Nicușor Dan a promulgat legea care permite fundațiilor să înființeze sucursale în țară. Ce schimbări aduce actul normativ

Președintele Nicușor Dan a promulgat legea care permite fundațiilor din România să își înființeze sucursale teritoriale fără personalitate juridică, pentru a-și extinde activitatea în mai multe zone ale țării și pentru a facilita accesul beneficiarilor la servicii.

Românii intră în cursa electorală din SUA. Candidați de origine română, atât din partea lui Trump, cât și a democraților, luptă pentru funcții în trei state americane

Alegerile din Statele Unite, desfășurate marți, 3 noiembrie, au și o miză românească. Trei candidați de origine română se află pe buletinele de vot în Florida, Texas și Washington D.C., reprezentând atât Partidul Republican al președintelui Donald Trump, cât și Partidul Democrat. Printre ei se numără un inginer plecat din Vâlcea, fiica unor imigranți români care a ajuns în legislativul din Texas și un avocat născut în România.

Fundația Vodafone România, premiată la Gala MEDIAFAX 35. Apel pentru sprijinirea nou-născuților care au nevoie de terapie intensivă

Fundația Vodafone România a primit o distincție specială în cadrul Galei MEDIAFAX 35, pentru implicarea în acțiuni cu impact asupra vieții și pentru proiectele dedicate comunităților vulnerabile. Premiul a fost primit de Oana Solomon, Head of Legal & Data Privacy Vodafone România și membră în Consiliul de administrație al fundației. În discursul său, aceasta a vorbit despre proiectele organizației din domeniul sănătății și al educației și a lansat un apel pentru susținerea Fondului Viață pentru Nou-Născuți, prin care sunt sprijinite secțiile de terapie intensivă neonatală din România.

De la „Blurred Lines” la „Danza Kuduro” și „No Limit”: NIBIRU anunță primii artiști ai unui sezon de 74 de zile în 2027

Robin Thicke, Lucenzo, ATC, Nana, 2 Unlimited, Culture Beat, Paradisio și C-Block sunt primele nume confirmate pentru vara 2027 la NIBIRU, într-un sezon care aduce la Costinești hituri ce au cucerit lumea și artiști care au pus generații întregi pe ringul de dans. După un debut cu 2,6 milioane de vizite, NIBIRU își extinde programul […]

Republica Moldova, printre cele patru țări care accelerează spre aderarea la UE. Cine a rămas în urmă

Republica Moldova se numără printre cele patru țări care au făcut cele mai mari progrese în procesul de aderare la Uniunea Europeană. În timp ce Chișinăul accelerează negocierile, alte state candidate se confruntă cu dispute politice și reforme întârziate.

BNS proposes a minimum wage of 4,652 lei for 2027

The National Trade Union Bloc (BNS) is proposing a gross minimum wage of 4,652 lei for 2027, noting that approximately one-third of full-time employees in Romania earn no more than 5% above the minimum wage.

Luca Niculescu: Only a third of companies intend to invest in development

Prime Minister Luca Niculescu stated on Tuesday, during the launch of the third edition of the "Barometer of Entrepreneurs Building Romania," that only a third of companies still intend to invest in development—down from more than half in 2024.

Natalia Intotero seeks larger budget for the 2027 ‘Rabla’ Program

Minister Natalia Intotero has announced that the 'Rabla' Program could receive a significantly larger budget in 2027, with the Ministry of Environment aiming to prioritize manufacturers from the European Union.

ELCEN face o nouă încercare pentru racordarea CET București Vest direct la rețeaua Transgaz. Investiția ar urma să ducă la scăderea prețului gigacaloriei pentru bucureșteni

Electrocentrale București S.A. (ELCEN) anunță reluarea procedurilor pentru racordare a CET București Vest direct la Sistemul Național de Transport (SNT) al gazelor naturale, operat de Transgaz. Investiția, a cărei implementare este estimată să dureze trei ani, care ar urma să ducă la o securitate și eficiență energetică sporită, dar în primul rând la scăderea prețului gigacaloriei pentru locuitorii Capitalei.

Proiect de acord pentru eliminarea birocrației legate de Brexit pentru exporturile de alimente între UE și Marea Britanie

Regatul Unit și UE au convenit asupra unui proiect de acord privind eliminarea controalelor post-Brexit asupra exporturilor de alimente și produse agricole, înainte de summitul Regatul Unit-UE de la sfârșitul acestei luni.

Vești bune pentru motocicliști! Vor putea trece printre mașini la semafor și vor avea locuri speciale în intersecții. Legea a fost promulgată

Președintele Nicușor Dan a promulgat legea care le permite motocicliștilor și conducătorilor de mopede să înainteze printre mașinile oprite la semafor și să utilizeze benzile destinate transportului public, în anumite condiții. Noile prevederi modifică Codul rutier și introduc inclusiv spații speciale de siguranță pentru motociclete și mopede în intersecții.

Reform at the Ministry of Environment: New minister proposes reorganization of Apele Române

Natalia Intotero, the new Minister of Environment, has announced plans to oversee the reorganization of Apele Române (Romanian Waters) and ROMSILVA.

Zalando continuă creșterea profitabilă în T3, susținută de extinderea accelerată a segmentului B2B, și continuă să inoveze prin inteligență artificială cu Zalando Extended

GMV-ul grupului a crescut cu 7,5%, ajungând la 4,5 miliarde de euro în T3, iar veniturile grupului au crescut cu 5,1%, până la 3,2 miliarde de euro, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. EBIT-ul ajustat al grupului a crescut cu 10,6% față de anul precedent, până la 107 milioane de euro, iar marja EBIT […]

Țările din zona euro trebuie să propună un succesor pentru Christine Lagarde până pe 6 noiembrie. Favoriții pentru șefia BCE

Țările din zona euro trebuie să propună până pe 6 noiembrie candidați pentru funcția de președinte al Băncii Centrale Europene, după ce Christine Lagarde a anunțat că va părăsi postul.

„Nu e joc”. Europol a identificat peste 9.000 de linkuri cu propagandă teroristă pe platforme de gaming

Autoritățile din 16 țări au semnalat peste 9.000 de linkuri către materiale extremiste violente și teroriste, distribuite pe 47 de platforme de socializare și gaming, în cadrul unei acțiuni coordonate de Europol. Investigația a vizat inclusiv folosirea jocurilor online pentru propagandă extremistă și recrutarea tinerilor.

Cum să nu cheltui prea mult pe cadourile de Crăciun? 4 strategii psihologice pentru sărbători fără datorii (P)

Perioada sărbătorilor este marcată de o încărcătură emoţională deosebită şi de o atmosferă festivă superbă, dar în acelaşi timp şi de o presiune uriaşă pentru a găsi cadoul perfect pentru fiecare persoană din viaţa noastră. Dorinţa sinceră de a fi generoşi şi de a-i bucura pe cei la care ţinem intră deseori în conflict cu realitatea bugetului de la sfârşitul de an.

Black Friday 2026: ce pregătesc Vegis, Niavis, Complice, Workspace Studio, City Grill și CashClub

Black Friday la Vegis.ro: 17 zile cu reduceri de până la 50% Vegis.ro, cel mai mare magazin online de produse organice, naturale și bio din România, lansează campania de Black Friday pe 6 noiembrie, de la ora 08:30. Campania include reduceri de până la 50% la aproximativ 4.000 de produse din categoriile Suplimente, Remedii, Alimente, […]

Potop pe litoral. Peste 100 de litri de apă pe metru pătrat în 24 de ore, cât în aproape două luni. Harta ploilor care au lovit România

Ploile abundente au lovit sud-estul României, unde s-au înregistrat cantități impresionante de precipitații în numai 24 de ore. La Mangalia, meteorologii au măsurat 106,4 litri de apă pe metru pătrat, o cantitate comparabilă cu precipitațiile care se acumulează în mod obișnuit în aproape două luni de toamnă. Sudul litoralului a fost sub Cod roșu, iar autoritățile au transmis mesaje RO-Alert. Ploile vor continua și miercuri, județul Constanța fiind vizat de o nouă avertizare Cod portocaliu.

Rogobete, despre petrecerea de la Timișoara: Nu trebuie să generalizăm comportamentul unora la întregul partid

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a afirmat marți, când a fost întrebat despre participarea sa la botezul fiului președintelui CJ Timiș, Alfred Simonis, că este important să nu fie generalizată imaginea întregului PSD pornind de la comportamentul câtorva persoane. „Când ai o funcție publică, atunci când ești o persoană cu demnitate publică e bine să îți păstrezi demnitatea în toate formele de manifestare”, a spus Rogobete.

Șapte țări în cursa pentru Jocurile Olimpice din 2036. Cine sunt candidatele și când va fi aleasă gazda

Comitetul Internațional Olimpic a încheiat perioada de înscriere pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2036. Șapte țări și-au exprimat interesul, iar gazda va fi desemnată în 2029, după mai multe etape de selecție.

Poliția spaniolă a evacuat protestatarii care ocupau de cinci săptămâni piața centrală din Madrid. Două persoane au fost arestate

Poliția spaniolă a evacuat marți dimineață ultimii protestatari și corturile instalate în piața Puerta del Sol din Madrid, după cinci săptămâni de manifestații împotriva chiriilor tot mai mari, a lipsei locuințelor și a evacuărilor. Doi oameni au fost arestați în timpul intervenției, iar protestatarii au acuzat forțele de ordine că au folosit violența și spray-uri cu piper.

Un contract pentru un avion de 20.000.000 de lei, găsit pe masa Ministerului Mediului. Natalia Intotero a anunțat că blochează achiziția

Natalia Intotero a blocat achiziția unui avion, în valoare de peste 20 de milioane de lei. Contractul a fost găsit pe masa noului ministru al Mediului, care discută acum cu colegii din Guvern despre utilitatea acestuia.

Inele și adaptoare pentru camere cu termoviziune și lunete: ce sunt și cum le alegi (P)

La vânătoare, fiecare detaliu al echipamentului contează. Poți avea o lunetă performantă și o cameră cu termoviziune de ultimă generație, dar fără un sistem de prindere adecvat, avantajele tehnologiei pot fi compromise. Inelele și adaptoarele pentru termoviziune reprezintă legătura dintre două componente optice importante, asigurând stabilitatea, alinierea și funcționarea corectă a întregului ansamblu.

Au fost anunțate locul și zilele în care vor fi organizate negocierile de pace dintre ruși și ucraineni

Americanii au anunțat locul și zilele în care vor fi organizate negocierile de pace dintre ruși și ucraineni. Acestea se vor desfășura la Abu Dhabi pe 10 și pe 11 noiembrie.

Cum îți amenajezi locuința cu mobilier italian și design personalizat. Brandul românesc Design Radar oferă soluții personalizate de amenajări interioare într-un showroom de 700 mp în București (P)

Brandul românesc de design interior Design Radar a parcurs, în cinci ani, toate etapele, de la un showroom boutique în nordul Bucureștiului la un spațiu de 700 de metri pătrați, care reunește branduri internaționale de design, mobilier italian configurat pe comandă, iluminat arhitectural și servicii integrate de amenajare.

Rețea care fura transporturi de marfă în România și Europa, destructurată de DIICOT. Prejudiciul se ridică la 9 milioane de euro

DIICOT a făcut 65 de percheziții într-un dosar care vizează o grupare acuzată că ar fi furat aproximativ 70 de transporturi de marfă din România și alte țări europene, în special din Belgia.

Șase din zece medici rezidenți spun că au nevoie de cursuri pentru a comunica mai bine cu pacienții. Ce arată studiul făcut de Colegiul Medicilor

Aproximativ 60% dintre medicii rezidenți care au participat la un studiu național realizat de Colegiul Medicilor din România spun că au nevoie de cursuri suplimentare pentru a comunica mai bine cu pacienții și aparținătorii. Nevoia de pregătire este mai mare în rândul medicilor aflați în ultimii ani de rezidențiat și în specialități precum pediatria, oncologia și psihiatria.

Elena Mateescu îi răspunde Dianei Buzoianu în scandalul achizițiilor de lux de la ANM: Nu meteorologii au făcut acest lucru. Directoarea susține că a sesizat anchetatorii încă din august

Directoarea Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a declarat că a sesizat organele de cercetare penală încă din 12 august, în urma unui audit intern privind achizițiile realizate în instituție, și că dosarul depus conține 648 de pagini de documente.

Unde a fost descoperită „Odiseea” lui Homer? Povestea manuscriselor care au supraviețuit aproape 3.000 de ani (P)

Una dintre cele mai cunoscute cărți din istoria omenirii ascunde un mister pe care puțini cititori îl cunosc: unde a fost descoperită, de fapt, „Odiseea” lui Homer? Deși epopeea povestește aventurile lui Ulise și întoarcerea sa în Itaca după Războiul Troian, istoria supraviețuirii textului este aproape la fel de spectaculoasă.

Un specialist spune „cât costă de fapt blana lui Ciolacu?”: Apelează la un expert dacă nu vrei să te păcălești și tu

Un expert a răspuns la întrebarea „cât costă de fapt blana lui Ciolacu?”. Cel care se recomandă drept singurul expert în blănuri naturale din România susține că Ciolacu s-a păcălit. Nu este chinchilla, ci iepure, a spus expertul.

Aeroportul Modlin din Varșovia s-a închis după o amenințare cu bombă asupra unui zbor din Londra

Aeroportul Varșovia-Modlin a fost închis temporar marți, după ce un avion Boeing 737 MAX al companiei LOT, care zbura pe ruta Londra Heathrow – Varșovia Chopin și avea 181 de persoane la bord, a aterizat de urgență din cauza unei alerte privind o posibilă bombă.

Tragedie în fotbalul spaniol. Atacantul Jesús de Miguel a murit la 30 de ani, după o ciocnire cu portarul advers

Fotbalistul spaniol Jesús de Miguel, atacantul echipei CD Tenerife, a murit marți, la vârsta de 30 de ani, după ce a suferit o accidentare gravă în timpul meciului cu FC Andorra, disputat luni în liga a doua din Spania. Decesul a fost anunțat de club, la câteva ore după ce starea jucătorului se agravase.

BNS propune un salariu minim de 4.652 de lei în 2027. O treime dintre angajați câștigă cu cel mult 5% peste pragul actual

Blocul Național Sindical (BNS) propune un salariu minim brut de 4.652 de lei în 2027 și atrage atenția că aproximativ o treime dintre salariații cu normă întreagă din România câștigă cu cel mult 5% peste salariul minim. Datele au fost prezentate marți, la lansarea unui studiu privind adecvarea salariului minim în România.

Grupul PPC cumpără Flanco, al doilea cel mai mare retailer din România, de la fostul șef al eMAG. Tranzacția este supusă avizării înainte de finalizare

Grupul PPC, prin subsidiara sa deținută integral Kotsovolos, a semnat un acord pentru achiziționarea a 100% din acțiunile retailerului român de produse electronice și electrocasnice Flanco de la acționarii săi, Iulian Stanciu (98%) și Dragoș Sîrbu (2%), pentru o sumă ce corespunde unei evaluări a companiei de 35 de milioane de euro.

ÎCCJ judecă astăzi contestația lui Alexandru Toader privind arestul preventiv

Alexandru Toader, fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, a contestat decizia judecătorilor de a-l aresta preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. Marți, ÎCCJ va dezbate această cerere.

Reformă la Ministerul Mediului. Noua șefă propune reorganizări la Apele Române și ROMSILVA. Ce a găsit Natalia Intotero

Natalia Intotero, noul ministru al Mediului, a anunțat că se va ocupa de o reorganizare la Apele Române și ROMSILVA. Liderul social-democrat a transmis că a găsit nereguli grave, care ar fi fost lăsate de Diana Buzoianu, fost ministru al Mediului.

Facturile la utilități au crescut cu peste 50% în Rusia de la începutul războiului. Familiile taie din cheltuielile pentru mâncare

Ruşii plătesc cu peste 50% mai mult pentru utilități decât înaintea invaziei Ucrainei, în 2022. Numai anul acesta, facturile au crescut cu peste 13%, iar scumpirile încep să afecteze tot mai puternic bugetele familiilor, într-o economie apăsată de cheltuielile militare și de inflație.

Natalia Intotero vrea un buget mai mare pentru programul Rabla din 2027. Ce schimbări pregătește Ministerul Mediului

Ministra Natalia Intotero anunță că programul Rabla din 2027 ar putea avea un buget mult mai mare și că Ministerul Mediului vrea să acorde prioritate producătorilor din Uniunea Europeană.

Natalia Intotero despre pilele care ar fi fost angajate la Ministerul Mediului în mandatul Buzoianu: Nu sunt un om răzbunător

Noul ministru al Mediului, Natalia Intotero, a vorbit despre reorganizarea ministerului pe care îl conduce. Nu vreau să fie persoane concediate, a spus Intotero. Ea s-a referit și la persoanele angajate de fosta conducere a ministerului spunând că „nu am de gând să fiu un om răzbunător”.

Dosare penale fabricate. Mărturii șocante despre cum un procuror ar fi inventat probe și intimidat martori: „Oricând se poate schimba calitatea”

Un procuror de la Parchetul Curții de Apel Constanța este acuzat că a fabricat probe și a modificat declarațiile unor martori pentru a construi un dosar penal împotriva unui șef al Gărzii de Coastă. Potrivit rechizitoriului consultat de MEDIAFAX, unele declarații conțineau afirmații pe care martorii susțin că nu le-au făcut niciodată, iar alte documente prezentau drept audieri oficiale discuții care nu s-ar fi desfășurat în condițiile consemnate. Ancheta a avut consecințe directe asupra ofițerului vizat, care a fost pus sub control judiciar și îndepărtat temporar de la conducerea serviciului său. Ulterior, o parte dintre acuzații au fost clasate.