Știri externe

„Suntem spionaţi de luni de zile”. Liderul opoziţiei maghiare lansează acuzaţii la adresa guvernului lui Viktor Orban

Liderul opoziţiei maghiare, Péter Magyar, a lansat acuzaţii la adresa guvernului condus de Viktor Orban, spunând că este spionat „de luni de zile” de către acesta.

Preşedintele Parlamentului moldovean: „Vom avea un dialog cu statul care lansează drone”

„Am avut două incidente la sud şi la nord (…) Sunt drone care au componente periculoase, altele au rolul de a distrage atenţia, de a realiza ţinte false”, a explicat liderul Parlamentului de la Chişinău. Igor Grosu a mai anunţat că va cere explicaţii de la Rusia, „statul care a provocat astfel de acţiuni”. „După […]

Keir Starmer, primul premier britanic care participă la comemorările Armistiţiului de la Paris după al Doilea Război Mondial

Premierul britanic Keir Starmer a devenit luni primul lider al Marii Britanii care participă la ceremonia de comemorare a Armistiţiului de la Paris de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, alăturându-se veteranilor francezi şi britanici, precum şi preşedintelui francez Emmanuel Macron, pentru a onora memoria celor care au pierit în Primul Război Mondial şi […]

Liderii COP29 iau cuvântul la deschiderea oficială a summitului

Summitul anual al ONU privind clima a început oficial luni, iar ţările se pregătesc pentru discuţii dificile privind finanţarea şi comerţul, după un an de dezastre meteorologice care au încurajat ţările în curs de dezvoltare să ceară fonduri pentru climă, potrivit Reuters.

Demonstraţie de forţă din partea Rusiei. A ridicat de la sol opt bombardiere Tu-95MS şi a simulat lansarea de rachete de croazieră

Forţele aeriene ucrainene au subliniat că au detectat în aer opt bombardiere Tu-95MS, deasupra Mării Caspice. Au cerut rezidenţilor din Ucraina să nu ignore alarmele aeriene din teama că ruşii vor lansa rachete de croazieră asupra teritoriului ucrainean. La ora 06.25 a pornit prima alarmă aeriană în Ucraina din cauza acestor bombardiere. Ulterior, însă, a […]

Administraţia Trump 2.0. Ce planuri are Donald Trump încă din prima zi în noul său mandat la conducerea SUA

Deşi va intra oficial în funcţie abia în ianuarie 2025, preşedintele ales Donald Trump şi-a anunţat primele planuri din noul său mandat.

Armata israeliană extinde zona umanitară în Gaza

Armata israeliană a extins zona umanitară desemnată în sudul Fâşiei Gaza, în contextul operaţiunilor desfăşurate împotriva Hamas în nordul regiunii, scrie The Times of Israel.

Răstunare de situaţie. Putin neagă că ar fi vorbit despre război cu Trump şi spune că nu are planuri să discute cu acesta

Kremlinul a negat că Donald Trump şi Vladimir Putin au avut o convorbire telefonică săptămâna trecută, când preşedintele ales al SUA l-a îndemnat pe liderul rus să nu escaladeze războiul din Ucraina

Donald Trump o numeşte pe Elise Stefanik ambasadoarea SUA la ONU

„Sunt onorat să o nominalizez pe preşedinta Elise Stefanik pentru a servi în administraţia mea ca ambasador al Statelor Unite la ONU. Elise este o luptătoare a Americii incredibil de puternică, tenace şi inteligentă”, a spus Donald Trump într-o declaraţie pentru New York Post. Stefanik a confirmat că acceptă postul în cadrul unei declaraţii pentru […]

Iranul cere expulzarea Israelului de la ONU după atacul din Siria

Iranul a cerut un embargo asupra armelor Israelului şi expulzarea acestuia din Organizaţia Naţiunilor Unite, după ce o lovitură din Siria a ucis nouă persoane duminică, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (SOHR).

Shigeru Ishiba a fost reales prim-ministru al Japoniei, în ciuda pierderilor electorale semnificative

Conform Associated Press, Parlamentul Japoniei l-a reales luni pe prim-ministrul Shigeru Ishiba, după ce coaliţia sa guvernamentală a suferit una dintre cele mai grave pierderi electorale din ultimii zece ani. Partidul Liberal Democrat al lui Ishiba, alături de partenerul său junior, Komeito, şi-au pierdut majoritatea în Camera Inferioară, cea mai puternică dintre cele două camere […]

Protest de amploare în Noua Zeelandă. Maorii participă la un marş spre capitală

Sute de persoane au pornit luni într-un marş de nouă zile către capitala Noii Zeelande, Wellington, în semn de protest faţă de proiectul care ar reinterpreta un tratat din 1840. Convoaiele de maşini şi manifestanţi pe jos au pornit la drum după o ceremonie care a avut loc în zorii zilei la Cape Reinga, în […]

Preşedintele Indoneziei îşi începe prima călătorie externă cu întâlniri importante în China şi Statele Unite

Preşedintele Indoneziei, Prabowo Subianto, începe prima sa călătorie externă cu o întâlnire vineri cu omologul chinez, Xi Jinping, înainte de a călători în Statele Unite pentru o posibilă discuţie cu preşedintele ales, Donald Trump. Călătoria include şi participarea la summit-ul APEC din Peru, întâlnirea G20 din Brazilia şi o vizită oficială în Regatul Unit. Prabowo […]

Criza politică din Germania. Olaf Scholz se declară pregătit pentru un vot de încredere până la sfârşitul acestui an

Cancelarul german Olaf Scholz a afirmat că este pregătit pentru un vot de încredere până la sfârşitul acestui an, după ce coaliţia tripartită s-a destrămat, scrie Deutsche Welle. „Nu este deloc o problemă pentru mine să solicit un vot de încredere înainte de Crăciun, dacă toată lumea este de acord”, a declarat Scholz pentru postul […]

Elon Musk susţine planul de a lăsa preşedinţii SUA să se amestece în strategia Rezervei Federale

CEO-ul Tesla şi SpaceX, Elon Musk, susţinătorul miliardar al noului preşedinte ales Donald Trump, a susţinut ideea de a le permite preşedinţilor să intervină în politica Rezervei Federale, potrivit CNBC. Comentariul lui Musk a apărut după ce preşedintele instituţiei Jerome Powell a spus că nu îşi va demisiona din funcţie dacă Trump i-ar cere să […]

Guvernul britanic refuză să precizeze când va aloca 2,5% din PIB pentru apărare

Ministrul adjunct al Trezoreriei din Marea Britanie, Darren Jones, a refuzat să spună când va fi atins obiectivul de a aloca 2,5% din PIB pentru apărare, avertizând că acest angajament ar putea implica compromisuri în alte domenii ale cheltuielilor publice. Decizia depinde de rezultatele revizuirii strategice a apărării, care va fi finalizată în primăvară. Partidul […]

Regina Elisabeta, cu 2 zile înainte de deces: „Cel puţin nu voi fi îngropată de idiotul de Johnson”

O nouă carte scrisă de Tim Shipman, unul dintre cei mai respectaţi jurnalişti de la Sunday Times, scoate la iveală relaţia tensionată dintre Regina Elisabeta a II-a şi fostul premier britanic Boris Johnson.

Valuri de atacuri cu drone între Ucraina şi Rusia. Unele drone au ajuns în ţările vecine

Rusia şi Ucraina au lansat cele mai mari atacuri cu drone una împotriva celeilalte de la începutul războiului, potrivit BBC. Ministerul rus al Apărării a anunţat că a interceptat 84 de drone ucrainene în şase regiuni, inclusiv în apropierea Moscovei, ceea ce a dus la devierea zborurilor de pe trei dintre aeroporturile capitalei. Atacul asupra […]

Autorităţile din Israel le cer fanilor să nu participe la evenimentele din străinătate

Guvernul israelian le-a spus cetăţenilor săi să nu participe la evenimente culturale sau sportive în străinătate săptămâna viitoare. Biroul prim-ministrului Benjamin Netanyahu a susţinut că are informaţii despre faptul că grupuri pro-palestiniene de peste ocean intenţionau să atace israelieni din oraşe din Olanda, Marea Britanie, Franţa, Belgia şi altele, potrivit Sky News. Recomandarea a fost […]

Atac armat într-un campus universitar din SUA. Un adolescent a fost ucis, 16 persoane au fost rănite

În urma atacului a murit un tânăr de 18 ani. Potrivit Sky News, victima nu era student al universităţii. Dintre cele 16 victime, 12 au fost rănite cu focuri de armă, au spus autorităţile. Printre răniţi se numără o studentă care a fost împuşcată în stomac şi un student care a fost lovit în braţ. […]

Războiul din Ucraina, ziua 991. Rusia s-a supărat şi pregăteşte un atac cu 50.000 de soldaţi / Armata ucraineană tocmai a lansat un atac masiv cu drone asupra Moscovei

UPDATE Putin a vorbit cu noul şef de la Casa Albă UPDATE NYT: 50.000 de soldaţi ruşi în Kursk sunt gata de atac Ruşii „au adunat 50.000 de soldaţi în regiunea Kursk, inclusiv soldaţi nord-coreeni, care se pregătesc pentru acţiuni ofensive” pentru a recuceri teritoriul pierdut. The New York Times scrie acest lucru citând surse […]

WP: Trump şi Putin au avut un apel telefonic şi au discutat despre războiul din Ucraina

Preşedintele ales Donald Trump a vorbit cu preşedintele rus Vladimir Putin şi a discutat despre războiul din Ucraina, potrivit unor persoane familiarizate cu convorbirea, citate de WP.

Biden şi Trump se vor întâlni ca să pună lumea la cale. Ucraina, temă centrală

Preşedintele Joe Biden va susţine continuarea sprijinului american pentru Ucraina în faţa fostului şi viitorului preşedinte Donald Trump, dar şi a Congresului, încercând să pună accent pe riscurile unei retrageri din conflict, informează Sky News.

Regimul militar din Burkina Faso intenţionează să reintroducă pedeapsa cu moartea

Burkina Faso analizează reintroducerea pedepsei cu moartea, abolită în 2018, potrivit unei surse guvernamentale. Decizia urmează a fi discutată de guvern şi prezentată parlamentului de tranziţie, informează AFP.

O voce importantă din Europe îi schimbă planurile lui Trump: Nu vor exista decizii pentru Ucraina fără ucraineni

Polonezul Donald Tusk spune că viitorul Ucrainei nu poate fi decis fără participarea acesteia, chiar dacă planurile de încetare a focului ale lui Donald Trump sunt în plină discuţie, scrie The Kyiv Independent.

Un şef de stat susţine că a discutat de trei ori cu Trump după alegeri

Premierul Benjamin Netanyahu a declarat că a discutat de trei ori cu Donald Trump după alegerile din SUA, anunţă The Times of Israel.

Metale „extraterestre” găsite într-un tezaur antic din Spania

Cercetătorii au descoperit obiecte din fier meteoritic într-un tezaur care datează din Epoca Bronzului, ceea ce sugerează tehnologii avansate de prelucrare a metalelor în Spania acum 3.000 de ani, scrie Science Alert, care citează Trabajos de Prehistoria.

Luna octombrie a fost pentru Rusia cea mai însângerată de la startul războiului: 1.500 de soldaţi morţi sau răniţi pe zi

Marea Britanie anunţă că pierderile Rusiei pe front se apropie de un total înfiorător: 700.000 de victime în rândul trupelor.

Isterie pe piaţa crypto după victoria lui Trump. Şeful Binance anunţă începutul unei „ere de aur” pentru criptomonede

Isterie pe piaţa crypto după victoria lui Trump. Şeful Binance anunţă începutul unei „ere de aur” pentru criptomonede, iar Bitcoin urcă la aproape 80.000 de dolari.

Liderul opoziţiei din Germania l-a numit pe Olaf Scholz o „raţă şchioapă”. Merz e încrezător că poate colabora mai bine cu Donald Trump

Scholz, liderul Partidului Social Democrat (SPD), a pierdut miercuri majoritatea în parlamentul german după ce l-a demis pe ministrul de Finanţe Christian Lindner, liderul Partidului Liber-Democrat (FDP), într-o dispută privind cheltuielile guvernamentale, informează Bloomberg. Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a lui Merz are un sprijin aproape dublu în sondaje faţă de partidul lui Scholz şi s-a concentrat […]

Cel puţin 10 morţi în urma unui schimb de focuri într-un bar din Queretaro, Mexic

Patru persoane înarmate au ajuns la barul Los Cantaritos din oraşul Queretaro în noaptea de sâmbătă spre duminică înainte de a deschide focul asupra celor din interior, a declarat Juan Luis Ferrusca, şeful departamentului local de securitate publică, pe reţelele de socializare, citat de Sky News. Şapte bărbaţi şi trei femei au fost declaraţi morţi […]

Rusia plăteşte un „preţ uriaş” din cauza invaziei lui Putin în Ucraina, afirmă şeful Statului Major din Marea Britanie

Forţele ruse au suferit în medie aproximativ 1.500 de morţi şi răniţi pe zi în Ucraina în cursul lunii octombrie, potrivit şefului Statului Major al Apărării din Regatul Unit.

Victoria lui Donald Trump duce la creşterea numărului de studenţi americani care doresc să urmeze cursuri în străinătate

Victoria lui Donald Trump a declanşat o creştere a numărului de studenţi americani care analizează posibilitatea de a-şi continua studiile universitare în străinătate.

Donald Trump câştigă şi Arizona. Victoria republicanului, zdrobitoare în cursa pentru Casa Albă

Succesul din Arizona îi aduce lui Trump încă 11 voturi în colegiul electoral, ridicându-i scorul final la 312 voturi, faţă de cele 226 obţinute de contracandidata democrată Kamala Harris. Pentru a deveni preşedinte, un candidat are nevoie de 270 de voturi electorale. Victoria este cu atât mai semnificativă cu cât Trump reuşeşte să recâştige un […]

Prinţul William vrea o monarhie mai aproape de oameni: „Mai puţin regală, mai multă empatie”

În cadrul unui interviu acordat după decernarea premiilor Earthshot din Cape Town, Africa de Sud, Prinţul William a dezvăluit cum vede viitorul monarhiei britanice, optând pentru o abordare mai modernă şi mai apropiată de oameni.

Canada. Prima infectare cu gripă aviară la om, confirmată la un adolescent

Cazul ridică îngrijorări în rândul specialiştilor, mai ales că vine la scurt timp după ce, în septembrie, Statele Unite au raportat primul caz de gripă aviară la o persoană care nu a avut contact direct cu animale infectate. „Este un eveniment rar”, a subliniat Bonnie Henry, responsabil pentru sănătate în British Columbia, precizând că o […]

Ion Cristoiu: Un adevăr al Americii reale spus de Donald Trump: Infrastructura noastră se năruie

Ca şi în cazul Brexitului, politicienii şi liderii noştri de opinie au pus victoria lui Donald Trump la prezidenţialele americane pe seama unei turmentări temporare a alegătorilor, traşi pe sfoară- s-a insistat pînă la prostie- de excelentul comunicator care e preşedintele ales al Americii. De la tata moşu Marx am învăţat însă că personalităţile înving […]

Zeci de mii de oameni sărbătoresc 35 de ani de la căderea Zidului Berlinului

Berlin, oraşul care a fost cândva simbolul divizării Europei, găzduieşte în acest weekend, în plină criză politică, o serie de evenimente impresionante pentru a marca 35 de ani de la căderea Zidului Berlinului, simbol al Războiului Rece care a separat estul de vest timp de 28 de ani.

„Ne-aţi ucis”! Mii de spanioli cer demisia autorităţilor după inundaţiile devastatoare

Locuitorii oraşului Valencia au ieşit sâmbătă în stradă pentru a cere demisia preşedintelui regional Carlos Mazón, acuzat că nu a gestionat corespunzător cea mai mare catastrofă naturală din istoria recentă a regiunii. Protestele au degenerat în ciocniri cu forţele de ordine în faţa primăriei.

Războiul din Ucraina, ziua 990. Înainte ca Trump să-şi preia mandatul, SUA trimit rachete cât să le ajungă ucrainenilor până la sfârşitul anului / Kiev organizează la o întâlnire între Zelenski şi noul şef al Americii / Putin a semnat tratat cu Phenianul

UPDATE Putin semnează legea privind tratatul strategic cu Phenianul Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat legea de ratificare a Tratatului privind parteneriatul strategic cuprinzător dintre Rusia şi Coreea de Nord. Documentul este publicat pe site-ul Monitorului Oficial al Rusiei, relatează Ria Novosti. Liderii Rusiei şi Coreei de Nord au semnat acest document pe 19 iunie, […]