Știrile zilei

Ministrul Sănătății, către personalul ATI: „Renunţaţi la verighetă sau plecaţi din ATI!”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a cerut personalului ATI să renunțe la verighetă, alte bijuterii și unghii false, întrucât se pot transmite bacterii pacienților internați în această secție.

Kamala Harris spune că ar putea candida din nou la președinția SUA

Fosta vicepreședintă a SUA, Kamala Harris, a declarat pentru BBC că ar putea candida din nou la Casa Albă.

Trei răniți într-un accident produs în Vrancea

Trei persoane au fost rănite într-un accident produs sâmbătă în zona loclității Garoafa din județul Vrancea.

Discuții „foarte constructive” între China și SUA la Kuala Lumpur, privind tarifele comerciale

Negocierile comerciale dintre China și SUA, care urmăresc să pună capăt războiului comercial dintre cele două economii majore ale lumii, au început sâmbătă la Kuala Lumpur, Malaysia, și s-au dovedit „foarte constructive”, potrivit unui purtător de cuvânt al Trezoreriei americane.

Grindeanu, liderul PSD: Daniel Băluță este favorit în a fi candidatul PSD la Primăria Capitalei

Președintele interimar al Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, a declarat, sâmbătă, la Buzău, că Daniel Băluță este favorit să fie candidatul partidului la Primăria Capitalei și că are prima șansă.

Trei cetățeni chinezi arestați la Tbilisi pentru tentativă de cumpărare de uraniu

Trei cetățeni chinezi au fost arestați în capitala Georgiei, Tbilisi, în timp ce încercau să cumpere ilegal 2 kilograme de uraniu, a anunțat sâmbătă Serviciul de Securitate de Stat (SSG) al Georgiei.

Marcel Ciolacu și-a anunțat oficial candidatura pentru alegerile din 7 decembrie. Ciolacu: Nu e un pas înapoi, e un pas cu sufletul. Mă întorc acasă

Fostul premier Marcel Ciolacu a confirmat oficial, la evenimentul organizat Partidul Social Democrat de la Buzău, că va candida la președinția Consiliului Județean Buzău, subliniind că decizia sa este una „cu sufletul” și nu un pas înapoi în carieră.

Bolojan, cu ocazia Zilei Armatei: Armata este un exemplu de ordine, seriozitate și solidaritate

Premierul Ilie Bolojan a transmis sâmbătă un mesaj cu ocazia Zilei Armatei Române, în cadrul ceremoniei organizate la Carei, aducând un omagiu eroilor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial și a subliniat în cel de-al Doilea Război Mondial și a subliniat importanța unei armate moderne.

Spitalele regionale vor fi gata în 2029. Rogobete: „Banii există. Trebuie să fii tâmpit să blochezi un astfel de proiect”

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, spune că spitalele regionale din Iaşi, Cluj şi Craiova vor fi gata până în 2029.

Grindeanu: Venim cu propuneri constructive, dar nu putem să tăcem când unele decizii sunt greșite

Prezent sâmbătă la Buzău, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a transmis un mesaj ferm partenerilor de guvernare, subliniind că loialitatea în cadrul coaliției nu trebuie confundată cu tăcerea în fața greșelilor.

Turist mort la Panteon vineri seara / Cum s-a petrecut tragedia

Forțe impresionante de prim-ajutor au fost dislocate

Acces doar cu act de identitate pentru pelerini, la sfințirea Catedralei Naționale

Pelerinii care vor participa duminică la sfințirea picturii Catedralei Naționale trebuie să aibă asupra lor un act de identitate, informează sâmbătă Basilica, agenția de știri a Bisericii Ortodoxe Române.

Atac aerian rusesc în Kiev provoacă moartea unei persoane și răni altor zece / Trei alte persoane au murit în atacurile din Ucraina

În noaptea dintre vineri și sâmbătă, un atac aerian rusesc asupra Kievului a ucis o persoană și a rănit alte zece.

Radu Miruță, ministrul Economiei: Mergem înainte, fără să ne lăsăm descurajați de manipulări

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a reacționat sâmbătă într-un mesaj video pe rețelele de socializare, respingând o serie de acuzații apărute în spațiul public și calificându-le drept „știri false grosolane”, lansate de „cei deranjați că noi continuăm să construim sănătos”.

Departamentul american al Apărării – donație anonimă de 130 de milioane de dolari pentru plata salariilor trupelor

Donald Trump: „Un prieten a oferit banii dintr-un sentiment de patriotism”

Generalul Vlad Gheorghiță, șeful armatei: Armata nu este doar o instituție, este o stare de spirit

Cu ocazia Zilei Armatei Române, sâmbătă, la Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” din Iași, șeful Statului Major al Apărării, generalul Vlad Gheorghiță, a adus un omagiu eroilor căzuți, militarilor activi și spiritului care definește instituția militară.

Maia Sandu sosește duminică la Bucureşti. Președinta Moldovei participă la Sfinţirea picturii Catedralei Naţionale

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, va ajunge duminică în București, unde va participa la Sfințirea picturii Catedralei Naționale.

Poliția Română: România a înregistrat o scădere semnificativă a infracționalității

În primele nouă luni ale anului 2025, România a înregistrat o scădere semnificativă a infracționalității, potrivit datelor oficiale prezentate sâmbătă de Poliția Română. În total, au fost sesizate 368.493 de fapte penale, cu 51.264 mai puține (-12,2%) față de aceeași perioadă a anului trecut.

Nicușor Dan: Modernizarea Armatei este o prioritate. România este protejată pentru că a fost serioasă

Președintele României, Nicușor Dan, a spus că Armata Română este esențială pentru apărarea țării, pentru menținerea păcii și că statul investește în modernizarea ei.

Ionuț Moșteanu: Libertatea și demnitatea României sunt apărate prin curajul Armatei Române

Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, prezent sâmbătă la evenimentul de la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I din Capitală, organizat cu ocazia Zilei Armatei Române, a subliniat rolul armatei în apărarea țării și a valorilor naționale.

Gabriela Firea nu va candida la Primăria Capitalei! Ea atacă deciziile lui Ciolacu: „Cine mi-a săpat groapa a căzut în ea”

Gabriela Firea anunță sâmbătă că nu va candida la Primăria Capitalei, din dorința de a rămâne la stadiul de europarlamentar. Firea l-a criticat pe Marcel Ciolacu pentru modul în care a fost tratată în PSD anul trecut.

Belinda Bencic se califică în finala turneului WTA 500 de la Tokyo. A zecea finală a carierei

Jucătoarea elvețiană de tenis Belinda Bencic (locul 13 mondial) s-a calificat sâmbătă în finala turneului WTA 500 de la Tokyo (Japonia), după ce a învins-o pe americanca Sofia Kenin (locul 25 mondial), cu scorul de 7-6(5), 3-6, 6-2 în semifinală. Aceasta va fi a 10-a finală din cariera sa.

Grindeanu, de Ziua Armatei: Armata Română are nevoie de investiții și salarizare demnă de respectul pe care îl merită

Președintele interimar al PSD și președinte al Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a transmis sâmbătă un mesaj cu ocazia Zilei Armatei Române, subliniind importanța aprecierii militarilor și necesitatea unor investiții pentru îmbunătățirea performanțelor Armatei.

Yannick Alexandrescu s-a calificat în finala Turneului Campionilor ITF Junior de la Chengdu

Tenismenul român Yannick Alexandrescu, în vârstă de 17 ani, s-a calificat în finala turneului ITF World Tennis Tour Junior Finals 2025.

Tratat ONU împotriva criminalității cibernetice, semnat la Hanoi, în Vietnam

Un tratat istoric al Organizației Națiunilor Unite pentru combaterea criminalității cibernetice urmează să fie semnat în acest weekend la Hanoi, de aproximativ 60 de țări, în cadrul unui efort internațional de a contracara infracțiuni care afectează economia globală cu trilioane de dolari anual.

Alegeri prezidențiale în Coasta de Fildeș: Alassane Ouattara încearcă să obțină al patrulea mandat

Alegătorii din Coasta de Fildeș merg sâmbătă la urne pentru a-și alege noul președinte, într-un scrutin care ar putea prelungi mandatul actualului șef al statului, Alassane Ouattara, la aproape două decenii de conducere.

Sabrina Voinea și Denisa Golgotă participă sâmbătă în finale la Campionatele Mondiale de Gimnastică

Gimnastele române Sabrina Maneca-Voinea și Denisa Golgotă reprezintă România în finalele pe aparate la Campionatele Mondiale de gimnastică artistică din Indonezia.

Cristina Halep, nepoata Simonei Halep, strălucește la gimnastică ritmică: Patru medalii la Cupa Balcanică de la Belgrad

Performanța remarcabilă a Cristinei Halep, nepoata Simonei Halep, la Cupa Balcanică de gimnastică ritmică de la Belgrad! Sportiva a câștigat patru medalii.

SUA impune sancțiuni președintelui Columbiei, acuzându-l de implicare în traficul de droguri

Administrația Statelor Unite ale Americii a anunțat vineri impunerea de sancțiuni împotriva președintelui columbian Gustavo Petro, acuzându-l că „refuză să oprească fluxul de cocaină către SUA”, într-un nou episod al tensiunilor tot mai mari dintre Bogota și Washington.

Superliga, etapa a 14-a: Oțelul primește vizita lui U Cluj, iar CFR se duelează cu Farul în Gruia

Etapa a 14-a a Superligii la fotbal aduce două meciuri sâmbătă, la Galați și Cluj-Napoca. Oțelul Galați primește vizita formației Universitatea Cluj, iar CFR Cluj o înfruntă pe Farul Constanța, într-un duel în care căpitanul dobrogenilor, Ionuț Larie, se află la meciul cu numărul 400 în prima ligă.

Regina Mamă a Thailandei, Sirikit, a murit la vârsta de 93 de ani

Regina Mamă a Thailandei, Sirikit, cunoscută pentru activitatea sa caritabilă în sprijinul comunităților rurale, pentru păstrarea meșteșugurilor tradiționale și protecția mediului, a decedat vineri, la vârsta de 93 de ani, a anunțat Biroul Familiei Regale.

Un studiu ADN dezvăluie bolile ascunse care au contribuit la distrugerea armatei lui Napoleon în 1812

ADN-ul extras din dinții soldaților lui Napoleon dezvăluie bolile care au decimat armata în retragerea din Rusia din 1812.

Elena Rybakina se retrage de la turneul WTA 500 de la Tokyo. Linda Noskova avansează în finală

Elena Rybakina s-a retras înaintea semifinalei turneului WTA 500 de la Tokyo, invocând dureri de spate.

MotoGP – Grand Prix-ul Malaysiei: Francesco Bagnaia, în pole position la Sepang

Francesco Bagnaia a obținut pole position pentru sprintul Marelui Premiu al Malaysiei, după ce a dominat calificările de la Sepang.

Emisarul lui Putin spune că Rusia și Ucraina sunt aproape de o soluție pentru încheierea războiului

Kirill Dmitriev, emisar special al președintelui rus Vladimir Putin pentru investiții și cooperare economică, a declarat sâmbătă că Rusia, Statele Unite ale Americii și Ucraina sunt „aproape de o soluție diplomatică” pentru încheierea războiului declanșat în februarie 2022.

Cutremur cu magnitudinea 4,2 în zona seismică Vrancea, sâmbătă dimineață

Un cutremur mediu, cu magnitudinea de 4,2 pe scara Richter, s-a produs sâmbătă dimineață, la ora 04:19, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, anunță Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Lionel Messi, dublă și pasă decisivă în victoria Inter Miami, după ce a primit „Golden Boot” în MLS

Premiat cu trofeul „Golden Boot”, de golgheter, pentru sezonul 2025 din Major League Soccer, argentinianul Lionel Messi a înscris de două ori și a oferit o pasă de gol, sâmbătă, în victoria lui Inter Miami CF, scor 3-1, contra formației Nashville SC, în primul meci din play-off.

Sfințirea Catedralei Naționale. Care este programul complet al evenimentului și când vor avea acces enoriașii la închinarea în Sfântul Altar

Catedrala Națională din București, cel mai amplu proiect religios al României moderne, va fi sfințită duminică, 26 octombrie 2025, în prezența Patriarhului Ecumenic Bartolomeu I și a Prefericirii Sale Daniel, Patriarhul României.

Trump declară război traficului de droguri. Statele Unit trimit portavionul Gerald R. Ford în America Latină

Președintele Donald Trump a decis să intensifice dramatic prezența militară americană în Caraibe vineri, trimițând grupul portavionului Gerald R. Ford în America Latină.

Nicușor Dan, despre creșterea TVA: Cred în continuare că nu era nevoie

Președintele Nicușor Dan a declarat vineri, în cadrul vizitei la Iași, că el crede în continuare că nu era necesară majorarea TVA pentru a reduce deficitul bugetar.