu 6-1, în deplasare.

Surpriză uriașă în Europa League: AC Milan, învinsă acasă de Ferencváros. Bournemouth și Anderlecht au câștigat

Formația italiană AC Milan a suferit o înfrângere surprinzătoare, joi seara, pe teren propriu, scor 0-2 cu Ferencváros, în etapa a patra a fazei principale din Europa League. Echipa maghiară s-a impus prin două goluri marcate în repriza secundă de Lenny Joseph.