Diana Nunuț

Vicepremier, despre moțiunea de cenzură împotriva Guvernului: Cu mare probabilitate o să treacă, Guvernul o să fie schimbat

Vicepremierul și ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, a afirmat marți că există o mare probabilitate ca moțiunea anunțată de AUR și PSD împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan să treacă. El a adăugat că noua majoritate poate fi cea creată pentru a dărâma Executivul sau poate fi alta, adăugând că toate variantele sunt posibile în acest moment.

Protest în Piața Victoriei, organizat de Confederația Meridian: Sute de sindicaliști au ieșit în stradă pentru a-și cere drepturile

Confederaţia Sindicală Naţională Meridian organizează, marţi, un miting de protest în Piaţa Victoriei, între orele 10:30 – 14:30. La acest eveniment iau parte sindicalişti aparţinând tuturor confederaţiilor sindicale naţionale, membrii ai federaţiilor şi asociaţiilor profesionale, ale pensionarilor civili şi militari, asociaţiilor revoluţionarilor, studenţilor.

Călin Georgescu, după ieșirea de la ÎCCJ: România are resurse, are putere, dar nu și un guvern pe măsura ei

Fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu, s-a prezentat marți, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Magistrații urmează să decidă definitiv dacă poate începe procesul în care el este acuzat de complicitate la tentativa de lovitură de stat. În același dosar mai sunt inculpate alte 20 de persoane, precum și Horațiu Potra. La ieșirea de la Curtea Supremă, fostul candidat la prezidențiale a transmis un mesaj.

Confederația Patronală Concordia: Criza politică din România majorează costurile de finanțare și riscă pierderi de miliarde din PNRR

Instabilitatea politică din România din această perioadă are efecte directe asupra economiei, de la creșterea dobânzilor și deprecierea cursului de schimb până la riscul pierderii unor sume importante din PNRR, arată o analiză realizată și publicată marți de Concordia. Confederația Patronală avertizează asupra unor riscuri majore pe termen mediu și lung.

Suceava: Tone de detergent, haine și jucării contrafăcute, confiscate de polițiști în cadrul Operațiunii Jupiter

Polițiștii din Suceava au efectuat nouă percheziții domiciliare într-un dosar privind infracțiuni la regimul proprietății intelectuale, în cadrul operațiunii „Jupiter”, fiind descoperite și ridicate bunuri contrafăcute în valoare totală de aproape 1,9 milioane de lei.

Fifor îl acuză pe Bolojan că menține o criză politică: „Un lider care, cu bună știință, vulnerabilizează țara”

Deputatul PSD Mihai Fifor a lansat, marți, un atac dur la adresa premierului Ilie Bolojan, susținând că acesta conduce fără susținere parlamentară și că „a devenit, în acest moment, un factor de risc pentru România”.

Surse: Cum vede Trump ultima propunere a Iranului privind încetarea războiului

Președintele american Donald Trump nu este mulțumit de ultimele propuneri făcute de Iran pentru încetarea războiului, care vizează încheierea luptelor și redeschiderea Strâmtorii Ormuz în schimbul amânării discuțiilor despre programul nuclear al Teheranului. Potrivit unui oficial american citat de Reuters, liderul de la Casa Albă și-a exprimat acest punct de vedere în cadrul unei întâlniri cu înalți oficiali din domeniul securității naționale.

Explozie urmată de incendiu la o seră din Târgu Mureș. Nu s-au înregistrat victime

O explozie urmată de un incendiu a avut loc marți, la primele ore ale dimineții, la o seră din municipiul Târgu Mureș. Pompierii au intervenit la fața locului pentru stingerea focului. Nu s-au înregistrat victime în urma incidentului.

POLITICO: Regele Charles va pleda pentru un parteneriat puternic SUA-Marea Britanie în discursul său adresat Congresului

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii va susține un discurs, marți, în Congresul american, cu ocazia vizitei sale oficiale în SUA. Monarhul britanic va pleda pentru un parteneriat puternic între cele două țări, în actualul context geopolitic marcat de războiul din Orientul Mijlociu.

Brăila se alătură orașelor care interzic păcănelele. Hotărârea, adoptată în unanimitate în Consiliul Local

Consiliul Local Brăila a votat luni, în unanimitate, hotărârea privind interzicerea jocurilor de tip slot-machine pe raza municipiului. Anunțul a fost făcut de edilul orașului Brăila, Marian Dragomir.

Eurostat: România are cea mai ridicată rată din UE în privința deceselor cauzate de accidente rutiere

Numărul persoanelor din Uniunea Europeană decedate în urma accidentelor rutiere a scăzut cu 2,2% în 2024, comparativ cu 2023, potrivit datelor publicate luni de Eurostat. Pe de altă parte, România a înregistrat cea mai ridicată rată a deceselor în urma evenimentelor rutiere din UE, respectiv 78 de decese la un milion de locuitori.

Motreanu, după anunțul PSD-AUR privind moțiunea de cenzură: Dacă au suficiente voturi să dea jos Guvernul, este firesc să își asume și responsabilitatea guvernării

Secretarul general al PNL, Dan Motreanu, a reacționat, luni, la scurt timp după ce PSD și AUR au anunțat că vor depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. „Alianța de astăzi confirmă minciuna permanentă a lui Grindeanu”, a spus Motreanu.

CFR Călători anunță modificări în circulația trenurilor internaționale București – Budapesta pe 14 mai

Circulația trenurilor internaționale IR 72 și IR 73, București - Budapesta, va suferi modificări în data de 14 mai 2026, ca urmare a unor lucrări la infrastructura feroviară între stațiile Recaș și Remetea Mare.

Barack Obama condamnă incidentul armat de la Cina Corespondenţilor: Respingem ideea că violența ar avea vreun loc în democrația noastră

Fostul președinte american Barack Obama a condamnat incidentul armat de la Cina Corespondenților, care a avut loc în weekend la Casa Albă. „Este de datoria noastră, a tuturor, să respingem ideea că violența ar avea vreun loc în democrația noastră”, a scris Barack Obama într-o postare pe rețelele sociale.

Fenechiu (PNL): N-aș exclude o discuție cu AUR, dar prima opțiune este PSD

Liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, a declarat luni că în opinia sa, PNL nu poate exclude o discuție cu AUR pentru susținerea unui Guvern minoritar. Totuși, el este de părere că prima opțiune pentru PNL ar trebui să fie o negociere cu PSD și cu parlamentarii neafiliați.

Prețurile petrolului cresc din nou, pe fondul blocării negocierilor de pace SUA-Iran

Prețurile petrolului au înregistrat noi creșteri, în contextul în care negocierile de pace dintre SUA și Iran s-au blocat. Brent, referința globală, a crescut cu aproape 2% și a ajuns la 107,26 dolari pe baril.

Record la box-office: Filmul biografic „Michael” a avut încasări de 217 milioane de dolari în weekendul de lansare

„Michael”, un film biografic despre regele pop-ului, Michael Jackson, a încasat 97 de milioane de dolari la box-office-ul intern și 217 milioane de dolari la nivel mondial în primul weekend de la lansare.

Operațiunea Jupiter: 185 de percheziții în 76 de dosare penale vizând încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală

Poliția Română și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au declanșat luni o amplă acțiune la nivel național, pentru combaterea infracțiunilor la regimul drepturilor de proprietate intelectuală. Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice fac 185 de percheziții în 76 de dosare penale.

SIPRI: Cheltuielile militare globale au crescut cu 2,9% în 2025, pe fondul unei insecurități tot mai mari

Cheltuielile militare la nivel global au crescut cu 2,9% în 2025 și au atins un nivel record de aproape 2,9 trilioane de dolari, potrivit unui raport publicat luni de Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm (SIPRI).

UPDATE. Nicușor Dan se întâlnește astăzi cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai minorităților naționale. Care este agenda discuțiilor

Președintele Nicușor Dan se întâlnește luni cu liderii partidelor politice parlamentare pro-europene, anunță Administrația Prezidențială. Temele care vor fi discutate sunt cele privind implementarea programelor majore pentru România (SAFE, PNRR).

Iei gustări la ore târzii? Ce impact poate avea asta asupra sănătății intestinale

Un nou studiu sugerează că persoanele care se confruntă cu stres și care, în plus, consumă gustări târzii își pot crește semnificativ riscul de a dezvolta probleme intestinale.

Atenție, bucureșteni! PMB anunță sistări temporare ale apei calde în mai multe zone, pentru reabilitarea sistemului de termoficare

Primăria Municipiului București a anunțat, joi, că vor fi sistări temporare ale apei calde în mai multe zone în oraș, pentru lucrări la reabilitarea sistemului de termoficare.

Ilie Bolojan, primele declarații după ce miniștrii PSD și-au depus demisia: Am luat act de demisiile lor / Premierul preia interimar portofoliul ministerului Energiei / Lista tuturor propunerilor

Premierul Ilie Bolojan a susținut, joi, o declarație de presă, după ce miniștrii PSD au demisionat din Guvern. Șeful Executivului a anunțat că a luat act de demisia acestora și că va transmite propunerile pentru interimari președintelui Nicușor Dan. Momentan, mai multe portofolii-cheie vor fi preluate de miniștri din actualul cabinet al premierului.

Cristian Pistol: Mobilizare record pe șantierul secțiunii Cornetu-Tigveni a autostrăzii Sibiu-Pitești

Directorul CNAIR, Cristian Pistol, anunță, într-o postare pe rețelele sociale, că se lucrează pe şantierul secţiunii Cornetu-Tigveni a Autostrăzii Sibiu-Piteşti cu peste 1.000 de muncitori şi mai mult de 200 de utilaje. Acesta a precizat că mobilizarea în şantier este „record”, lucrându-se pe 25% din cei 37,4 kilometri.

Scandalul mesajelor anticezariană din București s-a terminat cu amenzi. Anunțul ANPC

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) a anunțat, joi, că a aplicat amenzi în valoare totală de 30.000 de lei în urma mesajelor anticezariană apărute pe unele panouri din Capitală. Ei au menţionat că reprezentanţii entităţilor implicate în conceperea, finanţarea şi difuzarea acestor mesaje nu au transmis informaţiile solicitate de ANPC.

Nicușor Dan, mesaj cu ocazia Zilei Forțelor Terestre: Vom continua să modernizăm Armata României și să încurajăm cariera militară

Președintele Nicușor Dan a transmis, joi, un mesaj cu ocazia Zilei Forțelor Terestre. „În această zi solemnă, onorăm memoria eroilor care au făcut sacrificiul suprem pe câmpul de luptă și transmitem respectul nostru profund veteranilor care au apărat valorile naționale”, se arată în mesajul transmis de Nicușor Dan, care a fost prezentat de consilierul prezidențial Marius-Gabriel Lazurca în cadrul festivităților organizate la Monumentul „Mormântul Ostașului Necunoscut” din Parcul Carol I din Capitală.

Prințul Harry face o vizită neanunțată în Kiev. El va participa la o conferință pe tema securității

Prințul Harry, fiul mai mic al regelui Charles al III-lea al Marii Britanii, a sosit joi, în capitala Ucrainei, într-o vizită care nu a fost anunțată anterior. Acesta va participa la o conferință pe tema securității la Kiev.

Ministrul Finanțelor: Deficitul bugetar a scăzut la 1% din PIB în primele trei luni din 2026

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță joi că deficitul bugetar în primele luni din 2026 a scăzut la 22 de miliarde de lei, de la aproximativ 44 de miliarde de lei în aceeași perioadă din 2025. Concret, ca pondere în economie, acest lucru înseamnă o reducere de la 2,3% din PIB la 1%.

Fluxul de petrol rusesc către Slovacia a fost reluat prin conducta Drujba, după o întrerupere de trei luni

Slovacia a reluat joi dimineață importurile de petrol rusesc prin conducta Drujba, după o întrerupere de trei luni provocată de un atac rusesc asupra infrastructurii în luna ianuarie. Anunțul a fost făcut de ministrul slovac al Economiei, Denisa Saková.

WP: Pentagonul afirmă că operațiunile de deminare din Strâmtoarea Ormuz ar putea dura șase luni

Pentagonul a informat Congresul american că operațiunile de deminare din Strâmtoarea Ormuz ar putea dura șase luni, iar acest lucru este puțin probabil să fie efectuat până la încheierea războiului dintre SUA și Iran, scrie The Washington Post.

O companie aeriană, care operează zboruri și în România, anunță modificări: Cu cât timp înainte de ora zborului se vor închide ghișeele de check-in

O companie aeriană, care operează zboruri și în România, anunță o modificare privind închiderea ghișeelor de check-in și predarea bagajelor. Măsura va intra în vigoare în luna noiembrie a acestui an și vine în încercarea de a combate haosul generat de intrarea completă în vigoare a sistemului european de intrare/ieșire (EES).

Virgil Popescu a depus un amendament în PE pentru includerea drumului expres Craiova–Lugoj în finanțarea europeană

Europarlamentarul Virgil Popescu a anunțat miercuri, că a depus în Parlamentul European un amendament pentru includerea drumului expres Craiova–Drobeta Turnu Severin–Lugoj în coridoarele europene de transport finanțate prin Connecting Europe Facility 2028–2034. De asemenea, europarlamentarul a mai depus un amendament și pentru modificarea traseului Iași–Chișinău, în vederea unei conectivități mai eficiente cu Republica Moldova.

Discuții între confederațiile sindicale și PSD privind salarizarea din sectorul bugetar. Cu ce propuneri a venit BNS

Reprezentanții PSD și confederațiile sindicale au reluat, miercuri, dialogul social privind salarizarea din sectorul bugetar. În timp ce reprezentanții PSD au subliniat că își doresc continuarea proiectelor începute în cadrul coaliției, însă într-o nouă formulă politică, BNS a propus ca procesul de negociere pentru formarea unei noi coaliții să conducă și la elaborarea unui nou program de guvernare.

Oligarhul Vladimir Plahotniuc, condamnat la 19 ani de închisoare

Oligarhul Vladimir Plahotniuc a fost condamnat, miercuri, la 19 ani de închisoare. Sentința a fost pronunțată de magistrații de la Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani) și poate fi atacată la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.

„A fost greșeala noastră”. O familie din Italia a rezervat un zbor spre Cracovia, dar a ajuns în Craiova

O vacanță care trebuia să fie în Cracovia s-a transformat, pentru o familie din Italia, într-una în Craiova. Acest lucru s-a întâmplat întrucât prescurtările orașelor sunt apropiate: Cracovia e KRK, în timp ce Craiova e CRA, însă la ambele apare numele întreg și țara din care fac parte.

Emil Boc, critic la adresa PSD: Spargerea coaliției guvernamentale pro-europene, „o greșeală istorică”

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a criticat miercuri, într-o intervenție la Digi24, decizia PSD de a retrage sprijinul politic lui Ilie Bolojan. „Spargerea de către PSD a coaliției guvernamentale pro-europene este o greșeală istorică cu consecințe grele pentru România pe termen scurt, mediu și lung”, a spus edilul.

PNL a ieșit de la consultările de la Cotroceni. Ilie Bolojan: Îmi asum în continuare mandatul de premier

Delegația PNL, condusă de Ilie Bolojan, a ieșit miercuri de la consultările convocate de Nicușor Dan la Palatul Cotroceni. Bolojan a menționat că dialogul avut cu președintele Nicușor Dan a fost unul bun și a reiterat că își asumă în continuare mandatul de premier.

Sprijin european pentru Ilie Bolojan. Manfred Weber laudă reformele premierului și critică poziția PSD: „S-a îndepărtat de angajamentele sale pro-europene”

Șeful PPE (Partidul Popular European), Manfred Weber, a avut, miercuri, un apel telefonic cu Ilie Bolojan. Oficialul european l-a felicitat pe premier pentru măsurile economice și reformele promovate într-un timp scurt, dar a subliniat totodată și provocările politice interne care ar putea afecta parcursul european al țării, în contextul în care luni, PSD i-a retras sprijinul lui Ilie Bolojan.

Ucraina a înștiințat oficial MOL că este pregătită să reia tranzitul de țiței prin conducta Drujba. Sursă Reuters: Fluxurile de petrol vor fi reluate miercuri

Ucraina a înștiințat oficial grupul petrolier MOL că este pregătită să reia tranzitul de țiței prin conducta Drujba către Ungaria și Slovacia. O sursă din industrie a declarat pentru Reuters că fluxurile de petrol vor fi reluate în cursul zilei de miercuri.

Reuters: Un oficial ucrainean avertizează că unele rachete ruse zboară în apropierea Cernobîlului, riscând un accident major

Procurorul general al Ucrainei, Ruslan Kravchenko, a avertizat miercuri faptul că Rusia a lansat de mai multe ori drone și rachete pe o traiectorie de zbor în apropierea centralei nucleare de la Cernobîl, iar acest lucru sporește riscul unui accident major.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da