Coralia Frigea

O rețea de crimă organizată din Balcanii de Vest, destructurată de Europol. Aproape 50 de persoane au fost arestate

Europol a făcut în jur de 50 de arestări, după ce anchetatorii au descoperit o rețea de crimă organizată ce se întindea pe trei țări europene. Suspecții sunt reținuți pentru trafic de droguri, dar și violențe împotriva membrilor rețelei și a familiilor acestora.

Linii „verzi” la PSD, după întâlnirea cu Luca Niculescu. Sorin Grindeanu: Ar putea să fie ultima

Sorin Grindeanu, președintele PSD, spune, după întâlnirea cu premierul desemnat, că i-a prezentat acestuia care sunt prioritățile social-democraților, pe care vor să le vadă transpuse și în programul de guvernare. Luca Niculescu a discutat cu liderii PSD mai bine de o oră.

Liniile roșii ale PNL. Ilie Bolojan face anunțul, înainte de întâlnirea cu Luca Niculescu

Ilie Bolojan, premier interimar și președintele PNL, anunță care sunt prioritățile pe care liberalii le vor incluse în programul de guvernare al lui Luca Niculescu. Premierul desemnat își conturează în aceste zile planul pentru viitorul executiv, în timp ce încearcă să strângă o majoritate care să îl susțină la votul de învestire din Parlament.

Bucureștiul primește 87 de milioane de euro, bani europeni pentru modernizarea transportului public. Anunțul lui Ciprian Ciucu

Ciprian Ciucu anunță că Primăria Capitalei primește 87 de milioane de euro, bani europeni pentru modernizarea transportului în comun. Primarul general precizează că suma este nerambursabilă și va fi investită integral într-un proiect aprobat de oficialii europeni.

Cristela Georgescu a ieșit emoționată de la DIICOT: Am fost torturată văzând fotografiile copiilor pe ecrane străine

Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu, a fost miercuri, pentru a doua oară, să asiste la perchezițiile informatice de la sediul DIICOT. Aceasta a ieșit emoționată după discuțiile cu anchetatorii și a ținut să explice în ce au constat acestea.

Doi copii în vârstă de nouă ani, duși la spital după ce un microbuz școlar a făcut accident

Doi copii au ajuns la spital, după ce microbuzul școlar în care se aflau a fost implicat într-un accident rutier. În total, 10 elevi erau transportați, iar în accident au mai fost implicate un autoturism și un pieton, în vârstă de 9 ani.

Cum ar fi păcălit opt persoane trei cetățeni străini în București. 156.000 de lei le-au dispărut de pe cardurile bancare

Polițistii, împreună cu DIICOT, au reținut miercuri opt persoane care acționau în Sectorul 3 al Capitalei, într-un dosar ce vizează acces ilegal la un sistem informatic. Un grup de cetățeni străini ar fi fost păcăliți de tentativa de furt electronică, iar daunele se ridica la 156.000 de lei.

Protest în plenul Parlamentului. USR, PNL și AUR au cerut comisie de anchetă pentru scandalul Mykonos-Nordis

Deputații USR au venit la plenul Camerei Deputaților de miercuri cu pancarte și protestează împotriva deciziei biroului permanent care nu a supune la vot o comisie de anchetă pentru scandalul Mykonos-Nordis.

Cum va arăta Guvernul Niculescu. Sighiartău (PNL): PNL nu va face parte din Guvernul Luca Niculescu. Putem lua în calcul un vot de învestitură

Robert Sighiartău, secretar general al PNL, anunță că PNL nu va intra la guvernare în executivul condus de Luca Niculescu. Liberalul spune însă că PNL va susține Guvernul, la votul de învestire din Parlament

A condus cu 200 de kilometri la oră pe A1 și a rămas fără permis. Cum l-au prins polițiștii

Un șofer a fost prins în timp ce conducea pe autostrada A1 cu 200 de kilometri la oră. O cameră radar l-a filmat și i-a înregistrat viteza, iar autoritățile l-au sancționat.

Un fost ministru social-democrat, atac dur către liberali înaintea desemnării: La PNL situația e puțin gravidă

Mihai Fifor, fost ministru PSD al Apărării, critica dur liberalii, cu doar câteva ore înainte ca Nicușor Dan să facă cea de-a patra desemnare a unui premier. Tensiunile sunt crescute între cele două partide, deși PNL nu a mai venit către șeful statului, de această dată, cu o nouă propunere de premier.

Oana Gheorghiu, mesaj după consultările de la Cotroceni: Dacă PSD va fi la guvernare, PNL va intra în opoziție

Oana Gheorghiu, șefa PNL Sector 4 și membră a delegației liberale care a mers la Cotroceni, a transmis un mesaj după discuțiile cu Nicușor Dan. Ea a reafirmat decizia PNL de a intra în opoziție parlamentară, în cazul în care cea de-a patra desemnare de premier a președintelui va veni dinspre PSD.

Ce au discutat liderii AUR cu Nicușor Dan. Dungaciu: Ne-a acuzat că am fi în afara curentului euroatlantic

Liderii AUR au stat față în față cu Nicușor Dan, într-o nouă rundă de consultări pentru desemnarea celui de-al patrulea premier, la Palatul Cotroceni. Aceștia au spus că s-au contrat cu președintele pe mai multe teme.

Pregătiri pentru reluarea exporturilor de ovine. ANSVSA, discuții cu oficialii din Libia

ANSVSA anunță că au început discuțiile pentru reluarea exporturilor de ovine către Libia, după ce au fost oprite în ultimele luni, din cauza epidemiei de variolă.

Șofer agresiv în trafic, amendat cu peste 1.000 de euro. A înjurat pietonii care traversau regulamentar

Un șofer din Suceava a fost amendat cu peste 1.000 de euro și a rămas fără permis de conducere pentru 3 luni, după ce a înjurat pietonii care traversau regulamentar pe trecere. A fost oprit de polițiști, iar în urma testelor a reieșit că era băut și consumase droguri.

Rezerviști din București și Ilfov, chemați la unitățile militare începând de luni! În ce constă exercițiul militar

Militarii în rezervă din București și Ilfov sunt chemați, începând de luni, pentru exercițiul militar MOBEX B-IF-26. În perioada 5-12 octombrie, aceștia vor desfășura activități de pregătire.

Cinci bărbați s-au rătăcit duminică noaptea în Munții Retezat. Printre ei se aflau și doi minori

Cinci bărbați s-au rătăcit duminică noapte într-o pădure, în timp ce urcau spre vârful Retezat. Autoritățile i-au căutat timp de două ore.

Traian Băsescu, previziune pentru cursul euro: Mâine vom avea o revenire la 5,27

Traian Băsescu, fostul președinte al României, face o predicție la Digi24 legată de cursul euro și spune că acesta va scădea, începând de luni, la 5,27. Fostul șef de stat pune deprecierea leului pe seama așteptării raportului S&P.

Un fost președinte explică cum poate ieși România din criză: Vom avea Guvern în 10 zile

Traian Băsescu, fost președinte al României, spune că România va avea un guvern cu puteri depline în următoarele 10 zile. El a subliniat că viitorul executiv va trebui să facă imediat următoarea rectificare bugetară.

Ziua 6 de protest al susținătorilor lui Georgescu. 2.000 de oameni scandează în fața Arestului Central

Susținătorii lui Călin Georgescu s-au adunat și duminică, în a șasea zi de protest, în fața Arestului Central din Capitală. Autoritățile semnalează o prezență record. Aproximativ 2.000 de persoane au ieșit în stradă.

Cu ce mandat merge AUR la Cotroceni. Petrișor Peiu: Nu votăm un Guvern din care nu facem parte. E decis deja

Petrișor Peiu, liderul senatorilor AUR, spune că și de această dată vor merge la Cotroceni și îi vor cere lui Nicușor Dan declanșarea alegerilor anticipate. Liderii AUR vor sta mâine față în față cu președintele, de la ora 14:30.

Bilanțul morților crește în urma inundațiilor din Spania. Două persoane au decedat. O altă persoană este dată dispărută

Două persoane au murit și o a treia este dată dispărută, după ploile severe care au cauzat inundații în Spania. Autoritățile din regiunea Catalonia au inițiat stare de alertă și le-au transmis oamenilor să stea în case.

Incendiu cu urmări tragice la un spital din Brașov. O persoană a murit și 10 pacienți au fost evacuați

Un incendiu a avut loc la un spital unde erau internați și bolnavi de cancer, din Brașov. O persoană a murit, iar alte 10 au fost evacuate din calea flăcărilor.

Cartofii prăjiți, în centrul unui scandal din Amsterdam. Locuitorii unui cartier exclusivist au dat în judecată orașul

Locuitorii unui cartier exclusivist din Amsterdam au dat în judecată orașul olandez pentru că a acordat o licență unui comerciant de cartofi prăjiți care a devenit viral pe TikTok. Aceștia se plâng și spun că aglomerația din zonă și gunoaiele sunt provocate de oamenii care așteaptă la magazin.

Incendiu pe un câmp din județul Dâmbovița. Ard 1.000 de metri pătrați. S-a emis un mesaj RO-Alert

Un incendiu se manifestă pe 1.000 de metri pătrați de teren din localitatea Bălteni, din județul Dâmbovița. Ard deșeuri menajere, mase plastice, dar și vegetație uscată.

O fetiță de patru ani, călcată de mașină. Ar fi ieșit din vizorul părinților

O fetiță, în vârstă de doar patru ani, a fost lovită de o mașină în municipiul Mediaș. Aceasta se afla pe șosea în momentul impactului și, conform informațiilor transmise de autorități, nu ar fi fost supravegheată de părinți.

Stegarul Dac, reținut 24 de ore, pentru că a lovit un jandarm în timpul protestului din fața Arestului Central. Polițiștii cer arest preventiv

Un bărbat a devenit violent la protestul de vineri pentru susținerea lui Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale arestat pentru 30 de zile. Acesta l-ar fi lovit pe unul dintre jandarmii care asigurau ordinea în fața Arestului Central din Capitală.

Discuții în Parlamentul European despre securitatea Europei pe Flancul Estic. Negrescu: Nu este suficient să cumpărăm echipamente

Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European, a organizat la Bruxelles o reuniune pentru a discuta despre securitatea Europei la Marea Neagră. Au participat peste 50 de reprezentanți ai industriei românești de apărare, cercetători și experți din europeni și din NATO.

Un comisar-șef de poliție din Constanța a făcut accident, după ce a condus sub influența alcoolului

Un comisar-șef de poliție din Constanța a intrat cu mașina într-un scuar, iar în urma testelor de sânge s-a dovedit că bărbatul consumase alcool

O rețea de trafic de persoane, destructurată de DIICOT. Victimele erau trimise în Austria și Germania

O rețea de trafic de persoane a fost destructurată de DIICOT. Doar în luna august, 60 de persoane din Egipt, Pakistan, Bangladeș, India și Ghana au fost aduse ilegal în România. Datele adunate de procurori arată că victimele erau duse în Austria și Germania.

Bărbat căutat pentru furt, prins de polițiști după ce i-a amenințat cu un cuțit în Capitală

Un bărbat căutat pentru furt în Capitală a fost prins de autorități. Atunci când l-au găsit, bărbatul a devenit violent și i-a amenințat pe polițiști cu un cuțit. Acestuia i s-a mai adăugat o faptă la dosar și se află în arestul poliției, pentru 24 de ore.

Șapte incendii de vegetație, izbucnite în doar 24 de ore în județul Timiș. Ce recomandă autoritățile

Șapte incendii de vegetație au izbucnit, într-un interval de doar 24 de ore, în mai multe localități din județul Timiș. Autoritățile atrag atenția asupra arderilor necontrolate de miriști, fapte care sunt ilegale în România.

Un bulgar a dat cu mașina peste un pieton și a fugit de la locul accidentului. Românul a murit

Un cetățean bulgar a lovit un pieton în județul Dolj și a fugit de la locul accidentului. Românul accidentat a murit pe loc. Autoritățile din România au colaborat cu polițiștii din Bulgaria și au reușit să îl identifice pe bărbat, care s-a prezentat ulterior la sediul poliției din Calafat.

Nicușor Dan reacționează la verdictul Standard & Poor’s: Nu este un moment de relaxare

Nicușor Dan reacționează la verdictul agenției de rating Standard & Poor’s, după ce aceasta a decis să ne claseze pe ultima treaptă a recomandării la investiții, iar România a evitat retrogradarea la „junk”. Președintele spune că nu este un moment de relaxare.

Dragoș Pîslaru îi ia apărarea lui Bolojan după audierea la DNA Iași: Nu este cunoscut pentru zboruri private în destinații exotice

Dragoș Pîslaru, ministru interimar al Investițiilor și Fondurilor Europene, îl apără pe Ilie Bolojan, după ce PSD l-a criticat dur pe premier pentru că a fost chemat ca martor la DNA Iași, în dosarul lui Fănel Bogos. Liberalul lansează și el, la rândul său, noi atacuri subtile către social-democrați.

Un pod a fost lovit în Kiev cu drone cu reacție rusești. Traficul a fost oprit în zonă

Un pod care ducea în nordul Kievului a fost lovit sâmbătă, 3 octombrie, de drone cu reacție rusești. Traficul a fost oprit în zonă, iar autoritățile fac acum inventarul pagubelor.

Un judecător interzice construcția zidului care ar fi urmat să despartă Texas de Mexic. Bariera ar fi trecut prin Parcul Național Big Bend

Ideea lui Trump de a construi un zid într-un parc natural a stârnit numeroase nemulțumiri în societatea americană. Într-o decizie a unei instanțe, un judecător a anulat construcția acestei bariere, care ar fi urmat să despartă statul Texas de Mexic, la granița dintre cele două țări.

Un bărbat a fost „înghițit” de pământ, în timp ce lucra la o canalizare. Cum au reușit pompierii să îl salveze

Un bărbat a fost surprins de un mal de pământ vineri, 2 octombrie, în timp ce lucra la o canalizare de lângă casa sa, în județul Bistrița-Năsăud. Autoritățile au reușit să îl salveze după patru ore de intervenție.

Numărul protestatarilor crește în fața Arestului Central. Peste 500 de susținători ai lui Georgescu, în a patra zi de manifestații

Peste 500 de protestatari s-au adunat vineri, 2 octombrie, în fața sediului Arestului Central din București, în a patra zi de manifestații. Numărul susținătorilor lui Călin Georgescu care ies în stradă crește de la o zi la alta, iar George Simion, numit de Georgescu unul dintre comunicatorii acestuia, i-a încurajat să protesteze atât în țară, cât și la Bruxelles.

Ce nume de premieri îi propun partidele lui Nicușor Dan. Mureșan: Lideri PSD se recomandă ca prim-miniștri alternativi

Siegfried Mureșan, fostul premier desemnat, spune că sunt mai mulți lideri social-democrați care aspiră la funcția de premier. PNL spune că vor discuta în partid despre susținerea unui executiv, dacă următoarea desemnare vine dinspre PSD, însă europarlamentarul spune că nu ar fi de acord ca Sorin Grindeanu să fie în fruntea Guvernului.