israel

Hezbollah respinge acordul-cadru dintre Israel și Liban: Un acord umilitor, rușinos și o cedare a suveranității

Liderul Hezbollah, Naim Qassem, a criticat dur acordul-cadru semnat de Israel, Liban și Statele Unite privind retragerea forțelor israeliene din sudul Libanului, afirmând că documentul este „nul și neavenit” și că legitimează prezența israeliană pe teritoriul libanez.

Președintele Israelului, Isaac Herzog, primit luni la Palatul Cotroceni

Președintele Israelului, Isaac Herzog, vine în vizită oficială în România. Acesta va fi primit luni la Cotroceni de președintele Nicușor Dan și va participa la ceremoniile dedicate comemorării a 85 de ani de la Pogromul de la Iași.

Israel și Liban au semnat un acord care prevede retragerea trupelor israeliene din două zone din sudul Libanului

Israel, Liban și Statele Unite au semnat un acord-cadru care prevede retragerea forțelor israeliene din două zone din sudul Libanului și transferul acestora sub controlul armatei libaneze. Acordul este încheiat după mai multe luni de conflict care s-a extins în contextul Războiului cu Iran.

Iranul închide din nou Strâmtoarea Ormuz, invocând „încălcări” ale armistițiului. Ce avertisment transmite Teheranul

Iranul a anunțat sâmbătă după-amiază că închide din nou Strâmtoarea Ormuz, ca urmare a atacurilor israeliene asupra Libanului.

Atacuri israeliene asupra Libanului, în ciuda armistițiului cu Hezbollah. Cel puțin 16 morți

Libanul anunță sâmbătă că 16 persoane au fost ucise în urma atacurilor lansate de Israel, în contextul schimburilor de focuri cu gruparea Hezbollah, susținută de Iran.

Cel puțin două persoane au murit în urma unui atac israelian în Liban după încetarea focului

Cel puțin două persoane au fost ucise în urma unui atac cu dronă în sudul Libanului, la scurt timp după intrarea în vigoare a armistițiului dintre Israel și gruparea Hezbollah, potrivit unei surse medicale libaneze citate de agenția Reuters.

Israel și Hezbollah ar fi convenit un armistițiu, anunță un oficial american

Israel și gruparea șiită libaneză Hezbollah, susținută de Iran, au ajuns la un acord de încetare a focului, potrivit unui oficial american citat de presa internațională.

Cel puțin 15 persoane au fost ucise în urma unor atacuri israeliene în sudul Libanului

Armata Israelului a lansat în noaptea de joi spre vineri mai multe atacuri asupra regiunii de sud a Libanului în urma cărora 15 persoane și-au pierdut viața. Această escaladare are loc pe fondul încheierii acordului-cadru dintre SUA și Iran care prevede încetarea violențelor pe toate fronturile, inclusiv în Liban.

Procurorul General al Germaniei surprinde: Hamas a plănuit un atac terorist în Europa

Parchetul federal a arestat nouă presupuși susținători ai Hamas în ultimele luni. Acum, șeful agenției a anunțat că planurile de atac erau mai concrete decât se știa anterior.

Moment șocant: studenții de la Stanford au părăsit ceremonia de absolvire când directorul Google a început discursul

În jur de 200 de studenți de la Universitatea Stanford din SUA au plecat de la ceremonia de absolvire în momentul în care Sundar Pichai, directorul general al Google, a urcat pe scenă pentru a ține un discurs.

Iranul debutează la Cupa Mondială cu proteste și huiduieli. Egal cu Noua Zeelandă într-un meci tensionat

Naționala Iranului a început Cupa Mondială 2026 cu o remiză, 2-2 cu Noua Zeelandă, scrie AP.

Trump anunță că acordul cu Iranul este „semnat complet”. Documentul ar urma să fie publicat după ceremonia de la Geneva

Președintele SUA Donald Trump a anunțat că SUA și Iran au semnat acordul pentru încheierea războiului din Iran. Documentul ar urma să fie făcut public după ceremonia oficială de la Geneva.

UE nu a ajuns la un acord privind sancționarea ministrului israelian Itamar Ben-Gvir

Miniștrii de externe ai Uniunii Europene nu au reușit să ajungă la un consens pentru a aproba sancțiuni împotriva ministrului israelian de extremă dreapta pentru securitate națională, Itamar Ben-Gvir, a declarat luni șefa diplomației europene, Kaja Kallas.

O pisică a făcut ravagii într-o clinică veterinară: a distrus mai multe lucruri și a rănit câțiva oameni

O pisică speriată a făcut ravagii într-o clinică veterinară. Felina a fugit de pe masa medicului, a dărâmat lucrurile care i-au ieșit în cale, a rănit câțiva oameni care au încercat să o prindă și apoi s-a refugiat în tavanul fals al clinicii. Incidentul s-a produs în Israel.

Locuitorii strămutați din sudul Libanului, avertizați să nu revină la casele lor în ciuda acordului SUA-Iran

Autoritățile libaneze au îndemnat populația strămutată să nu se întoarcă imediat la locuințe, în ciuda acordului anunțat între Statele Unite și Iran privind încetarea ostilităților, în condițiile în care Israelul a declarat că nu își va retrage forțele armate din sudul țării.

Trump îi ceartă pe israelieni: Nu ar trebui să mai existe atacuri din partea Israelului nicăieri în Liban

Președintele american Donald Trump i-a certat pe israelieni. Nu ar trebui să mai existe atacuri din partea Israelului nicăieri în Liban, a transmis Trump la puțin timp după ce israelienii au bombardat suburbiile de sud ale capitalei libaneze Beirut.

Armata israeliană a lovit suburbiile din sudul Beirutului după un atac cu drone al Hezbollah

Armata israeliană confirmă că a efectuat un atac aerian asupra suburbiilor de sud ale capitalei libaneze Beirut, zona Dahiyeh, vizând ceea ce a descris drept infrastructură aparținând organizației Hezbollah.

Tensiunile dintre Israel și Hezbollah se intensifică. Raid aerian israelian în sudul Libanului

Un raid aerian israelian a lovit orașul Faroun din districtul Bint Jbeil, în sudul Libanului, în pofida discuțiilor diplomatice internaționale privind includerea Libanului într-un posibil memorandum de înțelegere aflat în negociere între Iran și Statele Unite ale Americii.

Liban: Un convoi de ajutoare al Vaticanului a fost interceptat de armata israeliană

Un convoi de ajutor umanitar al Vaticanului, trimis spre Liban, a fost oprit de armata israeliană și forțat să își schimbe ruta.

Meciul dintre Irlanda și Israel din Liga Națiunilor va avea loc pe teren neutru și fără spectatori

Asociația de Fotbal din Irlanda a anunțat că meciul dintre Irlanda și Israel, din Liga Națiunilor, nu se va mai disputa la Dublin, ci pe teren neutru.

Israelul l-a eliberat din închisoare pe unul dintre fondatorii Hamas

Israelul l-a eliberat pe unul dintre fondatorii grupării islamiste palestiniene Hamas, care era deținut fără proces din octombrie 2023, a anunțat joi unul dintre fiii săi. Hassan Youssef, în vârstă de 71 de ani, a fost „eliberat în apropierea orașului Hebron, în sudul Cisiordaniei”, a declarat fiul său, Owais Youssef. El a adăugat că tatăl său a fost apoi transferat la un spital din Ramallah.

Noul guvern al Sloveniei elimină interdicția lui Netanyahu de a intra în țară

Noul guvern conservator al Sloveniei a aliminat interdicția de intrare impusă premierului israelian Benjamin Netanyahu, precum și a doi dintre miniștrii săi.

Jurnalistă franceză de la un cunoscut post internațional, expulzată din Israel

Israelul a refuzat, joi, accesul jurnalistei franceze Alice Froussard pe teritoriul țării din Orientul Mijlociu. Ea a relatat în trecut despre războiul din Gaza pentru cunoscutul post public Radio France Internationale (RFI) și urma să ajungă în Cisiordania, pentru a relata situația din regiune.

Netanyahu „calcă pe urmele lui Hitler”. Erdogan, atac dur la adresa premierului israelian

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan l-a acuzat pe premierul israelian Benjamin Netanyahu că acesta „calcă pe urmele lui Hitler”. Erdogan a adăugat că va avea „aceeași soartă ca și alți tirani din istorie”.

Președintele Israelului vine la Iași pentru comemorarea Pogromului din 1941

Președintele Israelului, Isaac Herzog, va participa la Marșul Vieții de la Iași, eveniment organizat pentru comemorarea victimelor Pogromului din iunie 1941, a anunțat Primăria Municipiului Iași.

JD Vance admite că există „divergențe” cu premierul israelian: „Cu siguranță a greșit în anumite privințe”

Vicepreședintele SUA, JD Vance, a afirmat, într-un interviu pentru CBS, că interesele SUA și ale Israelului nu sunt mereu în concordanță, subliniind că premierul Benjamin Netanyahu „cu siguranță a greșit în anumite privințe” în modul în care a abordat relația cu SUA în privința Iranului. 

Lumea fierbe. Numărul războaielor a ajuns la cel mai ridicat nivel de după Al Doilea Război Mondial

Lumea a înregistrat în 2025 cel mai mare număr de conflicte armate din ultimii 79 de ani. Aproape 245.000 de persoane au murit din cauza violenței organizate, potrivit unui raport al Universității din Uppsala.

Tablou de Magritte, găurit cu un con de pin de un băiat de cinci ani

Un băiat de cinci ani a găurit tabloul „Castelul din Pirinei” al lui René Magritte, expus la Muzeul Israelului din Ierusalim. Opera de artă a fost perforată cu un con de pin.

Dispariția misterioasă a unui presupus spion Mossad în Liban. Ultima oară a fost văzut la Ambasada Ucrainei

Pe măsură ce atacurile israeliene au lovit, în martie, suburbiile Beirutului, iar cetățenii au părăsit cartierele în panică, un bărbat a profitat de haos, evadând dintr-o închisoare a Hezbollah.

Mai multe țări din occident impun noi sancțiuni coloniștilor israelieni din Cisiordania

O coaliție formată din șase țări a emis noi sancțiuni pentru coloniștii și așezările israeliene din Cisiordania, inclusiv împotriva unui ministru israelian deja sancționat de țările occidentale.

Raport ONU: Coloniștii israelieni din Cisiordania ocupată comit abuzuri cu sprijinul direct al armatei

Autoritățile israeliene sunt implicate direct în atacurile comise de coloniști împotriva palestinienilor din Cisiordania ocupată, iar forțele de securitate au oferit protecție acestora, potrivit unui raport publicat marți de Comisia de Anchetă a ONU pentru Teritoriile Palestiniene Ocupate.

Cel puțin 14 morți în sudul Libanului după noi bombardamente israeliene. Iranul amenință cu reluarea atacurilor

Cel puțin 14 persoane au fost ucise luni în urma unor atacuri aeriene israeliene asupra sudului Libanului, potrivit autorităților de la Beirut, citate de Euronews. Bombardamentele au continuat în ciuda avertismentelor lansate de Iran, care a amenințat că va relua atacurile împotriva Israelului dacă operațiunile militare din Liban nu încetează.

Iranul și Israelul anunță o pauză în atacuri, dar avertizează că vor riposta dacă armistițiul va fi încălcat din nou

Iranul și Israelul au anunțat încetarea atacurilor reciproce, însă Teheranul a avertizat că va riposta în cazul în care Israelul va lansa noi atacuri, inclusiv în Liban.

Iranul amenință infrastructura energetică din regiune după atacurile reciproce cu Israelul

Teheranul avertizează că orice nou atac asupra infrastructurii sale energetice ar putea declanșa represalii împotriva instalațiilor petroliere și energetice din întreaga regiune, inclusiv a unor active asociate Statelor Unite și aliaților acestora, transmite Euronews.

Trump cere încetarea „imediată” a focului între Israel și Iran. Cum escaladează conflictul

Președintele SUA, Donald Trump, intervine în conflictul care a degenerat din nou dintre Israel și Iran.

Iranul dă vina pe SUA pentru ultimele schimburi de focuri cu Israelul

Iranul susține că Statele Unite poartă responsabilitatea pentru reluarea luptelor cu Israelul, argumentând că acțiunile Israelului „nu pot fi separate” de politica americană. Reacția Teheranului vine la câteva ore după ce Israelul a ripostat atacând vestul și centrul Iranului, în ciuda avertismentelor președintelui american Donald Trump.

Rafael Grossi, atacat de Teheran. Iranul acuză AIEA de lipsă de responsabilitate

Iranul a acuzat luni Statele Unite că au coordonat recentele atacuri israeliene asupra teritoriului său, susținând că operațiunile au fost desfășurate în colaborare cu Comandamentul Central al SUA (CENTCOM).

Petrolul se apropie de 100 de dolari pe baril. Piețele reacționează la noile atacuri dintre Iran și Israel

Prețul petrolului a crescut puternic luni dimineață, după ce Israelul și Iranul au continuat schimbul de atacuri, în ciuda eforturilor diplomatice susținute de administrația Donald Trump pentru menținerea armistițiului, anunță Euronews.

Războiul din Iran: Israelul bombardează vestul și centrul Iranului, în ciuda avertismentelor lui Trump | UPDATE

La câteva ore după atacul Iranului, Israelul ripostează atacând vestul și centrul Iranului, în ciuda avertismentelor lui Trump. Iranul a lansat în seara de duminică rachete către Israel, marcând primul atac de acest fel de la armistițiul din aprilie, care a suspendat confruntările dintre SUA, Israel și Iran.

Războiul din Iran: Corpul Gardienilor Revoluției Islamice susține că Israelul a atacat ținte „de pe teritoriul nostru”

Explozii puternice au fost auzite în Teheran și în alte orașe iraniene, după ce Israelul ar fi lansat atacuri cu rachete balistice aer-sol, potrivit Gardienilor Revoluției Islamice din Iran.