Știrile zilei

Nicușor Dan: România are un rol strategic pe Flancul Estic al NATO

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ajuns luni pe litoralul românesc, unde a fost întâmpinată de președintele Nicușor Dan. Șeful statului afirmă că România îndeplinește cu responsabilitate rolul de stat membru al UE și de Aliat NATO pe Flancul Estic.

Grindeanu, despre protestul pe tema migranților: Nu-și au locul în România anului 2025

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că protestul pe tema migranților nu ar trebui să aibă loc. Acesta a precizat că îndeamnă Primăria Capitalei să revizuiască decizia de aprobare a meetingului.

Asociaţia Internaţională a Studiilor despre Genocid: Israel comite genocid în Gaza

Cea mai mare asociaţie globală de specialişti în studii despre genocid a adoptat o rezoluţie prin care afirmă că acţiunile Israelului în Gaza îndeplinesc criteriile legale pentru a fi considerate genocid, potrivit convenţiei ONU din 1948.

Modificări la conducerea Camerei Deputaților. PSD și PNL își schimbă reprezentanții

Deputații și-au ales, luni, la început de sesiune parlamentară, o nouă conducere. În Biroul Permanent au intrat, ca vicepreședinți, Natalia Intotero (PSD) și Adrian Cozma (PNL), care îi înlocuiesc pe Raluca Turcan (PNL) și Daniel Suciu (PSD).

Care sunt facilităţile pentru elevi la călătoria cu trenul în anul școlar care este pe cale să înceapă. Răspunsul dat de CFR Călători

Compania feroviară reaminteşte condiţiile de călătorie gratuită pentru elevii din învăţământul preuniversitar şi termenele de valabilitate ale documentelor.

ANIS: Pachetul 2 de măsuri fiscale riscă să aibă un impact negativ major asupra industriei de IT

Pachetul 2 de măsuri fiscale în forma care se discrută încă între partidele din coaliția de guvernare riscă să aibă un impact negativ major asupra industriei de IT, atrage luni atenția Asociația Patronală a Industriei de Software (ANIS).

Patru localnici dintr-o insulă indoneziană înfruntă gigantul Holcim în instanță

Pentru prima dată, o companie elvețiană ar putea fi trasă la răspundere în instanță pentru impactul climatic global. Plângerea vine de la patru localnici dintr-o insulă indoneziană aflată în pericol.

Liderii „Coaliției celor dispuși” se reunesc joi pentru a discuta viitorul războiului din Ucraina

Palatul Elysee a confirmat că, joi, „Coaliția celor dispuși” va organiza o reuniune hibridă, coprezidată de Emmanuel Macron și Keir Starmer, pentru a discuta garanții de securitate pentru Ucraina și un răspuns comun la refuzul Rusiei de a pune capăt războiului, potrivit The Guardian.

Sorin Grindeanu despre reforma administrației publice: Graba strică treaba

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că formațiunea sa susține reforma administrației publice locale, însă aceasta trebuie să fie echitabilă și adoptată cu consens.

Zelenski anunță livrări mai rapide de apărare aeriană după atacurile mortale ale Rusiei

Președintele Volodimir Zelenski a declarat, luni, că livrarea unor sisteme suplimentare de apărare antiaeriană va fi accelerată pentru a proteja Ucraina de atacurile cu rachete și drone ale Rusiei, potrivit The Kyiv Independent.

Sorin Grindeanu cere „date corecte” şi reguli unitare pentru tăierile de personal din administraţie

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a criticat, luni, modul în care Guvernul prezintă cifrele privind restructurarea aparatului bugetar şi a cerut ca regulile pentru disponibilizări să fie aceleaşi pentru toate instituţiile publice.

Equinor investește 1 miliard de dolari în Orsted, sfidând atacurile lui Trump la adresa energiei eoliene

Gigantul norvegian Equinor sprijină cu aproape 1 miliard de dolari compania daneză Orsted, afectată de criză și de atacurile administrației Trump asupra energiei eoliene offshore.

CSM acuză o campanie de defăimare a magistraţilor: Incidente în instanţe

Consiliul Superior al Magistraturii acuză luni o campanie de defăimare a magistraţilor, întreţinută din zona politicului, care s-a extins din mediul online şi în sălile de judecată, „un fenomen de o gravitate excepţională care tinde să se extindă, ameninţând integritatea fizică a magistraţilor”.

PSD va depune săptămâna viitoare un proiect pentru eliminarea CASS pentru veterani şi invalizi

Liderul PSD Sorin Grindeanu a anunţat că partidul va depune săptămâna viitoare un proiect de lege pentru eliminarea CASS pentru mai multe categorii sociale, după ce amendamentele nu au fost acceptate în pachetul fiscal al coaliţiei.

Șoferii de camioane din Bosnia protestează blocând transportul de mărfuri

Aproximativ 600 de camioane au blocat luni circulația mărfurilor în mai multe orașe din Bosnia și la granițele cu Croația și Serbia, în cadrul unui protest organizat de sindicatul transportatorilor Logistika, notează Reuters.

Modi şi Putin îşi consolidează relaţia pe fondul tensiunilor dintre India şi SUA

Premierul indian Narendra Modi şi liderul de la Kremlin, Vladimir Putin s-au întâlnit în marja summitului Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai din Tianjin, China, reafirmând caracterul „special şi privilegiat” al relaţiei bilaterale, relatează AP News.

Durerile menstruale severe la adolescente cresc cu 76% riscul de dureri cronice la vârsta adultă

Adolescentele care suferă de dureri menstruale severe au un risc cu 76% mai mare de a dezvolta dureri cronice la vârsta de 26 de ani, arată un nou studiu făcut de cercetătorii de la Universitatea din Oxford.

Nicuşor Dan se întâlneşte marţi cu liderii partidelor din coaliţia de guvernare

Preşedintele Nicuşor Dan va avea marţi, la ora 12.00, o întâlnire cu liderii coaliţiei de guvernare, potrivit unor surse politice.

Kim Jong-un a plecat spre Beijing cu trenul blindat tradițional al liderilor nord-coreeni

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a părăsit Phenianul luni cu trenul, în drum spre Beijing, continuând tradiția de a folosi garniturile blindate speciale pe care familia sa le preferă de decenii.

România are doi Popovici în topul mondial al sporturilor acvatice

România a scris din nou istorie în sporturile acvatice, iar numele Popovici a devenit sinonim cu performanța, fie că vine din bazinul olimpic, fie de pe stâncile amețitoare ale Sardiniei.

Ministerul Economiei verifică agenția Cocktail Holidays după problemele întâmpinate de turiști

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a anunțat că desfășoară o acțiune de control la agenția Cocktail Holidays, după ce mai mulți turiști români au reclamat dificultăți în vacanțele lor, inclusiv la unități de cazare din Grecia și Turcia.

Un studiu arată că cercetarea ştiinţifică are mai multă vizibilitate pe Bluesky decât pe X

O analiză a milioane de postări arată că articolele ştiinţifice discutate pe Bluesky generează mai multă interacţiune şi comentarii originale decât pe platforma rivală X, deţinută de Elon Musk.

Peste 250 de publicaţii internaţionale au protestat faţă de uciderea jurnaliştilor din Gaza

Peste 250 de instituţii media din peste 70 de ţări au publicat luni o primă pagină comună pentru a atrage atenţia asupra uciderii a peste 200 de jurnalişti în timpul războiului din Gaza, prezintă Al Jazeera.

Doi cetăţeni străini au fost agresaţi cu pumnii şi un obiect contondent în Cluj

Doi tineri de 18 şi 20 de ani din Cluj-Napoca şi Apahida au fost arestaţi pentru că au agresat doi cetăţeni străini pe un pasaj pietonal din zona Căii Dezmir.

Demisie din SOS: Deputata Raisa Enache a plecat la Partidul Republican

Deputata Raisa Enache a demisionat din partid. Ea a anunţat luni Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor că v-a activa ca deputat neafiliat. Enachi a anunţat vineri că se alătură Partidului Republican.

Co-asiguraţii rămân fără CASS de la 1 septembrie. FACIAS lansează un ghid pentru plata voluntară

Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a făcut un ghid practic gratuit destinat persoanelor care rămân fără asigurare de sănătate, de la 1 septembrie, în contextul noilor modificări legislative.

Ucraina face profit și din cafele: +75% vânzări de produse auxiliare în rețeaua energetică națională

Rețeaua energetică ucraineană, deținută majoritar de stat, a raportat o creștere de 75% la vânzările non-carburant în primele șase luni ale anului, mizând pe produse auxiliare și digitalizare.

Grindeanu: A fost acceptat amendamentul nostru pentru multinaționale, păstrarea impozitului de 1%

Grindeanu afirmă luni că PSD a obținut păstrarea impozitului de 1% pentru multinaționale, discută criteriile pentru companiile fără rezidență în România și neagă presiunile asupra premierului Bolojan.

Flotila Global Sumud, cu Greta Thunberg la bord, se întoarce la Barcelona din cauza vremii nefavorabile

Global Sumud, cu activiști pro-palestinieni și ajutoare umanitare, inclusiv Greta Thunberg și Liam Cunningham, a fost nevoită să se întoarcă luni în portul Barcelona din cauza unei furtuni.

Problema femeilor astronaut cu menstruația în spațiu, mai aproape de rezolvare. Rezultatele celui mai recent test

Până acum, astronautele utilizau contraceptive hormonale pentru a-și suprima ciclul menstrual pe durata misiunilor spațiale

Trump riscă să piardă arma tarifelor. Ce opțiuni mai are pentru a impune taxe comerciale?

Taxele comerciale ale lui Trump, impuse prin puteri de urgență, au fost declarate nelegale. Dar președintele are încă alte cinci căi legale pentru a continua politica tarifară.

Papa Leon XIV se întâlnește cu părintele James Martin, un susținător al catolicilor LGBTQ+

Papa Leon XIV s-a întâlnit cu părintele James Martin, susținător al incluziunii LGBTQ+ în Biserica Catolică, și i-a transmis sprijin pentru activitatea sa.

Sfatul avocatului: Ce poți face ca angajat dacă primești „emailul” de concediere

Concedierile din ultima perioadă se petrec discret – angajații sunt anunțați pe e-mail că trebuie să plece.

O biserică sud-coreeană este anchetată pentru mită la cel mai înalt nivel politic

Procurorii speciali din Coreea de Sud anchetează un caz de mită în care sunt implicați lideri politici și o organizație religioasă cu afaceri influente, inlcusiv în SUA.

AUR anunță ca va depune patru moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan / Peiu: Guvernul face acum un fel de „terorism politic”

AUR anunță patru moțiuni de cenzură împotriva guvernului Bolojan, care vizează aproape toate reformele propuse, cu excepția celei privind pensiile magistraților.

Se reiau zborurile spre Israel. Wizz Air reia zborurile către Tel Aviv din Bucureşti şi Iaşi în septembrie

Wizz Air anunţă reluarea zborurilor din Bucureşti şi Iaşi către Tel Aviv, începând cu prima săptămână din septembrie.

Gândul: PSD vrea ca refugiații ucraineni să plătească contribuții la bugetul de stat

PSD și USR au depus o serie de amendamente la cele cinci pachete de reformă, care intră la analiză într-o ședință a coaliției. PSD cere obligarea refugiaților ucraineni la plata contribuțiilor către stat, notează gandul.ro.

Explicațiile MAE cu privire la prezența lui Ceban la Roma, deși are interdicție în Spațiul Schengen

MAE precizează că Ion Ceban primarul orașului Chișinău este notificat de România cu interdicție de acces valabilă în tot Spațiul Schengen, însă, excepțional, a primit o viză cu o singură intrare, valabilă doar pentru Italiam pentru a participa la o conferință sub egida UNESCO.

Bolojan a amenințat Coaliția că-și va da demisia din funcția de premier / Coaliția și Guvernul se reunesc astăzi pentru amendamentele la pachetul fiscal

Guvernul lui Ilie Bolojan își asumă luni, de la ora 19.00, răspunderea în Parlament pe al doilea pachet fiscal, format din cinci proiecte, printre care și reforma pensiilor magistraților. Reforma administrației locale a fost amânată din cauza disputelor din coaliție. Înainte, la ora 16.00, Executivul se reunește pentru a adopta varianta finală a proiectelor, fie în forma inițială, fie cu amendamente.

Curs valutar, 1 septembrie. Euro și aurul au fost mai scumpe

Banca Naţională a României a anunțat cursul valutar de referință pentru luni, 1 septembrie 2025. Moneda europeană a urcat în fața leului, la fel aurul și lira sterlină. Dolarul american și francul elvețian au fost cotate în scădere.