Explozie la un depozit de armament din Bulgaria. Incendiul s-a extins de la un depozit la altul

O explozie a provocat un incendiu la un depozit de armament din centrul Bulgariei, în cursul nopții de vineri spre sâmbătă, au anunțat autoritățile locale și presa bulgară. Este al doilea incendiu produs în ultimele săptămâni la o instalație de depozitare a muniției din această țară.

De ce unii oameni adorm imediat, iar alții au nevoie de zeci de minute. Explicația specialiștilor

Pentru unii oameni, momentul în care se pun în pat înseamnă aproape instantaneu somn. Pentru alții, urmează minute bune în care se întorc de pe o parte pe alta, se uită la ceas și așteaptă ca somnul să apară. Diferența nu ține doar de „noroc” sau de cât de obosit este cineva, ci de modul în care organismul reglează somnul.

Volodimir Zelenski: Putin nu va renunța la obiectivul de a ocupa întreaga Ucraină

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski susține că Vladimir Putin nu va renunța la obiectivul de a ocupa întreaga Ucraină.

Arabia Saudită închide conducta Est-Vest după un atac cu drone. Artera transporta până la 5 milioane de barili de petrol pe zi

Arabia Saudită a închis temporar conducta Est-Vest, una dintre cele mai importante infrastructuri petroliere ale țării, după ce aceasta a fost vizată de un atac cu drone.

Trafic restricționat în București, în weekend, din cauza mai multor evenimente. Brigada Rutieră recomandă rute alternative

Traficul va fi restricționat în mai multe zone din București, în weekend, din cauza unor evenimente. Brigada Rutieră recomandă șoferilor câteva rute alternative.

Budanov: Europa începe să înțeleagă amenințarea războiului hibrid al Rusiei

Kirilo Budanov, șeful Biroului Președintelui Ucrainei, susține că statele europene încep să conștientizeze amploarea amenințării reprezentate de războiul hibrid al Rusiei și avertizează că Moscova își extinde acțiunile dincolo de statele baltice.

Atacuri rusești în Zaporojie și Krivoi Rog. Trei oameni au murit, iar alți trei au fost răniți

Atacurile rusești asupra orașelor Zaporojie și Krivoi Rog au provocat moartea a trei persoane și rănirea altor trei, potrivit autorităților ucrainene.

Numărul morților în incendiul unui feribot din Filipine a crescut la 35

Incendiul care a distrus un feribot de pasageri din Filipine, soldat cu moartea a cel puțin 35 de persoane, s-a răspândit atât de repede încât un bărbat nu a avut timp să-și ia o vestă de salvare, deoarece alți pasageri l-au călcat în panica creată.

Dezvoltatorii ruși au folosit inteligența artificială pentru a construi software pentru drone de atac kamikaze, susține Anthropic

O mică echipă de dezvoltatori, probabil independenți, din Rusia a folosit chatbot-ul AI Claude pentru a dezvolta software pentru un roi autonom de drone de atac „kamikaze” cu vizualizare la persoana întâi , inclusiv ghidare terminală, selecție țintă și coordonare între mai multe aeronave, potrivit Anthropic, compania care a dezvoltat Claude.

Donald Trump va sosi în Irlanda pentru o vizită de două zile

Președintele american Donald Trump va sosi sâmbătă dimineață pe aeroportul din Dublin, pentru o vizită de două zile în Irlanda.

US Open: Germanul Alexander Zverev ajunge la a treia finală consecutivă de Grand Slam

Campion la Roland Garros și finalist la Wimbledon, germanul a ajuns în finala US Open, învingându-l vineri pe rusul Karen Khachanov în trei seturi (6-3, 7-6, 7-6). El îl va înfrunta pe câștigătorul meciului 100% american dintre Ben Shelton și Frances Tiafoe.

Șase nigerieni, extrădați în SUA pentru că au escrocat peste 100 de femei cu milioane de dolari

Șase cetățeni nigerieni legați de o rețea criminală organizată care ar fi escrocat femei americane cu peste 6 milioane de dolari prin intermediul unor escrocherii romantice online vor fi extrădați în Statele Unite, a anunțat poliția sud-africană.

Coreea de Nord a lansat un proiectil neidentificat în Marea Japoniei

Comandamentul militar sud-coreean a indicat că a detectat un foc de armă, fără a oferi detalii suplimentare.

Un tren de pasageri a deraiat în Franța. Sunt cel puțin 44 de răniți

Cel puțin 44 de persoane au fost rănite, inclusiv una grav, după ce un tren de pasageri a deraiat în nordul Franței, au declarat oficialii locali.

Putin avertizează: O desfășurare de trupe europene în Ucraina ar fi „un război împotriva Rusiei”

Președintele rus Vladimir Putin a avertizat vineri că orice desfășurare de trupe europene în Ucraina ar echivala cu „un război împotriva Rusiei”, susținând în același timp că Moscova nu „amenință” țările europene.

Republicanii și democrații din Nashville au fost de acord să redenumească aeroportul după Dolly Parton

În Nashville, Tennessee, guvernul statului, dominat de republicani, și conducerea orașului, controlată de democrați, sunt angajate într-o luptă pentru controlul aeroportului orașului. Dar există un lucru asupra căruia cele două părți pot fi de acord: Aeroportul Internațional Nashville ar trebui redenumit în onoarea fiicei preferate a statului Tennessee, Dolly Parton.

HOROSCOP 12 septembrie. Berbecul are parte de o nouă poveste de iubire, iar Leul își rezolvă problemele financiare. Ce rezervă astrele pentru toate zodiile

Ziua aduce oportunități financiare, schimbări în iubire și momente importante alături de familie. Unele zodii își pot consolida relațiile și pot primi vești bune, în timp ce altele trebuie să fie atente la bani, sănătate și echilibrul emoțional.

Siniakova și Townsend, campioane la US Open! Performanță istorică pentru perechea numărul 1

Taylor Townsend și Katerina Siniakova au câștigat vineri titlul la dublu feminin la US Open 2026 și au reușit o performanță istorică în tenis.

CIA a declasificat 71 de documente trimise Casei Albe despre Al-Qaida și Osama bin Laden. Publicarea documentelor, la 25 de ani de la atacurile din 11 septembrie

CIA a declasificat, vineri, 71 de documente privind gruparea al-Qaida şi fostul său lider, Osama bin Laden, la 25 de ani de la atacurile din 11 septembrie 2001. Documentele acoperă perioada februarie 1998 - 12 septembrie 2001 și sunt extrase din rapoartele zilnice de informații furnizate de CIA și de alte agenții de spionaj președinților de atunci: Bill Clinton și, respectiv, George W. Bush.

Îngrijorare mondială. O conductă de petrol vitală din Arabia Saudită a fost atacată de drone necunoscute

O conductă de petrol din Arabia Saudită a luat foc după ce a fost atacată de drone necunoscute. Atacul a stârnit îngrijorare deoarece instalația este foarte importantă pentru exportul mondial.

Deputații britanici resping proiectul de lege privind legalizarea morții asistate în Anglia și Țara Galilor

Deputații britanici au respins, vineri, proiectul de lege care ar fi permis adulților cu boli în stadiu terminal din Anglia și Țara Galilor să aleagă să-și pună capăt vieții. Proiectul a fost respins cu 286 de voturi împotrivă și 270 de voturi pentru.

O nouă generație de diplomați a depus jurământul la MAE. Oana Țoiu: Cel mai competitiv și complex proces de selecție

Oana Țoiu a anunțat vineri că o nouă generație de diplomați și-a depus jurământul la Ministerul Afacerilor Externe. Șefa ministerului spune că examenul pe care l-au trecut aceștia a fost cel mai complex examen al MAE din ultimii 10 ani.

Un lider rus amenință o țară europeană: va dispărea de pe harta lumii, Dumnezeu să ne ferească

Un lider rus a făcut amenințări grave la adresa unei țări europene. Este vorba despre Dmitri Medvedev care a amenințat Lituania cu dispariția de pe hartă. Dumnezeu să ne ferească, și-a însoțit amenințarea fostul președinte și premier al Rusiei.

Volodimir Zelenski, mesaj la 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie: Trebuie să existe o replică în fața oricărui inamic sau terorist

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a comemorat victimele atentatelor din 11 septembrie 2001, precizând că statele care își apără libertățile și valorile trebuie să rămână unite.

Avertisment din Suedia: Misiunile țării în cadrul NATO sunt în pericol dacă stânga va câștiga alegerile

Premierul suedez Ulf Kristersson a lansat un avertisment cu două zile înainte de alegerile generale din Suedia, spunând că misiunile țării în cadrul NATO sunt în pericol dacă partidele de stânga vor obține victoria. „Asta ar însemna un guvern care nu va putea lua deciziile interne necesare pentru a ne îndeplini obligațiile față de NATO, de exemplu — cum ar fi cheltuielile, cum ar fi toate misiunile”, a spus oficialul.

Aventurile unor americani care călătoresc prin lume cu un autobuz. Ce au pățit la Huși și la Albița

Un grup de americani care călătorește prin lume cu un autobuz a ajuns în România. Americanii au povestit ce le-a plăcut în România, dar și ce peripeții au avut în Huși. De asemenea, ei au avut o surpriză neplăcută la granița cu Republica Moldova.

Forțele Aeriene Române, exercițiu militar pe întreg teritoriul țării: Zboruri la joasă înălțime și deplasări de tehnică militară

Forțele Aeriene Române desfășoară, între 14 și 25 septembrie, exercițiul „Burebista 26”, pe întreg teritoriul României, cu deplasări de tehnică militară și zboruri la joasă înălțime.

Miniștrii USR anunță că nu demisionează: Ghinion, suntem și astăzi la muncă

Miniștrii USR au transmis că zvonurile privitoare la o iminentă demisie a Guvernului sunt false. Baronii PSD s-au bucurat puțin, ghinion, miniștrii USR și secretarii de stat sunt și astăzi la muncă.

MApN: Mai multe fragmente de drone aeriene, unele cu încărcătură explozivă, găsite pe litoralul românesc

Ministerul Apărării Naționale informează, vineri seara, că în cursul zilei au fost găsite mai multe fragmente de drone aeriene în mai multe localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea, dar şi în Marea Neagră. Unele dintre ele aveau și încărcătură explozivă, acestea fiind neutralizate în siguranță de echipele specializate.

Un fost președinte al României ironizează PNL si PSD: Își spun „cele două mari partide”

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, critică dur partidele din fosta Coaliție de guvernare, după rezultatele din cele mai recente sondaje. Acesta ironizează PNL și PSD și spune că se consideră mai votați decât ar fi în prezent, dacă s-ar organiza alegeri.

Cătălin Predoiu, mesaj la 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie: Terorismul nu a reușit să învingă valorile, umanitatea și solidaritatea

Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a transmis un mesaj de solidaritate cu SUA, la 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie 2001.

Circulația trenurilor, oprită în zona Făurei din cauza unui incendiu de vegetație. Două trenuri, blocate în stații

Circulația trenurilor este oprită, vineri seară, pe raza localității Făurei, județul Brăila, din cauza unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în apropierea căii ferate. Potrivit ISU Brăila, trei autospeciale de stingere intervin pentru lichidarea incendiului, care se manifestă pe o suprafață de aproximativ 3.000 de metri pătrați.

S-a publicat raportul Corpului de control al premierului privind acțiunile Nuclearelectrica pentru dezvoltarea reactoarelor modulare mici, după acordul acționarilor. Recomandările oficiale

Raportului emis de către Corpul de Control al Prim-ministrului după controlul de la Nuclearelectrica - ce vizează activitatea companiei pentru dezvoltarea proiectului reactoarelor modulare mici în România - a fost publicat integral, cu mai multe pasaje secretizate, vineri, după decizia luată în unanimitate în acest sens de acționarii companiei controlate de stat, prin Ministerul Energiei.

Traian Băsescu, atacuri dure la adresa lui Bolojan: „Dacă specialiștii vor fi de talia dânsului, va fi un dezastru”. Critici și la adresa lui Grindeanu

Fostul președinte Traian Băsescu i-a criticat pe premierul interimar Ilie Bolojan și liderul PSD Sorin Grindeanu, susținând că actuala criză politică este menținută de blocajul dintre partide.

Băsescu, despre scenariul anticipatelor: Putem îndrepta toate erorile de la alegerile catastrofale din 2024

Fostul președinte al României Traian Băsescu a afirmat vineri seara, la Digi24, că scenariul organizării alegerilor anticipate este unul „fezabil” și că prin acest fel, „putem îndrepta toate erorile de la alegerile catastrofale ale anului 2024”.

Ilie Bolojan, vizită „de evaluare” la Insula Lacul Morii. Proiectul din Sectorul 6 va fi inaugurat săptămâna viitoare

Ilie Bolojan, premierul României, a mers vineri într-o vizită la Insula Lacul Morii. Proiectul, finanțat cu bani din PNRR, a intrat în reabilitare la începutul anului 2025 și va putea fi vizitat începând cu data de 18 septembrie.

Trump a comemorat la Pentagon atentatele de la 11 septembrie 2001: Nu vom uita niciodată. De aceea luptăm astăzi

Președintele american Donald Trump a comemorat, vineri, la Pentagon, atentatele care au avut loc pe 11 septembrie 2001, organizate și executate de Al Qaeda. În discursul său, președintele american a subliniat că Statele Unite nu au mai fost niciodată la fel după evenimentele de la momentul respectiv. „Nu vom uita niciodată. De aceea luptăm astăzi”, a mai adăugat Trump.

Operațiune de salvare în Marea Nordului. Salvatorii au scos din apă o păpușă gonflabilă

O inedită operațiune de salvare s-a desfășurat într-un port german de la Marea Nordului. Salvatorii au fost chemați pentru a recupera un corp care plutea pe apă. După ce s-au apropiat, salvatorii au constatat că în apă se afla o păpușă gonflabilă.

Radu Miruță schimbă condițiile pentru navigatorii români. Perioada de serviciu pe mare, redusă la 12 luni

Radu Miruță, ministrul interimar al Transporturilor, a anunțat vineri reducerea de la 24 la 12 luni a perioadei de serviciu pe mare necesare pentru obținerea unor brevete de ofițer.

PMB: Evaluarea blocului din Rahova afectat de explozie a fost finalizată. Ce urmează

Specialiștii au finalizat evaluarea blocului din Rahova, care a fost afectat în luna octombrie 2025 de o explozie. Primăria Capitalei a anunțat și care sunt următorii pași.