romania

Nicușor Dan s-a întâlnit la New York cu premierul Libanului. Pe agendă, candidatura lui Dacian Cioloș

Președintele Nicușor Dan a discutat miercuri, la New York, cu premierul Libanului, Nawaf Salam, despre relațiile bilaterale, situația din regiune și cooperarea în cadrul Francofoniei.

Care este schimbarea cea mai des observată la menopauză. Peste jumătate dintre femeile din România se simt nepregătite înainte de apariția primelor schimbări

Un nou sondaj arată că aproape jumătate dintre femeile din România care trec prin perimenopauză sau menopauză s-au învinovățit pentru schimbările cu care se confruntă, în timp ce peste jumătate dintre acestea spun că s-au simțit nepregătite înainte de apariția primelor schimbări.

Nicușor Dan, discurs la ONU: Rusia urmărește „o agendă revizionistă”. România va continua să sprijine Ucraina și Republica Moldova

Președintele Nicușor Dan a avertizat miercuri, la ONU, că amenințarea reprezentată de Federația Rusă depășește granițele Ucrainei și se manifestă în Europa inclusiv prin atacuri cibernetice, dezinformare și sabotaje.

Ce pune, concret, România pe masă în cadrul Trilateralei pe transport cu Bulgaria și Grecia | În ce stadiu se află discuțiile

Două proiecte feroviare, estimate la 110 milioane de euro, sunt propunerea concretă a României în cadrul cooperării cu Grecia și Bulgaria pentru dezvoltarea coridorului Marea Neagră - Marea Egee. Banii nu sunt încă alocați: România pregătește candidaturile pentru finanțare europeană, cu termen de depunere 6 octombrie, potrivit Ministerului Transporturilor.

Un brand italian pune România în centrul planului său pentru Europa de Est: „Este piața cu cel mai mare potențial de vânzări”

România devine una dintre piețele asupra cărora Mutti își concentrează atenția în Europa Centrală și de Est, compania italiană pregătind investiții mai mari în marketing și extinderea portofoliului pe piața locală. Într-un interviu exclusiv pentru Mediafax, Juan Pablo Carnevale explică de ce România are un rol tot mai important în strategia grupului.

Nicușor Dan, mesaj din prima zi la Adunarea Generală a ONU: Pacea și cooperarea dintre națiuni sunt esențiale

Președintele Nicușor Dan a transmis marți, de la New York, un mesaj în care a subliniat importanța cooperării internaționale și rolul Organizației Națiunilor Unite în găsirea unor soluții prin dialog, după participarea la prima zi a dezbaterilor la nivel înalt ale Adunării Generale a ONU.

România, „poartă” între Europa și Caucaz. Oana Țoiu prezintă la New York planul pentru următorii cinci ani

România își propune să își consolideze în următorii cinci ani rolul de nod regional pentru infrastructură, energie și comerț, mizând pe investiții de peste 50 de miliarde și pe conexiunile cu Republica Moldova, Ucraina, Balcanii de Vest și regiunea Mării Negre.

România și Bulgaria vor găzdui hub-ul european pentru securitate maritimă la Constanța și Varna. Marea Neagă, „calea maritimă a viitorului”

România va găzdui, alături de Bulgaria, un hub european pentru securitatea maritimă, a declarat marți ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, într-o discuție organizată la New York de Atlantic Council.

Eurobarometru: UE face mai mult sport ca acum 4 ani, dar România iese din nou în față. Prin sedentarism

Europenii fac mai mult sport decât în urmă cu patru ani, dar, și la capitolul ăsta, diferențele dintre state sunt mari, uneori uriașe. România e printre primele țări cele mai sedentare din UE, iar asta durează de mai mulți ani.

Atac de la Kiev la adresa actualului premier al Ungariei: „Orbán a plecat, dar orbanismul prosperă”

Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbiha, l-a criticat pe premierul Ungariei, Péter Magyar, după ce acesta a respins participarea țării sale la o nouă inițiativă regională lansată de Ucraina și s-a opus proiectului privind depozitarea unor rezerve ucrainene de combustibil pe teritoriul ungar. „Orbán a plecat”, dar politicile sale continuă, a transmis șeful diplomației de la Kiev.

Tricolorii se opresc în sferturile de finală la EuroVolley. România, învinsă de Franța cu 3-0

Naționala masculină de volei a României a fost învinsă marți de Franța cu 3-0 la Sofia, în sferturile de finală ale Campionatului European – EuroVolley 2026.

New York are de marți „Queen Marie of Romania Corner”. Intersecția dedicată Reginei Maria, inaugurată la 100 de ani de la vizita sa în SUA

O intersecție din centrul New York-ului a fost dedicată oficial Reginei Maria a României, la 100 de ani de la vizita istorică a suveranei în Statele Unite. Ceremonia de inaugurare a plăcii „The Queen Marie of Romania Corner” a avut loc în marja Adunării Generale a ONU.

Reguli globale pentru protejarea copiilor în mediul digital. Mesajul transmis de Mirabela Grădinaru la ONU

România susține stabilirea unor reguli comune la nivel internațional pentru protejarea copiilor în mediul digital, astfel încât siguranța acestora să nu depindă de țara în care locuiesc sau de platforma online pe care o folosesc. Mesajul a fost transmis la New York, în marja Adunării Generale a ONU.

Economic și social în România ultimilor ani. De unde s-a plecat și unde s-a ajuns?

Ultimii aproape șapte ani au schimbat radical condițiile economice și sociale în România. Performanța economică și bunăstarea socială au fost lovite de crizele suprapuse – de la criza pandemică, la criza energetică acutizată de războiul din Ucraina, șocul generat de valul de măsuri protecționiste și războiul tehnologic, valutar, comercial și geopolitic dintre marile puteri până la criza acută a combustibililor din prezent.

Eurostat: România, a doua cea mai mare scumpire a benzinei dintre țările UE

România a înregistrat în august a doua cea mai mare creștere din Uniunea Europeană a prețului benzinei față de luna precedentă, de 6,6%, potrivit datelor publicate marți de Eurostat. Doar în Spania benzina s-a scumpit mai mult, cu 8,2%.

66% dintre români nu fac niciodată sport sau exerciții fizice. România este mult sub media UE

Doi din trei români spun că nu fac niciodată exerciții fizice sau nu practică sport, potrivit unui nou Eurobarometru privind sportul și activitatea fizică. În România, procentul celor care nu fac deloc sport ajunge la 66%, față de 39% la nivelul Uniunii Europene.

Făcea mii de sărituri pe scările blocului în pandemie. Povestea lui Daniel Chițigoi, voleibalistul român care impresionează la EuroVolley

Daniel Chițigoi, unul dintre oamenii de bază ai naționalei României la EuroVolley 2026, și-a construit ascensiunea prin antrenamente neobișnuite încă din copilărie. În timpul pandemiei, voleibalistul transforma scările blocului în propriul teren de antrenament. Povestea lui este prezentată de Confederația Europeană de Volei (CEV) chiar în ziua meciului România-Franța din sferturile de finală ale EuroVolley.

Echipa națională de tenis a României a urcat patru locuri în clasamentul Cupei Davis după victoria cu Indonezia

Echipa masculină de tenis a României a urcat patru poziții în clasamentul Cupei Davis și ocupă locul 42, după victoria obținută în fața Indoneziei, la Jakarta, în Grupa Mondială II.

Republica Moldova va institui stare de urgență energetică și hidrologică. România, parte din planul de criză

Republica Moldova se pregătește să declare stare de urgență în domeniile energetic și hidrologic, în condițiile creșterii prețurilor la energie și carburanți și ale scăderii puternice a debitului Nistrului. Autoritățile pregătesc inclusiv folosirea în regim de urgență a interconexiunilor electrice cu România.

Victor Ponta, după reținerea lui Călin Georgescu: „Nu există politică în Europa în care să-ți arestezi adversarul politic. Ăsta e stat în descompunere, e stat kovesionist”

„Nu există politică în Europa în care să salți adversarul politic”, a spus Victor Ponta, după ce Călin Georgescu a fost ridicat de DIICOT. Fostul premier a criticat în termeni duri operațiunea procurorilor și a susținut că România riscă să repete practicile pe care le-a condamnat în trecut.

Analist politic, despre contractul de lobby cu firma din SUA: „Putea fi oricine. Contează interesele americane. Am putea să construim cu vecinii noștri”

Analistul de politică externă Ștefan Popescu a declarat că „astăzi am sărbătorit 30 de ani de la semnarea tratatului de bună vecinătate la Timișoara cu Ungaria”. Potrivit acestuia, România ar putea discuta cu țările vecine, în cazul în care „SUA nu mai au același interes”.

Maia Sandu avertizează după noile incidente cu drone: „Riscurile sunt reale”. Moldova va coopera cu România și țările vecine

Republica Moldova a înregistrat 39 de încălcări ale spațiului său aerian de la începutul anului 2026, față de 17 în întreg anul precedent, a declarat luni președinta Maia Sandu. Șefa statului a avertizat că incidentele cu drone rusești reprezintă o problemă regională, care afectează inclusiv România.

Echipa națională în Liga Națiunilor. Unde se văd la televizor cele șase meciuri din această toamnă

Echipa națională de fotbal a României va disputa în această toamnă șase meciuri în Liga Națiunilor. Primul este programat vineri, 25 septembrie, în deplasare, cu Suedia.

„Policriză” în România: 12 crize se pot suprapune în următoarele luni. Avertismentul AEI

România nu se îndreaptă spre 12 crize distincte, ci spre o singură „policriză”, cu 12 manifestări care se pot alimenta reciproc, avertizează Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă. Acesta vorbește despre presiuni care pot afecta energia, carburanții, inflația, fiscalitatea, agricultura și nivelul de trai.

Patru medalii pentru România la Olimpiada Balcanică de Informatică 2026

Delegația României a reușit să obțină patru medalii la cea de-a 33-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Informatică. Competiția, desfășurată în Albania, a reunit peste 75 de concurenți din 18 state.

România-Franța, în sferturile EuroVolley. Presa franceză amintește de victoria tricolorilor din grupe

Franța s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de volei masculin după ce a învins Portugalia cu 3-0, iar presa franceză anunță deja confruntarea cu România, echipă care a produs una dintre surprizele fazei grupelor.

Pe ce loc urcă România în clasamentul mondial după victoria senzațională împotriva Ucrainei | ”Tricolorii” au învins cu 3-0 și s-au calificat în sferturile ”Europeanului” de volei

Naționala României de volei masculin a învins Ucraina (nr. 10 mondial, înaintea acestei partide) cu 3-0, duminică, la Sofia, și s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European. Iar rezultatul i-a propulsat pe ”tricolori” în clasamentul care contează ca și criteriu de calificare la următorul Campionat Mondial.

Nicușor Dan, mesaj pentru românii din SUA: Vă încurajez să rămâneți atenți la ce se întâmplă în România

Președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj românilor din Statele Unite, cu prilejul Summitului Comunității Române organizat la Chicago. Mesajul președintelui a fost prezentat de Consilierul de Stat pentru românii de pretutindeni, Ana-Maria Geană.

Presa maghiară, cu ochii pe lucrările de pe A1, autostrada care leagă România de Ungaria

Presa maghiară acordă atenție finalizării tronsonului Margina-Holdea din autostrada A1, considerat veriga lipsă pentru circulația neîntreruptă pe autostradă între Boița și Nădlac, la frontiera cu Ungaria.

Fericirea are un cost. Cât cheltuie părinții din România în primul an de viață al unui bebeluș

Părinții din România cheltuie cu un bebeluș aproximativ 3.385 de euro în primul an de viață, pentru produsele esențiale, potrivit unei analize publicate duminică. România se află printre țările europene cu cele mai mici costuri calculate în termeni nominali.

Germania, Polonia și România, într-o amenințare fără precedent. Planuri de atac asupra Europei: „Inițial, desigur, cu arme nenucleare”

Rusia ar putea ataca Germania, România și Polonia în decurs de un an, potrivit lui Serghei Karaganov, președintele de onoare al Consiliului pentru Politică Externă și de Apărare din Rusia. El susține că sunt discutate planuri pentru lovituri mult mai dure asupra Ucrainei și a unor țări europene, România fiind indicată din cauza livrărilor de arme către Ucraina.

Băsescu avertizează: Dacă am avea un guvern naționalist, România n-ar fi finanțată

Fostul președinte Traian Băsescu avertizează că o eventuală guvernare de extremă dreapta ar putea avea probleme în obținerea finanțării externe.

Nicușor Dan, apel la echilibru: Dacă citim presa, pare că suntem în preajma apocalipsei. Să ne bucurăm când avem succese

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj de încredere în parcursul societății românești, subliniind că în ciuda problemelor cu care se confruntă țara, românii trebuie să se „bucure când avem succese”.

România, calificare fără emoții în play-off-ul Grupei Mondiale I din Cupa Davis. Tricolorii au învins Indonezia cu 3-0

Echipa masculină de tenis a României s-a calificat în play-off-ul Grupei Mondiale I din Cupa Davis, după ce a învins Indonezia cu 3-0, la Jakarta. Tricolorii au tranșat confruntarea după primele trei meciuri, ultimul punct fiind obținut de Ștefan Hăită și Radu Țurcanu în partida de dublu.

„Cine a avut ideea asta la 112 metri adâncime?”. Doi italieni, uimiți de România

„Este de-a dreptul absurd!” - e reacția sinceră a doi turiști italieni care au coborât la 112 metri adâncime în Salina Turda.

Mihai Fifor: România are un împrumut de aproape 16 miliarde de euro prin SAFE. „Putem redeveni jucători”

România are de dus în spate un împrumut de aproape 16 miliarde de euro prin mecanismul SAFE, iar miza nu ar trebui să fie doar achiziția de tehnică militară, ci dezvoltarea industriei naționale de apărare, susține fostul ministru al Apărării Mihai Fifor, într-o analiză privind noua arhitectură de securitate a Europei.

Câți ani apucă românii să stea la pensie. România este sub media UE

Românii au una dintre cele mai scurte perioade estimate de viață după vârsta de pensionare din Europa, potrivit unei analize Euronews bazate pe date Eurostat și OECD pentru 2024. Bărbații din România au o speranță de viață de mai puțin de 16 ani după ieșirea la pensie, iar pentru femei perioada este estimată la 19,1 ani, sub mediile Uniunii Europene.

Un castel din România, într-un top european alături de palatele Buckingham, Schönbrunn și Versailles

Castelul Bran din România a fost inclus în top 10 al celor mai populare castele și palate din Europa, realizat pe baza numărului de recenzii de pe Google. Castelul din Transilvania se află astfel în clasament alături de obiective precum Palatul Buckingham, Palatul Schönbrunn și Palatul Versailles.

Siegfried Mureșan spune că măsurile fiscale vor fi relaxate de îndată ce ne permitem

Premierul desemnat Siegfried Mureșan spune că măsurile de consolidare fiscală adoptate de Guvernul Bolojan vor putea fi relaxate treptat, „de îndată ce ne permitem”, după rectificarea bugetară și elaborarea bugetului pentru anul viitor.

MAE: România condamnă alegerile organizate de Rusia în teritoriile ocupate din Ucraina și în Transnistria

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României condamnă organizarea de către Rusia a alegerilor pentru Duma de Stat în teritoriile ocupate din Ucraina și deschiderea unor secții de votare în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, fără acordul autorităților de la Chișinău.