Sport

A început Roland Garros. Jaqueline Cristian, prima româncă implicată, învinsă de campioana din 2017

La debutul Openului Franţei, al doilea turneu de Grand Slam al anului, care a început astăzi la Paris, Jaqueline Cristian a cedat în două seturi la letona Jelena Ostapenko, scor 4-6, 5-7.

Kylian Mbappe la Jocurile Olimpice – o chestiune de stat pentru Franţa

Cazul starului de la Paris SG, al cărui posibil transfer la Real Madrid a făcut obiectul a numeroase speculaţii în presă, a fost abordat marţea trecută, în cadrul festivităţilor de aniversare a 120 de ani de existenţă a FIFA, în legătură cu o posibilă participare la Jocurile Olimpice din vara anului viitor. „Am avut o […]

Boris Becker: Nu cunosc niciun alt record în niciun alt sport care să egaleze succesul lui Nadal

„Nu cunosc niciun alt record în niciun alt sport care să egaleze succesul lui Rafael Nadal la Roland Garros”, spune marele tenismen Boris Becker, în prima zi a Openului francez.

Mii de fani asistă la Ronald Garros în ciuda vremii răcoroase

Mii de spectatori au trecut de porţile Roland Garros sub un cer înnorat, cu câteva intervale de soare, pentru a asista la Openul Franţei, al doilea turneu de Grand Slam al anului, care a început duminică în vestul Parisului.

Mbappe este mândru că pleacă de la PSG „cu capul sus” după ce a câştigat Cupa Franţei. Atacantul va anunţa la ce echipă merge „la momentul potrivit”

„Să termini cu un trofeu într-o finală, nu există un mod mai bun. Mă simt foarte bine”, a declarat Mbappe reporterilor după ce PSG a învins-o pe Lyon cu 2-1 în finala din oraşul Lille. Contractul lui Mbappe expiră, iar acesta a confirmat recent că va pleca la finalul sezonului, fiind de aşteptat ca următoarea […]

Jucătorul profesionist de golf Grayson Murray, de două ori câştigător al PGA Tour, a murit la 30 de ani

Jucătorul de două ori câştigător al turneului se retrăsese vineri, din cauza unei boli, de la evenimentul Charles Schwab Challenge din această săptămână, după ce a jucat 16 găuri din runda a doua. „Am fost devastaţi să aflăm – şi avem inima frântă să împărtăşim – că Grayson Murray a decedat în această dimineaţă”, a […]

Nadal spune înainte de confruntarea cu Zverev că 2024 ar putea să nu fie ultimul său Open al Franţei

Rafa Nadal, de 14 ori campion la Roland Garros, a declarat că există şansa ca turneul din acest an de la Paris să nu fie ultimul său turneu, înainte de meciul dificil cu Alexander Zverev, al patrulea favorit.

Manchester United a învins-o pe City în finala FA Cup. Erik ten Hag speră să nu mai fie demis

Presa internaţională a scris în ultimele zile că antrenorul Erik ten Hag ar urma să fie demis indiferent de rezultatul de pe Wembley, după un sezon cu probleme pe care chiar managerul lui United l-a descris ca fiind „teribil”. Dar conducerea lui United s-ar putea răzgândi după ce formaţia lui Erik ten Hag a anihilat […]

Dinamo a pierdut împotriva lui Flensburg în semifinalele EHF European League. Dulăii vor lupta pentru bronz

Campioana României la handbal masculin a fost învinsă de Flensburg, scor 32-38, în semifinalele European League. Formaţia germană a condus de la un capăt la altul. Dinamo va lupta duminică, 26 mai, pentru locul trei. Echipa din Schleswig-Holstein urmăreşte primul trofeu internaţional din 2014 încoace. Danezul Emil Jakobsen a fost cel mai bun marcator al […]

Decizie surprinzătoare. Bayern Munchen a ajuns la un acord cu Vincent Kompany

Kompany a convenit asupra unui contract până în 2027, Bayern urmând să plătească 12 milioane de euro compensaţii lui Burnley, informează BBC. Bayern i-a vizat pe Xabi Alonso, antrenorul lui Bayer Leverkusen, pe fostul manager Julian Nagelsmann, care se află în prezent la cârma Germaniei, şi pe antrenorul Austriei, Ralf Rangnick, în urma deciziei de […]

Tricoul lui Gică Hagi, cumpărat cu 30.000 de euro. Reacţia „Regelui”

Gică Hagi (59 de ani), liderul Generaţiei de Aur, a fost în centrul atenţiei şi la dineul care a precedat marele meci de pe Arena Naţională.

Loredana Groza i-a făcut marcaj lui Jose Mourinho la dineul oficial al Generaţiei de Aur

Generaţia de Aur a organizat aseară, la hotelul Radisson, un dineu oficial, înaintea meciului de adio din această seară, ora 20.30, de pe Arena Naţională.

Stefanos Tsitsipas şi Paula Badosa, din nou împreună, după recenta despărţire

Starul grec Stefanos Tsitsipas şi senzaţia spaniolă Paula Badosa sunt din nou împreună, după ce în urmă cu câteva săptămâni s-au despărţit.

Supărat de cum merg lucrurile în ţară, finul lui Iohannis îndeamnă lumea să nu voteze PNL şi PSD

Marius Vecerdea anunţă o nouă victorie în instanţă împotriva FR Tenis şi cere o reformă amplă în România.

Stejarii vor efectua un antrenament comun cu echipa Franţei la Marcoussis

Ambele echipe naţionale se pregătesc pentru meciurile pe care le vor disputa în cadrul Turneului de vară, Stejarii urmând să facă un turneu de două săptămâni în America de Nord unde vor întâlni Statele Unite ale Americii (05 iulie – Chicago) şi Canada (12 iulie – Ottawa), iar Franţa va întâlni într-un turneu în America […]

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

După ce o destul de mare parte a sezonului regulat a ocupat în permanenţă unul din cele două locuri direct retrogradabile, FC Botoşani a reuşit un final de sezon suficient de bun încât să îşi păstreze locul pe prima scenă a fotbalului românesc. În turul barajului, pe teren propriu, FC Botoşani a obţinut o victorie […]

Xavi vorbeşte pentru prima dată după ce Barcelona a anunţat demiterea sa

La sfârşitul lunii ianuarie, Xavi a dezvăluit că se va retrage din funcţia de antrenor la finalul campaniei 2023-24, după ce „a ajuns la un punct de nereconciliere”. Cu toate acestea, o revenire de formă a echipei l-a determinat să revină asupra deciziei sale. Dar, la exact o lună de la acea veste, giganţii spanioli […]

Luis Enrique confirmă că Kylian Mbappé va fi titular în finala Coupe de France

Mbappé nu a mai jucat în ultimele două săptămâni, dar Luis Enrique a asigurat că implicarea tuturor jucătorilor a fost perfectă la antrenamente. „Sunt încântat de ceea ce văd la antrenamente, toţi jucătorii au atitudinea potrivită”, a spus el, citat de L’Equipe. PSG vizează al treilea trofeu al sezonului Luis Enrique a subliniat importanţa Coupe […]

Machac îl învinge surprinzător pe Djokovic şi ajunge în prima finală ATP la Geneva

Tomas Machac a obţinut cea mai mare victorie a carierei sale, vineri, la Gonet Geneva Open, unde l-a învins pe Novak Djokovic, numărul 1 mondial, cu 6-4, 0-6, 6-1, ajungând în prima sa finală în circuitul ATP.

Gabriela Ruse face un meci bun împotriva Sarei Errani la Roland Garros, dar ratează calificarea

Meciul decisiv din turul trei al tabloului de calificări de la Roland Garros i-a hărăzit-o Gabrielei Ruse pe italianca Sara Errani, numărul 95 mondial, după ce iniţial trecuse de australianca Gibson şi de franceza Lamens, în primele două tururi. Românca a reuşit două break-uri şi a avut două mingi de set în primul act al […]

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Programul jocurilor de pregătire: Marţi, 4 iunie, ora 21:30, stadion Steaua: România – Bulgaria Vineri, 7 iunie, ora 21:00, stadion Steaua: România – Liechtenstein Cei 28 de fotbalişti convocaţi sunt: Portari Florin Niţă (Gaziantep | Turcia, 20/0), Horaţiu Moldovan (Atletico Madrid | Spania, 10/0), Ştefan Târnovanu (FCSB, 1/0), Răzvan Sava (CFR Cluj, 0/0); Fundaşi Andrei […]

Xavi a fost demis de conducerea Barcelonei la o lună după ce a fost convins să rămână. Cine va fi noul antrenor al echipei catalane

Fostul internaţional spaniol, în vârstă de 44 de ani, îşi anunţase în ianuarie intenţia de a părăsi clubul la finalul sezonului, înainte de a fi convins să revină asupra deciziei în aprilie. Conducerea a decis astăzi să îl demită. Xavi s-a întâlnit vineri cu preşedintele Joan Laporta şi cu directorul sportiv Deco la terenul de […]

Este oficial: AC Milan şi antrenorul Stefano Pioli se despart după 5 ani

Tehnicianul va sta sâmbătă pentru ultima oară pe banca grupării lombarde.

Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19

„Final de Campionat Naţional U19. După o luptă strânsă şi spectaculoasă, vă anunţăm că CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19! Felicitări echipelor participante pentru munca şi dedicarea de care au dat dovadă pe tot parcursul sezonului. Fiecare meci, fiecare gol şi fiecare efort au contat în economia campionatului. Mulţumim fanilor pentru […]

U BT Cluj e pentru a patra oară consecutiv campioana României la baschet masculin

Meciul cinci, jucat în BT Arena, în faţa unei săli arhipline, cu 10.000 de spectatori, s-a dovedit a fi cel decisiv pentru „studenţi”, care s-au impus cu 97-89 (44-41). Orădenii au început mai bine şi au condus mare parte a primului sfert. Universitatea a revenit însă treptat şi a trecut la conducerea jocului, ultima egalitate […]

Corvinul Hunedoara a primit licenţa de participare în competiţiile europene

UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federaţiei Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenţei de participare în competiţiile europene.

Olimpicii jamaicani îşi primesc retroactiv medaliile meritate la Jocurile Olimpice

Beverley McDonald va primi medalia de bronz pentru proba feminină de 200 de metri la Jocurile Olimpice de la Sydney din 2000, în urma descalificării americancei Marion Jones într-o probă în care naţiunea caraibiană a terminat pe locul trei la numărul de medalii, dar doar a 26-a în clasamentul general, deoarece nu a reuşit să […]

Milan şi Pioli au ajuns la un acord de reziliere a contractului

Mai multe informaţii din Italia susţin că Milan şi Stefano Pioli au ajuns la un acord de reziliere a contractului, astfel că antrenorul nu va fi demis oficial de către club.

Italia a anunţat lotul preliminar înainte de Euro 2024

Spalletti a început un nou proiect cu echipa naţională a Italiei la sosirea sa în luna septembrie a anului trecut, entuziasmând fanii cu sistemul său ofensiv 4-3-3. Speranţele sunt mari pentru Squadra Azzurra, mai ales după recenta ratare a calificării la Cupa Mondială din 2022. Spalletti a decis ca echipa preliminară să fie alcătuită din […]

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Liderul mondial Novak Djokovic îşi va începe cursa pentru cel de al 25-a titlu de Grand Slam împotriva speranţei locale Pierre-Hugues Herbert. Djokovic a avut probleme în prima jumătate a anului 2024 şi încă nu a câştigat un titlu în acest an. Sârbul a fost eliminat de la Openul Italiei în turul al treilea luna […]

Româncele şi-au aflat adversarele din primul tur al Grand Slam-ului de la Roland Garros

În perioada 25 mai – 9 iunie 2024, Roland Garros va găzdui Openul Franţei, tragerea la sorţi a tabloului principal în competiţia feminină având loc joi, cu primele patru clasate, Iga Swiatek, Aryna Sabalenka, Elena Rybakina şi Coco Gauff, prezente la startul celui de-al doilea turneu de Grand Slam al sezonului. Iga Swiatek este de […]

Mike Maignan, de la AC Milan, s-a accidentat din nou cu mai puţin de o lună înainte de Euro

Mike Maignan are o primăvară afectată de accidentări. Absent din cauza unei accidentări muscular, de la sfârşitul lunii aprilie, portarul lui AC Milan (28 de ani) s-a accidentat din nou joi dimineaţă la un antrenament. De data aceasta este vorba de o accidentare la un deget. Fostul parizian, care ar fi trebuit să revină în […]

Dani Coman a ales să lucreze la o formaţie din divizia secundă de fotbal

„Mi-l doresc pe Dani Coman preşedinte de 2 ani de zile. În ultimele două săptămâni discutăm aproape în fiecare zi. Am fost şi la Bucureşti, a venit şi el la Piteşti. Cert e că în momentul de faţă şi-a dat acceptul să fie cooptat în Consiliul Director al Asociaţiei Campionii FC Argeş. Ieri, Mihai Foamete, […]

Atalanta Bergamo e noua campioană a UEFA Europea League. Lookman intră în istorie cu un hat trick

Arbitrul român Istvan Kovacs a arătat de două ori centrul terenului în prima repriză a finalei UEFA Europa League dintre Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen. Ambele goluri au fost marcate de Ademola Lookman. Italienii au dominat jocul, în ciuda unei poesii superioare a germanilor. Atalanta a jucat ofensiv din primele minute, Gianluca Scamacca ratând prima […]

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Aceasta nu este prima confruntare dintre Atalanta şi Leverkusen în Europa League. În faza optimilor de finală din 2021/22, echipa lui Gian Piero Gasperini s-a impus în faţa echipei antrenată de Gerardo Seoane, câştigând cu 3-2 acasă şi apoi cu 1-0 pe BayArena. Echipa din Serie A a eliminat-o pe Liverpool în sferturile de finală […]

Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026

Arena Puskas din Budapesta va găzdui finala Ligii Campionilor din 2026, a confirmat miercuri UEFA.

Generaţia de Aur, pregătiri pentru meciul de adio. Alarmă în tabăra tricolorilor: Răducioiu, accidentat!

Meciul de adio al celei mai de succes naţionale de fotbal din istoria României, locul 5 la Cupa Mondială din SUA 1994, este programat sâmbătă seară, pe Arena Naţională, de la ora 20.30, urmând să se dispute cu 55.000 de oameni în tribune.

Universitatea Cluj învinge Universitatea Craiova la penalty-uri în finala Ligii Elitelor U16

După o primă repriză echilibrată, încheiată la egalitate, 0-0, Universitatea Craiova a deschis scorul în startul părţii secunde prin reuşita „decarului” Eric Călugărescu. În ultimul minut al timpului regulmantar, Cristian Bota a egalat pentru clujeni de la punctul cu var şi a trimis meciul la loviturile de departajare. Mitaru, Ristoiu şi Ninaci au înscris pentru […]

Venus Williams, printre figurile sportive care vor primi propria păpuşă Barbie

Mattel a dezvăluit miercuri păpuşile, fiecare cu accesoriile sale personalizate. Păpuşa lui Fowler poartă mănuşi şi ţine în mână o minge de fotbal, în timp ce păpuşa lui Williams, îmbrăcată într-o rochie de tenis albă, cu vizieră şi cercei, vine cu o rachetă în miniatură. Fostul număr unu mondial a declarat că speră ca prin […]

Ranieri renunţă la funcţia de antrenor al lui Cagliari. La 72 de ani, el se va retragere definitiv

Anunţul a fost făcut după ce Cagliari şi-a garantat încă un sezon în prima ligă italiană în urma victoriei obţinute duminică în deplasare la Sassuolo. Sky Sports Italia a relatat că Cagliari va fi ultima echipă a lui Ranieri, care a decis să se retragă din fotbal. Antrenorul italian, care a mai condus Cagliari în […]