Petre Apostol

Cristian Chivu, primul antrenor străin care debutează cu o victorie la Inter după 23 de ani

Cristian Chivu a intrat în istoria clubului Inter Milano odată cu debutul său pe banca tehnică în Serie A. Românul a condus formația nerazzurra la un succes clar, 5-0 cu Torino, luni noapte, devenind primul antrenor străin, după Héctor Cúper în 2002, care își începe mandatul cu o victorie

Regizorul Darren Aronofsky, despre cinema: Filmele sunt foarte scumpe, trebuie să ții cont de public

Regizorul Darren Aronofsky, cunoscut pentru filme ca Black Swan, The Wrestler sau Mother!, declară că, deși uneori filmele sale par concepute pentru viziunea sa personală, scopul real este să ajungă la cât mai mulți spectatori.

Udinese, cu portarul român Răzvan Sava titular, remizează cu Verona, scor 1-1, la debutul noului sezon

Udinese și Hellas Verona au debutat în noul sezon de Serie A cu un egal, 1-1, pe stadionul Bluenergy din Udine. Toate golurile au fost marcate în partea a doua a meciului, ambele venind din lovituri de colț. La Udinese, românul Răzvan Sava, fost internațional U21, a fost portarul titular.

Administrația Trump ia în calcul sancțiuni contra oficialilor UE privind legea serviciilor digitale

Administrația președintelui american Donald Trump analizează posibilitatea de a impune sancțiuni unor oficiali ai Uniunii Europene sau ai statelor membre responsabili de implementarea Legii Serviciilor Digitale (DSA), au declarat pentru Reuters două surse familiare cu discuțiile.

Vremea caniculară accelerează îmbătrânirea indiferent de vârstă, arată un studiu

O echipă de cercetători din Taiwan a demonstrat, printr-un studiu, că expunerea repetată la valuri de căldură are efecte negative constante asupra organismului uman, accelerând procesul de îmbătrânire indiferent de vârstă. Rezultatele au fost publicate luni în revista Nature Climate Change.

Superliga: Hermannstadt învinge pe Farul, 1-0. Prima victorie a sibienilor în acest sezon

Hermannstadt a obținut, luni seară, prima victorie a sezonului, după ce s-a impus pe teren propriu împotriva celor de la Farul Constanța, scor 1-0 (1-0), în ultimul meci al etapei a 7-a din Superliga României la fotbal.

Petra Kvitova, înfrântă de Diane Parry. Anunțul emoționant al sportivei din Cehia

Petra Kvitova (35 de ani, 543 WTA), dublă câștigătoare de Grand Slam, și-a încheiat cariera profesionistă luni, după ce a fost învinsă în primul tur al US Open de franțuzoaica Diane Parry (22 de ani, 107 WTA), scor 1-6, 0-6.

Trump înființează unități speciale ale Gărzii Naționale pentru „probleme de ordine publică”

Președintele american Donald Trump a semnat luni un ordin executiv prin care vor fi create unități specializate ale Gărzii Naționale, „antrenate și echipate pentru a gestiona problemele de ordine publică”.

Casper Ruud, deranjat de mirosul de cannabis la US Open: E enervant să joci tenis așa

Tenismenul norvegian Casper Ruud a declarat că mirosul de cannabis prezent la US Open este „decisiv cel mai neplăcut lucru” al turneului, înaintea debutului său la turneul de Mare Șlem, de marți dimineață, contra austriacului Ofner.

Ciclistul francez David Gaudu câștigă etapa a 3-a din Vuelta. Jonas Vingegaard rămâne lider

Ciclistul francez David Gaudu (Groupama-FDJ) s-a impus luni în etapa a 3-a a Turului Spaniei, după ce a trecut linia de sosire în 2h 59’ 24”, întrecându-l la sprintul final pe danezul Mads Pedersen (Lidl-Trek). Jonas Vingegaard (Team Jumbo-Visma) a sosit al treilea și și-a păstrat tricolul de lider.

Musk cheamă la judecată companiile Apple și OpenAI / De ce s-a supărat Musk pe cele două companii

Musk mai amenințase, în trecut, cu procese cele două companii și iată că acum se ține de cuvânt

Real Madrid domină topul salariilor din fotbalul european: peste 11 milioane euro pe an per jucător. Cum arată Top 10

Real Madrid se detașează net de restul marilor cluburi europene în privința salariilor jucătorilor, cu un salariu anual mediu de 11,2 milioane de euro per jucător pentru sezonul 2025-2026.

Kevin De Bruyne a explicat motivele mutării sale din Premier League în Serie A: Am ales să vin la Napoli după ce am vorbit cu copiii mei

Kevin De Bruyne, 34 de ani, deținător a 24 de trofee în carieră și transferat la Napoli, a explicat motivele mutării sale din Premier League în Serie A și obiectivele pentru sezonul abia început, spunând că a luat decizia de a se transfera după ce a vorbit despre asta cu copiii săi.

Două lebede, salvate de polițiștii pentru protecția animalelor

Două lebede albe, aflate într-o stare precară de sănătate, au fost salvate de polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Ilfov, după ce păsările au fost găsite într-o gospodărie din comuna Copăceni, în apropierea râului Argeș.

Superliga: Rapid București învinge în deplasare pe Metaloglobus, în etapa a șaptea

Rapid a obținut trei puncte importante în deplasarea de la Clinceni, după un meci în care Metaloglobus a pus mari probleme în partea secundă a meciului. Rapid s-a impus cu scorul de 2-1, toate golurile fiind marcate în prima parte a jocului.

Dinozaurul cu velă de pe Insula Wight: Istiorachis macarthurae, spectaculoasa nouă specie descoperită de cercetători

O nouă specie de dinozaur, care avea o structură asemănătoare unei vele de-a lungul spatelui şi a cozii, a fost identificată pe Insula Wight, au anunţat cercetătorii britanici.

Putin vede „lumina de la capătul tunelului” în relaţiile dintre Rusia şi SUA

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că există „lumina de la capătul tunelului” în relaţiile dintre Rusia şi Statele Unite ale Americii, exprimându-şi speranţa că întâlnirea recentă cu preşedintele american Donald Trump va contribui la restabilirea dialogului bilateral.

Tragerea la sorți a Cupei Mondiale 2026 va avea loc la Kennedy Center din Washington, anunță Trump

Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că tragerea la sorți pentru Cupa Mondială de Fotbal din 2026 va avea loc pe 5 decembrie la Kennedy Center din Washington, și nu a exclus posibilitatea ca el însuși să supravegheze evenimentul.

Ivana Mladenović câștigă premiul pentru regie la Festivalul de Film de la Sarajevo

Regizoarea sârbo-română Ivana Mladenović a fost recompensată vineri seară cu premiul pentru regie la Festivalul Internațional de Film de la Sarajevo pentru lungmetrajul său Sorella di Clausura.

Furtunile au afectat 15 județe și municipiul București. O persoană a murit și mai multe sunt rănite

Furtunile violente de vineri au afectat 38 de localități din 15 județe și București, provocând victime, pagube materiale și numeroase intervenții ale pompierilor pentru degajarea copacilor.

Superliga Feminină de fotbal, la debut: duel între campioana și vicecampioana sezonului trecut

Sezonul 2025/2026 al Superligii Feminine începe sâmbătă cu derby-ul dintre campioana Farul Constanța și vicecampioana Csikszereda, un meci care deschide oficial noua ediție a competiției.

Baschet. Thomas Bropleh vine din prima ligă a Spaniei la vicecampioana României, CSM Oradea

CSM Oradea l-a transferat pe experimentatul baschetbalist Thomas Bropleh, jucător cu dublă cetățenie liberiană-americană și un parcurs impresionant în campionatele europene.

Canada va egala scutirile de taxe ale SUA, anunță premierul Carney

Guvernul Canadei a decis să renunțe la taxele vamale de represalii pentru a se alinia scutirilor acordate de SUA prin acordul USMCA.

Trump: Posibile sancțiuni împotriva Rusiei în două săptămâni

Donald Trump a spus că în aproximativ două săptămâni va afla dacă eforturile sale de a opri invazia Rusiei în Ucraina pot avea succes.

Remiză în deschiderea etapei a 7-a din Superligă: UTA Arad – Unirea Slobozia 1-1

UTA Arad și Unirea Slobozia au încheiat la egalitate, scor 1-1 (1-0), partida care a deschis etapa a 7-a din Superliga României la fotbal, disputată pe stadionul „Francisc Neuman”. Slobozia a egalat în prelungirile partidei.

Premierul Ilie Bolojan, în vizită la Broșteni, localitate grav afectată de inundații

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că guvernul a alocat peste 7,4 milioane de lei pentru sprijinirea familiilor afectate de inundații și refacerea locuințelor distruse.

Vânt puternic și copaci doborâți în București și Giurgiu. Zeci de intervenții ale pompierilor

Fenomenele meteo periculoase de vineri seară au provocat căderea copacilor, pagube materiale și blocaje pe mai multe străzi, iar pompierii ISU intervin în peste 20 de locații pentru a asigura siguranța populației.

Înot. Darius Coman, locul 6 și record național, în finala la 200 m bras de la CM juniori

Înotătorul Darius Coman a terminat pe locul șase la 200 m bras la Mondialele de juniori din Otopeni și a stabilit un nou record național.

FRG înființează Consiliul Campionilor și noi comisii pentru dezvoltarea gimnasticii

Federația Română de Gimnastică a creat Consiliul Campionilor și două comisii noi pentru a sprijini sportivii.

Bolojan a discutat cu autoritățile din Neamț și Suceava despre sprijinul pentru zonele afectate de inundații, programul Saligny și PNRR

Premierul Ilie Bolojan s-a întâlnit vineri la Târgu Neamț cu reprezentanții administrațiilor din Neamț și Suceava pentru a discuta sprijinul pentru zonele afectate de inundațiile de la finalul lunii iulie, programul Anghel Saligny și proiectele finanțate prin PNRR.

Handbal masculin: Dinamo a învins pe Minaur și a câștigat a opta Supercupă din istoria clubului

Dinamo București a câștigat Supercupa României la handbal masculin, după ce s-a impus, vineri seară, la Bistrița, în finala cu Minaur Baia Mare. Reprezintă a opta Supercupă câștigată de Dinamo.

Liderul Belarusului reduce așteptările privind eliberarea deținuților, după apelul lui Trump

Președintele Belarusului, Alexander Lukashenko, a temperat vineri speranțele unei eliberări masive a deținuților, cerută de președintele american Donald Trump într-un apel telefonic săptămâna trecută.

Campionatul Mondial de volei feminin. Italia învinge Slovacia și bifează a 30-a victorie consecutivă

Italia și-a început Campionatul Mondial de volei feminin cu o victorie clară, 3-0 împotriva Slovaciei, obținând a 30-a victorie consecutivă în competiții oficiale.

România sprijină Spania în lupta cu incendiile de vegetație

Un contingent de 51 de pompieri români intervine în Spania pentru a limita efectele incendiilor de vegetație.

Thomas Frank, categoric după refuzul lui Eze: Nu vrem jucători care nu doresc să fie la Spurs

Thomas Frank, antrenorul lui Tottenham, a spus că nu vrea jucători care nu doresc să fie la club, după ce Eberechi Eze a ales să semneze cu rivala Arsenal.

Ciclism. Sprinterul italian Jonathan Milan și-a prelungit contractul cu Lidl-Trek până în 2029

Jonathan Milan, câștigătorul tricoului verde din Turul Franței 2025, și-a prelungit contractul cu echipa Lidl-Trek până la finalul sezonului 2029.

FC Universitatea Cluj l-a transferat pe fundașul stânga Tobias Horn

FC Universitatea Cluj l-a transferat pe fundașul stânga Tobias Horn, jucător de 20 de ani cu dublă cetățenie româno-germană, venit de la echipa secundă a lui FC Augsburg.

Europa League: FCSB ratează la limită victoria în Scoţia, Aberdeen egalează în minutul 90

FCSB a obţinut un rezultat de egalitate, joi seară, pe terenul echipei Aberdeen, scor 2-2, în turul play-off-ului Europa League, după ce scoţienii au egalat în minutul 90. Campioana României a evoluat în 10 jucători, după eliminarea lui Cisotti, în minutul 38.

Arabia Saudită execută un bărbat pentru fapte comise la 15 ani

Autorităţile saudite au executat joi un bărbat de 30 de ani, Jalal al-Labbad, pentru fapte de care a fost acuzat când avea 15 ani, potrivit Ministerului de Interne din Arabia Saudită.

Rădoi avertizează înainte de returul Craiovei cu Istanbul: Vom avea probleme, sper să nu clacăm

Deşi Universitatea Craiova a obţinut joi seară o victorie importantă în faţa lui Istanbul Başakşehir, scor 2-1, în deplasare, antrenorul Mirel Rădoi atrage atenţia asupra provocărilor care urmează în returul de pe teren propriu, pentru obţinerea calificării în grupa unică UEFA Conference League.