palestina

Emmanuel Macron, la ONU: A venit timpul păcii și eliberării ostaticilor din Gaza

„Întreaga comunitate internațională poartă o responsabilitate colectivă pentru eșecul aducerii unei păci durabile”

Primari din Franța înalță steagul palestinian, sfidând ordinul guvernului

Cel puțin 21 de primării franceze au ridicat steagul palestinian, ignorând apelul Ministerului de Interne la „neutralitate”, în contextul în care Franța se pregătește să recunoască oficial statul Palestina, potrivit Al Jazeera.

Scoția cere acțiuni concrete după recunoașterea de către Marea Britanie a statului palestinian

Prim-ministrul scoțian John Swinney a catalogat recunoașterea oficială a statului palestinian de către guvernul britanic drept „un moment istoric” și a solicitat măsuri imediate, de la suspendarea acordului de liber schimb cu Israel până la oprirea vânzărilor de arme, potrivit BBC.

Rusia își consolidează rolul de mediator în Orientul Mijlociu și-și reafirmă sprijinul pentru soluția cu două state în regiune

„Soluția cu două state este singura modalitate posibilă de a găsi o rezolvare la acest conflict extrem de complex și de lungă durată”

Grevă în Italia: Muncitorii portuari din Genova au blocat portul în solidaritate cu Palestina

Portul Genova din nordul Italiei a fost blocat luni dimineață de muncitorii aflați în grevă, în cadrul unui val de proteste sindicale împotriva ofensivei Israelului în Gaza, informează Reuters.

SUA reacționează: Recunoașterea Palestinei de către aliați este simbolică

Statele Unite au reacționat la valul de recunoașteri ale statului palestinian de către aliați cheie, calificând aceste gesturi drept „pur simbolice” în ajunul Adunării Generale a ONU de la New York.

Reacția Israelului după ce Marea Britanie, Canada și Australia au recunoscut statul Palestina

Israel „respinge categoric” recunoașterea statului Palestina de către Regatul Unit, Canada și Australia, transmite Ministerul israelian de Externe.

Marea Britanie, Canada și Australia recunosc oficial statul Palestina

Marea Britanie, Canada și Australia au recunoscut oficial duminică statul Palestina, marcând o schimbare semnificativă în politica externă și o distanțare față de poziția Statelor Unite, în condițiile în care mai multe state europene și alți aliați ai SUA urmează să facă același demers în următoarele zile.

Marea Britanie ar putea să anunțe duminică recunoașterea oficială a statului Palestina

Prim-ministrul britanic Keir Starmer ar putea să anunțe duminică recunoașterea oficială a statului Palestina.

Atacurile Israelului au ucis 14 persoane în Gaza, în timp ce câteva țări se pregătesc pentru recunoașterea Palestinei ca stat

Zeci de palestinieni au fugit sâmbătă din orașul Gaza, după ce Israelul și-a intensificat ofensiva. Cel puțin 14 persoane au murit în atacul petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Japonia nu va recunoaște deocamdată statul Palestina

Guvernul japonez a decis să nu recunoască pentru moment statul Palestina, o poziție motivată de menținerea relațiilor strânse cu Statele Unite și de evitarea unei reacții mai dure din partea Israelului.

Luxemburg anunță intenția de a recunoaște statul Palestina în cadrul Adunării Generale a ONU

Luxemburg intenționează să recunoască statul Palestina, au declarat premierul Luc Frieden și ministrul de externe Xavier Bettel în fața unei comisii parlamentare, luni.

Washington: Donald Trump a fost huiduit și numit Hitler într-un restaurant

Poliția nu a confirmat incidentul

Gest disperat la Lyon: un refugiat palestinian a amenințat că se aruncă în gol pentru a-și salva familia din Gaza

Un refugiat palestinian a urcat la etajul 5 al unei parcări din Lyon și a amenințat că se aruncă în gol, cerând repatrierea familiei sale rămase în Gaza.

Peste 425 de persoane, reținute la mitingul împotriva interzicerii Palestine Action în Londra

Peste 425 de persoane au fost reținute la o demonstrație împotriva interzicerii de către guvern a grupului de campanie Palestine Action, scrie BBC.

Armata israeliană controlează 40% din orașul Gaza. Ofensiva continuă și se extinde

Armata israeliană susține că, în prezent, controlează 40% din orașul Gaza, cel mai mare oraș al enclavei asediate, potrivit AFP.

Israelul îl acuză pe Macron: Recunoașterea Palestinei „compromite stabilitatea în Orientul Mijlociu”

Israelul a acuzat că Emmanuel Macron „compromite stabilitatea” Orientului Mijlociu și că acțiunile sale sunt „periculoase”, după ce președintele francez a avertizat împotriva oricărei tentative israeliene de a anexa teritorii ca răspuns la recunoașterea Palestinei, planificată de Paris.

Husam Zomlot afirmă că recunoașterea statului palestinian ar accelera soluția celor două state

Husam Zomlot, șeful misiunii palestiniene la Londra, a declarat marți că recunoașterea unui stat palestinian de către mai multe națiuni occidentale ar grăbi implementarea soluției celor două state, în contextul presiunilor internaționale asupra Israelului pentru a opri războiul din Gaza.

Israelul a început gradual mobilizarea rezerviștilor pentru ofensiva din Gaza

Israelul a început mobilizarea a zeci de mii de rezerviști marți, ca parte a planului de a extinde ofensiva asupra orașului Gaza, ceea ce a provocat opoziție internă și condamnări internaționale, potrivit AP.

Anexarea Cisiordaniei este analizată de către Israel în timp ce tot mai multe state recunosc statul palestinian

Israelul analizează anexarea unor părți din Cisiordania ocupată, au declarat oficiali israelieni, exact în momentul în care mai multe națiuni occidentale se îndreaptă spre recunoașterea statului palestinian în această lună, potrivit CNN.

Microsoft concediază patru angajați pentru proteste pro Palestina

Microsoft a anunțat joi concedierea a patru angajați care au participat la proteste desfășurate pe terenurile companiei împotriva relațiilor acesteia cu Israel, notează Reuters.

Friedrich Merz anunță că Germania nu va recunoaște un stat palestinian

Germania anunță că nu va susține la ONU recunoașterea unui stat palestinian, contrar inițiativelor altor aliați occidentali, deoarece consideră că condițiile nu sunt îndeplinite.

Proiect controversat de colonizare în Cisiordania, aprobat de Israel. Va diviza teritoriul palestinian

Israelul a dat aprobarea finală pentru un proiect controversat de colonizare în Cisiordania, care ar diviza teritoriul în două și despre care palestinienii și organizațiile pentru drepturile omului afirmă că ar putea distruge planurile pentru un viitor stat palestinian, potrivit AP.

Franța îl acuză pe Netanyahu că se folosește de antisemitism pentru propriile scopuri politice

Franța și stânga politică au reacționat dur după ce premierul israelian Benjamin Netanyahu l-a acuzat pe Emmanuel Macron că, prin recunoașterea Palestinei, ar alimenta antisemitismul.

Peste 115 cercetători acuză Harvard de cenzură după anularea unui număr special despre Palestina

Un grup de peste 115 academicieni din domeniul educaţiei condamnă decizia Harvard Educational Review de a anula un întreg număr dedicat Palestinei, calificând-o drept „cenzură” şi un exemplu de discriminare anti-palestiniană.

Noua Zeelandă spune că evaluează recunoașterea Palestinei

Noua Zeelanda ia în considerare recunoașterea statului palestinian și va lua o decizie în această privință în septembrie.

Sondaj: Germanii sunt în favoarea recunoașterii statului palestinian. Guvernul de la Berlin nu ia în calcul un astfel de pas

Un sondaj realizat recent arată că ideea recunoașterii statului palestinian este susținută de majoritatea germanilor.

A murit așteptând hrana: „Pele de Palestina”, ucis într-un atac israelian în Gaza

Fostul star al fotbalului palestinian, Suleiman Al-Obeid, poreclit „Pele palestinian”, a fost ucis într-un atac israelian, în timp ce aștepta ajutor umanitar în Gaza.

Palestina, apel la acțiuni globale pentru a preveni ocuparea Fâșiei Gaza de către Israel 

Ministerul de Externe al Autorității Palestiniene a făcut apel luni la comunitatea internațională să „intervină urgent pentru a împiedica” Israelul să ocupe complet Gaza.

Hamas anunță că nu va depune armele până la înființarea unui stat palestinian independent

Gruparea militantă Hamas declară sâmbătă că nu va depune armele până când nu va fi înființat un stat palestinian independent, informează Reuters.

Președintele Finlandei anunță că este pregătit să recunoască Palestina „dacă Guvernul propune” acest lucru

Președintele Finlandei, Alexander Stubb, a declarat joi că este pregătit să aprobe recunoașterea Palestinei în cazul în care Guvernul de la Helsinki va prezenta o propunere oficială în acest sens.

După Franța, o altă țară UE ia în considerare recunoașterea Palestinei la ONU: „Guvernul a luat o decizie foarte atent analizată”

După Franța, Portugalia a anunțat că ia considerare posibilitatea de a recunoaște statul Palestina în cadrul ONU în luna septembrie, a declarat biroul premierului Luis Montenegro.

SUA sancţionează Autoritatea Palestiniană şi OLP: acuzaţii de sprijin pentru terorism şi incitare la violenţă

Statele Unite au impus joi sancţiuni împotriva Autorităţii Palestiniene şi Organizaţiei pentru Eliberarea Palestinei (OEP), informează AFP.

Germania declară că procesul de recunoaştere a statului palestinian „trebuie să înceapă acum”

Ministerul german de Externe a declarat că procesul de recunoaştere a statului palestinian trebuie să înceapă acum, dar a amânat orice decizie eventuală pentru viitorul îndepărtat, potrivit Sky News.

Trump amenință Canada cu tarife de 35% după anunțul despre recunoașterea Palestinei

Donald Trump a intensificat războiul comercial cu Canada cu o zi înainte de termenul-limită din 1 august pentru un acord privind tarifele, scrie Reuters.

Canada va recunoaște statul palestinian în septembrie, spune Mark Carney, prim-ministrul canadian

Canada va recunoaște un stat palestinian în septembrie, a declarat miercuri prim-ministrul canadian Mark Carney, potrivit CNN.

O aeronavă C-130 Hercule a evacuat 12 pacienţi pediatrici palestinieni şi 36 de aparţinători

O aeronavă militară C-130 Hercules a Forțelor Aeriene Române a evacut miercuri, din Israel, 12 pacienţi pediatrici şi 36 de aparţinători, cetățeni palestinieni, informează Ministerul Apărării Naționale (MApN).

Recunoaşterea statului palestinian „recompensează Hamas”, avertizează SUA

Statele Unite l-au avertizat marţi pe premierul britanic Keir Starmer că decizia Regatului Unit de a recunoaşte oficial statul palestinian riscă să avantajeze Hamas, fără a aduce pacea în regiune, potrivit Politico.

15 state occidentale îndeamnă alte țări din întreaga lume să recunoască statul Palestina

Franța și 14 țări, printre care Canada și Australia, „invită” țările lumii să-și exprime intenția de a recunoaște oficial statul Palestina, declară miercuri ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot.

Criza din Fâșia Gaza se accentuează. Ajutorul din Gaza nu ajunge la toți cei în nevoie, spun localnicii

Ajutorul umanitar care ajunge în Gaza este insuficient și nu reușește să ajungă la toți cei care au nevoie, în ciuda „pauzelor tactice" anunțate de armata israeliană. Localnicii descriu o criză gravă care se desfășoară în regiune, cu foamete, lipsă de apă și condiții periculoase de supraviețuire.