drone

În ce măsură au afectat recentele incidente cu drone rezervările turiștilor în stațiunile de la malul Mării Negre? Răspunsul noului președinte ANAT, Cristian Bărhălescu

Recentele incidente cu drone din Galați și din preajma Portului Constanța, în plin sezon turistic, au determinat oficialii Organizația de Management al Destinației (OMD) Mamaia-Constanța să solicite autorităților o comunicare publică clară și transparentă privind siguranța litoralului românesc în sezonul estival. Contactat de reporterul Mediafax, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT), Cristian Bărhălescu, ales în funcție la finalul lunii aprilie, a declarat că datele și informațiile primite până în prezent din țară nu indică un val al anulării rezervărilor. Mai mult, zilele acestea sunt așteptați pe litoralul românesc turiștii polonezi, care revin în România după 15 ani de la ultimele chartere organizate către Marea Neagră.

UPDATE: Nicușor Dan: S-a convenit accelerarea proiectelor NATO privind răspunsul la amenințările cu drone

Cele două drone care au căzut la Constanța și Galați au impus decizii ferme, iar la reuniunea Consiliului Atlanticului de Nord a fost discutată situația României, astfel că s-a convenit accelerarea proiectelor NATO privind răspunsul la amenințările cu drone, spune președintele României, Nicușor Dan.

Un gigant auto intră în industria apărării. Vrea să dezvolte un sistem anti-drone pentru infrastructuri critice

Constructorul auto german Mercedes-Benz este aproape de semnarea unui parteneriat strategic cu startup-ul german Tytan Technologies pentru dezvoltarea unui sistem mobil de interceptare a dronelor, destinat protejării aeroporturilor și altor infrastructuri critice.

Ucraina lovește infrastructura petrolieră a Rusiei și din Crimeea. Mai multe incendii au izbucnit după atacurile cu drone

Forțele ucrainene au lansat noi atacuri asupra unor obiective energetice din Rusia și din Crimeea ocupată, provocând incendii la mai multe instalații petroliere considerate importante pentru aprovizionarea și logistica militară rusă, transmite Euronews.

Ce nu poate România reușește Ucraina: doboară automat dronele Shahed. Unde a testat tehnologia de succes

Spre deosebire de România, dronele interceptoare ucrainene sunt deja capabile să doboare autonom drone de atac de tip Shahed. Ministerul Apărării de la Kiev extinde astfel de soluții tehnologice de ultimă oră, a declarat Mihail Fedorov .

Ucraina anunță neutralizarea a 124 de drone rusești din 155, în cadrul unui atac aerian nocturn

Ucraina a anunțat că a doborât sau a neutralizat majoritatea dronelor lansate duminică spre luni de către Rusia, într-un atac nocturn masiv.

Miruță, despre Ucraina: Așteptarea mea e ca atunci când pierzi controlul unei drone să pui mâna pe telefon și să anunți instituțiile din România

Ministrul interimar al Apărării Radu Miruță susține că a existat o poziție a părții române „scrisă și verbală, destul de fermă” față de Ucraina după drona care a explodat în Portul Constanța.

Armata americană a doborât două drone iraniene deasupra Strâmtorii Ormuz

Forțele americane din Orientul Mijlociu au interceptat și distrus sâmbătă două drone iraniene de atac unidirecționale deasupra Strâmtorii Ormuz, a anunțat Comandamentul Central al SUA.

Cât de siguri sunt turiștii la vară pe litoral? Răspunsul președintelui Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan a oferit sâmbătă o serie de răspunsuri la întrebarea dacă turiștii vor fi în siguranță la vară pe litoralul Mării Negre, după ce o dronă a explodat în Portul Constanța.

Cum au ajuns dronele ucrainene lângă Portul Constanța. Nicușor Dan: Un răspuns vom avea în 7-10 zile

Președintele Nicușor Dan spune sâmbătă, după ședința avută la Constanța pe teme de apărare, că un răspuns la întrebarea cum au ajuns dronele ucrainene lângă Portul Constanța vom avea doar peste 7-10 zile.

Zeci de drone interceptate deasupra orașului Sankt Petersburg în timpul „Davosului rusesc”

Autoritățile ruse au anunțat sâmbătă că au interceptat 376 de drone ucrainene pe parcursul nopții, dintre care 86 în zona orașului Sankt Petersburg în contextul desfășurării Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg, cunoscut și ca „Davosul rusesc”.

RO-ALERT in Constanta after drone explosion. Evacuated people: Nobody told us what was happening

Authorities evacuated part of the Constanta Port on Thursday after a maritime drone exploded in the area, an incident that led to the activation of the Red Intervention Plan and the mobilization of law enforcement.

Dronele ucrainene îi dau bătăi de cap lui Putin. Kremlinul anunță întărirea apărării antiaeriene

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat joi că Rusia își va consolida sistemele de apărare antiaeriană după seria atacurilor ucrainene cu drone care au lovit ținte aflate la mare distanță de front. Printre acestea se numără și obiective din apropierea orașului Sankt Petersburg, unde se desfășoară principalul forum economic al țării.

Măsuri de securitate sporite și dronele interzise, la Summitul UE-Balcanii de Vest din Muntenegru, unde ajunge și Nicușor Dan

Din cauza Summitului UE-Balcanii de Vest de la Tivat, din 4 până în 6 iunie, vor fi în vigoare măsuri sporite de securitate, inclusiv interzicerea utilizării dronelor în mai multe locații, precum și închideri temporare ale traficului pe drumurile principale din Muntenegru, anunță autoritățile locale.

Zelenski trimite experți în România în apărarea împotriva dronelor

Ucraina se pregătește să trimită în România grupuri de experți în drone, după incidentul de la Galați. Aceștia vor împărtăși experiența lor în ceea ce privește răspunsul la amenințările Federației Ruse.

UPDATE: O persoană a murit și 63 au fost rănite în urma atacului asupra Kuweitului. Acțiunile iraniene au fost condamnate

Autoritățile din Kuweit au prezentat un bilanț preliminar al incidentului cu dronă de pe aeroport. O persoană și-a pierdut viața și peste șaizeci au fost rănite. De asemenea, mai multe state din Orientul Mijlociu au condamnat acțiunile Teheranului.

Cel mai mare terminal petrolier din Rusia a luat foc la Sankt Petersburg după un atac cu drone

Dronele ar fi atacat, în noaptea de marți spre miercuri, cel mai mare terminal petrolier al Rusiei de la Marea Baltică, în Sankt Petersburg, precum și o uzină militară din regiunea Tambov.

(FOTO/VIDEO) Ucrainenii arată cum dronele livrează ajutoare medicale. Imagini publicate de GUR

GUR a arătat cum practică livrarea de mărfuri medicale cu drone, anunță presa ucraineană.

Oana Țoiu and António Guterres discussed the incident involving the Russian drone in Romania

Romanian Foreign Minister Oana Țoiu announced that she had a meeting in New York with UN Secretary-General António Guterres, during which they addressed security incidents stemming from the war in Ukraine, as well as the case of the Russian drone that entered Romanian territory.

Dronele cu inteligență artificială ar putea proteja rețelele subacvatice din Europa

Domeniul subacvatic a devenit un element cheie al războiului hibrid, iar dronele cu inteligență artificială ar putea proteja rețelele submarine ale Europei.

Reacția Chinei la incidentul cu drona din Galați: Criza din Ucraina se extinde peste granițe. Dacă se permite continuarea pe această cale, va avea cu siguranță consecințe ireversibile

Reprezentantul permanent al Chinei la ONU, Fu Cong, a declarat în cadrul reuniunii Consiliului de Securitate, că incidentul de la Galați reflectă extinderea efectelor războiului din Ucraina asupra statelor vecine. Acesta a făcut apel la calm, dialog și o soluționare diplomatică a conflictului.

Reprezentantul Franței la ONU: România poate conta pe deplin pe solidaritatea noastră

Franța a condamnat ferm încălcarea spațiului aerian românesc de către o dronă implicată într-un atac rusesc asupra Ucrainei, care s-a prăbușit la Galați și a rănit două persoane. În cadrul ședinței Consiliului de Securitate, convocată la solicitarea României, ambasadorul Franței la ONU, Jérôme Bonnafont, a transmis sprijinul deplin al Parisului pentru autoritățile și cetățenii români.

Oana Țoiu: „Pentru prima dată, Consiliul de Securitate al ONU se reunește la solicitarea expresă a României pe o temă care o implică direct”

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) se reușește pentru prima dată la solicitarea României, a anunțat, luni, șefa diplomației române, Oana Țoiu, după incidentul de la Galați.

Turcia propune Japoniei un parteneriat pentru producția de drone

Turcia vrea să colaboreze cu Japonia pentru dezvoltarea și producția de drone. Țara a declarat că tehnologia sa militară poate fi baza unor proiecte comune în domeniul securității și apărării.

Darău: România pregătește investiții de sute de milioane de euro în drone și sisteme anti-dronă după incidentul de la Galați

Ministrul interimar al Economiei, Irineu Darău, a anunțat că România va derula proiecte de sute de milioane de euro dedicate exclusiv dezvoltării și achiziției de drone și sisteme anti-dronă, în contextul incidentului de la Galați, unde o dronă rusească folosită în războiul din Ucraina a lovit un bloc de locuințe.

Kelemen Hunor: Este inacceptabil ca dronele să survoleze nestingherite teritoriul României

La mai bine de patru ani de la începutul războiului de la granițele noastre, sistemul de apărare aeriană încă nu funcționează corespunzător, spune președintele UDMR Kelemen Hunor după ce o dronă a căzut pe un bloc din Galați.

MApN a semnat contracte de sute de milioane de euro în Programul SAFE pentru drone, rachete și muniție

Ministerul Apărării Naționale a anunțat semnarea mai multor contracte în cadrul Programului SAFE, pentru achiziția de drone, sisteme antiaeriene MISTRAL, vehicule militare și muniție, în valoare de sute de milioane de euro.

Reuters. Trei petroliere au fost atacate de drone în Marea Neagră

Trei petroliere au fost atacate cu drone în largul coastelor Turciei, în Marea Neagră, în timp ce una dintre nave se îndrepta spre Novorossiisk.

Drone pentru Armată. Miruță anunță semnarea unui contract prin SAFE

Drone pentru Armată prin SAFE. Ministrul Apărării Radu Miruță a anunțat joi semnarea unui contract finanțat prin SAFE de peste 30 de milioane de euro.

Letonia își intensifică apărarea antidronă la frontiera cu Rusia și Belarus

Armata Letoniei a anunțat că va consolida sistemele de apărare antidronă de-a lungul frontierelor cu Rusia și Belarus. Decizia vine după ce mai multe aparate de zbor s-au prăbușit pe teritoriul leton.

Măsură fără precedent în Rusia: Kremlinul militarizează băncile după atacurile repetate ale Ucrainei

Rusia a adoptat o măsură fără precedent după intensificarea atacurilor cu drone ale Ucraina: marile bănci și instituții financiare rusești vor putea să își organizeze propriile sisteme de apărare și chiar să își înarmeze personalul pentru a doborî drone, transmite The Guardian.

UE oferă în premieră 1,5 mld euro țărilor baltice din cauza „invaziei dronelor”

Anunțul a fost făcut de Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-o conferință de presă cu șefii statelor baltice.

Haos la un festival celebru din Australia: zeci de drone au căzut din cer în timpul unui show urmărit de mii de oameni

Momente de panică la celebrul festival Vivid Sydney după ce zeci de drone s-au defectat în timpul unui spectacol aerian și au căzut brusc în apă chiar în fața mulțimii, transmite Euronews.

The Telegraph: Rusia a găsit o modalitate de a direcționa dronele către Europa. Care sunt soluțiile de apărare?

Moscova folosește un dispozitiv de bruiaj GPS la Kaliningrad pentru a direcționa dronele ucrainene care atacă țara în spațiul aerian NATO, relatează ziarul britanic The Telegraph. Experții spun că tacticile Rusiei ar putea constitui un act de agresiune împotriva NATO.

România și Ucraina vor produce în comun drone, finanțate prin SAFE. Întâlnire a șefului planificării din MApN cu oficialii de la Kiev

Un comunicat al Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei anunță discuțiile părții române pe tema proiectelor comune de apărare cu oficialii din Kiev.

Letonia ar putea avea un nou guvern învestit chiar săptămâna aceasta, pe fondul crizei poltiice cauzate de incidentele cu drone

Premierul desemnat, Andris Kulbergs, a anunțat luni că intenționează să formeze un guvern de coaliție cu patru partide în Letonia, după prăbușirea ultimului Executiv pe fondul gestionării incidentelor cu drone din decursul acestei luni.

Ursula von der Leyen va merge în Lituania pentru discuții privind criza dronelor

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va merge marți în Lituania, după o serie de incursiuni cu drone care au determinat autoritățile să le ceară cetățenilor să se adăpostească în subsoluri și buncăre.

Atac rusesc de amploare cu drone și rachete asupra Kievului. Mai multe persoane au fost rănite

Forțele ruse au lansat un atac combinat de amploare cu rachete și drone asupra Kievului în noaptea de sâmbătă spre duminică, lovind clădiri rezidențiale și rănind cel puțin cinci persoane, au raportat oficialii.

Miruță laudă profesionalismul militarilor români după reușitele pe Flancul Estic

Militarii români au demonstrat în numeroase situații că își fac datoria cu profesionalism și curaj, spune ministrul Apărării, Radu Miruță, precizând că autoritățile trebuie să ia decizii responsabile pentru a le oferi sprijinul de care au nevoie, prin echipamente moderne și viziune pe termen lung.

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu la terminalul petrolier din Novorossiisk

Un incendiu a izbucnit la un terminal petrolier din orașul Novorossiisk, din sudul Rusiei, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe fondul unui atac cu drone ucrainene, au raportat autoritățile locale și canalele media.